Decizie nr. 1.099 din 8 septembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 608-618 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Popa în Dosarul nr. 383/222/2010 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.317D/2010.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 776 R din 2 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 383/222/2010, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 608-618 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Mihaela Popa într-o cauză având ca obiect cerere de divorţ fără copii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate, astfel cum sunt redactate în prezent, împiedică părţile în divorţ să beneficieze de dreptul la un proces echitabil, în accepţiunea art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, prin modul cum este reglementată procedura divorţului, pârâtul nu are şanse egale cu reclamantul, fiind pus în pericol dreptul la judecarea obiectivă şi echitabilă a divorţului, situaţie de natură să aducă atingere şi dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Constituţie.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul respingerii excepţiei, întrucât reglementarea dată de legiuitor procedurii divorţului este în măsură să asigure fiecărei părţi dreptul la un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor individuale garantate de Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 608-618 din Codul de procedură civilă referitoare la procedura de judecată a cererii de divorţ.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) şi (3) - Accesul liber la justiţie, art. 22 alin. (1) - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 24 - Dreptul la apărare şi art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 421 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.203 din 15 decembrie 2004, Curtea a statuat că procesul de divorţ în întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecăţii, are caracter strict personal, deoarece obiectul său implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor în litigiu.

Acest caracter strict personal al procesului a impus adoptarea unei proceduri speciale, derogatorii de la normele dreptului comun. Normele derogatorii prevăd, potrivit art. 608 din Codul de procedură civilă, posibilitatea soţului pârât de a solicita desfacerea căsătoriei numai pe cale incidentală, prin cerere reconvenţională, care poate fi formulată până la prima zi de înfăţişare, pentru faptele petrecute înainte de această dată, sau până la începerea dezbaterilor asupra fondului cererii principale, pentru faptele petrecute după prima zi de înfăţişare. Art. 610 din Codul de procedură civilă derogă de la dispoziţiile art. 135 din acelaşi cod, stabilind ca sancţiune pentru nedepunerea în termen a reconvenţionalei decăderea soţului pârât din dreptul de cere divorţul. Însă acesta are posibilitatea sesizării instanţei pe cale principală în condiţiile respingerii cererii reclamantului şi apariţiei ulterioare pronunţării hotărârii definitive a motivelor pe care se întemeiază cererea de divorţ. O altă normă cu caracter derogatoriu o constituie dispoziţiile art. 612, care prevăd, pe de o parte, imposibilitatea depunerii cererii de divorţ prin reprezentant şi, pe de altă parte, interdicţia administrării interogatoriului pentru dovedirea capătului de cerere privind divorţul, această probă putând fi utilizată numai de pârât pentru combaterea motivelor de divorţ.

Aşa fiind, Curtea reţine că reglementarea criticată - procedura de judecată a cererilor de divorţ, instituind, cu titlu de excepţie de la dreptul comun în materie, o serie de norme procedurale, nu face decât să dea expresie acestei particularităţi esenţiale a domeniului supus incidenţei sale, respectiv procesul de divorţ şi implicit prevederilor constituţionale cuprinse în art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată.

Curtea constată că prevederile art. 608-618 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere dreptului la apărare al părţilor, în condiţiile în care, pentru valorificarea sa, părţile beneficiază de toate garanţiile legale, inclusiv de cea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Constituţie, care le recunoaşte acestora dreptul de a fi asistate de un avocat.

Pentru aceleaşi motive nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 608-618 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Popa în Dosarul nr. 383/222/2010 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu