Decizie nr. 210 din 4 mai 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Steliana Anghel în Dosarul nr. 2.527/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal sunt prezenţi autorul excepţiei, prin avocaţii Marin Popa şi Andrei Dumitru, precum şi părţile Dan Costin Petrescu şi Irina Igiroşianu, prin avocat Ioan Filoti.

Cauza fiind în stare de judecată, avocaţii autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei, arătând că, prin dispoziţiile art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, legiuitorul sancţionează chiriaşii pentru actele încheiate de aceştia înainte de publicarea textului criticat, încălcându-se astfel principiul neretroactivităţii legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Avocatul Ioan Filoti, pentru Dan Costin Petrescu şi Irina Igiroşianu, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii, ele consfinţind o prevedere din Legea locuinţei nr. 114/1996. Depune note scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că textul criticat reglementează pentru viitor raporturi juridice născute sub incidenţa sa, fără a modifica raporturile juridice născute înainte de publicarea sa.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.527/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Steliana Anghel.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia s-a limitat doar la indicarea dispoziţiilor constituţionale considerate a fi încălcate, fără a arăta în ce mod textele legale criticate încalcă prevederile invocate.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul criticat nu are în vedere raporturi juridice născute anterior intrării sale în vigoare, acestea rămânând guvernate de dispoziţiile legale sub imperiul cărora s-au încheiat. Reglementările criticate reprezintă voinţa legiuitorului care a înţeles să excludă anumite categorii de chiriaşi de la beneficiul prelungirii contractelor de închiriere.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, arătând că acesta nu reglementează raporturi juridice născute anterior intrării sale în vigoare, raporturi care sunt şi rămân guvernate de dispoziţiile legale sub imperiul cărora s-au încheiat.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea criticată reprezintă voinţa legiuitorului care a înţeles să excludă anumite categorii de chiriaşi de la beneficiul prelungirii contractelor de închiriere.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001.

Acest text de lege are următorul conţinut:

–Art. 13 lit. b): "Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică: [...]

b)în cazul contractelor de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menţionaţi în contract sunt proprietari ai unei locuinţe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinţă corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate. Fac excepţie contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie menţionaţi în contract au redobândit, ca foşti proprietari sau moştenitori ai acestora, locuinţe care sunt efectiv ocupate de chiriaşi persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o instituţie publică."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, care au următoarea redactare:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional stabilind că aceste dispoziţii sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16, 20, 41, 43, 49, 54 şi 135 din Constituţie, de exemplu prin Decizia nr. 213 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 3 octombrie 2002. În considerentele acestei decizii Curtea a statuat că finalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, este de a reglementa raporturile dintre chiriaşi şi proprietari, de a oferi soluţii juridice situaţiilor litigioase ivite în procesul aplicării Legii nr. 112/1995, prin utilizarea unor mijloace juridice, asigurându-se totodată posibilitatea pentru proprietar de valorificare a atributelor dreptului său de proprietate şi, în acelaşi timp, protecţia chiriaşilor împotriva unor eventuale abuzuri.

Curtea observă că dispoziţiile art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, nu au mai făcut obiectul controlului de neconstituţionalitate prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată. De aceea Curtea va proceda la examinarea excepţiei astfel cum a fost formulată în prezenta cauză.

Dispoziţiile art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, reglementează unul dintre cazurile în care nu se aplică prelungirea de drept a contractelor de închiriere, şi anume ipoteza contractelor de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, ai căror titulari de contract sau membri de familie menţionaţi în contract sunt proprietari ai unei locuinţe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinţă corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, Curtea reţine că formula redacţională a textului legal dedus controlului nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, şi anume de la data de 8 aprilie 1999, data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. Curtea observă că prevederile art. 13 lit. b) nu reglementează raporturi juridice născute anterior intrării sale în vigoare, modurile în care s-a realizat înstrăinarea locuinţei rămânând guvernate de dispoziţiile legale sub imperiul cărora s-au perfectat. Astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Curtea observă că reglementarea criticată reprezintă voinţa legiuitorului care a înţeles să excludă anumite categorii de persoane, care până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă au fost titulari ai contractelor de închiriere, de la beneficiul prelungirii acestor contracte.

Într-adevăr, beneficiarul unei locuinţe cu privire la care contractul de închiriere a ajuns la termen nu poate pretinde că are un drept de a obţine prelungirea acestui contract, proprietarul putând decide suveran în această privinţă.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1-3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Steliana Anghel în Dosarul nr. 2.527/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu