Decizie nr. 18 din 29 ianuarie 1997

Notă *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 4 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 iulie 1997.

Florin Bucur Vasilescu - preşedinte

Nicolae Popa - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, invocată de Petrosanu Ionel, recurent în Dosarul nr. 784/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 15 ianuarie 1997 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 22 ianuarie 1997, iar apoi la 29 ianuarie 1997, când a adoptat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierea din 4 septembrie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 784/1996, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 32 din 18 august 1995 privind timbrul judiciar.

În motivarea excepţiei, recurentul Petrosanu Ionel susţine ca Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 "încalcă dreptul constituţional la petiţie, care trebuie să fie gratuit, şi ca Guvernul nu era competent sa emita o reglementare în acest sens".

Exprimandu-şi opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa suprema apreciază ca "actul normativ invocat nu contravine prevederilor constituţionale la care s-a făcut referire, Guvernul fiind abilitat sa emita astfel de ordonanţe prin însăşi Constituţia tarii".

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului, precum şi al Guvernului, asupra excepţiei invocate.

Cele două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale părţilor, concluziile recurentului şi cele ale procurorului, dispoziţiile ordonanţei atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 3 şi 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.

Asa după cum rezultă din motivele excepţiei de neconstituţionalitate, consemnate în încheierea instanţei, autorul excepţiei invoca neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, întrucât prin aceste prevederi se încalcă dispoziţiile art. 47 din Constituţie, care garantează dreptul de petiţionare. Pe de altă parte, fără sa indice un impediment constituţional, considera ca Guvernul nu este competent sa emita o reglementare având ca obiect instituirea timbrului judiciar.

Prin notele scrise depuse la dosarul instanţei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invoca, de asemenea, încălcarea, prin prevederile respectivei ordonanţe, a dispoziţiilor art. 138 din Constituţie, privind impozitele şi taxele, şi ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege". În fine, se considera ca prin instituirea timbrului judiciar se încalcă şi dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţie, care prevăd ca nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie.

Cercetarea tuturor temeiurilor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate conduce la concluzia ca aceasta este nefondata.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 s-a instituit "timbrul judiciar", care în condiţiile acestei ordonanţe, se aplică acţiunilor, cererilor, actelor şi serviciilor de competenţa tuturor instanţelor judecătoreşti, Ministerul Justiţiei şi instituţiilor subordonate acestui minister, precum şi actelor notariale care se îndeplinesc de către notarii publici. Potrivit art. 9 din aceasta ordonanţa, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dac nu sunt timbrate corespunzător; în cazul nerespectării dispoziţiilor ordonanţei, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Astfel cum este reglementat timbrul judiciar, el semnifica o problemă de fiscalitate pentru servicii publice. Împreună cu taxa de timbru, timbrul judiciar semnifica ceea ce s-a numit "impozit pe justiţie".

Atât timbrul judiciar, cat şi taxa de timbru nu sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie. Cat priveşte taxa de timbru, Curtea Constituţională s-a pronunţat constant în sensul că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acesteia. Justiţia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la bugetul de stat, la ale cărui venituri contribuie toţi cetăţenii. Este echitabil ca o parte dintre cheltuieli să fie suportată de cei care recurg la acest serviciu şi aceasta se realizează prin plata taxelor de timbru.

În acest sens, urmează a se retine considerentele Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curţii Constituţionale şi ale Deciziei nr. 7 din 2 martie 1993, rămasă definitivă, prima publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, iar cea de-a doua, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993. Mai recent, în acelaşi sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 97 din 24 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996.

Pe de altă parte, în considerarea prevederilor art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, contribuţia justiţiabilului prin avansarea unei părţi din cheltuielile pe care le implica serviciul public al justiţiei poate fi recuperată de la partea care cade în pretenţii, inglobandu-se în cheltuielile de judecată.

Pentru identitate de ratiune, timbrul judiciar nu poate avea o alta semnificaţie şi nu poate conduce la alte consecinţe decât cele ale taxei de timbru.

Este de observat, de asemenea, ca art. 21 din Constituţie, prin care se garantează accesul liber la justiţie, nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi motiveaza însă susţinerea sa şi pe ideea ca prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995 "încalcă dreptul constituţional la petiţie, care trebuie să fie gratuit". Într-adevăr, art. 47 din Constituţie, consacrand dreptul de petiţionare, precizează ca exercitarea acestuia "este scutită de taxa". Numai ca, astfel cum rezultă din chiar reglementarea constituţională, accesul la justiţie, care presupune o cerere adresată instanţei, nu este identic cu dreptul de petiţionare, fiecare dintre aceste drepturi având determinări specifice şi exclusive. De regula, cererea în justiţie se rezolva în cadrul unei proceduri jurisdicţionale; dimpotriva, petiţia se rezolva, de regula, în cadrul unei proceduri administrative, având o anumită specificitate de natura necontencioasă.

Se mai susţine, de asemenea, ca "Guvernul nu este competent" sa instituie timbrul judiciar, el putând sa emita, cum precizează art. 107 din Constituţie, hotărâri pentru organizarea executării legilor. Astfel se ignora însă faptul ca, în temeiul art. 107 alin. (3) şi al art. 114 din Constituţie, Guvernul poate emite ordonanţe, exceptând domeniul legilor organice. Or, din cuprinsul art. 72 alin. (3) din Constituţie şi al celorlalte reglementări constituţionale nu rezultă cerinţa ca taxele în justiţie, implicit timbrul judiciar, să fie reglementate prin lege organică.

Prin notele scrise depuse la dosarul instanţei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate evoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 138 din Constituţie. Potrivit alin. (1) al acestui articol, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat "se stabilesc numai prin lege". Aceste prevederi trebuie însă coroborate cu cele ale art. 114 din Constituţie, privind delegarea legislativă, în sensul cărora Guvernul poate emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Pe baza textelor constituţionale menţionate nu s-ar putea deci susţine ca Guvernul nu era competent sa emita o ordonanţa privind timbrul judiciar. De altfel, este de observat ca Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, emisă în temeiul art. 1 lit. b) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, a fost aprobată prin Legea nr. 106 din 16 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 21 noiembrie 1995.

În sfârşit, invocarea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege", nu are incidenţa cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Dacă, totuşi, s-ar păstra în discuţie acest incident de neconstituţionalitate, ar urma să se observe ca, prin emiterea ordonanţei, Guvernul a acţionat pe baza unei legi de abilitare, precum şi ca, ulterior, ordonanţa a fost aprobată prin lege, asa încât aceasta autoritate nu s-a situat "mai presus de lege".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, invocată de Petrosanu Ionel în Dosarul nr. 784/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 29 ianuarie 1997.

PREŞEDINTE,

conf.univ.dr. Florin Bucur

Vasilescu

Magistrat-asistent,

Doina Suliman