Decizie nr. 6 din 15 ianuarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamed Sadek în Dosarul nr. 1.456/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind partea Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei. Acesta solicită admiterea excepţiei, depunând, în acest sens, note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu împiedică accesul liber la justiţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.456/2/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamed Sadek într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva sentinţei prin care Curtea de Apel Bucureşti i-a respins plângerea împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României emise de Oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât nu prevede decât o singură cale de atac împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului, sentinţa prin care instanţa soluţionează cererea de anulare a acesteia fiind definitivă şi irevocabilă. Se susţine că "dreptul de acces la tribunale este absolut, în sensul că accesul liber la justiţie are semnificaţia asigurării accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac", iar condiţiile prevăzute de textele de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât îi privesc doar pe cetăţenii străini. În fine, autorul excepţiei consideră că normele criticate "nu îndeplinesc criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul de a fi suficient de accesibile şi precise încât să înlăture orice risc de arbitrariu".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul acesteia. Face referire şi la deciziile prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din ordonanţa de urgenţă.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004 (modificat prin art. I pct. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007). Din notele scrise ale autorului excepţiei rezultă că acesta a avut în vedere şi prevederile art. 82 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă (modificate prin art. I pct. 68 din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007). Textele criticate au următorul cuprins:

–Art. 82 alin. (1) şi (2): "(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă.

(2)În cazul străinilor prevăzuţi la art. 80 alin. (5), decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanţa se pronunţă în termen de 5 zile, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac, prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care statuează dreptul la un recurs efectiv, şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenţia menţionată, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că prevederile art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea accesului liber la justiţie, întrucât textele de lege criticate oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justiţie legalitatea şi temeinicia deciziei de returnare emise de autoritatea competentă, cererea sa urmând să fie examinată de o instanţă judecătorească independentă şi imparţială. De aceea, nu se poate susţine nici că sunt nesocotite prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un recurs efectiv, autorul excepţiei beneficiind de posibilitatea, valorificată, de altfel, în mod concret, de a se adresa unei instanţe naţionale, în speţă curtea de apel.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 129 din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Invocarea dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este incidentă în cauza de faţă, întrucât prevederile internaţionale amintite garantează dreptul la două grade de jurisdicţie exclusiv în materie penală, or prevederile criticate sunt de natură administrativă. Mai mult decât atât, paragraful 2 din art. 2 al Protocolului nr. 7 introduce unele excepţii chiar în materie penală.

Prin Decizia nr. 243 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 30 martie 2006, Curtea s-a pronunţat, prin prisma unor critici similare asupra dispoziţiilor art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 în formularea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 56/2007 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007. Cu acel prilej Curtea a constatat că procedura de soluţionare a cererilor în justiţie, formulate de străini în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, este o procedură specială şi accelerată, iar caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor pronunţate în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva dispoziţiilor de părăsire a teritoriului României, emise de Autoritatea pentru străini, este justificat de celeritatea cu care trebuie soluţionate cererile în materia străinilor. Acelaşi raţionament este aplicabil şi noilor reglementări, care au modificat denumirea actului administrativ emis de autoritatea competentă, fiind vorba în prezent despre decizii de returnare emise de Oficiul Român pentru Imigrări, dar a căror finalitate este însă aceeaşi, şi anume îndepărtarea de pe teritoriul României a acelor străini care nu mai îndeplinesc condiţiile legale de şedere.

În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul discriminatoriu al textelor de lege criticate, Curtea constată că este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât, în susţinerea acesteia, autorul excepţiei are în vedere egalitatea de tratament juridic dintre cetăţenii români şi cei străini, or, prin ipoteză, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 se adresează exclusiv străinilor aflaţi pe teritoriul României.

În ceea priveşte pretinsa lipsă de precizie şi claritate a textelor de lege criticate, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Maniera de redactare a normelor legale nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional, aspectele legate de interpretarea şi aplicarea reglementărilor legale intrând în competenţa instanţelor de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamed Sadek în Dosarul nr. 1.456/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu