Decizie nr. 229 din 3 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Integral Construct" - S.R.L. din Baia Mare în Dosarul nr. 248/2003.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, deoarece prevederile legale a căror constituţionalitate este criticata nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, întrucât art. 16 din Constituţie are în vedere egalitatea cetăţenilor în faţa legii, nu egalitatea între persoanele fizice şi persoanele juridice. În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 21 din Constituţie, se considera ca finalitatea principiului constituţional al accesului liber la justiţie consta în prevenirea, în acest caz, a exercitării abuzive de către debitori a drepturilor de care beneficiază în cadrul procedurilor de executare silită.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 248/2003, Judecătoria Baia Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Integral Construct" - S.R.L. din Baia Mare într-o cauza civilă privind soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile de lege criticate contravin art. 16 şi 21 din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În esenta, în motivare se arata ca prin condiţionarea înregistrării cererii prin care s-ar contesta executarea silită de depunerea prealabilă a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei urmărite, textul a cărui neconstituţionalitate se invoca restrânge în mod nejustificat dreptul contestatoarei de a se adresa justiţiei. Se arata, de asemenea, ca prin art. 16 din Constituţie se instituie egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor în faţa legii, egalitate care nu trebuie privită doar în mod abstract, ci în mod concret, ca prezenta în faţa justiţiei şi care priveşte atât persoanele fizice, cat şi persoanele juridice.

Judecătoria Baia Mare considera ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 ingradesc accesul liber la justiţie, asa cum este prevăzut de art. 21 din Constituţie. Se arata ca, deşi obligativitatea stabilirii unei cauţiuni şi a limitei minime a cuantumului acesteia în vederea suspendării executării silite împiedica tendintele debitorilor creanţelor bugetare de tergiversare a executării silite, totuşi aceasta condiţie constituie o ingradire a accesului la justiţie, respectiv la realizarea controlului judecătoresc al unor asemenea acte efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece măsura dispusă prin art. 127 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, care se referă la egalitatea în drepturi a acestora în raport cu prevederile legii, iar nu la faptul ca toţi ar beneficia de aceleaşi drepturi. În continuare, Guvernul apreciază ca depunerea cauţiunii este necesară numai în cazul persoanelor juridice, atât datorită numărului sporit de cauze executionale în care acestea sunt implicate, cat şi din motive de natura economică. În opinia Guvernului, prin instituirea acestei cauţiuni nu se poate afirma ca este obstructionat accesul liber la justiţie, întrucât s-a avut în vedere tendinta spre abuzul de drept care se manifesta în procedurile de executare silită, care conduce la tergiversare şi la întârzierea realizării drepturilor stabilite în baza unor titluri, în dăuna intereselor creditorilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2003, prevederi al căror conţinut este următorul:

–Art. 127 alin. (1) şi alin. (2): "(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.

(2)Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată."

În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin art. 16 şi 21 din Constituţie, prevederi potrivit cărora:

–Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.

(3)Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara." ;

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, mai invoca şi încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională retine ca, în esenta, prin aceasta se susţine ca art. 127 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, potrivit căruia numai persoanele juridice care fac contestaţii la executare sunt obligate să depună o cauţiune egala cu 20% din cuantumul sumei, încalcă prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prevederile art. 16 din Constituţie, care consacra "Egalitatea în drepturi", se referă la cetăţeni, instituind egalitatea acestora în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, s-a statuat ca textul constituţional al art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă prin aceasta regimul juridic diferit s-ar rasfrange asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Asa fiind, dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt incidente în cauza.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ingradesc accesul liber la justiţie, Curtea observa ca depunerea cauţiunii stabilite prin art. 127 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 are rolul de a frana acţiunile dilatorii ale persoanelor juridice în cadrul procedurii de executare silită, fără ca prin aceasta să fie incalcate prevederile art. 21 din Constituţie. Cu privire la constituţionalitatea instituirii unei cauţiuni, ca o condiţie a sesizării instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, respingandu-se susţinerile privind încălcarea dreptului de acces la justiţie. Prin aceasta decizie s-a statuat ca accesul liber la justiţie semnifica faptul ca orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care considera ca drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu faptul ca acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionari, precum şi ca "aceasta modalitate de reglementare, care reprezintă o opţiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti şi exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor subiective. Astfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar conform art. 54, "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi".

Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudente a Curţii Constituţionale.

Curtea urmează sa respingă şi critica privind încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât autorul excepţiei nu formulează nici un motiv din care să rezulte contrarietatea dintre textul de lege considerat ca fiind neconstitutional şi textul din convenţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Integral Construct" - S.R.L. din Baia Mare în Dosarul nr. 248/2003 al Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu