Hotărâre nr. 34 din 21 noiembrie 2006
privind aprobarea Normei nr. 15/2006 pentru modificarea Normei nr. 1/2006 privind autorizarea de constituire a societăţii de pensii
- Emitent
- Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 1.008 din 19 decembrie 2006
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În baza prevederilor art. 3, 16 şi 21, ale art. 23 lit. a) şi f) şi ale art. 24 lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005,
conform Hotărârii Parlamentului României nr. 24/2006 privind numirea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celorlalţi membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
având în vedere prevederile art. 3-9 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative,
în baza hotărârii luate în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din data de 21 noiembrie 2006,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private adopta următoarea hotărâre:
Articolul 1
Se aprobă Norma nr. 15/2006 pentru modificarea Normei nr. 1/2006 privind autorizarea de constituire a societăţii de pensii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro).
Articolul 3
Departamentul autorizare-reglementare împreună cu Secretariatul tehnic şi cu directorul general vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere
a Sistemului de Pensii Private,
Mircea Oancea
Bucureşti, 21 noiembrie 2006.
Nr. 34.
Anexă
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
