Decizie nr. 1.382 din 20 octombrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 1.496/40/2010 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.879D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent face referatul cauzei şi arată că la dosar s-a depus o cerere prin care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a-şi angaja un apărător cu drept de a pune concluzii la Curtea Constituţională.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate, având în vedere faptul că de la data încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv 27 mai 2010, a trecut suficient timp în care autoarea excepţiei avea posibilitatea angajării unui avocat cu drept de a pune concluzii la Curtea Constituţională.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare, pentru aceleaşi argumente prezentate de reprezentantul Ministerului Public.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că asupra prevederilor criticate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, menţionând în acest sens Decizia nr. 675 din 31 mai 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 396 din 27 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.496/40/2010, Tribunalul Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoşani într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că, pentru a se respecta prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, cererea creditorilor ar trebui condiţionată de existenţa unui titlu executoriu, iar competenţa judecătorului-sindic ar trebui limitată, în acest stadiu al procedurii, la verificarea existenţei titlului executoriu. De asemenea, consideră că prevederile criticate sunt neconstituţionale deoarece exclud "însuşi proprietarul" de la procedura de desemnare a administratorului judiciar sau a lichidatorului care va gestiona/dispune de bunurile sale, întrucât plata administratorului judiciar/lichidatorului nu este cauză de utilitate publică, potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie, care să confere permisivitate "exproprierii cu suma ce reprezintă onorarii".

Neconstituţionalitatea prevederilor art. 93^1 reiese din împrejurarea că acestea îşi găsesc aplicarea şi în cazul bunurilor privitor la care au fost încheiate contracte de leasing, fără ca beneficiarul contractului de leasing - utilizatorul - să poată cere instanţei respectarea opţiunii inserate în acesta, fiind contrare art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie. Chiar dacă utilizatorul a preluat, din momentul încheierii contractului de leasing, posesia şi folosinţa bunului mobil, acest fapt nu îi oferă garanţiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în condiţiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, şi anume acela al expirării contractului de leasing prin efectul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, iar lichidatorul poate să solicite rezilierea contractului de leasing şi să nu respecte clauza referitoare la posibilitatea de cumpărare a bunului respectiv.

Tribunalul Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 169/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, păstrându-se însă soluţia legislativă criticată.

Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d): "(1) Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]

b)judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii;

c)desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activităţii practicienilor în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparţine. În situaţia în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va ţine seama de cererile creditorilor în ordinea mărimii creanţelor sau de cererea debitoarei, dacă nu există o cerere din partea unui creditor;

d)confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, precum şi a onorariului negociat. Dacă nu există contestaţii împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de 3 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a hotărârii adunării creditorilor sau, după caz, a deciziei creditorului majoritar.";

–Art. 93^1: "Obligaţiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă:

–preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător;

–preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului;

–bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare."

Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (8) referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestora, în raport cu dispoziţii constituţionale şi argumente similare, prilej cu care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite, iar starea de insolvenţă reprezintă o astfel de situaţie deosebită. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 675 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 26 iulie 2011, Decizia nr. 1.418 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 726 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009.

De asemenea, Curtea a observat că în cadrul procedurii falimentului administratorii judiciari sau lichidatorii au o poziţie şi o situaţie deosebite faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, ei nefiind parte în proces, ci participanţi la procedură, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Aceştia nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, atât în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ.

Cu acelaşi prilej Curtea a reţinut că exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile stabilite de legea organică. În virtutea acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în contradicţie cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşa fiind, prin textul de lege criticat legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea constată că aceste prevederi au fost introduse prin art. I pct. 11 din Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.

Prin aceste dispoziţii legale a fost reglementată situaţia unui antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv îndeplinirea unor obligaţii ce au fost asumate de către debitorul al cărui patrimoniu se află în procedură de insolvenţă. Astfel, potrivit prevederilor art. 93^1 din Legea nr. 85/2006, obligaţiile ce rezultă dintr-un contract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător şi acesta nu este inferior valorii de piaţă a bunului şi dacă bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare.

Astfel, dispoziţiile art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 reprezintă opţiunea legiuitorului care a înţeles să protejeze stabilitatea raporturilor juridice constituite înainte de deschiderea procedurii insolvenţei şi, implicit, drepturile promitentului-cumpărător.

Aceste prevederi permit promitentului-cumpărător să valorifice dreptul său faţă de promitentul-vânzător, ca urmare a dreptului de opţiune al utilizatorului, astfel cum este stipulat în Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă între momentul antecontractului şi momentul prevăzut pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare s-a produs deschiderea procedurii insolvenţei faţă de promitentul-vânzător.

Mai mult, potrivit art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, atât drepturile locatorului/finanţatorului, cât şi cele ale locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic şi, respectiv, judecătorului-sindic şi creditorilor, în situaţia în care locatarul/utilizatorul sau locatorul/finanţatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, potrivit prevederilor legale în materie. Totodată, dacă locatorul/finanţatorul sau locatarul/utilizatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, aceste drepturi sunt opozabile şi lichidatorului numit potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. De asemenea, potrivit dispoziţiilor menţionate din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, drepturile locatorului/utilizatorului prevăzute de această ordonanţă, precum şi cel stipulate în contractul de leasing vor urmări bunul aflat în proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, în condiţiile în care au fost respectate întocmai drepturile locatorului/finanţatorului.

Totodată, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, Curtea observă că efectul principal al contractului de leasing este transferul dreptului de folosinţă de la locator/finanţator către locatar/utilizator, existând dreptul de opţiune al utilizatorului, astfel cum este stipulat în art. 9 lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, potrivit cărora "locatorul/finanţatorul se obligă să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu excepţia dreptului de dispoziţie, [...] şi să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing, fără a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale".

Aşadar, Curtea observă că, pe toată durata contractului de leasing, dreptul de folosinţă revine altei persoane decât titularului dreptului de proprietate - contractul de leasing nefiind prin sine translativ de proprietate, ci acordând locatarului/utilizatorului doar un drept de opţiune, în sensul că în momentul expirării contractului de leasing acesta are prioritate la cumpărarea bunului ce a constituit obiectul contractului de leasing.

Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea dreptului de proprietate al utilizatorului, deoarece, astfel cum arată chiar autoarea excepţiei, utilizatorul a preluat din momentul încheierii contractului de leasing "doar posesia şi folosinţa bunului mobil", fapt ce nu îi oferă garanţiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în condiţiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, şi anume acela al expirării contractului de leasing, ca urmare a efectului încheierii unui contract de vânzare-cumpărare.

Or, promitentul-cumpărător nu este titularul acestui drept, ce urmează a se naşte ulterior, prin efectul şi în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.

De altfel, Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, a statuat că problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unor persoane care nu au calitatea de proprietari.

De asemenea, Curtea constată că administratorul judiciar/lichidatorul este obligat să execute contractul încheiat între promitentul-cumpărător şi promitentul-vânzător, dreptul său de apreciere nefiind unul absolut, ci exercitându-se în limitele şi condiţiile prevăzute de textul criticat. Instituirea acestor criterii şi condiţii ţine de necesitatea maximizării averii debitorului supus procedurii şi de imperativul nefraudării intereselor creditorilor. De altfel, legiuitorul este în drept să reglementeze astfel de criterii şi condiţii cu privire la debitorii aflaţi sub incidenţa Legii nr. 85/2006, întrucât acesta este ab initio într-o altă situaţie juridică faţă de un debitor ce nu se află în insolvenţă. Prin urmare, o asemenea limitare a dreptului de dispoziţie al debitorului apare ca fiind justificată şi rezonabilă în raport cu situaţia în care acesta se află.

Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, Curtea neputând reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3).

Referitor la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, ce constă în faptul că beneficiarul contractului de leasing, respectiv promitentul-cumpărător, nu poate cere instanţei respectarea opţiunii inserate în acest contract, Curtea constată că, astfel cum reiese din economia textul criticat, acesta nu conţine norme care ar împiedica în vreun fel dreptul promitentului-cumpărător de a se adresa justiţiei.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 44 alin. (8), art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, precum şi a prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că autorul excepţiei se rezumă a le menţiona şi a le reda conţinutul, fără însă a motiva în concret în ce constă contrarietatea prevederilor criticate cu acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 1.496/40/2010 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu