Decizie nr. 1.003 din 7 octombrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă în Dosarul nr. 7.198/99/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei, arătând că la dosar au fost depuse concluzii scrise prin care autorul solicită judecarea în lipsă a excepţiei de neconstituţionalitate şi admiterea acesteia.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.198/99/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Excepţia a fost ridicată de Jăniţa Ioniţă cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 2.369 din 19 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 7.198/99/2007.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 61 lit. e) din Codul muncii şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 sunt contrare art. 41 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, arată că pensionarea unei persoane reprezintă un drept al acesteia, iar nu o obligaţie. Atât timp cât o persoană este aptă de muncă şi doreşte să muncească, chiar şi fără ieşirea la pensie, Constituţia îi dă dreptul la muncă.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, însă desfăşurarea unei activităţi remunerate în baza unui contract de muncă presupune drepturi şi obligaţii corelative ale celor două părţi. Eliminarea acordului angajatorului pentru continuarea activităţii în ipoteza îndeplinirii de către salariat a condiţiilor pentru ieşirea la pensie prevăzute de Legea nr. 19/2000 ar încălca principiile ce stau la baza oricărei relaţii de muncă, respectiv cele ale consensualismului şi bunei-credinţe. Nu constituie o îngrădire a dreptului la muncă un eventual acord negativ pentru ca salariatul să îşi desfăşoare în continuare activitatea în cadrul aceleiaşi unităţi, întrucât acesta din urmă are opţiunea de a desfăşura munca, după pensionare, la un alt angajator.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 371/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.147 din 19 decembrie 2005.

Acest text de lege are următoarea redactare:

Art. 61 lit. e): "Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: [...]

e)în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii."

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 338/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002.

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

Art. 41 alin. (5): "Asiguraţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului."

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei a mai supus examinării, cu un alt prilej, constituţionalitatea art. 61 lit. e) din Codul muncii, invocând aceleaşi argumente ca în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 689 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 61 lit. e) din Codul muncii, reţinând că "dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, el semnificând însuşi dreptul pe care îl are o fiinţă umană de a trăi procurându-şi resursele necesare vieţii prin munca sa. Astfel, dispoziţiile constituţionale consacră libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupaţiei, libertatea alegerii locului de muncă, protecţia socială a muncii, retribuţia muncii depuse, dreptul la negocieri şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective încheiate ca urmare a acestor negocieri". Cu toate acestea, Curtea a arătat că "împlinirea condiţiilor pentru obţinerea dreptului la pensie naşte vocaţia către dreptul fundamental la pensie, conceput să asigure resursele necesare vieţii după vârsta în care se apreciază că o persoană nu mai poate desfăşura o activitate pentru obţinerea acestor resurse". În acelaşi timp, a amintit că, în măsura în care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi au acordul angajatorului, aşa cum prevede art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, persoanele pentru care s-a născut vocaţia de a obţine dreptul la pensie pot continua munca în vederea obţinerii unor venituri mai mari.

Curtea a observat, însă, că "acest drept nu poate impieta asupra dreptului de care se bucură angajatorul de a decide asupra celei mai bune soluţii pentru desfăşurarea activităţii sale, mai ales în condiţiile în care angajatul are deja posibilitatea de a obţine pensie".

Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate anterior îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă în Dosarul nr. 7.198/99/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2008.

Preşedintele Curţii Constituţionale,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu