Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian Oprea în Dosarul nr. 28.176/3/2006 al Curții de Apel București - Secția I penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 967D/2017.2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, reprezentat de domnul avocat Cornel Nichifor, din cadrul Baroului București, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, primul termen fiind pe data de 3 aprilie 2018, când, în vederea îndeplinirii legale a procedurii de citare cu partea Anghel Hondar, în temeiul art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă și al art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat dezbaterile pentru data de 24 aprilie 2018. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei, partea Lavinius George Asan a depus o cerere de judecată în lipsă.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se susține că sintagma „se poate dispune efectuarea unei expertize“ din cuprinsul art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, astfel cum acesta a fost modificat prin art. II pct. 35 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 18/2016, încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) și alin. (5), art. 11 alin. (1) și alin. (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) și art. 24 alin. (1), precum și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că, în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate, este avută în vedere pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 729 din 21 noiembrie 2017 referitoare la aceeași excepție de neconstituționalitate. În plus față de criticile reținute în decizia anterior menționată, este invocat principiul egalității armelor și principiul contradictorialității. Se arată că art. 172 alin. (1) și art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală fac o distincție clară între expertiză și constatare în procedura penală, astfel încât, dacă se dă posibilitatea exclusiv organului judiciar să dispună efectuarea unei expertize, este încălcat principiul egalității armelor. Cu privire la încălcarea principiului contradictorialității, se arată că părțile nu au posibilitatea să intre în contact direct cu experții și să își formuleze apărările cu privire la susținerile acestora, simpla contestare a raportului tehnico-științific, astfel cum este reglementat la art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, nefiind de natură a garanta o veritabilă egalitate de arme între acuzare și apărare. Se face trimitere la situația de fapt, arătându-se că expertiza din una dintre cauzele în care autorul excepției de neconstituționalitate are calitatea de inculpat a fost realizată de către un expert fără pregătirea profesională necesară, onorariul plătit pentru două astfel de expertize fiind de 800.000 euro. Se face trimitere, de asemenea, la notele scrise depuse la dosarul cauzei.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia, ca neîntemeiată. Se susține că obligativitatea efectuării unei expertize nu poate fi apreciată ca o condiție de legalitate, ci ca o condiție necesară pentru constatarea unor împrejurări care sunt utile pentru soluționarea cauzei sau pentru lămurirea unor aspecte adiacente. Prin urmare, numai organul judiciar poate să aprecieze cu privirea la utilitatea unui astfel de mijloc de probă. De asemenea, se arată că nu se poate aprecia că organul judiciar ar putea lua o hotărâre arbitrară, întrucât, potrivit art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, acesta trebuie să respingă motivat o astfel de solicitare referitoare la efectuarea unei expertize, iar, în măsura în care un astfel de demers a avut loc în cursul urmăririi penale, aspectele cu privire la modul de soluționare a unei cereri de realizare a unei noi expertize pot fi criticate în procedura camerei preliminare, pentru a se stabili dacă, într-adevăr, nu a fost respectat dreptul la apărare. Referitor la celelalte principii constituționale și convenționale invocate, se apreciază că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispozițiile legale referitoare la administrarea probelor nu pot pune în discuție principiul contradictorialității și egalității armelor, câtă vreme o astfel de măsură este facultativă, indiferent de cine este solicitată, respectiv de procuror sau de către părți.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 7 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 28.176/3/2006, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II pct. 35 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Traian Oprea, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel formulat împotriva unei sentințe penale de condamnare a autorului excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în forma calificată, prevăzută la art. 248^1 din Codul penal din 1969, sentință pronunțată, în mod exclusiv, pe baza unui raport de constatare tehnico-științific financiar contabil.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, în forma lor modificată prin art. II pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, nu mai prevăd, spre deosebire de forma anterioară acestei modificări, obligativitatea organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize, după finalizarea raportului de constatare, când concluziile din cuprinsul său sunt contestate. Se susține că lăsarea la aprecierea organului judiciar a dispunerii unei expertize, în ipoteza reglementată prin textul criticat, încalcă principiul egalității armelor și, prin urmare, dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere, în acest sens, la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 6 decembrie 1988 și 2 iunie 2005, pronunțate în cauzele Barberà, Messegue și Jabardo împotriva Spaniei, paragraful 68, și Cottin împotriva Belgiei, paragrafele 30-33, prin care s-a reținut că, deși Convenția nu reglementează regimul probelor, în sine, și revine jurisdicțiilor interne sarcina de a aprecia elementele de probă obținute, precum și pertinența administrării unor probe solicitate de către părți, totuși, instanța europeană are sarcina de a evalua dacă procedura, considerată în ansamblul ei, inclusiv maniera în care proba a fost administrată, a îmbrăcat caracterul echitabil, prevăzut la art. 6 paragraful 1 din Convenție, și dacă a fost respectat, în mod special, principiul loialității. Se arată că, prin aceeași jurisprudență, a fost subliniată importanța aparte pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o acordă chiar și aparenței unei proceduri echitabile și că aceasta veghează ca încrederea justițiabililor să se fundamenteze pe siguranța că au putut să se pronunțe, în mod eficient, asupra oricărui element determinant.

7.Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că argumentele aduse în susținerea excepției de neconstituționalitate vizează modificarea textului criticat, aspect care, conform dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu aparține sferei competenței instanței de contencios constituțional.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, prin care se arată că modificarea textului criticat a fost determinată de necesitatea înlăturării caracterului neconstituțional al dispozițiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, care prevedeau, anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență anterior menționate, obligația instanței de a dispune o expertiză, obligație care subzista chiar și în situația în care proba solicitată nu era concludentă și utilă soluționării cauzei. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 54 din 14 ianuarie 2009, prin care s-a statuat că, în virtutea pregătirii sale profesionale și a statutului său de independență, judecătorul are competența de a decide cu privire la raporturile juridice deduse judecății, la mijloacele de probă administrate și normele juridice aplicabile. Se susține, totodată, că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice criticate, fără privilegii și fără discriminări, și că acestea sunt conforme cu dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție. Se mai arată că prevederile legale criticate nu îngrădesc dreptul părții interesate de a fi apărată de un avocat, ales sau numit din oficiu, care să consulte documentele din cuprinsul dosarului și să îi apere interesele procesuale legitime, asigurând astfel garanțiile specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 24 din Constituție. Se susține, de asemenea, că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu contravin pactelor și tratatelor internaționale cu privire la drepturile omului, la care România este parte, motiv pentru care acestea sunt conforme cu prevederile constituționale ale art. 11 și art. 20.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. II pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Analizând excepția de neconstituționalitate și având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitoare la efectele dispozițiilor de modificare și de completare, Curtea reține că obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize“.

13.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și alin. (5) cu privire la separația puterilor în stat și calitatea legii, art. 11 alin. (1) și alin. (2) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) cu privire la principiul egalității, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalității incriminării și a pedepsei și art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce reglementează dreptul la un proces echitabil.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. Prin decizia anterior menționată, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, dispun cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În redactarea anterioară modificării prin ordonanța mai sus menționată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părțile contestau concluziile raportului de constatare. Așa fiind, Curtea a reținut că, în cauza dedusă judecății, autoarea excepției a apreciat că, prin modificarea astfel operată, îi sunt afectate dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, fiind lăsată la discreția organului judiciar dispunerea efectuării unei expertize.

15.Curtea a constatat că o astfel de critică nu poate fi primită, deoarece dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competența de a aprecia asupra utilității efectuării unei expertize. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiționată de aprecierea necesității sale, indiferent că această necesitate este impusă de nelămurirea organului judiciar ori de aspectele inserate de părți în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața organului de urmărire penală și instanțelor judecătorești, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize și de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

16.Prin urmare, Curtea a reținut că, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părți sau de subiecții procesuali principali, în această situație organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea, Curtea a constatat că se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert. Așa fiind, s-a arătat că ceea ce guvernează necesitatea dispunerii unei expertize sau necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului“.

17.Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obține o probă care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală].

18.Așa fiind, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Așadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-științifice, trebuie raportate la ansamblul probator.

19.Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunță în mod discreționar asupra necesității administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure existența unui echilibru suficient între acuzare și apărare. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea de la Strasbourg a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenție este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale și succesului pretențiilor sale, ci și de a lua cunoștință și de a discuta toate dovezile sau observațiile prezentate judecătorului, în scopul de a influența decizia instanței (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveției, paragraful 24). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeași hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competența instanțelor naționale să evalueze dovezile pe care le-au obținut și pertinența celor pe care părțile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curții este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunțată în Cauza Schenk împotriva Elveției, paragraful 46). Ca atare, Curtea a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialității, ca și celelalte garanții procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1, are ca scop o procedură în fața unei instanțe. Esențial este faptul că părțile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în fața instanței (a se vedea, mutatis mutandis, și Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunțată în Cauza Kerojarvi împotriva Finlandei, paragraful 42 - final).

20.Or, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, persoana vătămată și partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și dreptul de a adresa întrebări experților, iar partea responsabilă civilmente își exercită drepturile în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile (a se vedea art. 81 și următoarele din Codul de procedură penală).

21.Curtea a reținut că, tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părțile interesate pot formula cereri și excepții privitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

22.Mai mult, Curtea a constatat că, în acord cu art. 374 alin. (5), (6) și (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Aceasta, întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din același cod]. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești, iar, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea și art. 374 alin. (9) și art. 376 alin. (3) din același cod].

23.Așa fiind, Curtea a reținut că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăți cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autoritățile judiciare, putând susține în fața instanței de judecată toate apărările necesare în condiții de contradictorialitate cu acuzarea.

24.În concluzie, Curtea a constatat că împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize, în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate, are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă cauzei, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenței mai sus invocate, atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 729 din 21 noiembrie 2017 sunt valabile și în prezenta cauză.

26.Distinct de cele reținute prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, având în vedere argumentele mai sus enunțate, Curtea constată că lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesității dispunerii efectuării unei noi expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului, astfel cum acesta este reglementat la art. 5 din Codul de procedură penală, și nu o manieră de a încălca, prin dispozițiile legale criticate, principiul legalității și standardele calității legii, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenție.

27.Curtea reține, de asemenea, că, pentru aceleași considerente, mai sus invocate, nu poate fi constatată nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 din Constituție, atribuirea de către legiuitor organelor judiciare a dreptului de a aprecia cu privire la utilitatea efectuării unei noi expertize, în ipoteza juridică analizată, în cauzele deduse soluționării, neechivalând cu crearea unei inegalității între părțile diferitelor cauze penale, sub aspectul anterior arătat. În acest sens, părțile cauzelor penale, care pot avea interesul efectuării unei noi expertize, după efectuarea raportului de constatare, conform art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, se află în situații diferite, determinate de particularitățile respectivelor cauze. Or diferențele anterior arătate sunt de natură a justifica acordarea unui regim juridic diferit sub aspectul dispunerii administrării probei solicitate. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că inegalitatea reală, care rezultă din astfel de diferențe, poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține. Tocmai de aceea principiul egalității conduce la sublinierea existenței unui drept fundamental, dreptul la diferență, iar, în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Traian Oprea în Dosarul nr. 28.176/3/2006 al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 aprilie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop