Decizia nr. 85 din 2 martie 2023

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Iulia Mălina Ciobanu în Dosarul nr. 20.817/3/2019 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.832D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 575 din 16 septembrie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 23 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 20.817/3/2019, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Iulia Mălina Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de reîncadrare și recalculare a indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente pentru perioada 5 iulie 2016-7 martie 2017.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 4, 16, 41, 124, 125 și 132 din Constituție, precum și celor ale Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens se arată că aplicarea acestor dispoziții de lege privind limitarea sporurilor aplicabile magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora conduce, în primul rând, la încălcarea prevederilor art. 4, 16 și 41 din Constituție, întrucât creează diferențe de salarizare între magistrați și personalul de specialitate juridică asimilat acestora care au aceeași vechime și îndeplinesc aceeași funcție. Astfel, atingerea pragului de 30% din suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, se realizează diferit în cadrul instituțiilor de același nivel, iar nivelurile de plafonare a sporurilor aferente magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora sunt, de asemenea, diferite, deși sunt în cadrul aceluiași ordonator principal de credite. Se încalcă astfel principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale magistraților statuate de legea unică de salarizare și de Constituție. Aplicarea pragului de 30% conduce la diferențieri salariale între judecătorii și procurorii din diferite instanțe sau parchete indiferent dacă plafonul este aplicat la suma sporurilor acordate cumulat pe totalul bugetului pentru fiecare ordonator de credite sau la suma sporurilor acordate individual, limitare suplimentară care se regăsea în art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010.

6.Se susține și că dispozițiile de lege criticate sunt în contradicție cu jurisprudența Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că principiul egalității presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv. Sunt amintite Decizia Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, precum și Hotărârea din 28 mai 1995 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Incze împotriva Austriei.

7.De asemenea, sunt amintite dispozițiile art. 1 alin. (3) și ale art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care definesc discriminarea. Totodată, se arată că unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituție și de art. 5 și art. 6 alin. (3) din Codul muncii, în concordanță cu normele Uniunii Europene.

8.Se mai susține că, de vreme ce judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora au un statut special, nimic nu îndreptățește autoritatea care interpretează și aplică legea să creeze o diferență de tratament juridic între destinatarii normei sub aspectul recunoașterii dreptului consacrat (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

9.Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul poate prevedea anumite limitări cu privire la cumulul de sporuri și prime într-un anumit procent tocmai din rațiuni economice în ceea ce privește bugetul de stat și mai ales pentru respectarea bugetului acordat fiecărui ordonator de credite, iar aceasta se aplică pentru tot personalul bugetar care primește astfel de sume, neexistând discriminare.-10. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

11.Guvernul, raportat la susținerile autoarei excepției referitoare la egalitatea între cetățeni și egalitatea în drepturi prevăzute la art. 4 și 16 din Constituție, apreciază că aspectele expuse în susținerea criticii nu sunt motive veritabile de neconstituționalitate, în sensul definit în jurisprudența Curții Constituționale, ci deducții personale referitoare la modalitatea de interpretare și aplicare a textelor de lege de către ordonatorii de credite, astfel că această critică este inadmisibilă. Referitor la critica de neconstituționalitate adusă art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 prin raportare la art. 41 din Constituția României, arată că aceasta este neîntemeiată și invocă, în acest sens, cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 41 din Constituție de către dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciază că motivările și soluția din cuprinsul paragrafelor 36 și 37 ale Deciziei Curții Constituționale nr. 310 din 7 mai 2019 sunt direct aplicabile și în situația de față. Referitor la criticile de neconstituționalitate aduse prevederilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu art. 124, 125 și 132 din Constituție, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, dată fiind nerespectarea exigențelor de motivare pe care Curtea Constituțională le-a impus, în mod constant, în jurisprudența sa.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea constată că, la data sesizării sale, dispozițiile art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. Având în vedere însă cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze și constituționalitatea acestor prevederi de lege. Curtea mai constată că, ulterior sesizării, dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost supuse modificării și completării, soluțiile legislative criticate menținându-se însă. Dispozițiile de lege criticate de autoarea excepției au următoarea redactare:

–Art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010:

(1)Suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.

(2)Suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor individuale nu va depăși 30% din salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare.

(3)Prin hotărâri ale Guvernului se pot aproba depășiri ale limitei prevăzute la alin. (2) pentru anumite categorii de personal și pentru condiții temporare de muncă care fac necesară acordarea unei plăți suplimentare, cu respectarea limitei prevăzute la alin. (1).

(4)Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică personalului trimis în misiune în străinătate.

–Art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017:

(1)Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz.

(3)Începând cu luna mai 2018, la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la alin. (2) se includ drepturile prevăzute la anexa nr. II cap. II art. 2 alin. (1).

(4)Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului trimis în misiune în străinătate.

(5)Prevederile alin. (2) și (3), pentru instituțiile din sistemul sanitar, se aplică începând cu data de 1 martie 2018.

(6)Pentru ordonatorii principali de credite prevăzuți la alin. (2) se depășește, după caz, plafonul prevăzut la respectivul alineat, astfel încât, pentru unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, să se asigure limita minimă a sporurilor stabilită conform prevederilor art. 23. Unitățile sanitare de monospecialitate includ unități sanitare cu și fără paturi care acordă servicii medicale într-o specialitate, în conexiune, după caz, cu alte specialități complementare.

15.Autoarea excepției susține că normele de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, art. 125 privind instanțele judecătorești și art. 132 referitor la statutul procurorilor. De asemenea, consideră că sunt înfrânte și prevederile Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea discriminării.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate (spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020, Decizia nr. 705 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 21 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021).

17.Prin deciziile mai sus menționate, Curtea a reținut, în esență, că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare.

18.Referitor la critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea a reținut că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

19.De asemenea, cu privire la critica axată pe unele probleme rezultate din aplicarea dispozițiilor legale criticate, prin evidențierea unor situații particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul și categoriile de angajați în cadrul unei instituții/autorități publice, Curtea a făcut referire la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite, și ale art. 3 alin. (4) din aceeași lege-cadru, potrivit cărora ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/ indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Ca atare, stabilirea în concret a sporurilor și a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, precitată).

20.Totodată, Curtea a reținut că, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește că limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în aceeași lege-cadru și în anexele nr. I-VIII la aceasta. Ca atare, stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

21.În acest context, Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări.

22.Referitor la invocarea dispozițiilor art. 41 din Constituție, Curtea Constituțională a reiterat jurisprudența sa potrivit căreia stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituție prevede „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile.

23.În consecință, Curtea a constatat că, interpretate în ansamblul dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prevederile legale criticate nu încalcă art. 4, 16 și 41 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

24.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

25.Pentru considerentele expuse, Curtea reține că sunt neîntemeiate și criticile formulate în privința art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010.

26.În ceea ce privește criticile formulate în raport cu prevederile art. 124, 125 și 132 din Constituție, Curtea apreciază că aceste texte constituționale, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind, referitoare la înfăptuirea justiției și statutul judecătorilor și procurorilor, nu au relevanță în cauză.

27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulia Mălina Ciobanu în Dosarul nr. 20.817/3/2019 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 martie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Patricia-Marilena Ionea