Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993

Ion P. Filipescu - preşedinte

Ioan Muraru - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Petru Duda - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent.

Pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 302 Cod penal şi ale art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, invocată de inculpatul Ahmet Memet în dosarul nr. 4491/1992, aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 25 martie 1993, cu participarea procurorului, în lipsa inculpatului Ahmet Memet, care, deşi legal citat, nu s-a prezentat, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, pronunţarea amânându-se pentru 6 aprilie 1993, iar apoi pentru 8 aprilie 1993.

Din concluziile procurorului, redate pe larg în încheierea din 25 martie 1993, retinem ca se contesta competenţa Curţii Constituţionale, deoarece nu ne aflam în prezenta unei excepţii de neconstituţionalitate, ci este vorba de aplicarea art. 150 alin. (1) din Constituţie, care este în căderea organelor judiciare. Pe fond, reprezentantul Procuraturii Generale susţine ca prevederile art. 302 Cod penal şi ale art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 nu sunt contrare Constituţiei şi deci nu sunt abrogate.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin rechizitoriul Procuraturii locale Tulcea din 30 iunie 1992, Ahmet Memet a fost trimis în judecata penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 302 Cod penal (nerespectarea dispoziţiilor privind operaţiuni de import şi export) şi de art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 (efectuarea de operaţiuni interzise cu metale preţioase ori pietre preţioase şi semipretioase, naturale). S-a reţinut ca inculpatul a efectuat, fără autorizaţie, acte de import şi tranzit, cumpărând de doua ori din străinătate (Istambul - Turcia), în scop de a valorifica în ţara, bijuterii de aur, iar apoi, la 9 martie 1992 a vîndut cantitatea de 147,70 grame prin intermediul firmei "Marso" SNC - Tulcea şi la 26 martie 1992 a încercat, în aceeaşi modalitate, sa vinda cantitatea de 194,39 grame.

În faţa Judecătoriei Tulcea, la termenul din 27 octombrie 1992, inculpatul, invocind art. 144 lit. c) din Constituţie, a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituţională, pentru a se stabili dacă dispoziţiile legale pe baza cărora a fost trimis în judecata (îndeosebi cele din Decretul nr. 244/1978) mai corespund în prezent principiilor înscrise în actuala Constituţie sau au fost abrogate implicit prin dispoziţiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentală. Inculpatul mai susţine ca dispoziţiile art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, care sancţionează operaţiunile interzise cu metale preţioase, sunt neconstituţionale, întrucît, în speta, obiectele de aur pe care le-a cumpărat din Turcia şi le-a vîndut în ţara au devenit proprietatea sa, iar Constituţia României garantează dreptul de proprietate, ocroteşte proprietatea privată, pe care o declara şi inviolabilă, astfel încât legile şi celelalte acte normative care contrazic Constituţia, cum este şi cazul art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, sunt abrogate.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, procurorul de şedinţa a considerat ca este inadmisibila în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat şi a cerut respingerea ei.

Prin încheierea din 4 noiembrie 1992, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţională, exprimindu-şi opinia cu privire la art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, în sensul că aceasta dispoziţie, în principiu, nu este neconstitutionala, deoarece însăşi Constituţia - garantind dreptul de proprietate - arata ca, conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege, iar în art. 135, prin care se stabileşte ca proprietatea este inviolabilă, se precizează, de asemenea, "în condiţiile legii". Dar, "instanţa considera ca mai bine ar fi să se examineze sub aspectul constituţionalităţii normale care interzic în concret anumite operaţiuni, cum ar fi unele din cadrul vamal sau alte normative, iar nu cele care sancţionează în principiu operaţiunile interzise, pentru ca este puţin probabil sa existe o legislaţie care să nu limiteze şi condiţioneze într-o măsura şi alte asemenea operaţiuni".

În vederea soluţionării excepţiei au fost solicitate, în baza art. 24 din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului, iar în baza art. 12 din Regulamentul Curţii au fost solicitate puncte de vedere ale Ministerului Justiţiei, Ministerului Comerţului, Procuraturii Generale, Direcţiei de cercetări penale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, Catedrei de drept penal de la Facultatea de Drept din Bucureşti şi Sectorului de drept penal din cadrul Institutului de Cercetări Juridice. Ministerului Comerţului, Băncii Naţionale a României şi Direcţiei Generale a Vamilor li s-a solicitat sa răspundă la întrebările transmise de către judecătorul raportor. De asemenea, s-a solicitat Judecătoriei Tulcea să se trimită dosarul în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Excepţind Camera Deputaţilor şi Senatul, celelalte autorităţi şi instituţii au comunicat punctele lor de vedere, ele fiind redate, în esenta, în cele ce urmează.

În punctele de vedere exprimate de către Guvernul României şi Ministerul Justiţiei se arata ca art. 302 Cod penal este constituţional şi ca a devenit de mare actualitate, deoarece este absolut normal şi justificat ca statul sa ia măsuri, inclusiv prin dispoziţii ca aceea în discuţie, pentru sancţionarea faptelor de import, export ori tranzit de mărfuri efectuate neautorizat. Aceasta dispoziţie penală se coroboreaza perfect cu întregul ansamblu de reglementări din domeniul vamal, constituind una din modalităţile de a stopa activităţi infractionale ce tind sa ia amploare. Cu referire la art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, se subliniaza utilitatea textului şi faptul că nu intră în conflict cu garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate privată, deoarece este absolut normal sa existe un control al statului asupra modului de dobândire şi circulaţie a unor valori însemnate, cum sunt metalele preţioase, dacă este vorba de cantităţi ce depăşesc limitele admise ori intrate în ţara altfel decît în condiţiile legale.

Procuratura Generală apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece raportarea celor două texte penale, care sancţionează unele acţiuni efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează anumite activităţi de import-export şi, respectiv, regimul metalelor preţioase, la prevederile Constituţiei este lipsită de temei atât timp cît obligaţiile legale şi interdicţiile instituite prin legi speciale sunt în vigoare şi nu se invoca neconstituţionalitatea lor.

Catedra de drept penal a Facultăţii de Drept din Bucureşti, examinînd Decretul nr. 244//1978, ajunge la concluzia ca art. 50 alin. 1 lit. c), cît şi celelalte prevederi din decret sunt în deplina concordanta cu dispoziţiile din Constituţia României, deoarece aceasta nu numai că nu se opune, dar chiar presupune instituirea, atunci când este cazul, a unor regimuri speciale privind producerea, circulaţia, păstrarea, deţinerea, gestionarea, consumul, recuperarea unor bunuri sau valori de interes naţional, economic sau strategic.

În răspunsul Direcţiei de cercetări penale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei se subliniaza ca art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 şi art. 302 Cod penal nu contravin în nici un fel dispoziţiilor constituţionale, dar se apreciază ca art. 302 Cod penal ar trebui înlăturat sau modificat printr-o intervenţie legislativă, deoarece comerţul exterior nu mai constituie monopol de stat, iar operaţiunile de import şi export au fost liberalizate.

Punctele de vedere comunicate de către Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală şi Direcţia de cercetări penale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, cît şi cele exprimate de cercetători de la Sectorul de drept penal din cadrul Institutului de Cercetări Juridice afirma categoric ideea ca art. 302 Cod penal şi art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 nu contravin dispoziţiilor art. 41 şi 135 din Constituţie, deoarece art. 41 alin. (1) precizează ca limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar art. 135 alin. (6) dispune ca proprietatea privată este inviolabilă în condiţiile legii. Ideea unei libertăţi neîngrădite de lege a proprietăţii este respinsă de Constituţie, ca de altfel şi de teoriile moderne asupra proprietăţii private. Cu alte cuvinte, garanţiile constituţionale funcţionează numai în măsura în care proprietatea privată este dobândită licit, iar atributele sale (posesia, folosinţă, dispoziţia) sunt exercitate cu respectarea legilor în vigoare.

