Decizie nr. 817 din 24 noiembrie 2015

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Nicolae Neacşu, Mihaela Neacşu şi Alexandru Victor Eugen Piedemonte în Dosarul nr. 1.382/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.382D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că noţiunea de bun este definită în art. 535 din Codul civil, astfel că prin expresia "bun impozabil sau taxabil" trebuie să se înţeleagă orice bun care, potrivit Codului fiscal sau Codului de procedură fiscală, este supus unor obligaţii fiscale. În ceea ce priveşte noţiunea de sursă impozabilă, arată că, deşi aceasta nu este definită expres în legislaţie, ea este definită de jurisprudenţă, de exemplu prin deciziile nr. 3.907/2012 şi nr. 3.203/2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În continuare, face referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei. Având în vedere jurisprudenţa instanţei europene, apreciază că noţiunea de sursă impozabilă este definită cu suficientă precizie de jurisprudenţa amintită, astfel încât critica este neîntemeiată. În ceea ce priveşte impozitele care intră în sfera textului criticat, arată că acesta din urmă, spre deosebire de art. 6 din aceeaşi lege declarat neconstituţional de instanţa de contencios constituţional, este un text cu aplicabilitate generală ce se referă la toate impozitele.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea penală nr. 65/F din data de 3 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.382/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Nicolae Neacşu, Mihaela Neacşu şi Alexandru Victor Eugen Piedemonte, cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile criticate sunt lipsite de previzibilitate, deoarece din modul de definire a infracţiunii nu pot fi determinate cu exactitate noţiunile de "bun sau sursă impozabilă, respectiv taxabilă" şi nu rezultă cu claritate impozitele şi taxele care intră sub incidenţa normei. Astfel, o persoană nu îşi poate da seama dacă acţiunea sau inacţiunea sa poate constitui infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile legale criticate. Orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a fi aplicat şi pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita, astfel încât să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

6.Deşi în cuprinsul textului criticat nu sunt definite noţiunile de "bun sau sursă impozabilă respectiv taxabilă", acesta nu face nici trimitere la un alt act normativ aflat în conexiune, astfel încât să fie indicate în mod concret normele legale care definesc aceste noţiuni. Prin normele criticate, legiuitorul a urmărit să descurajeze contribuabilii de la sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, însă atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general, nu se poate face decât cu respectarea Constituţiei. Astfel, nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii.

7.Tribunalul Ilfov - Secţia penală apreciază că dispoziţiile de lege criticate respectă standardul de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate a legii, astfel cum acesta a fost conturat în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, dispoziţia criticată este redactată într-un limbaj accesibil, reglementându-se cu claritate care sunt pedepsele susceptibile a fi aplicate, acestea fiind, totodată, direct proporţionale cu încadrarea juridică aplicabilă de la speţă la speţă.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Avocatul Poporului arată că redactarea actuală a textului de lege criticat poate conduce la înţelegerea clară a conţinutului normei juridice de către destinatarul acesteia, dar şi a conduitei interzise. Identificarea cu exactitate a faptei incriminate şi a elementelor constitutive ale infracţiunii reglementate prin art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 nu este îngreunată de utilizarea excesivă a unor norme de trimitere şi de analiza a numeroase acte normative, care ar fi de natură să conducă la inaccesibilitate. Terminologia şi tehnica de redactare utilizate de legiuitor sunt de natură să asigure previzibilitatea normei, o înţelegere facilă a acesteia de către cetăţeni. Totodată, subliniază faptul că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, astfel că, din perspectiva dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 241/2005, prin bun sau sursă impozabilă sau taxabilă putem înţelege toate veniturile şi bunurile impozabile sau taxabile, iar prin ascunderea bunului se are în vedere ascunderea acestuia atât în sens fizic, cât şi juridic.

10.În privinţa dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, menţionează că normele criticate dau întocmai expresie acestui text constituţional, dar şi celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care instituie competenţa legiuitorului de a reglementa infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. Prin urmare, este de netăgăduit faptul că legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă. În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a)ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;".

14.În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1), (9), (12) şi (13) referitor la libertatea individuală, art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie.

16.Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii.

17.Referitor la dispoziţiile de lege criticate, Curtea observă că, potrivit acestora, constituie infracţiune de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, iar, potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005, în înţelesul legii, expresia "obligaţii fiscale" se referă la obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală. Curtea reţine, de asemenea, că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal codul stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ, precizându-se şi contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora. Astfel, Codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă şi contribuţie, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare şi termenele legale.

18.În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală, prin obligaţii fiscale, în sensul acestui cod, se înţelege: obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii; obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

19.De altfel, Curtea observă că termenul de "obligaţie fiscală" este definit şi în art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală din 20 iulie 2015, care potrivit art. 353 intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Astfel, obligaţia fiscală reprezintă obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie. Totodată potrivit art. 1 pct. 28 şi 29 din acelaşi act normativ, obligaţia fiscală principală reprezintă obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege, iar obligaţia fiscală accesorie este definită ca fiind obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor sau a majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale. Totodată, Curtea reţine că potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal din 8 septembrie 2015, care potrivit art. 501 intră în vigoare la 1 ianuarie 2016, acesta stabileşte cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată a acestora.

20.În acest context Curtea reţine că, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, a statuat că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeaşi forţă juridică.

21.Plecând de la aceste premise, Curtea apreciază că, în ceea ce priveşte art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, din coroborarea normelor fiscale şi procedural fiscale, mai sus menţionate, rezultă cu claritate care sunt impozitele şi taxele care intră sub incidenţa normei, acestea fiind expres enumerate de prevederile art. 2 din Codul fiscal. Totodată, în ce priveşte sintagma "bun sau sursă impozabilă sau taxabilă", Curtea apreciază că prin aceasta se înţelege toate veniturile şi bunurile pentru care contribuabilii datorează impozite sau taxe, precum şi orice act sau fapt generator de venituri care sunt supuse impozitării sau taxării. Aşa fiind, Curtea consideră că infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Neacşu, Mihaela Neacşu şi Alexandru Victor Eugen Piedemonte în Dosarul nr. 1.382/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2015.

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu