Decizie nr. 256 din 17 iunie 1997

Notă *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 606 din 9 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998.

Viorel Mihai Ciobanu - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi a dispoziţiilor art. 63 din Statutul profesiei de avocat, invocată de reclamantul Iulian Capatana în Dosarul nr. 1.450/1996 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21 mai 1997, în prezenta reclamantului Iulian Capatana, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iunie, 11 iunie şi apoi, pentru data de 17 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 decembrie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 1.450/1996, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat.

În motivarea excepţiei invocate reclamantul susţine ca dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 51/1995, care prevăd ca avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie, iar avocatul definitiv are dreptul sa pună concluzii la tribunale, ca instanţe de fond, după 2 ani de la definitivare, la tribunale, ca instanţe de recurs, şi la curţile de apel, după 3 ani de la definitivare, şi la Curtea Constituţională, după 8 ani de la definitivare, contravin prevederilor art. 16, 24 şi 38 din Constituţie, întrucât "instituie o discriminare şi un gen de concurenta între avocaţii cu vechime şi ţinerii lor colegi", se ingradeste dreptul la munca al tinerilor avocaţi, prin crearea unui monopol al avocaţilor mai vârstnici în defavoarea celor mai tineri şi, deşi i se recunoaşte avocatului stagiar dreptul de a pune concluzii la judecătorie, acesta nu va putea fi angajat niciodată de vreme ce nu poate susţine interesele clientului sau şi în faţa instanţelor de control judiciar, ceea ce constituie o nejustificată restrangere a dreptului sau de a-şi exercită profesia, bazată pe prezumţia ca, neavând vechimea în profesie, cerută de lege, nu o poate exercita în condiţii bune.

Referindu-se la argumentul potrivit căruia, prin prevederile art. 19 din Legea nr. 51/1995, se realizează o protecţie a drepturilor şi intereselor justiţiabililor, autorul excepţiei arata ca acest argument nu se confirma, îndeosebi în cazul în care un proces este câştigat de avocatul stagiar, în faţa judecătoriei, şi pierdut, din cauza unei apărări necompetente, în faţa instanţelor superioare.

Tot în susţinerea excepţiei invocate autorul acesteia se referă la legislaţia interbelica în materie, şi anume la Legea avocaturii din 1923 şi la Legea pentru organizarea corpului de avocaţi din 1931, care prevedeau ca, după efectuarea stagiului şi trecerea examenului de definitivat, avocatul avea dreptul de a pune concluzii în faţa oricărei instanţe, iar, în anumite condiţii, chiar avocaţii stagiari aveau dreptul sa pledeze în faţa instanţelor superioare.

În motivarea excepţiei formulate autorul acesteia arata ca prevederile art. 19 din Legea nr. 51/1995 contravin dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, care prevăd ca "exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii". În susţinerea excepţiei autorul arata ca nici una dintre situaţiile enunţate în textul art. 49 alin. (1) din Constituţie nu justifica limitarea dreptului de apărare şi a dreptului la munca.

În sfârşit, se mai susţine ca "limitarile discriminatorii" impuse de art. 19 din Legea nr. 51/1995 contravin prevederilor art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ale art. 2 pct. 2 şi ale art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ale art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ca, potrivit art. 11 şi 20 din Constituţie, "normele privind drepturile fundamentale ale omului, cuprinse în tratate internaţionale, sunt încorporate în dreptul naţional, iar, în cazul contradictiei dintre acestea şi normele interne, cele dintâi prevalează".

Cu ocazia dezbaterilor în fond, reclamantul a renunţat la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 din Statutul profesiei de avocat, dar, având în vedere prevederile art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, potrivit cărora, o dată sesizată, Curtea procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului, aceasta urmează a se pronunţa şi asupra acestei excepţii.

În opinia exprimată în încheierea prin care sesizează Curtea Constituţională, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ considera neîntemeiată excepţia ridicată, întrucât prevederile art. 19 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat nu aduc atingere dreptului la munca garantat prin art. 38 alin. (1) din Constituţia României, ci stabilesc pentru exercitarea profesiei de avocat, la diferitele instanţe de judecată, o anumită vechime în munca, în măsura să asigure prin practica în profesie, acumulată în anii respectivi de vechime, alături de cunoştinţe teoretice temeinice, o prestaţie corespunzătoare gradului diferit de dificultate al proceselor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti superioare.

În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost trimisa Camerelor Parlamentului şi Guvernului pentru a comunică punctele lor de vedere.

În punctul de vedere primit de la Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului se exprima opinia ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca din analiza dispoziţiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat rezultă ca acestea sunt constituţionale faţă de prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, "întrucât nu încalcă cu nimic dreptul la munca, la alegerea profesiei şi a locului de muncă, ci doar prevăd ca avocatul stagiar poate pune concluzii la judecătorii şi stabilesc, pentru exercitarea profesiei de avocat, la diferite instanţe de judecată, o anumită vechime în aceasta activitate". Legea are în vedere faptul ca, pentru a se asigura o prestaţie corespunzătoare a avocatului în raport cu gradul diferit de dificultate al cauzelor aflate pe rolul instanţelor superioare, se impune ca acesta sa posede, pe lângă cunoştinţele teoretice dobândite în facultate, şi cunoştinţe practice, acumulate numai într-o anumită vechime în exercitarea profesiei de avocat. În concluzie, considera excepţia de neconstituţionalitate ca nefondata.

Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

Uniunea Avocaţilor din România, prin notele scrise, depuse la dosar, considera ca prevederile art. 19 din Legea nr. 51/1995 sunt constituţionale, ele reprezentând o garanţie a exercitării dreptului la apărare, în condiţii de competenţa şi responsabilitate profesională, de către un avocat instruit şi în acelaşi timp experimentat, apt de a conlucra cu judecătorii cu experienta "în dorinţa comuna de aflare a adevărului şi realizare a justiţiei".

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia invocată cu privire la art. 19 din Legea nr. 51/1995, fiind legal sesizată.

În esenta, excepţia de neconstituţionalitate se întemeiază pe o presupusa discriminare între avocaţii stagiari şi chiar cei definitivi, care pot pune concluzii la instanţele superioare, după îndeplinirea unor condiţii de vechime în profesie, şi avocaţii cu vechime.

Din examinarea textelor constituţionale invocate de autorul excepţiei şi a prevederilor art. 19 din Legea nr. 51/1995 rezultă că nu ne aflam în prezenta unor abateri de la dispoziţiile legii fundamentale, care consacra egalitatea cetăţenilor, dreptul la apărare, dreptul la munca şi dreptul la libera alegere a profesiei.

Atât în doctrina, cat şi în jurisprudenta constituţională se subliniaza constant ca principiul egalităţii nu presupune uniformitate, deci ca toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, astfel ca la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite poate exista un tratament diferit. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situaţii diferite, astfel ca, sub acest aspect, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 51/1995 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 din Constituţie.

Referitor la critica ce vizează încălcarea dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, se constată că ea nu este fondată, deoarece, prin textul art. 19 din Legea nr. 51/1995, acest drept nu este încălcat, el fiind o garanţie a unei prestaţii corespunzătoare gradului diferit de dificultate al cauzelor aflate pe rolul instanţelor superioare, care impune, pe lângă cunoştinţele teoretice dobândite în facultate, şi cunoştinţe practice, acumulate numai printr-o anumită vechime în exercitarea profesiei de avocat.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea dreptului la munca şi la libera alegere a profesiei se retine ca nici aceasta nu poate fi primită.

Potrivit art. 38 din Constituţie dreptul la munca nu poate fi îngrădit, pe de o parte, iar alegerea profesiei şi a locului de muncă sunt libere, pe de altă parte. Condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 51/1995 reprezintă o opţiune a legiuitorului, care nu poate fi considerată ca neconstitutionala. Perioada de stagiu în avocatura, prevăzută de art. 15 din lege, este privită ca o faza premergătoare intrării în profesie, iar cerinţele de vechime, stabilite de art. 19, urmăresc să asigure exercitarea dreptului la apărare, în condiţii de competenţa, responsabilitate profesională şi experienta practica, raportate la gradul ierarhic al instanţelor şi la complexitatea cauzelor, astfel ca este firesc ca ele sa implice anumite restrangeri care nu pot fi privite ca o ingradire a dreptului la munca, ci ca măsuri de protejare atât a intereselor justiţiabililor, cat şi ale avocatului. De altfel în art. 49 alin. (1) din Constituţie se prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns prin lege, dacă aceasta se impune, între altele, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Astfel de condiţii restrictive sunt înscrise în legi, din aceleaşi considerente, şi pentru judecători sau procurori. Cat priveşte durata vechimii prevăzute de lege, este de atributul exclusiv al Parlamentului sa o hotărască. Se constata, de altfel, ca o primă reducere s-a produs ca urmare a Decretului-lege nr. 90/1990, iar o alta reducere, astfel cum rezultă din susţinerile ambelor părţi, a fost propusă în acest an.

Prin încheierea de sesizare Curtea a fost investită şi cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei art. 63 din Statutul profesiei de avocat. În legătură cu competenţa de soluţionare a excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti este de reţinut ca art. 144 lit. c) din Constituţie se referă doar la controlul constituţionalităţii "legilor şi ordonanţelor", dispoziţie preluată şi în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Asa fiind, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate privind alte acte normative nu este de competenţa Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 alin. (2), ale art. 24 şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. 63 din Statutul profesiei de avocat, invocată de Iulian Capatana în Dosarul nr. 1.450/1996 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 1997.

PREŞEDINTE,

prof.univ.dr. Viorel Mihai Ciobanu

Magistrat-asistent,

Maria Bratu