Ministerul Comerţului apreciază, în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul nr. 244/1978 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1323/1990, ca operaţiunile de orice fel cu metale preţioase constituie monopol de stat şi, totodată, nu pot face obiectul activităţii societăţilor comerciale neautorizate, precizîndu-se ca în unele perioade operaţiunile cu metale şi pietre preţioase au fost supuse controlului prin licenta, cu avizul Băncii Naţionale a României. Acest punct de vedere este sprijinit pe avizul- circulara nr. VIII/C/1880/1992, comunicat de Direcţia tezaur şi casierie din cadrul Băncii Naţionale a României. În circulara se mai precizează ca este exceptat de la obligaţia avizării de către Banca Naţionala a României importul de bijuterii din metale preţioase, efectuat de către agenţii economici autorizaţi în acest sens sau care au prevăzut prin statutul societăţii astfel de activităţi. Cît priveşte comercializarea în ţara a metalelor şi pietrelor preţioase, se precizează ca ea se poate realiza de agenţi economici autorizaţi în acest scop, conform legii, care au prevăzut prin contractul de societate şi statut efectuarea unor astfel de activităţi.

Direcţia Generală a Vamilor apreciază ca persoanele fizice care introduc în ţara pietre preţioase şi semipretioase, metale preţioase şi obiecte confectionate din acestea au obligaţia să le predea organelor Băncii Naţionale a României sau unităţilor autorizate de aceasta, în condiţiile art. 17 şi art. 30 alin. 2 din Decretul nr. 244/1978, dar numai dacă este vorba de alte obiecte decît cele prevăzute de art. 14 din acest decret. Cu referire la bijuterii, se precizează ca un cetăţean român poate introduce în ţara, fără a declara scris şi fără plata taxelor vamale, numai bijuteriile destinate uzului sau personal, în sortimentul şi cantitatea stabilite prin pct. 23 anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 685/1990. Definitia pe care însă acest text o da "bijuteriilor de uz personal" interesează numai regimul vamal. Pe de altă parte, Direcţia Generală a Vamilor arata ca în situaţia în care metalele preţioase, pietrele preţioase şi obiectele confectionate din acestea sunt introduse în ţara de un agent economic, operaţiunea de import se derulează conform dispoziţiilor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 673/1991 şi Ordinul ministrului finanţelor nr. 489/1992, prin depunerea unei declaraţii vamale de import, în care persoana juridică este obligată sa menţioneze şi numărul de înregistrare din Registrul comerţului, plata taxelor vamale legal datorate etc.

Banca Naţionala a României considera ca, potrivit art. 2 din Decretul nr. 244/1978, operaţiunile de orice fel cu metale şi pietre preţioase constituie monopol de stat, dar pot efectua astfel de operaţiuni persoanele fizice şi persoanele juridice, cu autorizarea Băncii Naţionale a României (afară de cazul în care autorizarea este data prin alte dispoziţii legale), în conformitate cu art. 26 din Decretul nr. 244/1978. Acest text, care are în vedere "unităţi socialiste", respectiv "unităţi socialiste autorizate", este adaptat de Banca Naţionala a României realitatilor actuale, precizînd ca operaţiunile cu metale preţioase, obiecte şi bijuterii din metale preţioase, precum şi operaţiunile cu pietre preţioase şi semipretioase naturale, ca acte de comerţ sau îndeletnicire mestesugareasca ori industriala, sunt permise numai persoanelor juridice care au prevăzute, în mod expres, în obiectul de activitate astfel de operaţiuni, iar operaţiunile de prelucrare sau reparaţii de bijuterii pot fi efectuate şi de către persoanele fizice care activează în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 54/1990. Pe de altă parte, se invoca indirect dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1323/1990, care, în temeiul art. 218 din Legea nr. 31/1990, stabileşte, între altele, că nu pot face obiectul activităţii unei societăţi comerciale "activităţile care constituie, în condiţiile stabilite de lege, monopol de stat" şi se apreciază ca orice operaţiuni efectuate cu încălcarea prevederilor mai sus menţionate sunt interzise.

Cu referire la persoanele fizice, Banca Naţionala a României apreciază ca ele pot aduce din străinătate orice cantitate de bijuterii, dacă fac declaraţie vamală scrisă, conform art. 30 din Decretul nr. 244/1978 şi art. 50 din Decretul 337/1981, precum şi ca pot cumpara sau vinde bijuterii, celelalte obiecte prevăzute de art. 14 alin. 1 lit. a) - d) din Decretul nr. 244/1978, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, în condiţiile stabilite de art. 14 alin. 3 din acest decret, adică "dacă dobindirea sau transmiterea nu s-a făcut în scop de specula".

Banca Naţionala a României informează şi asupra faptului ca este în curs de finalizare proiectul noii reglementări privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, care va liberaliza atât deţinerea de către populaţie a metalelor preţioase, cît şi efectuarea operaţiunilor cu acestea.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

examinînd încheierea de sesizare şi actele dosarului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere exprimate de autorităţile şi instituţiile solicitate, raportul prezentat de judecătorul raportor, precum şi concluziile procurorului prezentate în şedinţa publică din 25 martie 1993, şi vazind dispoziţiile art. 41, art. 135 şi art. 144 lit. c) din Constituţie, art. 3, art. 12, art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, art. 302 Cod penal şi dispoziţiile Decretului nr. 244/1978, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpatul Ahmet Memet, deşi dispoziţiile legale invocate a fi neconstituţionale sunt anterioare intrării în vigoare a Constituţiei, deoarece Judecătoria Tulcea a apreciat ca, în principiu, textele nu sunt neconstituţionale şi deci, în raport cu art. 150 alin. (1) din Constituţie, a considerat ca au rămas în vigoare, iar pe baza lor s-au stabilit, după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, raporturi juridice, astfel cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pe fond, în ce priveşte art. 302 Cod penal, textul incrimineaza efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor legale, sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit. Dispoziţia de incriminare se completează cu dispoziţiile legale care stabilesc conţinutul şi caracteristicile operaţiunilor de import, export şi tranzit. La intrarea în vigoare a Codului penal (1 ianuarie 1969), legea specială era Decretul nr. 317/1949 pentru reglementarea operaţiunilor de export, import şi tranzit, înlocuit apoi prin Legea nr. 1/1971 cu privire la activitatea de comerţ exterior. Potrivit acestei legi, comerţul exterior era monopol de stat şi se realiza numai de către organizaţii economice autorizate, fiind supus autorizării Ministerului Comerţului Exterior orice import sau export.

După decembrie 1989, prin Ordinul ministrului comerţului exterior nr. 18 din 27 martie 1990 s-a prevăzut ca "importurile şi exporturile în şi din România se efectuează pe baza autorizaţiilor de import, respectiv de export, eliberate de Ministerul Comerţului Exterior" (art. 1), precum şi ca "autorizaţiile de import şi, respectiv, de export se eliberează la cererea persoanelor juridice şi fizice cu sediul/domiciliul în România, autorizate legal pentru desfăşurarea de activităţi economice şi/sau comerciale" (art. 2). Ulterior, prin hotărârile Guvernului nr. 6/1991, 472/1991 şi 726/1991 s-a prevăzut ca exportul şi importul mărfurilor sunt liberalizate, fiind supuse licenţelor de export sau de import automate, pentru ca prin Hotărârea Guvernului nr. 215 din 30 aprilie 1992 să se prevadă în art. 1 ca "operaţiunile de export şi import se pot efectua numai de către agenţii economici care au prevăzut în obiectul lor de activitate efectuarea unor astfel de operaţiuni", iar în art. 2 ca "exportul şi importul mărfurilor din şi în teritoriul vamal al României sunt liberalizate, nefiind supuse licenţelor de export, respectiv import". Sunt prevăzute în hotărâre însă şi situaţii în care sunt necesare licenţe de export şi, respectiv, import, precum şi condiţii de eliberare (art. 3 - 12).

După cum se observa, modul de reglementare a importului şi exportului a cunoscut o evoluţie spre liberalizare după decembrie 1989, dar, cu toate acestea, art. 302 Cod penal îşi păstrează actualitatea în condiţiile în care mai exista situaţii în care licentele sunt obligatorii. De exemplu, prin anexa nr. 1 la Ordinul ministrului comerţului şi turismului nr. 2/1993, emis în baza Hotărârii Guvernului nr. 215/1992, sunt supuse controlului, pentru care se eliberează licenţe de export şi import, mărfuri precum: arme şi muniţii autorizate de lege, echipament militar şi alte produse speciale autorizate de lege, produse explozibile şi toxice autorizate de lege, substanţe stupefiante şi psihotrope autorizate de lege, mărfuri care tranziteaza zone supuse embargoului prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al O.N.U. (la export şi la import); metale preţioase, pietre preţioase şi obiecte confectionate din acestea, a căror scoatere din ţara este permisă potrivit legii; documentaţii privind drepturi de licenţă şi know-how (la export); deşeuri valorificabile admise la import condiţionat, precum şi produse periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător (la import). Mai mult, prin Legea nr. 88 din 22 iulie 1992 a fost introdus în Codul penal un nou text, art. 302^2), care incrimineaza efectuarea oricăror operaţiuni de import de deşeuri ori reziduuri de orice natura sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe teritoriul tarii fără respectarea dispoziţiilor legale.

Rezultă ca art. 302 Cod penal constituie o dispoziţie-cadru, care se individualizează în mod diferit, într-un moment sau altul, în funcţie de legea specială care în acel moment reglementează operaţiunile de import ori export. După cum se poate constata din dezvoltarile anterioare privind art. 302 Cod penal, dispoziţiile sale care incrimineaza efectuarea operaţiunilor de import, export sau tranzit fără autorizaţie, nu afectează sub nici o formă prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, astfel cum se susţine în sesizare. Activitatea economică se realizează de către agenţii economici cu capital de stat, privat ori mixt, pe baza autonomiei lor juridice şi în condiţii de egalitate juridică, dar în limitele legii. Statul poate, în vederea apărării sau promovării unor interese generale, sa intervină în activitatea economică, fie prin politica legislativă, fie prin utilizarea de către Guvern a unor mijloace specifice de influentare, precum licenţe de import-export, impozite, taxe, subvenţii. Aceasta constituie o practica curenta în toate ţările şi nu poate fi interpretată ca o încălcare a principiului libertăţii comerţului, consacrat în art. 134 alin. (2) lit a) din Constituţie. Asa fiind, Curtea constata ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata în privinta art. 302 Cod penal şi urmează să fie respinsă.

Cît priveşte aplicarea la speta a art. 302 Cod penal, Curtea nu este competenţa să se pronunţe şi, deci, Judecătoria Tulcea, în raport cu dispoziţiile care reglementau, în momentul săvârşirii faptelor imputate inculpatului Ahmet Memet, operaţiunile de import-export şi cu cele care permit persoanelor fizice sa aducă din străinătate orice cantitate de bijuterii fără taxe vamale, dar cu declaraţie scrisă, urmează sa stabilească dacă se poate retine existenta infracţiunii de nerespectare a dispoziţiilor referitoare la import.

Cît priveşte art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, acesta incrimineaza efectuarea de către persoanele domiciliate în România de operaţiuni interzise cu metale preţioase ori pietre preţioase şi semipretioase, naturale. Aceste operaţiuni sunt stabilite în art. 25 din decret, între ele figurind, la lit. c), şi "vânzarea şi cumpărarea de metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, precum şi mijlocirea acestor operaţiuni", operaţiuni ce interesează cauza de faţa.

În art. 2 alin. 1 din decret se precizează ca deţinerea cu orice titlu a metalelor preţioase, precum şi operaţiunile de orice fel cu acestea şi cu pietrele preţioase constituie monopol de stat, iar prin art. 26 alin. 1 se stabileşte ca operaţiunile prevăzute de art. 25, ca acte de comerţ sau ca îndeletnicire mestesugareasca ori industriala, nu sunt permise decît unităţilor socialiste. Banca Naţionala a României autorizeaza unităţile socialiste să deţină, sa utilizeze şi să facă operaţiuni cu metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, afară de cazul unităţilor autorizate prin alte dispoziţii legale (art. 26 alin. 2). Prelucrarea şi transformarea obiectelor din metale preţioase în formele prevăzute de art. 14 alin. 1 lit. a) - d) şi care puteau fi deţinute de persoanele fizice, precum şi a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, se puteau face numai de către unităţile socialiste autorizate (art. 26 alin. 3).

Persoanele fizice şi persoanele juridice pot deţine, potrivit art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 244/1978, metale preţioase şi pot efectua operaţiuni cu metale preţioase sau cu pietre preţioase şi semipretioase, naturale, în cazurile şi în condiţiile stabilite prin decret. Cu referire la persoanele fizice, art. 14 alin. 1 prevede că acestea pot deţine:

a)bijuterii sau obiecte de arta, de cult, de uz casnic sau personal, salbe confectionate din ducati sau ducati necuprinsi în salbe, destinaţi a servi ca podoaba, precum şi lucrări vechi dentare confectionate din aur, argint sau platina, ori cu adaos de aur, argint sau platina;

b)monede din aur emise până în anul 1800 inclusiv, montate în bijuterii, precum şi monede turcesti emise în perioade 1816-1844;

c)monede de argint fără putere circulatorie, care nu au valoare numismatica şi nu fac parte dintr-o colectie numismatica;

d)aur dentar dobândit în condiţiile stabilite de text;

e)însemnele ordinelor, medaliilor şi altor distincţii sau trofee acordate de statul român sau de alte state, de organizaţii sau asociaţii internaţionale, pentru merite personale ale cetăţenilor români, precum şi medaliile decernate la concursuri sportive sau manifestări cultural-artistice, confectionate din aur, argint sau din platina. Prin alin. 2 al art. 14 se prevede că deţinerea de obiecte din aur, argint sau platina în formele menţionate la lit. a) - d) este ingaduita numai pentru uzul personal, iar prin alin. 3 se dispune ca dobindirea sau transmiterea de către persoane fizice a bijuteriilor şi a celorlalte obiecte prevăzute la alin. 1 lit. a) - d) precum şi a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, este permisă dacă dobindirea sau transmiterea nu s-a făcut în scop de specula. Se interzice persoanelor fizice, potrivit art. 16, să deţină metale preţioase sub forma de: lingouri, bare, sirme, plăci, aparate sau părţi din acestea, dispozitive, utilaje, deşeuri, topituri, saruri, aur ars şi orice alte forme care nu sunt prevăzute ca permise în decret.

După decembrie 1989, prin Decretul nr. 90 din 5 februarie 1990 au fost abrogate în mod expres din Decretul nr. 244/1978 numai prevederile "cu privire la obligativitatea depunerii la Banca Naţionala a României a bunurilor culturale mobile cuprinzând metale preţioase sau pietre preţioase ori semipretioase".

Alte texte, neabrogate expres, sunt totuşi interpretate în funcţie de realitatile actuale. Astfel, Banca Naţionala a României, referindu-se la art. 26 din decret, are în vedere, astfel cum am mai arătat, ca operaţiunile care puteau fi efectuate numai de unităţile socialiste sunt permise - cu autorizările cerute de lege - persoanelor fizice şi persoanelor juridice, cu precizarea ca aceste operaţiuni, ca acte de comerţ sau îndeletnicire mestesugareasca ori industriala, sunt permise numai persoanelor juridice care au prevăzute, în mod expres, în obiectul de activitate astfel de operaţiuni, iar persoanele fizice care activează în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 54/1990 pot efectua operaţiuni de prelucrare sau reparaţii de bijuterii. Cu referire expresă la bijuterii, Banca Naţionala a României apreciază ca persoana fizica poate aduce din străinătate orice cantitate de bijuterii, dacă face declaraţie vamală scrisă.

Aceste bijuterii ar putea fi apoi vîndute în condiţiile art. 14 alin. 3 din Decretul nr. 244/1978, adică "dacă dobindirea sau transmiterea nu s-a făcut în scop de specula". În aceleaşi condiţii, persoana fizica poate cumpara din ţara, de la magazine specializate sau de la persoane fizice, orice cantitate de bijuterii, pentru a investi sumele de bani pe care le are, iar apoi, dacă este cazul, poate să le revânda. În esenta, pentru a fi permise astfel de operaţiuni se cere, deci, ca dobindirea sau transmiterea sa nu se fi făcut în scop de specula.

Sintetizând punctele de vedere ale Băncii Naţionale a României, Direcţia Generală a Vamilor şi Ministerul Comerţului rezultă ca persoanele fizice: pot cumpara orice cantitate de bijuterii din ţara pentru a-şi investi sumele de bani şi nu pentru a le revinde, dar, apoi, dacă este cazul, le pot vinde; pot aduce din străinătate bijuterii de uz personal, în limitele stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 685/1990 (pct. 23 din anexa nr. 1), fără declaraţia vamală şi fără taxe vamale; pot aduce din străinătate bijuterii ce depăşesc uzul personal ori pentru alţi membri de familie sau ca investiţie, fără sa intereseze cantitatea şi fără taxe vamale, dar cu declaraţie scrisă. Asadar, bijuteriile cumpărate în ţara sau cele aduse din străinătate în condiţiile menţionate pot fi deţinute în proprietate fără nici o restrictie şi, la nevoie, pot fi vîndute. Esenţial este, în toate cazurile, ca ele sa nu fie cumpărate în scopul revinzarii, sa nu se urmărească deci efectuarea de activităţi comerciale ilicite.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, "dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", iar în conformitate cu art. 135 alin. (6), "proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă". Rezultă deci ca pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrădiri fie în privinta obiectului dreptului, fie în privinta unor atribute ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane. Esenţial este ca prin aceste restrictii stabilite de lege sa nu se atinga fondul acestui drept, sa nu se anihileze complet dreptul de proprietate. Altfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proportionalitatii înscris în art. 49 alin. (2) din Constituţie.

Asa fiind, Curtea constata ca dispoziţia art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, corelata la speta cu prevederea înscrisă în art. 25 lit. c) din acelaşi decret, nu pune în discuţie dreptul de proprietate, ci se referă în exclusivitate la efectuarea unor operaţiuni interzise de lege, care, fiind săvârşite în anumite circumstanţe, constituie infracţiuni. Este unanim admis ca legiuitorul poate institui, în interes general, un regim special cu privire la producerea, deţinerea, circulaţia unor bunuri de interes naţional, economic sau strategic.

Curtea constata, în acelaşi timp, însă ca Decretul nr. 244/1978 cuprinde şi dispoziţii care, într-un stat de drept, cu economie de piaţa, ar putea lipsi sau ar putea fi atenuate. De altfel, după cum am mai arătat, chiar Banca Naţionala a României informează Curtea de existenta unui proiect de lege care va liberaliza deţinerea şi efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase.

Acţiunea Curţii are însă o dubla limita: pe de o parte este ţinuta în cadrul controlului pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum prevede art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, de examinarea numai a prevederilor "de care depinde judecarea cauzei" şi care au fost stabilite în procesul în care s-a invocat excepţia, iar pe de altă parte, ea nu se poate substitui Parlamentului şi sa elaboreze o noua reglementare sau sa o modifice pe cea existenta.

Ca garant al supremaţiei Constituţiei, în temeiul art. 1 din Legea nr. 47/1992, Curtea este însă indreptatita sa semnaleze necesitatea adoptării cît mai urgente a proiectului de lege privind Consiliul Legislativ, spre a face aplicabile dispoziţiile art. 150 alin. (2) din Constituţie, care sunt de natura să asigure cadrul legislativ unitar, conform cu dispoziţiile Constituţiei din anul 1991.

De asemenea, în cadrul atribuţiilor sale prevăzute de Constituţie şi în limitele impuse de speta în cazul controlului de constituţionalitate pe cale de excepţie, pentru a evita lipsa de reglementare şi consecinţele ce ar putea rezultă din aceasta cauza, Curtea se considera indreptatita, până la adoptarea unei noi reglementări în materie, sa dea textelor ce sunt atacate în faţa sa acea interpretare care se armonizeaza cu Constituţia.

În consecinţa, cu referire la art. 25 lit. c) şi art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, care stabilesc ca este infracţiune "vânzarea şi cumpărarea de metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, precum şi mijlocirea acestor operaţiuni" şi raportindu-se numai la operaţiuni de acest fel cu bijuterii, astfel cum o obliga cadrul spetei în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea apreciază ca textele ar fi neconstituţionale dacă ar fi interpretate în continuare în sensul că operaţiunile cu bijuterii - vînzare, cumpărare, mijlocire - pot fi efectuate numai de agenţi economici cu capital de stat. Ca atare, o astfel de interpretare urmează a fi înlăturată şi Curtea, în acord cu poziţia Băncii Naţionale a României, Ministerului Comerţului şi Direcţiei Generale a Vamilor, interpretează textele în sensul că este posibil ca orice agent economic să efectueze astfel de operaţiuni cu bijuterii, dacă sunt menţionate în obiectul de activitate şi este autorizat - când este cazul - potrivit legii, textele mai sus menţionate având, în condiţiile actuale, rolul de a-i opri pe cei care nu au astfel de abilitari şi incearca sa eludeze regimul special instituit cu privire la metalele şi pietrele preţioase, precum şi alte dispoziţii legale, cum sunt cele fiscale sau cele care reglementează îndatoririle profesionale ale comercianţilor. Pe de altă parte, în rezolvarea unor cazuri concrete, organele de aplicarea legii trebuie să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 42/1991, potrivit cărora constituie activitate comercială ilicită şi atrage răspunderea contravenţională sau penală, după caz, efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege.

De asemenea, Curtea apreciază ca legislaţia, în starea actuala, permite persoanelor fizice să deţină orice cantitate de bijuterii, cumpărate în ţara ori aduse din străinătate sau dobîndite în alt mod, dacă aceste operaţii s-au făcut în mod legal şi nu în vederea desfăşurării unei activităţi comerciale ilicite.

Faţa de considerentele expuse, interpreţindu-se textele în sensul arătat de Curte mai sus, rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata şi urmează să fie respinsă şi cu privire la art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978.

Stabilirea la speta a împrejurării ca bijuteriile s-au cumpărat ori nu în scop de revinzare, a faptului dacă s-a savirsit sau nu o activitate comercială ilicită, precum şi dacă este cazul răspunderii contravenţionale sau a celei penale nu este în căderea Curţii, fiind atributul exclusiv al organelor abilitate cu aplicarea legii, care urmează însă sa ţină seama de interpretarile cuprinse în considerentele prezentei decizii.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A) c), art. 24 alin. (4), art. 25 alin. (1) şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Sunt conforme cu Constituţia art. 302 Cod penal şi art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, acesta din urma sub rezerva interpretării date în motivarea prezentei decizii.

În consecinţa, se respinge excepţia de neconstituţionalitate invocată de Ahmet Memet, domiciliat în Babadag, str. Decebal nr. 8, judeţul Tulcea, în dosarul nr. 4491/1992 aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 1993.

PREŞEDINTE,

prof. dr. doc. Ion P. Filipescu

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu