În anii 2015 şi 2015, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 206/2015 pentru privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii:
1.Programele naţionale de boli transmisibile:
1.1.Programul naţional de vaccinare;
1.2.Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;
1.3.Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV;
1.4.Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;
1.5.Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a antibioticorezistenţei;
2.Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă;
3.Programul naţional de securitate transfuzională;
4.Programele naţionale de boli netransmisibile:
4.1.Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat:
4.1.1.Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening;
4.1.2.Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului colorectal;
4.1.3.Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de sân;
4.2.Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică;
4.3.Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană:
4.3.1.Subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
4.3.2.Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice şi centrale;
4.3.3.Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer.
4.4.Programul naţional de boli endocrine;
4.5.Programul naţional de tratament dietetic pentru boli rare;
4.6.Programul naţional de management al registrelor naţionale;
5.Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate:
5.1.Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate;
5.2.Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun;
6.Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului:
6.1.Subprogramul pentru ameliorarea stării de nutriţie a mamei şi copilului;
(1)Resursele financiare pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate publică prevăzute la art. 1 provin de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.
(2)Repartiţia bugetului pe programe naţionale de sănătate publică este prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme tehnice.
(1)Condiţiile privind implementarea programelor naţionale de sănătate publică menţionate la art. 1, sunt prevăzute după cum urmează:
a)condiţii privind implementarea Programele naţionale de boli transmisibile - în anexa nr. 2 la prezentele norme tehnice;
b)condiţii privind implementarea Programului naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă - în anexa nr. 3 la prezentele norme tehnice;
c)condiţiile privind implementarea Programului naţional de securitate transfuzională - în anexa nr. 4 la prezentele norme tehnice;
d)condiţiile privind implementarea Programelor naţionale de boli netransmisibile - în anexa nr. 5 la prezentele norme tehnice;
e)condiţiile privind implementarea Programului naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate - în anexa nr. 6 la prezentele norme tehnice;
f)condiţiile privind implementarea Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului - în anexa nr. 7 la prezentele norme tehnice.
(2)Coordonarea, monitorizarea şi evaluarea implementării programelor naţionale de sănătate publică la nivel naţional se realizează de către Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate în mod direct sau prin intermediul unităţilor naţionale/regionale de asistenţă tehnică şi management ale programelor naţionale de sănătate publică.
(1)Asigurarea asistenţei tehnice şi managementului programelor naţionale de sănătate publică se realizează de către unităţile de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate publică, organizate ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul instituţiilor din subordinea Ministerului Sănătăţii, după cum urmează:
a)în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru:
1.Programul naţional de vaccinare;
2.Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;
3.Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a antibiotico-rezistenţei;
4.Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă;
5.Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screening organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening;
6.Programul naţional de management al registrelor naţionale;
7.Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate - Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate;
b)în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş" se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş" care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV;
c)în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru:
1.Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;
2.Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate - Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun;
d)în cadrul Institutului Oncologic "prof. dr. I. Chiricuţă" se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului Oncologic "prof. dr. I. Chiricuţă" care asigură asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în regiunea Nord-Vest care grupează judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş;
e)în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului Regional de Oncologie Iaşi care asigură asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în regiunea Nord-Est care grupează judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;
f)în cadrul Institutului Oncologic "prof. dr. Al. Trestioreanu" se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului Oncologic "prof. dr. Al. Trestioreanu" care asigură asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în regiunea Bucureşti-Ilfov care grupează municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov;
g)în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş care asigură asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în regiunea Centru care grupează judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu;
h)în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara care asigură asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în regiunea Vest care grupează judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş;
i)în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova care asigură asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în regiunea Sud-Vest care grupează judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea;
j)în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Bucureşti se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Bucureşti care asigură asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în regiunea Sud-Est care grupează judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea;
k)în cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "prof. Dr. A. Rusescu" se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "prof. Dr. A. Rusescu" care asigură asistenţă tehnică şi management pentru:
1.Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în regiunea Sud(1) care grupează judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Prahova;
2.Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului;
l)în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti care asigură asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de depistare precoce activă a cancerului prin screenig organizat - Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening implementat în pentru regiunea Sud(2): grupează judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Teleorman;
m)în cadrul Centrului naţional de sănătate mintală şi luptă antidrog se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Centrului naţional de sănătate mintală şi luptă antidrog care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică;
n)în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Agenţiei Naţionale de Transplant care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană:
1.Subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
2.Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer;
o)în cadrul Registrului naţional al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Registrului naţional al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană - Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice şi central;
p)în cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie "CI Parhon" se organizează şi funcţionează Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului Naţional de Endocrinologie "CI Parhon" care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru Programul naţional de boli endocrine.
(2)Până la aprobarea înfiinţării structurilor care să asigure asistenţa tehnică şi managementul, în cazul Programului naţional de securitate transfuzională şi Programului naţional de tratament dietetic pentru boli rare, asistenţa tehnică şi managementul acestora se asigură de Agenţia naţională pentru programe de sănătate.
(3)Pentru realizarea atribuţiilor de asistenţă tehnică şi management ale programelor naţionale de sănătate publică, instituţiile publice în cadrul cărora se înfiinţează structurile prevăzute la alin. (1) pot pune în aplicare art. 53 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Organigramele unităţilor de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate publică sunt prevăzute în anexa nr. 8. Din structura de personal a acestora pot face parte: persoane cu studii superioare în domeniul medical, economic, juridic, informatic, psihologie corespunzător următoarelor funcţii ocupate în instituţia în cadrul căreia este înfiinţată unitatea de asistenţă tehnică şi management: medic, economist, consilier juridic, analist, psiholog, precum şi persoane cu studii medii în domeniul medical şi auxiliar medical, tehnic, economic şi informatic, corespunzător următoarelor funcţii ocupate în instituţia în cadrul căreia este înfiinţată unitatea de asistenţă tehnică şi management: asistent medical, referent, registrator medical. Funcţia de coordonator al unităţii de asistenţă tehnică şi management este exercitată de personalul cu studii superioare în domeniul medical. Componenţa fiecărei unităţi de asistenţă tehnică şi management se aprobă prin act administrativ al conducătorului unităţii de specialitate în cadrul căreia este înfiinţată unitatea de asistenţă tehnică şi management, pe baza propunerilor coordonatorului unităţii de asistenţă tehnică şi management desemnat de către acesta, cu încadrarea în organigrama aprobată prin prezenta normă tehnică;
(5)Cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de asistenţă tehnică şi management ale programelor naţionale de sănătate publică sunt incluse în sumele alocate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică pe care le gestionează şi sunt aprobate de conducerea unităţii de specialitate, la propunerea coordonatorului fundamentată în raport cu volumul şi complexitatea activităţilor desfăşurate şi cu încadrarea în limita bugetului aprobat pentru derularea programului naţional de sănătate publică;
(6)Cheltuielile prevăzute la art. (5) sunt următoarele:
a)furnituri de birou: creioane, pixuri şi mine, markere, hârtie, dosare, separatoare de dosare, mape, coperţi îndosariere, folii protectoare, folii îndosariere, bibliorafturi, plicuri, etichete, post-it-uri, hârtie pentru xerox şi imprimantă, agrafe, capse, perforator, capsator, decapsator, cuttere, sfoară, scotch, pastă corectoare, calculatoare de birou, foarfece de birou), tonere/cartuşe pentru imprimantă, fax, copiator, multifuncţională, CD-uri şi DVD-uri;
b)cheltuieli pentru editarea şi tipărirea de rapoarte, ghiduri, protocoale, standarde, proceduri sau metodologii, formulare tipizate, suporturi de curs şi materiale informative pentru personalul medical sau pentru beneficiarii programelor, precum şi multiplicarea, legătoria şi diseminarea lor;
c)cheltuieli pentru organizarea instruirii metodologice şi cursurilor de formare profesională de scurtă durată a personalului implicat în asistenţă tehnică şi management sau în implementarea activităţilor programelor naţionale de sănătate publică: transport intern, cazare, închirierea sălii, furnituri de birou şi materiale de curs pentru participanţii la manifestare;
d)cheltuieli pentru timbre, servicii de poştă şi curierat, abonament telefon, fax şi internet;
e)cheltuieli de deplasare internă pentru vizitele de monitorizare/evaluare sau pentru desfăşurarea altor activităţi pentru managementul programelor: transport, cazare şi diurnă potrivit prevederilor legale în vigoare;
f)cheltuieli pentru activitatea de constituire şi întreţinere a bazei de date a programului;
g)cheltuieli de personal şi/sau pentru contractele de prestări servicii conform prevederilor art. 49, alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
h)cheltuieli pentru organizarea campaniilor de IEC;
(7)La estimarea cheltuielilor prevăzute la alin. (6) lit. g) se va avea în vedere volumul şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul unităţii de asistenţă tehnică şi management ale programelor naţionale de sănătate publică, numărul de ore estimat a fi lucrat efectiv pentru realizarea activităţilor, numărul de persoane implicate şi nivelul pregătirii profesionale al acestora, cu încadrarea în limita bugetului aprobat pentru derularea programului naţional de sănătate publică.
(8)Personalul care desfăşoară activităţi în cadrul unităţii de asistenţă tehnică şi management va fi remunerat pentru activitatea depusă cu încadrarea în limitele maxime ale unui tarif brut orar după cum urmează: 36 lei/oră pentru personalul cu studii superioare care îndeplineşte funcţia de coordonator al unităţii de asistenţă tehnică şi management, la nivel naţional, respectiv 32 lei/oră pentru personalul care exercită această funcţie la nivel regional, 27 lei/oră pentru personalul cu studii superioare şi 18 lei/oră pentru personalul cu studii medii. Remunerarea personalului se realizează în baza foilor colective de prezenţă care se întocmesc distinct pentru fiecare tip de contracte încheiate între părţile contractante, însoţite de rapoartele lunare de activitate ale personalului care desfăşoară activităţi în cadrul unităţilor de asistenţă tehnică şi management, din care să rezulte: activităţile şi numărul de ore lucrate zilnic pentru realizarea acestora. Documentele vor fi certificate prin semnare de către coordonatorul unităţii de asistenţă tehnică şi management.
(9)Activitatea în cadrul unităţii de asistenţă tehnică şi management se desfăşoară, de regulă, în afara programului normal de lucru, pentru persoanele încadrate în instituţia în care este înfiinţată unitatea de asistenţă tehnică şi management.
(10)Prin excepţie de la alin. (9), pentru toate situaţiile în care timpul lucrat pentru îndeplinirea obiectivelor şi atribuţiilor specifice ale unităţii de asistenţă tehnică şi management se suprapune cu cel aferent funcţiei de bază, date fiind condiţiile şi cauzele de desfăşurare (program de lucru identic cu al unităţilor de specialitate ce implementează programe naţionale de sănătate publică, respectarea termenelor de transmitere a documentelor), orele astfel desfăşurate ce corespund programului de lucru aferent normei de bază vor fi recuperate în cursul aceleiaşi zile sau, în perioada următoare, potrivit planificărilor stabilite.
Programele naţionale de sănătate publică se finanţează de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, de la titlurile bugetare 20 "Bunuri şi servicii" şi 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", prevăzute în Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice.
(1)Finanţarea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică din bugetul Ministerului Sănătăţii se face lunar, pe total titlu, pe baza cererilor fundamentate ale unităţilor de specialitate care le implementează, însoţite de documentele justificative ale acestora, în raport cu:
a)gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior;
b)disponibilul din cont rămas neutilizat;
c)bugetul aprobat cu această destinaţie;
d)indicatorii fizici realizaţi în perioada anterioară;
(2)Cererile de finanţare fundamentată ale unităţilor de specialitate care implementează programe/subprograme naţionale de sănătate publică, detaliate pe tipuri de cheltuieli, se transmit spre avizare unităţilor de asistenţă tehnică sau management al programelor naţionale de sănătate, pe suport hârtie şi, după caz, în format electronic, până cel târziu în data de 5 a lunii pentru care se face finanţarea, însoţite de documentele prevăzute în anexa nr. 9 la prezentele norme tehnice. Cererile de finanţare fundamentată ale direcţiilor de sănătate publică pentru finanţarea activităţilor din cadrul Subprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening, precum şi ale unităţilor din subordinea Ministerului Sănătăţii care implementează activităţile acestui program se transmit spre avizare Unităţii de asistenţă tehnică şi management a Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti. Borderoul centralizator care însoţeşte cererea de finanţare va fi avizat în prealabil de Unitatea de asistenţă tehnică şi management din regiunea căreia îi este arondată reţeaua de screening.
(3)Unităţile de asistenţă tehnică sau management al programelor naţionale de sănătate publică solicită Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate finanţarea unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică, după verificarea documentelor prevăzute la alin. (1), în baza unei situaţii centralizatoare întocmite distinct pentru fiecare program/subprogram naţional de sănătate publică, sursă de finanţare şi titlul bugetar, însoţită de documentele prevăzute la alin. (1), până cel târziu în data de 10 a lunii pentru care se face finanţarea.
(4)Pentru programele/subprogramele naţionale de sănătate publică în cadrul cărora coordonarea, monitorizarea, evaluarea şi controlul implementării se realizează direct de către Agenţia naţională pentru programe de sănătate, cererile de finanţare fundamentată ale unităţilor de specialitate, însoţite de documentele justificative, se transmit Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2).
(5)Cererile de finanţare transmise de către unităţile de specialitate după termenul stabilit în prezentul ordin nu sunt avizate, iar sumele solicitate în cererea de finanţare se finanţează în luna următoare celei pentru care a fost transmisă solicitarea.
(6)În urma evaluărilor trimestriale ale indicatorilor specifici şi în funcţie de realizarea obiectivelor şi activităţilor propuse se stabileşte şi modul de alocare a resurselor rămase neutilizate.
(1)Din fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri şi servicii" şi titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" se pot finanţa, următoarele categorii de cheltuieli: medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanţi, materiale de laborator, furnituri de birou, bunuri de natura obiectelor de inventar cu durată de folosinţă mai mare de 1 an şi valoare unitară sub 2.500 lei, carburanţi pentru autovehiculele din dotare, piese de schimb, poştă, comunicaţii, internet, materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional, bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare, hrană pentru oameni, uniforme şi echipament de protecţie, deplasări interne ale personalului propriu, potrivit prevederilor legale în vigoare, cărţi şi publicaţii, pregătire profesională, protecţia muncii, tichete de masă pentru donatorii de sânge, servicii medicale, alte categorii de bunuri şi servicii, cheltuieli efectuate pentru realizarea atribuţiilor şi activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, în condiţiile prevăzute de art. 49 alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Cheltuielile eligibile care fac obiectul finanţării sunt prevăzute distinct la titlul "Natura cheltuielilor eligibile" în cadrul fiecărui program / subprogram naţional de sănătate publică.
(3)Din fondurile alocate unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică nu se pot finanţa cheltuieli de natura utilităţilor şi de capital.
(1)Activităţile pentru care se utilizează personalul prevăzut la art. 9 alin. (1) sunt următoarele:
a)realizarea activităţilor medicale prevăzute în cadrul programelor / subprogramelor naţionale de sănătate publică;
b)educaţia pentru sănătate pe grupe de populaţie cu risc de îmbolnăvire;
c)servicii de consiliere acordate de consilierii HIV/SIDA;
d)efectuarea screening-ului pentru grupele de populaţie incluse în programele/subprogramele naţionale de sănătate publică;
e)instruirea şi formarea personalului;
f)informarea, educarea şi comunicarea în probleme specifice privind promovarea unui comportament sănătos;
g)realizarea lucrărilor legate de sistemul informaţional utilizat în cadrul programelor naţionale de sănătate;
h)coordonarea centrelor de consiliere pentru renunţarea la fumat;
i)logistica aprovizionării şi distribuirii contraceptivelor prin reţeaua de asistenţă medicală spitalicească, ambulatorie şi primară sau direct către grupuri vulnerabile de populaţie;
j)coordonarea activităţii de transplant de organe şi ţesuturi şi menţinerea în condiţii fiziologice a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală;
k)coordonarea activităţii reţelei de TB;
l)managementul registrelor naţionale ale bolnavilor cronici;
m)alte activităţi prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate publică.
(2)Personalul care desfăşoară activităţi medicale în cadrul programelor naţionale de sănătate publică poate fi remunerat în limitele maxime ale tarifului orar care corespunde salariului de bază aprobat pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi a numărului de ore lucrate efectiv pe perioada unei luni calendaristice.
(3)Personalul care desfăşoară alte activităţi decât cele medicale poate fi remunerat cu încadrarea în limitele maxime ale tarifului orar corespunzător salariului de bază aprobat pentru pregătirea profesională şi a numărului de ore lucrate efectiv pe perioada unei luni calendaristice.
(1)Din fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri şi servicii" direcţiile de sănătate publică pot încheia contracte pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 la prezentele norme tehnice, cu:
a)unităţi sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, definite conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
b)unităţi sanitare private;
c)autorităţile administraţiei publice locale;
(2)Contractele încheiate conform prevederilor alin. (1) reprezintă acţiuni multianuale, sunt de natură civilă şi au valabilitate până la data de 31 decembrie 2016. (3) În baza contractelor încheiate conform prevederilor alin. (1) direcţiile de sănătate publică decontează cheltuielile efectuate pentru realizarea activităţilor contractate în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, în condiţiile prezentelor norme tehnice.
(4)Decontarea pentru activitatea curentă a anilor 2015 - 2016 se efectuează în limita sumelor disponibile aprobate cu această destinaţie, în ordine cronologică, după cum urmează:
a)în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturilor pentru decontarea activităţilor din cadrul programelor naţionale de sănătate contractate de către direcţiile de sănătate publică, instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii sau, după caz, Ministerul Sănătăţii;
b)în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru sumele decontate de către direcţiile de sănătate publică sau după caz, instituţiile publice din subordinea Ministerului Sănătăţii, în vederea decontării sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale aferente personalului care desfăşoară activităţi în cadrul programelor naţionale de sănătate publică.
(1)Ministerul Sănătăţii, în calitatea sa de unitate de achiziţii publice centralizată, desemnată în condiţiile legii, efectuează, la nivel naţional, achiziţii centralizate de medicamente, materiale sanitare şi altele asemenea pentru implementarea:
a)Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV;
b)Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei.
(2)Ca urmare a achiziţiilor centralizate prevăzute la alin. (1) unitatea de achiziţii publice centralizată încheie acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi pentru unităţile sanitare publice cu paturi din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, la solicitarea acestora.
(3)În baza acordurilor-cadru atribuite de unitatea de achiziţii publice centralizată, unităţile de specialitate prevăzute în lista unităţilor care implementează Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV, respectiv Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei, încheie şi derulează contracte subsecvente, cu avizul Direcţiei achiziţii centralizate, patrimoniu şi infrastructuri sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii.
(4)Până la finalizarea achiziţiilor centralizate la nivel naţional prin semnarea contractelor subsecvente cu ofertanţii desemnaţi câştigători, medicamentele, materialele sanitare şi altele asemenea, care fac obiectul acestor proceduri, se achiziţionează de unităţile sanitare cu paturi prin care se derulează programele prevăzute la alin. (1), cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiei publice, la preţul de achiziţie, care, în cazul medicamentelor, nu poate depăşi preţul de decontare aprobat în condiţiile legii.
Medicamentele care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu HIV/SIDA şi tuberculoză se eliberează prin farmaciile cu circuit închis aparţinând unităţilor sanitare prin care se derulează aceste programe, pe bază de prescripţie medicală/condică medicală. În vederea justificării consumurilor de medicamente specifice acordate în cadrul programelor, aceste prescripţii / file de condică se depun la la direcţiile de sănătate publică sau, după caz, la unităţile de asistenţă tehnică şi management, împreună cu borderoul centralizator şi rapoartele de gestiune ale farmaciei cu circuit închis.
(1)În conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Sănătăţii organizează la nivel naţional proceduri de achiziţie publică pentru achiziţia de:
a)vaccinuri pentru realizarea vaccinărilor conform Calendarului naţional de vaccinare;
b)lapte praf acordat în cadrul Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului;
c)teste rapide şi teste ELISA pentru diagnosticul infecţiei HIV/SIDA;
d)medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea, altele decât cele prevăzute la lit. a) - c), după caz.
(2)Urmare finalizării procedurilor de achiziţie organizate de Ministerul Sănătăţii, contractele de furnizare de produse se încheie între furnizorii adjudecaţi şi Ministerul Sănătăţii sau, după caz, direcţiile de sănătate publică.
(3)Pentru realizarea activităţilor prevăzute în cadrul Programului naţional de vaccinare, precum şi a celor din cadrul Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului finanţate de la bugetul de stat şi/sau din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, pentru care se efectuează achiziţii centralizate la nivel naţional, furnizorii de servicii medicale care implementează programe naţionale de sănătate publică pot primi produsele achiziţionate în baza contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate publică, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 la prezentele norme tehnice;
(4)Pentru realizarea activităţilor prevăzute în cadrul Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului finanţate de la Ministerului Sănătăţii, pentru care se efectuează achiziţii centralizate la nivel naţional, autorităţile administraţiei publice locale pot primi lapte praf necesar acordării gratuite pentru copiii în vârstă de 0-12 luni care nu beneficiază de lapte matern în baza contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate publică, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12 la prezentele norme tehnice.
Achiziţionarea medicamentelor, materialelor sanitare specifice şi altora asemenea, necesare pentru derularea programelor naţionale de sănătate cărora nu le sunt aplicabile prevederile art. 12 şi art. 14, se realizează de unităţile de specialitate prin care se derulează programele, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiei publice, la preţul de achiziţie.
(1)Ministerul Sănătăţii poate încheia contracte cu unităţile aflate sub autoritatea sa, în condiţiile prevăzute de legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.
(2)Pentru realizarea unor obiective şi activităţi cuprinse în programele naţionale de sănătate, Ministerul Sănătăţii poate încheia contracte de servicii pentru depozitarea, conservarea şi eliberarea produselor achiziţionate la nivel naţional, a produselor primite ca donaţie/sponsorizare, prin negociere cu Compania Naţională "Unifarm" - S.A., cu respectarea obiectului de activitate al acesteia prevăzut în statutul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 892/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "UNIFARM" - S.A. (3) Natura cheltuielilor aferente serviciilor prevăzute la alin. (2) este parte integrantă din contractul de prestări de servicii încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională "Unifarm" - S.A.
(1)Contractele prevăzute la art. 12 alin. (2) şi art. 14 sunt atribuite de Direcţia achiziţii centralizate, patrimoniu şi infrastructuri sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii.
(2)Derularea contractelor încheiate de Ministerul Sănătăţii cu furnizorii adjudecaţi în urma procedurilor de achiziţie organizate de Ministerul Sănătăţii se realizează de către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.
În vederea realizării programelor naţionale de sănătate publică, structurile de specialitate din Ministerul Sănătăţii au următoarele atribuţii:
(1)Agenţia naţională pentru programe de sănătate:
a)participă la elaborarea strategiei programelor naţionale de sănătate, parte integrantă a Strategiei naţionale de sănătate publică;
b)elaborează structura programelor naţionale de sănătate publică, în colaborare cu direcţiile şi comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, pe baza propunerilor formulate de unităţile de specialitate în structura cărora funcţionează unităţile de asistenţă tehnică şi management;
c)fundamentează anual necesarul de resurse financiare pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, în colaborare direcţiile şi comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, pe baza propunerilor coordonatorilor unităţilor de asistenţă tehnică şi management, fundamentate pe estimările realizate de unităţile de specialitate care implementează programele;
d)propune spre aprobare ministrului sănătăţii normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică, elaborate în colaborare cu direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii;
e)realizează coordonarea derulării programelor naţionale de sănătate publică prin organizarea activităţilor specifice, cu încadrarea în limitele bugetului aprobat şi în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare;
f)realizează monitorizarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate publică, în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), cu referire la:
1.modul de realizare al indicatorilor prevăzuţi în prezentul ordin;
2.consumurile cantitativ - valorice de bunuri înregistrate pentru realizarea activităţilor programelor naţionale de sănătate publică;
3.încadrarea în bugetul aprobat;
4.respectarea destinaţiilor stabilite pentru fondurile unităţilor de specialitate care derulează programe naţionale de sănătate publice;
5.urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentele norme tehnice;
6.identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate publică.
g)propune spre aprobare ministrului sănătăţii organizarea unor activităţi de control în domeniul implementării programelor naţionale de sănătate publică şi participă la efectuarea acestea în cadrul unor echipe mixte formate din reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, unităţilor de asistenţă tehnică şi management, precum şi ai unităţilor de specialitate din subordinea Ministerului Sănătăţii cu atribuţii de îndrumare metodologică în domeniul care face obiectul controlului;
h)propune ministrului sănătăţii măsuri pentru remedierea disfuncţionalităţilor constatate în implementarea programelor naţionale de sănătate publică, precum şi pentru îmbunătăţirea derulării acestora;
i)propune spre aprobare ordonatorului principal de credite repartiţia fondurilor pe surse şi titluri bugetare, programe/subprograme naţionale de sănătate publică, respectiv pe unităţi de specialitate;
j)comunică unităţilor de specialitate care implementează programele naţionale de sănătate publică, precum şi unităţilor de asistenţă tehnică şi management sumele aprobate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, precum şi activităţile pentru care acestea se utilizează;
k)comunică Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică sumele aprobate pentru derularea Programului naţional de vaccinare, precum şi pentru realizarea achiziţiei de teste rapide şi teste ELISA necesare pentru diagnosticul infecţiei HIV/SIDA în cadrul Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV;
l)propune spre aprobare ordonatorului principal de credite, pe baza solicitărilor centralizate şi avizate de unităţile de asistenţă tehnică şi management, referatul privind finanţarea lunară a programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică;
m)transmite Direcţiei generale buget şi contabilitate referatul aprobat în vederea deschiderii de credite;
n)comunică lunar unităţilor de asistenţă tehnică şi management sumele aprobate pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate;
o)analizează trimestrial şi anual gradul de utilizare al fondurilor aprobate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică şi propune spre aprobare ordonatorului principal de credite, la solicitările unităţilor de asistenţă tehnică şi management întocmite pe baza cererilor fundamentate ale unităţilor de specialitate care implementează programe, modificări ale bugetului, în sensul diminuării sau suplimentării acestuia;
p)comunică Direcţiei achiziţii centralizate, patrimoniu şi infrastructuri sanitare necesităţile din domeniul programelor naţionale de sănătate publică în vederea întocmirii programului anual al achiziţiilor publice, în condiţiile legii;
q)primeşte de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, trimestrial şi anual, raportul privind modul de derulare a programelor naţionale de sănătate curative finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi indicatorii specifici ai acestora.
(2)Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică:
a)colaborează cu Agenţia naţională pentru programe de sănătate în vederea elaborării structurii programelor naţionale de sănătate publică;
b)colaborează cu Agenţia naţională pentru programe de sănătate în vederea elaborării normelor tehnice de realizarea programelor naţionale de sănătate publică;
c)realizează fundamentarea sumelor necesare pentru implementarea Programului naţional de vaccinare;
d)estimează necesarul anual de vaccin pentru implementarea Calendarului naţional de vaccinare, cu detalierea acestuia pe tipuri şi cantităţi, pe baza situaţiei elaborate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică prin centralizarea solicitărilor direcţiilor de sănătate publică;
e)coordonează activităţile de achiziţionare, depozitare şi distribuire a vaccinurilor necesare pentru implementarea Programului naţional de vaccinare prin:
1.elaborarea şi supunerea spre aprobare ordonatorului principal de credite a referatelor de necesitate care stau la baza iniţierii procedurilor de achiziţie publică centralizată a vaccinurilor şi serviciilor de depozitare, conservare şi eliberare a produselor achiziţionate la nivel naţional, precum şi a produselor primite ca donaţie/sponsorizări de Ministerul Sănătăţii;
2.coordonarea activităţilor aferente procedurilor de achiziţie conform prevederilor legale în vigoare: întocmirea caietelor de sarcini, derularea contractelor de achiziţie publică, avizarea documentelor care fac dovada recepţionării vaccinurilor şi serviciilor către comisia de recepţie a Ministerului Sănătăţii, elaborarea proiectelor de ordin pentru repartizarea vaccinurilor şi supunerea acestora spre aprobare ministrului sănătăţii, întocmirea şi semnarea documentele de angajare şi ordonanţare a cheltuielilor pentru efectuarea plăţii vaccinurilor şi serviciilor achiziţionate şi supunere spre aprobare ordonatorului de credite după avizarea prealabilă de control financiar preventiv propriu;
3.monitorizarea stocurilor şi respectiv a consumurilor cantitativ - valorice de vaccinuri pe baza raportărilor Institutul Naţional de Sănătate Publică, Bucureşti;
f)estimează necesarul anual de teste rapide şi teste ELISA pentru depistarea infecţiei HIV/SIDA pe baza situaţiei elaborate de către Institutul Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş" prin centralizarea solicitărilor direcţiilor de sănătate publică;
g)realizează fundamentarea sumelor necesare pentru achiziţionarea testelor rapide şi testelor ELISA necesare pentru diagnosticul infecţiei HIV/SIDA;
h)coordonează activităţile de achiziţionare, depozitare şi distribuire a testelor rapide şi testelor ELISA necesare pentru diagnosticul infecţiei HIV/SIDA prin:
1.elaborarea şi supunerea spre aprobare ordonatorului principal de credite a referatelor de necesitate care stau la baza iniţierii procedurilor de achiziţie publică centralizată a testelor necesare pentru diagnosticul infecţiei HIV/SIDA;
2.coordonarea activităţilor aferente procedurilor de achiziţie conform prevederilor legale în vigoare: întocmirea caietelor de sarcini, derularea contractelor de achiziţie publică, avizarea documentelor care fac dovada recepţionării testelor de comisia de recepţie a Ministerului Sănătăţii, elaborarea proiectelor de ordin pentru repartizarea acestora şi supunerea spre aprobare ministrului sănătăţii, întocmirea şi semnarea documentelor de angajare şi ordonanţare a cheltuielilor pentru efectuarea plăţii testelor achiziţionate şi supunere spre aprobare ordonatorului de credite după avizarea prealabilă de control financiar preventiv propriu;
3.monitorizarea stocurilor şi respectiv a consumurilor cantitativ - valorice de teste pe baza raportărilor Institutului Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş"
(3)Direcţia generală buget şi contabilitate:
a)elaborează proiectul bugetului Ministerului Sănătăţii pentru anii 2016 şi 2017, în care sunt cuprinse sumele aferente programelor naţionale de sănătate publică, pe baza propunerilor şi fundamentărilor prezentate de Agenţia naţională pentru programe de sănătate;
b)comunică Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la aprobare, fondurile bugetare aprobate, pe surse de finanţare şi titluri bugetare, în vederea repartizării acestora pe programe/subprograme naţionale de sănătate publică, respectiv pe unităţi de specialitate;
c)elaborează şi supune spre aprobare ordonatorului principal de credite filele de buget, pe surse de finanţare, titluri bugetare şi articole de cheltuieli şi le comunică unităţilor de specialitate care implementează programele naţionale de sănătate publică;
d)primeşte lunar referatul de finanţare al unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică, elaborat de Agenţia naţională pentru programe de sănătate, verifică încadrarea în disponibilul de credite bugetare şi propune deschiderile lunare de credite necesare pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate publică;
e)efectuează deschiderile de credite bugetare necesare pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate publică, pe unităţi de specialitate care implementează programele naţionale de sănătate publică;
f)analizează trimestrial modul de execuţie a bugetului aprobat pentru programele naţionale de sănătate publică, în colaborare cu Agenţia naţională pentru programe de sănătate;
g)efectuează modificări în structura şi volumul bugetului programelor naţionale de sănătate, în repartiţia acestuia pe unităţi de specialitate care implementează programe, precum şi pe titluri bugetare prin virări de credite, la propunerea Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate;
h)organizează şi conduce înregistrarea evidenţei analitice a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi transferate direcţiilor de sănătate publică pentru implementarea fiecărui program/subprogram naţional de sănătate publică şi în cadrul acestora pe fiecare tip de produse;
i)asigură evidenţierea distinctă a decontărilor privind produsele achiziţionate pe fiecare program/subprogram naţional de sănătate publică şi pe fiecare direcţie de sănătate publică.
(4)Direcţia de achiziţii centralizate, patrimoniu şi infrastructuri sanitare organizează procedurile de achiziţie publică centralizate şi proprii ale Ministerului Sănătăţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Atribuţiile unităţilor de asistenţă tehnică şi management ale programelor naţionale de sănătate publică sunt următoarele:
a)acordă consultanţă şi asistenţă tehnică unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică;
b)planifică, organizează şi coordonează desfăşurarea activităţilor din cadrul programelor de sănătate publică în scopul îndeplinirii obiectivelor programelor;
c)monitorizează activităţile desfăşurate în cadrul programelor naţionale de sănătate publică;
d)elaborează proceduri şi metodologii pentru procesele pe care le desfăşoară;
e)asigură managementul fondurilor alocate programelor naţionale de sănătate publică prin:
1.estimarea şi fundamentarea anuală a necesarului de fonduri pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică şi transmiterea acestuia către Agenţia naţională pentru programe de sănătate până cel târziu la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor;
2.propunerea repartizării fondurilor alocate pe unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică;
3.verificarea lunară a eligibilităţii cheltuielilor efectuate de unităţile de specialitate care implementează programe/subprogram naţionale de sănătate publică;
4.întocmirea şi avizarea situaţiilor centralizate privind cererile de finanţare lunară a programelor naţionale de sănătate publică şi transmiterea acestora Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate în condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) - (3);
5.comunicarea sumelor aprobate pentru finanţarea lunară a programelor naţionale de sănătate publică către unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică;
6.solicitarea efectuării virărilor de credite la cererea justificată a unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică;
7.formularea propunerilor cu privire la suplimentarea fondurilor alocate programelor sau subprogramelor naţionale de sănătate publică şi înaintarea acestora Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate.
f)centralizează trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual indicatorii specifici programelor naţionale de sănătate raportaţi în condiţiile prezentelor norme tehnice;
g)transmite Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate, trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual, indicatorii prevăzuţi în cadrul programelor naţionale de sănătate, centralizaţi la nivel naţional, în termen de 45 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea;
h)monitorizează consumul de medicamente, materiale sanitare sau dispozitive medicale şi altele asemenea precum şi stocurile raportate de unităţile de specialitate care implementează programele naţionale de sănătate publică şi transmite Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate, trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual în forma unei situaţii centralizată a stocurilor raportate, în termen de 45 de zile după încheierea perioadei după care se face raportarea; situaţia centralizată a stocurilor va însoţită şi de balanţele de stocuri cantitativ - valorice pe depozite întocmite de unităţile de specialitate care implementează programele naţionale de sănătate publică;
i)estimează cantităţile de medicamente şi materiale sanitare necesare pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică;
j)elaborează şi transmite Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate rapoarte trimestriale şi anuale cu privire la implementarea programelor naţionale de sănătate publică în termen de 45 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea;
k)informează Agenţia naţională pentru programe de sănătate asupra problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în implementarea programelor naţionale de sănătate şi formulează propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a acestora;
l)organizează şi administrează la nivel naţional sau regional, după caz, sistemul informaţiilor din domeniul programelor naţionale de sănătate publică;
m)formulează propuneri cu privire la strategia programelor naţionale de sănătate publică, de organizare şi desfăşurare a acestora, pe care le înaintează Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate până cel târziu la data de 15 iulie a anului în curs pentru anul următor;
n)formulează propuneri cu privire la structura programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, pe care le înaintează Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate până cel târziu la data de 15 iulie a anului în curs pentru anul următor.
În vederea implementării programelor naţionale de sănătate publică, direcţiile de sănătate publică, au următoarele atribuţii:
a)încheie contracte pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, potrivit prevederilor art. 10; monitorizează derularea acestora şi asigură decontarea bunurilor şi serviciilor contractate şi realizate, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la deschiderea de credite bugetare realizată de Ministerul Sănătăţii;
b)monitorizează modul de implementare al programelor naţionale de sănătate publică;
c)centralizează trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual, indicatorii specifici programelor naţionale de sănătate publică raportaţi de unităţile de specialitate în condiţiile prezentului ordin;
d)transmit unităţilor de asistenţă tehnică şi management, trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual, sau după caz, Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate, în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, centralizaţi în conformitate cu prevederile lit. c); indicatorii centralizaţi în cadrul subprogramului naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin se vor transmite şi Unităţii de asistenţă tehnică şi management a Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti;
e)monitorizează consumul de medicamente sau materiale sanitare, precum şi stocurile proprii şi cele raportate de unităţilor de specialitate care implementează programele naţionale de sănătate publică; transmit unităţilor de asistenţă tehnică şi management lunar, cumulat de la începutul anului, situaţia centralizată a stocurilor valorice, în termen de 5 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, conform machetei de raportare prevăzută în anexa nr. 13 la prezentele norme tehnice; trimestrial, în termen de 20 de zile după încheierea perioadei de raportare, situaţia centralizată a stocurilor va fi însoţită de balanţa de stocuri cantitativ-valorică după preţ întocmită şi raportată de fiecare unitate de specialitate care implementează programele/subprogramele naţionale de sănătate publică, conform machetei de raportare prevăzută în anexa nr. 14 la prezentele norme tehnice;
f)verifică organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor programelor naţionale de sănătate publică, pe bază de cod numeric personal de către unităţile de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
g)întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii din unităţile de specialitate care implementează programele naţionale de sănătate publică;
h)transmit unităţii de asistenţă tehnică şi management, sau după caz Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate, în termen de 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. g); raportul de activitate centralizat cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul programului, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentele norme, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a programelor naţionale de sănătate publică; în cazul Subprogramului naţional de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, raportul de activitate se transmite Institutului Naţional de Sănătate Publică.
i)transmit unităţilor de asistenţă tehnică şi management, până la data de 15 iulie a anului curent, fundamentarea necesarului de resurse pentru anul următor;
j)realizează publicarea pe site-ul propriu a bugetului alocat pentru derularea programelor naţionale de sănătate publică, detaliat pe surse de finanţare, titluri bugetare, programe / subprogram şi unităţi sanitare care le implementează, în termen de maximum 10 zile de la comunicarea acestuia de către Agenţia naţională pentru programe de sănătate; verifică publicarea pe site-ul unităţilor de specialitate care derulează programele naţionale de sănătate a bugetelor alocate detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică;
k)realizează publicarea pe site-ul propriu a execuţiei înregistrate pentru derularea programelor naţionale de sănătate publică, detaliat pe surse de finanţare, titluri bugetare, programe /subprograme şi unităţi sanitare care le implementează, în termen de maximum 20 zile după realizarea deschiderilor de credite; verifică publicarea pe site-ul unităţilor de specialitatea execuţiei înregistrate pentru derularea programelor naţionale de sănătate publică,detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică;
Unităţile de specialitate aflate în relaţie contractuală cu direcţiile de sănătate publică pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică au următoarele obligaţii:
a)organizează evidenţa nominală a beneficiarilor programelor naţionale de sănătate publică, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
b)monitorizează modul de implementare al programelor naţionale de sănătate publică;
c)întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii fiecărui program naţional de sănătate publică; raportul de activitate centralizat cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul programului, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentul ordin, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a programelor naţionale de sănătate;
d)transmit direcţiei de sănătate publică, raportul de activitate prevăzut la lit. c), până la data de 10 a lunii următoare perioadei pentru care se face raportarea;
e)raportează direcţiilor de sănătate publică, trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual, în primele 10 zile lucrătoare după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici programelor naţionale de sănătate publică, în condiţiile prezentului ordin;
f)monitorizează consumul de medicamente sau materiale sanitare, precum şi stocurile existente la nivelul unităţii sanitare şi raportează situaţia valorică centralizată a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea achiziţionate pentru implementarea fiecărui program / subprogram naţional de sănătate publică, lunar, în primele 5 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea conform machetei de raportare prevăzută în anexa nr. 13 la prezentele norme tehnice; trimestrial, în termen de 10 de zile după încheierea perioadei de raportare, situaţia centralizată a stocurilor va fi însoţită de balanţa de stocuri cantitativ-valorică după preţ, conform machetei de raportare prevăzută în anexa nr. 14 la prezentele norme tehnice;
g)asigură publicarea pe site-ul propriu,în termen de maximum 10 zile de la comunicarea acestuia, a bugetului alocat, detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică;
h)asigură publicarea pe site-ul propriu, în termen de maximum 20 zile după realizarea deschiderilor de credite, a execuţiei înregistrate pentru derularea programelor naţionale de sănătate publică detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică;
i)asigurarea unor stocuri cantitativ - valorice adecvate şi continue de medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale şi altele asemenea necesare derulării programelor naţionale de sănătate publică, dimensionate la nivelul consumului mediu lunar înregistrat în anul precedent corespunzător unei perioade de 2 luni;
În vederea implementării programelor naţionale de sănătate publică, unităţile de specialitate, altele decât cele prevăzute la art. 21, au următoarele atribuţii:
a)organizează evidenţa nominală a beneficiarilor programelor naţionale de sănătate publică, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
b)monitorizează modul de implementare al programelor naţionale de sănătate publică;
c)elaborează prin coordonatorii fiecărui program naţional de sănătate publică un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual; raportul de activitate centralizat cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul programului, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentul ordin, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a programelor naţionale de sănătate.
d)transmit unităţilor de asistenţă tehnică şi management sau, după caz, Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate, raportul de activitate prevăzut la lit. c), până la data de 20 a lunii următoare perioadei pentru care se face raportarea; pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii care au organizat reţele de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin raportul de activitate se transmite la Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului Naţional de Sănătate Publică.
e)raportează unităţilor de asistenţă tehnică şi management sau, după caz, Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual, în primele 20 zile lucrătoare după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii programelor naţionale de sănătate publică, în condiţiile prezentului ordin; pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii care au organizat reţele de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, raportarea indicatorilor se realizează la Unitatea de asistenţă tehnică şi management a Institutului Naţional de Sănătate Publică;
f)monitorizează consumul de medicamente sau materiale sanitare, precum şi stocurile existente la nivelul unităţii sanitare şi raportează situaţia valorică centralizată a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea achiziţionate pentru implementarea fiecărui program/subprogram naţional de sănătate publică, lunar, în primele 5 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, conform machetei de raportare prevăzută în anexa nr. 13 la prezentele norme tehnice; trimestrial, în termen de 20 de zile după încheierea perioadei de raportare, situaţia centralizată a stocurilor va fi însoţită de balanţa de stocuri cantitativ valorică după preţ, conform machetei de raportare prevăzută în anexa nr. 14 la prezentele norme tehnice;
g)asigură publicarea pe site-ul propriu al bugetului alocat, detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică, în termen de maximum 10 zile de la comunicarea acestuia sau a oricăror alte modificări survenite în timpul anului financiar;
h)asigură publicarea pe site-ul propriu, în termen de maximum 20 zile după realizarea deschiderilor lunare de credite, a execuţiei înregistrate pentru derularea programelor naţionale de sănătate publică detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică;
i)asigurarea unor stocuri cantitativ - valorice adecvate şi continue de medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale şi altele asemenea necesare derulării programelor naţionale de sănătate publică, dimensionate la nivelul consumului mediu lunar înregistrat în anul precedent corespunzător unei perioade de 2 luni;
Ordonatorii de credite ai unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică au următoarele obligaţii:
a)utilizează fondurile în limita bugetului aprobat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale;
b)gestionează eficient mijloacele materiale şi băneşti;
c)organizează, conduce şi răspunde prin directorul financiar contabil al unităţii de specialitate, evidenţa contabilă a cheltuielilor pe fiecare program/subprogram, pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cât şi în execuţie;
d)organizează, conduce şi răspunde, prin directorul financiar contabil al unităţii de specialitate, evidenţa tehnico-operativă pentru implementarea fiecărui program/subprogram naţional de sănătate publică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
e)organizează, conduce şi răspunde, prin directorul financiar contabil al unităţii de specialitate, evidenţa analitică a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea achiziţionate pentru implementarea fiecărui program/subprogram naţional de sănătate publică şi în cadrul acestora pe fiecare tip de produse;
f)răspunde pentru întocmirea şi raportarea indicatorilor specifici, a situaţiei centralizate a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea care fac obiectul programelor naţionale de sănătate publică şi a balanţei de stocuri cantitativ - valorică pe depozite, precum şi a execuţiei bugetare înregistrată în derularea programelor naţionale de sănătate publică în condiţiile prezentelor norme tehnice;
g)organizează transmiterea către unităţile de asistenţă tehnică sau, după caz, Agenţia naţională pentru programe de sănătate, a cererilor de finanţare fundamentate, însoţite de documentele justificative, în condiţiile prezentelor norme tehnice;
h)desemnează prin act administrativ al conducătorului instituţiei publice câte un coordonator pentru fiecare program naţional de sănătate publică pe care îl implementează;
i)aprobă fişele de post ale coordonatorilor desemnaţi cu atribuţiile corespunzătoare activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate publică;
j)transmit structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor de asistenţă tehnică şi management orice alte date referitoare la programele naţionale de sănătate publică pe care le implementează; răspund de exactitatea şi realitatea datelor raportate;
k)organizează procedurile de achiziţie a medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, pentru produsele care nu fac obiectul achiziţiilor centralizate organizate de Ministerul Sănătăţii;
l)verifică publicarea pe site-ul unităţii de specialitate care derulează programele naţionale de sănătate, în termen de maximum 10 zile de la comunicarea acestuia, a bugetului alocat, detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică;, m) asigură publicarea pe site-ul propriu, în termen de maximum 20 zile după realizarea deschiderilor de credite, a execuţiei înregistrate pentru derularea programelor naţionale de sănătate publică detaliat pe surse de finanţare şi programe/subprograme naţionale de sănătate publică;
n)răspunde de asigurarea unor stocuri cantitativ - valorice adecvate şi continue de medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale şi altele asemenea necesare derulării programelor naţionale de sănătate publică, dimensionate la nivelul consumului mediu lunar înregistrat în anul precedent corespunzător unei perioade de 2 luni; pentru Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV şi respectiv Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei stocurile de medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale şi altele asemenea vor fi dimensionate la nivelul consumului mediu lunar înregistrat în anul precedent corespunzător unei perioade de 3 luni.
Coordonatorii programelor naţionale de sănătate publică, desemnaţi în condiţiile prevăzute la art. 23 lit. f), au următoarele obligaţii cu privire la monitorizarea activităţilor cuprinse în cadrul acestora:
a)organizează evidenţa nominală a beneficiarilor programelor naţionale de sănătate publică, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
b)raportează conducerii instituţiei, trimestrial şi anual, în primele 10 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici programelor naţionale de sănătate publică, în condiţiile prezentului ordin;
c)monitorizează modul de implementare a programelor naţionale de sănătate publică pe care le coordonează;
j)monitorizează permanent consumul de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate publică pe care le coordonează, informează conducerea unităţii de specialitate care implementează programul asupra termenului estimat de epuizare a stocurilor şi propune măsurile necesare pentru reîntregirea acestora;
d)întocmesc un raport de activitate trimestrial, respectiv anual, pe care îl transmit conducerii instituţiei până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care raportează; raportul de activitate cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul programului, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentul ordin, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a programelor naţionale de sănătate publică;
e)informează permanent conducerea instituţiei cu privire la disfuncţionalităţile identificate în derularea programelor naţionale de sănătate publică şi propune măsuri de soluţionare a acestora.
Raportarea indicatorilor prevăzuţi în programe/subprograme naţionale de sănătate publică se realizează trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual, atât în format electronic cât şi pe suport hârtie, conform machetelor de raportare aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Agenţiei naţionale pentru programe de sănătate.
Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi conform metodologiilor elaborate pentru fiecare program/subprogram naţional de sănătate publică de către unităţile de asistenţă tehnică şi management, cu aprobarea acestora de Agenţia naţională pentru programe de sănătate. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acţiune.
Monitorizarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate publică se referă la:
a)modul de realizare al indicatorilor prevăzuţi în prezentul ordin;
b)stocurile şi respectiv consumurile cantitativ - valorice de bunuri înregistrate pentru realizarea activităţilor programelor naţionale de sănătate publică;
c)încadrarea în bugetul aprobat;
d)respectarea destinaţiilor stabilite pentru fondurile unităţilor de specialitate care derulează programe naţionale de sănătate publică;
e)urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentele norme tehnice;
f)identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate publică.
Pentru implementarea programelor naţionale de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii sunt admise pierderi sau scăderi cantitative de medicamente, vaccinuri, reactivi şi altele asemenea în limitele maxime de perisabilitate după cum urmează:
a)5% în cazul vaccinurilor monodoză; b) 10% în cazul vaccinurilor liofilizate sau lichide care conţin 2-6 doze; c) 50% în cazul vaccinurilor liofilizate care conţin 10-20 doze; d) 5% în alte cazuri decât cele prevăzute la lit. a) -c). e) 25% în cazul vaccinurilor lichide care conţin 10-20 doze.
(1)Pentru tehnica de calcul şi programele informatice achiziţionate în vederea derulării Programului naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, a căror stare tehnică permite exploatarea lor în continuare, se încheie noi contracte de comodat între direcţiile de sănătate publică şi cabinetele de medicină de familie;
(2)Tehnica de calcul şi programele informatice atribuite în folosinţă gratuită cabinetelor de medicină de familie în condiţiile prevăzute la alin. (1) se utilizează pentru monitorizarea persoanelor incluse în programele naţionale de sănătate, cât şi pentru derularea unor programe naţionale de sănătate la nivelul cabinetelor de medicină de familie.
(3)Pentru bunurile prevăzute la alin. (1) a căror durată normală de utilizare este îndeplinită iar starea tehnică nu mai permite exploatarea lor în continuare, se iniţiază procedurile de clasare şi declasare potrivit prevederilor legale în vigoare.
Unităţile de specialitate care derulează programe naţionale de sănătate au obligaţia să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul unor programe naţionale de sănătate publică pot fi elaborate norme metodologice, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015, conform modificării aduse de pct. 1 al art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 2
la normele tehnice
I. PROGRAMELE NAŢIONALE DE BOLI TRANSMISIBILE
I.1. PROGRAMUL NAŢIONAL DE VACCINARE
A. Obiectiv:
Protejarea sănătăţii populaţiei împotriva principalelor boli transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinarea:
1.la vârstele populaţiei prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare;
2.grupelor populaţionale la risc.
B. Unitatea de asistenţă tehnică şi management: structura din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică
C. Activităţi:
1.vaccinarea populaţiei la vârstele prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare;
2.vaccinarea grupelor populaţionale la risc.
1.Vaccinarea populaţiei la vârstele prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare
b)se va face funcţie de fondurile disponibile, cu o campanie de informare anterioară;
c)se realizează cu acelaşi produs vaccinal în vederea respectării principiului echităţii;
d)se achiziţionează în acelaşi timp cantitatea corespunzătoare celor 3 doze pentru schema completă de vaccinare anti-HPV;
e)se realizează la solicitarea părinţilor / reprezentaţilor legali care vor formula o cerere la medicul de familie; cererile vor fi centralizate şi trimestrial se va solicita direcţiei de sănătate publică numărul de doze de vaccin necesare;
f)vaccinarea va fi disponibilă numai pentru fetele din grupa de vârstă 11 - 14 ani, părinţii urmând să decidă individual când anume în acest interval se va face vaccinarea.
Abrevieri:
dT = vaccin diftero-tetanic pentru adulţi
VTA = anatoxină tetanică adsorbită
HPV = vaccinul human papilomavirus
RRO = vaccin rujeolic-rubeolic-oreion
──────────
2.1.Activităţi derulate la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) şi structurile de specialitate de la nivel regional:
2.1.1.coordonarea la nivel naţional respectiv regional a activităţilor desfăşurate de DSP;
2.1.2.centralizarea, la solicitarea DGAMSP, a necesarului de vaccinuri pe fiecare tip de vaccin transmis de către DSP şi transmiterea acestuia la DGAMSP;
2.1.3.monitorizarea trimestrială a consumului, stocurilor de vaccinuri pe fiecare tip de vaccin şi a numărului de persoane la risc vaccinate, pe tip de vaccin şi transmiterea acestora la DGAMSP; în cazul vaccinului gripal, aceste activităţi se realizează săptămânal în sezon;
2.1.4.coordonarea supravegherii reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) şi informarea DGAMSP cu privire la evenimentele deosebite (clustere de RAPI, alerte naţionale/internaţionale privind loturi de vaccinuri în urma cărora s-au înregistrat RAPI) conform metodologiei;
2.1.5.organizarea de instruiri metodologice pentru personalul de specialitate din DSP.
2.2.Activităţi derulate la nivelul serviciilor/birourilor de supraveghere şi control al bolilor transmisibile din DSP:
2.2.1.preluarea şi, după caz, transportul vaccinurilor de la nivelul depozitului central;
2.2.2.depozitarea, distribuirea şi, după caz, transportul vaccinurilor către furnizorii de servicii medicale;
2.2.3.supervizarea realizării catagrafiilor, estimarea cantităţilor de vaccinuri necesare şi utilizarea eficientă a vaccinurilor solicitate şi repartizate;
2.2.4.centralizarea la nivel judeţean a necesarului de vaccinuri pe vârste şi după caz, grupe la risc, pentru fiecare tip de vaccin şi transmiterea acestuia la CNSCBT;
2.2.5.asigurarea instruirii personalului medical vaccinator şi a mediatorilor sanitari, trimestrial şi ori de câte ori este nevoie, cu privire la modul de realizare şi raportare a vaccinărilor;
2.2.6.verificarea condiţiilor de păstrare a vaccinurilor, modului de administrare a acestora în condiţii de siguranţă maximă la nivelul furnizorilor de servicii medicale, de înregistrare şi raportare a vaccinărilor;
2.2.7.identificarea grupelor populaţionale la risc, în situaţii epidemiologice deosebite şi/sau în urgenţe de sănătate publică de importanţă internaţională şi organizarea de campanii suplimentare de vaccinare prin intermediul medicilor de familie şi cu sprijinul asistenţilor comunitari şi al mediatorilor sanitari;
2.2.8.asigurarea funcţionării sistemului de supraveghere a reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) în teritoriul de responsabilitate;
2.2.9.verificarea şi validarea înregistrării corecte şi complete a vaccinărilor în formularele standard;
2.2.10.încheierea contractelor cu medicii de familie şi asigurarea decontării vaccinărilor efectuate în cadrul programului în conformitate cu prevederile punctului 2.3 subpunctul 2.3.2.;
2.2.11.raportarea trimestrială a consumului şi stocurilor de vaccinuri la CNSCBT, detaliat pe fiecare tip de vaccin, cu excepţia vaccinului gripal, pentru care aceste activităţi se realizează săptămânal în sezon, conform metodologiei elaborate de DGAMSP şi ANPS.
2.3.Activităţi desfăşurate de furnizorii de servicii medicale de la nivelul asistenţei medicale primare:
2.3.1.realizarea catagrafiei şi estimarea cantităţilor de vaccinuri opţionale pentru persoanele la risc necesare şi transmiterea acestora către DSP;
2.3.2.administrarea vaccinurilor opţionale la beneficiarii prevăzuţi la titlul D punctul 2;
2.3.3.înregistrarea corectă şi la timp a vaccinărilor efectuate şi raportarea corectă conform formularului standard a vaccinărilor efectuate la grupele de risc;
2.3.4.asigură respectarea lanţului de frig, preluarea şi transportul vaccinurilor precum şi păstrarea şi administrarea acestora în condiţii de maximă siguranţă;
2.3.5.depistarea, înregistrarea şi notificarea DSP cu privire la reacţiile adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) conform metodologiei;
2.3.6.participarea la sesiunile de instruire organizate de DSP;
2.3.7.răspund de utilizarea eficientă a cantităţilor de vaccinuri solicitate şi primite;
2.3.8.raportează trimestrial la DSP consumurile şi stocurile de vaccinuri, detaliat pe fiecare tip de vaccin, cu excepţia vaccinului gripal care se raportează săptămânal, în sezon.
D. Beneficiarii programului:
1.pentru activitatea prevăzută la titlul C punctul 1: copiii cu cetăţenie română dobândită conform prevederilor Legii cetăţeniei române nr. 21/1991;
2.pentru activitatea prevăzută la titlul C punctul 2: persoanele încadrabile într-una dintre grupele de risc care îndeplinesc una dintre următoarele cerinţe:
2.1.au domiciliul în România şi au calitatea de asigurat în conformitate cu prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
2.2.au domiciliul în România şi nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;
2.3.sunt în tranzit pe teritoriul României şi prezintă un risc epidemiologic.
E. Indicatori de evaluare:
1.Indicatori fizici:
1.1.număr de vaccinări: 3.000.000 vaccinări/an;
1.2.număr carnete de vaccinări tipărite/an (indicator INSP): 150.000;
1.3.număr de activităţi desfăşurate/an (indicator INSP): 350.
2.Indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat / vaccinare*1): 50 lei;
Subpct. 3.8 al pct. 3 de la lit. F a titlului I.1, cap. I din anexa 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
4.furnituri de birou: creioane, pixuri şi mine, roller, hârtie, dosare, mape, coperţi îndosariere, bibliorafturi, plicuri, etichete, hârtie pentru xerox şi imprimantă, agrafe, capse, perforator, capsator, decapsator, cutter, markere, toner/cartuş pentru imprimantă, fax, copiator, multifuncţională, CD şi DVD, radiere, inele îndosariere, folii protectoare, fluid/bandă corectoare, post-it, scotch, sfoară, stick memorie, suporţi documente, calculator de birou, index adeziv, foarfece, separatoare de carton, alonje, clame/clipsuri, lipici, markere permanente pentru inscripţionat CD-uri, elastice, rigle, caiete, registre, blocnotesuri, ascuţitori, cutii carton pentru arhivare;
6.piese de schimb şi accesorii pentru echipamentele necesare transportului vaccinurilor, calculatoarelor, faxurilor, imprimantelor, copiatoarelor, multifuncţionalelor;
7.poşta: timbre, servicii de poştă şi curierat, taxe poştale;
8.deplasări interne: cheltuieli cu transportul, cazarea şi diurna personalului propriu, taxe drum;
9.carburanţi pentru autovehiculele din dotarea proprie;
10.cheltuieli de personal şi/sau pentru contracte de prestări servicii încheiate conform prevederilor art. 49, alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
2.direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
3.cabinete de asistenţă medicală primară;
4.unităţile sanitare cu paturi care au în structură secţii/compartimente de obstetrică-ginecologie, din sistemul public şi privat;
5.unităţile sanitare cu paturi care au în structură dispensare de pneumoftiziologie.
I.2. PROGRAMUL NAŢIONAL DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL BOLILOR TRANSMISIBILE PRIORITARE
A. Obiectiv:
Depistarea precoce şi asigurarea diagnosticului etiologic al bolilor transmisibile în vederea implementării măsurilor de limitare a răspândirii acestora.
B. Unitatea de asistenţă tehnică şi management: structura din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică
C. Activităţi:
1.supravegherea epidemiologică a bolilor transmisibile;
2.intervenţia în focar;
3.derularea de studii epidemiologice de evaluare a incidenţei şi prevalenţei bolilor infecţioase;
4.coordonarea sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid.
1.Activităţi desfăşurate la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al BolilorTransmisibile (CNSCBT) şi structurile de specialitate din Centrele Regionale de Sănătate Publică (CRSP):
1.1.coordonarea supravegherii bolilor transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare precum şi culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice către forurile naţionale şi internaţionale;
1.2.asigurarea coordonării metodologice a reţelei de boli transmisibile la nivel naţional, respectiv regional;
1.3.organizarea de instruiri pentru personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică în domeniul supravegherii bolilor transmisibile;
1.4.recomandarea desfăşurării acţiunilor speciale de depistare activă şi de prevenire a bolilor transmisibile în comunităţi la risc, dacă este cazul;
1.5.asigurarea de asistenţă tehnică şi metodologică în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi naturale, instruirea personalului implicat în supraveghere;
1.6.asigurarea, prin laboratoarele proprii, a testărilor necesare pentru stabilirea diagnosticului microbiologic sau confirmarea diagnosticului etiologic în cazul bolilor transmisibile cu metodologii de supraveghere şi pentru care nu există capacitate de testare la nivel local sau dacă testarea la nivel local nu este cost- eficientă;
1.7.încheierea contractelor de prestări servicii pentru diagnostic de laborator cu laboratoarele care îndeplinesc condiţiile minime de referinţă stabilite de ECDC pentru bolile transmisibile prioritare pentru care există supraveghere epidemiologică, dar pentru care nu există capacitate locală/regională de diagnostic şi pentru asigurarea cost-eficienţei;
1.8.încheierea contractelor de prestări servicii cu laboratoarele tip BSL3 /BSL4 pentru testările care nu se pot realiza la nivel naţional şi asigurarea transportului probelor către aceste laboratoare;
1.9.elaborarea şi implementarea metodologiilor de supraveghere / strategiilor de supraveghere şi control ale unor boli transmisibile sau situaţii de risc epidemiologic;
1.10.informarea DGAMSP referitor la cazurile de boli infecţioase de interes naţional şi internaţional, a măsurilor recomandate şi transmiterea informaţiilor privind situaţia epidemiologică a bolilor transmisibile şi situaţiile de risc epidemiologic;
1.11.asigurarea identificării, intervenţiei şi supravegherii bolilor transmisibile considerate probleme de sănătate publică naţională, regională sau locală;
1.12.acordarea asistenţei tehnice DSP în instituirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi control al focarului de boală transmisibilă;
1.13.asigurarea/menţinerea acreditării laboratoarelor de microbiologie şi participarea la realizarea indicatorilor de evaluare a performanţelor de laborator în materie de supraveghere a bolilor transmisibile conform exigenţelor Regulamentului Sanitar Internaţional;
1.14.coordonarea şi derularea studiilor epidemiologice necesare pentru elucidarea izbucnirilor epidemice, identificarea factorilor de risc de îmbolnăvire, expunerea grupurilor populaţionale la risc de îmbolnăvire şi implementarea de noi metodologii de supraveghere epidemiologică specifică;
1.15.colaborarea cu reţeaua de supraveghere a infecţiei TB şi HIV/SIDA în domeniul supravegherii epidemiologice a acestor boli şi primirea informaţiilor semestriale şi anuale de la aceste reţele privind situaţia epidemiologică înregistrată;
1.16.coordonarea metodologică a sistemului de alertă precoce şi răspuns rapid în colaborare cu Biroul RSI şi de informare toxicologică din structura INSP.
2.Activităţi implementate la nivelul serviciilor/birourilor de epidemiologie din DSP:
2.1.supravegherea bolilor transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare prin culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 589/2007 privind stabilirea metodologiei de raportare şi de colectare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile, ale Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1466/2008 pentru aprobarea circuitului informaţional al fişei unice de raportare a bolilor transmisibile şi metodologiile specifice de supraveghere elaborate de CNSCBT;
2.2.supravegherea bolilor transmisibile considerate probleme de sănătate publică locală, sub coordonarea structurilor de specialitate din centrele regionale de sănătate publică;
2.3.instituirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi control a focarului de boală transmisibilă, inclusiv focare de tuberculoza cu mai mult de 3 cazuri: efectuarea anchetei epidemiologice, depistarea contacţilor / populaţiei la risc, recoltarea probelor biologice, efectuarea tratamentului profilactic, conform metodologiilor specifice de supraveghere, notificarea şi raportarea, efectuarea dezinfecţiei în colaborare cu reţeaua de asistenţă primară;
2.4.realizarea activităţilor epidemiologice în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi naturale, precum inundaţii, cutremure şi altele asemenea, în colaborare cu reţeaua de asistenţă medicală primară şi de specialitate şi cu administraţia publică locală, conform practicilor epidemiologice curente;
2.5.desfăşurarea acţiunilor speciale de depistare activă şi prevenire a bolilor transmisibile în comunităţi la risc, cu colaborarea centrului regional de sănătate publică, după caz;
2.6.încheierea de contracte de prestări servicii medicale cu medicii de familie şi asigurarea decontării serviciilor medicale de inoculare vaccin: vaccin hepatitic A pediatric, tifoidic, tetanic, hepatitic B tip adult pentru contacţii cazurilor, în caz de focar sau în situaţii de urgenţă provocate de calamităţi naturale, precum inundaţii, cutremure şi altele asemenea;
2.6^1.încheierea contractelor de prestări de servicii pentru diagnostic de laborator cu laboratoarele care îndeplinesc condiţiile minime de referinţă stabilite de ECDC pentru bolile transmisibile prioritare pentru care există supraveghere epidemiologică, dar pentru care nu există capacitate locală/regională de diagnostic şi pentru asigurarea cost-eficienţei;
Subpct. 2.6^1. de la pct. 2 al lit. C, titlul I.2, Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.7.organizarea de instruiri ale personalului medico-sanitar şi ale mediatorilor sanitari cu privire la prevenirea, depistarea, raportarea şi controlul bolilor transmisibile, precum şi cu privire la vaccinarea populaţiei din grupele expuse la risc;
2.8.achiziţionarea testelor şi reactivilor necesari pentru diagnosticul bolilor transmisibile prioritare;
2.9.depistarea, verificarea şi raportarea alertelor naţionale, participarea la verificarea alertelor internaţionale şi asigurarea răspunsului rapid;
2.10.asigurarea/continuarea activităţilor în vederea acreditării/menţinerii acreditării laboratoarelor de microbiologie şi participarea la realizarea indicatorilor de evaluare a performanţelor de laborator în materie de supraveghere a bolilor transmisibile;
2.11.asigurarea schimbului de informaţii specific şi colaborarea interjudeţeană în probleme epidemiologie;
2.12.organizarea şi participarea la derularea unor activităţi antiepidemice solicitate de CNSCBT sau dispuse de către DGAMSP;
2.13.participarea la realizarea de studii organizate de INSP prin CNSCBT şi/sau CRSP conform metodologiilor de derulare a studiilor;
2.14.achiziţionarea medicamentelor, vaccinurilor, dezinfectanţilor, materialelor sanitare, echipamentelor de protecţie necesare pentru intervenţie în caz de focar/epidemie de boală transmisibilă sau situaţii de risc epidemiologic în scopul constituirii şi întreţinerii rezervei antiepidemice.
a)Vaccinurile existente în Rezerva antiepidemică, cu maximum 3 luni înainte de data expirării, pot fi utilizate în cadrul Programului naţional de vaccinare pentru vaccinarea grupelor populaţionale la risc, cu informarea Ministerului Sănătăţii - Agenţia naţională pentru programe de sănătate şi a Institutului Naţional de Sănătate Publică - Unitatea de asistenţă tehnică şi management.
b)Vaccinurile sau alte materiale sanitare achiziţionate de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti din fondurile Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare, cu maximum 3 luni înainte de data expirării, pot fi transferate cu titlu gratuit pentru utilizare unităţilor sanitare şi/sau altor furnizori de servicii de asistenţă medicală primară aflate în contract cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 841/1995
privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu informarea Ministerului Sănătăţii - Agenţia naţională pentru programe de sănătate şi a Institutului Naţional de Sănătate Publică - Unitatea de asistenţă tehnică şi management.
Nota de la pct. 2, lit. C a titlului I.2, cap. I din anexa 2 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
3.Activităţi desfăşurate de furnizorii de servicii medicale de la nivelul asistenţei medicale primare:
3.1.raportarea bolilor transmisibile, inclusiv a cazurilor de ITS depistate, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 589/2007 privind stabilirea metodologiei de raportare şi de colectare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile şi Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1466/2008 pentru aprobarea circuitului informaţional al fişei unice de raportare a bolilor transmisibile;
3.2.participarea la activităţile de control a focarelor de boală transmisibilă;
3.3.efectuarea de vaccinări suplimentare dispuse de DSP;
3.4.participarea la efectuarea anchetei epidemiologice şi după caz, efectuarea propriu-zisă a acesteia pentru cazurile de boală transmisibilă, aplicarea definiţiilor de caz pentru bolile infecţioase, respectarea protocolului de investigare şi diagnostic etiologic, după caz, indicarea condiţiilor de izolare conform metodologiilor elaborate de CNSCBT;
3.5.participarea alături de specialiştii din cadrul DSP la acţiunile de evaluare şi investigare a situaţiilor de risc epidemiologic, la identificarea alertelor şi la raportarea lor conform legislaţiei în vigoare.
4.Activităţi desfăşurate la nivelul Institutului Naţional de Boli Infecţioase «Prof. Dr. Matei Balş»:
4.1.asigură coordonarea activităţilor medicale din cadrul formaţiunii medicale ROL 2 destinate izolării şi tratării pacienţilor cu Ebola;
4.2.asigură utilizarea reactivilor şi consumabilelor achiziţionate în anul 2014 în vederea diagnosticului şi monitorizării cazurilor de infectare cu virus Ebola;
4.3.după declararea de către OMS a stingerii Urgenţei de sănătate publică de importanţă internaţională privind Ebola, asigură utilizarea reactivilor şi consumabilelor achiziţionate pentru diagnosticul şi monitorizarea altor boli transmisibile prioritare depistate şi raportate în RUBT, înainte ca acestea să atingă termenul de expirare.
Pct. 4 al lit. C, titlul I.2, Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
D. Beneficiarii programului:
Persoanele care au calitatea de suspecţi, contacţi sau simptomatici ai bolilor infecţioase prevăzute în reglementările legale în vigoare şi care îndeplinesc una dintre următoarele cerinţe:
1.au domiciliul în România şi au calitatea de asigurat în conformitate cu prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
2.au domiciliul în România şi nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;
3.sunt în tranzit pe teritoriul României.
E. Indicatori de evaluare:
1.Indicatori fizici:
1.1.număr de activităţi desfăşurate la nivelul INSP: 600 activităţi/an;
1.2.număr de activităţi desfăşurate la nivelul DSP: 4.000 activităţi/an;
1.3.număr de focare depistate, raportate şi investigate: 1.800 focare/an;
1.4.număr de alerte verificate: 200 alerte/an;
1.5.număr de alerte investigate: 200 alerte/an;
1.6.număr de studii desfăşurate: 1 studiu/an;
1.7.număr de probe trimise şi testate în laboratorul BSL3/BSL4: 20/an;
2.Indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat / activitate desfăşurată la nivelul INSP: 1.200 lei/activitate;
2.2.cost mediu estimat / activitate desfăşurată la nivelul DSP: 800 lei/activitate;
2.3.cost mediu estimat / focar de boală transmisibilă depistat, raportat şi investigat: 800 lei/focar;
2.4.cost mediu estimat / alertă verificată: 400 lei/alertă;
2.5.cost mediu estimat / alertă investigată: 400 lei/alertă;
2.6.cost mediu estimat / studiu realizat: 30.000 lei/studiu;
2.7.cost mediu estimat / probă trimisă şi testată în laboratoarele BSL3/BSL4 IV: 8.250 lei/probă.
F. Natura cheltuielilor eligibile:
1.medicamente necesare chimioprofilaxiei şi vaccinuri: vaccin tifoidic, hepatitic A pediatric, hepatitic B adult, tetanic, precum şi medicamentele şi vaccinurile prevăzute în rezerva antiepidemică;
2.materiale sanitare, inclusiv cele prevăzute în rezerva antiepidemică;
3.reactivi;
4.dezinfectanţi, inclusiv cei prevăzuţi în rezerva antiepidemică;
5.materiale de laborator;
6.echipamente de protecţie necesare pentru intervenţie în caz de focar/epidemie de boală transmisibilă sau situaţii de risc epidemiologic;
7.furnituri de birou: creioane, pixuri şi mine, markere, hârtie, dosare, separatoare de dosare, mape, coperţi îndosariere, folii protectoare, folii îndosariere, bibliorafturi, plicuri, etichete, post-it-uri, hârtie pentru xerox şi imprimantă, agrafe, capse, perforator, capsator, decapsator, cuttere, sfoară, scotch, fluid/bandă corectoare, calculatoare de birou, foarfece de birou, tonere/cartuşe pentru imprimantă, fax, copiator, multifuncţională, CD-uri şi DVD-uri, stickuri de memorie, radiere, separatoare de carton, alonje, clame/clipsuri, lipici, markere permanente pentru inscripţionat CD-uri, elastice, rigle, caiete, registre, bloc-notesuri, ascuţitoare, cutii carton pentru arhivare;
8.1.administrarea vaccinurilor de către medicii de familie care se decontează la un tarif de 10 lei/inoculare în caz de focar/situaţii de urgenţă;
8.2.editarea şi tipărirea de rapoarte, ghiduri şi buletine informative, multiplicarea şi legătoria documentelor şi diseminarea lor;
8.3.organizarea instruirii metodologice şi cursuri de scurtă durată;
8.4.testarea de laborator necesară pentru diagnosticul/confirmarea bolilor transmisibile în laboratoarele INSP sau în alte laboratoare care îndeplinesc condiţiile minime de referinţă stabilite de ECDC, în cazul în care testarea nu se poate realiza la nivel judeţean, precum şi în laboratoarele tip BSL3/ BSL4;
8.5.controlul extern al calităţii;
8.6.întreţinere, mentenanţă, redevenţe, asigurări, metrologizare şi etalonare a echipamentelor de laborator;
8.7.acreditarea laboratoarelor;
8.8.întreţinerea şi exploatarea echipamentelor informatice, copiatoarelor, faxurilor, xerox-urilor şi multifuncţionalelor;
8.9.depozitarea, conservarea şi neutralizarea deşeurilor medicale;
8.10.transport intern pentru probe, precum şi extern, în situaţii de alertă internaţională;
9.cărţi, publicaţii şi materiale documentare: procurare de cărţi şi reviste de specialitate, abonamente la publicaţii periodice de specialitate;
10.piese de schimb şi accesorii pentru echipamentele de laborator, calculatoare, faxuri, imprimante, copiatoare, multifuncţionale;
11.obiecte de inventar cu caracter funcţional: calculatoare, copiatoare, fax, xerox, multifuncţionale, hard diskuri/memorii externe, UPS-uri, distrugătoare documente, găleţi cu capac pentru infectele din laborator, cutii/găleţi colectoare deşeuri înţepătoare-tăietoare, lăzi/genţi izoterme;
12.poşta: timbre, servicii de poştă şi curierat, taxe poştale, abonament internet;
13.deplasări interne: cheltuieli cu transportul, cazarea şi diurna personalului propriu, taxe drum;
14.carburanţi pentru autovehiculele din dotare;
15.cheltuieli de personal şi/sau pentru contracte de prestări servicii încheiate conform prevederilor art. 49, alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
2.Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Prof. Dr. Matei Balş», Bucureşti;
3.direcţiile de sănătate publică teritoriale;
4.unităţile de asistenţă medicală primară.
Lit. G, titlul I.2, Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
I.3. PROGRAMUL NAŢIONAL DE PREVENIRE, SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL INFECŢIEI HIV/SIDA
A. Obiective:
1.reducerea răspândirii infecţiei HIV prin depistarea precoce a persoanelor infectate în rândul celor cu comportament la risc pentru infecţia HIV precum şi prin depistarea precoce a persoanelor infectate HIV simptomatice;
2.reducerea morbidităţii asociate cu infecţia HIV prin asigurarea tratamentului bolnavilor cu infecţie HIV/SIDA.
B. Unitatea de asistenţă tehnică şi management: structura din cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", Bucureşti
C. Activităţi:
1.prevenirea şi supravegherea infecţiei HIV/SIDA:
1.1.efectuarea testelor specifice de screening;
1.2.confirmarea cazurilor de infecţie HIV;
1.3.luarea în evidenţă a persoanelor cu infecţie HIV la nivelul unităţilor de boli infecţioase teritoriale;
1.4.asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, a medicamentelor ARV necesare profilaxiei postexpunere;
1.5.derularea de activităţi de informare-educare-comunicare pentru promovarea comportamentelor cu risc minim de dobândire a infecţiei HIV/SIDA;
2.tratamentul şi monitorizarea răspunsului terapeutic la bolnavii cu infecţie HIV/SIDA:
2.1.luarea în evidenţă a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA la nivelul unităţilor de boli infecţioase teritoriale;
2.2.asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, a medicamentelor ARV şi a celor necesare pentru profilaxia primară sau secundară a principalelor infecţii oportuniste asociate cu infecţia HIV/SIDA*1);
2.4.efectuarea testelor de rezistenţă genotipică la ARV la bolnavii cu infecţie HIV/SIDA în eşec terapeutic*2);
a)judeţul Argeş;
b)judeţul Buzău c) judeţul Dâmboviţa;
d)judeţul Galaţi;
e)judeţul Ialomiţa;
f)judeţul Ilfov.
g)judeţul Prahova;
h)judeţul Vâlcea;
i)judeţul Vrancea;
*)Institutul de Boli Infecţioase "Prof. dr. Matei Balş" asigură:
a)coordonarea tehnică şi metodologică a centrelor regionale HIV/SIDA în domeniul de competenţă;
b)afişarea pe pagina de internet a institutului a datelor privind situaţia epidemiologică HIV/SIDA, situaţia testărilor HIV, alte date şi informaţii rezultate din evaluări epidemiologice, clinice sau de comportament legate de HIV/SIDA.
2.Centrul regional Bucureşti: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" Bucureşti":
a)judeţul Brăila b) judeţul Călăraşi;
c)judeţul Giurgiu;
d)judeţul Teleorman.
3.Centrul regional Craiova: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Craiova:
a)judeţul Dolj;
b)judeţul Gorj;
c)judeţul Mehedinţi;
d)judeţul Olt.
4.Centrul regional Timişoara: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara:
6.Centrul regional Braşov: Spitalul de Boli Infecţioase Braşov:
a)judeţul Braşov;
b)judeţul Covasna;
c)judeţul Harghita.
7.Centrul regional Cluj-Napoca: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca:
a)judeţul Bihor;
b)judeţul Cluj;
c)judeţul Maramureş;
d)judeţul Satu Mare;
e)judeţul Sălaj.
8.Centrul regional Iaşi: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" Iaşi:
a)judeţul Bacău;
b)judeţul Botoşani;
c)judeţul Iaşi;
d)judeţul Neamţ;
e)judeţul Suceava f) judeţul Vaslui.
9.Centrul regional Constanţa: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa:
a)judeţul Constanţa b) judeţul Tulcea;
*2) şi *3) activităţile prevăzute la punctele 2.1.2, subpunctul 2.1.2.3. şi 2.1.3 se realizează începând cu anul 2016.
──────────
2.3.Activităţi implementate la nivelul spitalelor de boli infecţioase sau spitalelor care au în structură secţii sau compartimente de boli infecţioase:
2.3.1.realizarea iniţierii şi continuării, în spital şi în ambulatoriu, a tratamentului cu medicamente ARV la bolnavii cu infecţie HIV aflaţi în evidenţă activă, conform recomandărilor efectuate de centrul regional căruia îi este arondat teritorial;
2.3.2.asigură colaborarea cu bolnavul şi cu întreaga echipă medicală aflată la dispoziţie pentru promovarea unei aderenţe la tratamentul ARV >95%;
2.3.3.evaluarea evoluţiei bolii prin efectuarea periodică a testelor de laborator, în regim de spitalizare, după cum urmează:
2.3.3.2.anual: markeri de hepatită virală şi de sifilis;
2.3.4.îndrumă bolnavii cu infecţie HIV/SIDA către centrul regional căruia îi este arondat pentru monitorizarea periodică care se efectuează în condiţiile prevăzute la punctul 2.2. subpunctul 2.2.3.;
2.3.5.aplicarea recomandărilor specialiştilor de la nivelul centrului regional căruia îi este arondat teritorial;
2.3.6.estimează anual necesarul de medicamente ARV şi îl trimite centrului regional căruia îi este arondat teritorial.
D. Beneficiarii programului:
Persoanele care au domiciliul în România şi au calitatea de asigurat în conformitate cu prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare sau nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse pot fi incluse în program în condiţiile îndeplinirii următoarelor criterii:
1.în domeniul prevenirii şi supravegherii infecţiei HIV/SIDA:
1.1.pentru efectuarea testelor de screening HIV/SIDA:
1.1.1.femeia gravidă;
1.1.2.persoane din grupele la risc:
1.1.2.1.persoane cu TB;
1.1.2.2.persoane cu ITS;
1.1.2.3.donatori de sânge;
1.1.2.4.personal medico-sanitar;
1.1.2.5.hemodializaţi;
1.1.2.6.transfuzaţi;
1.1.2.7.nou-născuţi din mame seropozitive HIV;
1.1.2.8.deţinuţi;
1.1.2.9.utilizatori de droguri IV;
1.1.2.10.homosexuali;
1.1.2.11.persoane care practică sex comercial;
1.1.2.12.contacţi cu persoane infectate HIV;
1.1.2.13.persoane cu parteneri sexuali multipli;
1.1.2.14.victime ale violului sau abuzurilor sexuale;
1.1.2.15.Şoferi de transport internaţional;
1.1.2.16.marinari de cursă lungă;
1.1.2.17.persoane cu sejur > 6 luni în străinătate;
1.1.2.18.persoane care au lucrat > 6 luni în străinătate;
1.1.2.19.persoane care urmează să se căsătorească;
1.2.pentru efectuarea profilaxiei postexpunere:
1.2.1.gravide HIV-pozitive şi nou-născuţi până la vârsta de 6 săptămâni;
1.2.2.persoane expuse accidental la sânge şi alte secreţii provenind de la persoane infectate sau cu status HIV neprecizat şi cu comportament la risc.
2.în domeniul tratamentului şi monitorizării răspunsului terapeutic al bolnavilor cu infecţie HIV/SIDA:
2.1.pentru efectuarea tratamentului ARV: persoane confirmate cu infecţie HIV/SIDA, aflate în supraveghere activă, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute în Ghidului naţional de tratament ARV:
2.1.1.infecţie HIV simptomatică;
2.1.2.infecţie HIV asimptomatică + criterii imunologice:
2.1.2.1.limfocite CD4 < 500/mmc;
2.1.2.2.limfocite CD4 > 500/mmc, dar cu o rată mare de scădere;
2.1.3.infecţie HIV asimptomatică + criterii virusologice;
2.1.3.1.nivelul încărcăturii virale (RNA-HIV plasmatic) peste 100.000 copii/ml;
2.1.3.2.nivelul încărcăturii virale (RNA-HIV plasmatic) < 100.000 copii/ml, dar cu o rată mare de creştere.
2.2.pentru efectuarea profilaxiei infecţiilor oportuniste asociate cu infecţia HIV/SIDA:
2.2.1.CD4 < 200/mmc: profilaxie PCP cu Cotrimoxazol;
2.2.2.CD4 < 100/mmc: profilaxie Toxoplasmoză cu Cotrimoxazol;
2.2.3.CD4 < 50/mmc: profilaxia pentru infecţii cu Mycobacterii atipice cu Azithromycinum sau Clarithromycinum;
2.2.4.bolnavi cu meningită criptococică: profilaxie cu Fluconazolum;
2.2.5.bolnav HIV cu infecţie TB: profilaxie cu Isoniazidum şi Rifampicinum.
2.3.pentru efectuarea testelor de rezistenţă genotipică la ARV: bolnavi HIV/SIDA în eşec terapeutic.
Persoanele aflate în tranzit pe teritoriul României care prezintă un risc epidemiologic sau o situaţie de urgenţă pot fi beneficia activităţile programului pentru perioada limitată în care tranzitează teritoriul ţării.
E. Indicatori de evaluare:
1.Indicatori fizici:
1.1.număr de teste HIV efectuate (pe tipuri de teste):
1.1.1.teste rapide HIV: 170.000 teste, din care 120.000 de teste efectuate la gravide;
1.1.2.teste ELISA HIV(1+2): 200.000 teste, din care 120.000 de teste efectuate la gravidă;
1.2.număr de persoane la care s-a realizat profilaxia postexpunere: 400 persoane;
1.3.număr de bolnavi HIV/SIDA beneficiari de tratamentul cu ARV: 10.200 bolnavi;
1.4.număr de bolnavi HIV/SIDA beneficiari de profilaxie cu non-ARV-uri 500;
1.5.număr de bolnavi HIV/SIDA în eşec terapeutic beneficiari de efectuarea testului rezistenţă genotipică la ARV: 3.500 teste;
2.Indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat / testare rapidă HIV: 4,70 lei;
2.2.cost mediu estimat / testare ELISA HIV(1+2): 9,50 lei;
2.3.cost mediu ARV estimat / persoană la care s-a realizat profilaxia postexpunere: 688 lei
2.4.cost mediu estimat / bolnav HIV/SIDA beneficiar de tratament cu ARV / an: 27.500 lei
2.5.cost mediu estimat / bolnav HIV/SIDA beneficiar de profilaxie cu non- ARV-uri: 2.000 lei
2.6.cost mediu estimat / test de rezistenţă genotipică la ARV: 1.300 lei
3.Indicatori de rezultat:
3.1.în domeniul prevenirii şi supravegherii infecţiei HIV:
3.1.1.efectuarea testării HIV la minimum 60% gravide din totalul gravidelor;
3.1.2.efectuarea testării HIV la minimum 1% persoane din populaţia generală;
3.1.3.efectuarea profilaxiei pentru reducerea transmiterii verticale a infecţiei HIV/SIDA la minimum 95% din femeile gravide cu rezultat pozitiv la screening-ul HIV/SIDA;
3.1.4.efectuarea profilaxiei pentru reducerea transmiterii verticale a infecţiei HIV la minimum 95% din copiii născuţi din mame HIV pozitive;
3.1.5.efectuarea profilaxiei postexpunere la 100% din persoanele expuse accidental care au indicaţie de tratament ARV;
3.2.în domeniul tratamentului şi monitorizării persoanelor cu infecţie HIV/SIDA:
3.2.1.efectuarea tratament ARV la minimum 80% din bolnavii HIV/SIDA aflaţi în evidenţă activă;
3.2.2.efectuarea profilaxiei pentru infecţii oportuniste la minimum 5% din totalul bolnavi HIV/SIDA aflaţi în tratament ARV;
3.2.3.efectuarea testării de rezistenţă genotipică la ARV la 70% din bolnavii HIV/SIDA aflaţi în eşec terapeutic.
F. Natura cheltuielilor eligibile:
1.în domeniul prevenirii şi supravegherii infecţiei HIV:
1.1.reactivi: teste HIV rapide şi teste ELISA HIV(1+2) achiziţionate de Ministerul Sănătăţii prin achiziţie publică centralizată;
1.3.materiale sanitare: seringi, ace, vacutainere cu ace, mănuşi de unică folosinţă, vată, alcool, cutii colectoare pentru seringi şi ace, recipiente pentru depozitare - transport de probe;
1.4.dezinfectanţi;
1.5.materiale de laborator: eprubete, criotuburi;
1.6.prestări servicii pentru:
1.6.1.neutralizarea deşeurilor medicale;
1.6.2.organizarea instruirilor metodologice şi a campaniilor de informare-educare-comunicare;
1.6.3.prestări de servicii pentru confirmarea infecţiei HIV/SIDA la gravide şi persoane din grupele de risc cu rezultat pozitiv la screeningul infecţiei HIV/SIDA.
Subpct. 1.6.3., de la pct. 1, lit. F, titlul I.3., Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
1.7.contracte încheiate în condiţiile prevăzute de art. 49 alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare pentru activitatea desfăşurată de consilierii HIV/SIDA care fac dovada parcurgerii unei forme de pregătire; această cheltuială este eligibilă până la trecerea la sistemul de testare opt-out.
2.pentru activităţile din domeniul tratamentului şi monitorizării persoanelor cu infecţie HIV/SIDA:
2.1.medicamente specifice ARV*1) şi medicamente anti-infecţioase pentru tratamentul infecţiilor asociate*2);
2.2.teste de rezistenţă genotipică la ARV, în condiţiile achiziţionării acestora de Ministerul Sănătăţii prin achiziţie publică centralizată.
G. Unităţi de specialitate care implementează:
1.în domeniul prevenirii şi supravegherii infecţiei HIV:
1.1.Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" Bucureşti;
1.2.Institutul Naţional de Sănătate Publică;
1.3.direcţiile de sănătate publică;
1.4.spitale de boli infecţioase şi spitale care au în structură secţii sau compartimente de boli infecţioase;
1.5.spitale cu secţii de obstetrică-ginecologie (maternităţi);
1.6.spitale de pneumoftiziologie şi spitale care au în structură secţii sau compartimente de pneumoftiziologie;
1.7.spitale de boli dermato - venerice şi spitale care au în structură secţii sau compartimente de boli dermato - venerice;
1.8.cabinete de medicină de familie, cabinete de planificare familială;
2.în domeniul tratamentului şi monitorizării răspunsului terapeutic al bolnavilor cu infecţie HIV/SIDA:
2.1.Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş";
2.2.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia;
2.3.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;
2.4.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;
2.5.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău;
2.6.Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea;
2.7.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa;
2.8.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani;
2.9.Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila;
2.10.Spitalul de Boli Infecţioase Braşov;
2.11.Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău;
2.12.Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi;
2.13.Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa;
2.14.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca
2.15.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa;
2.16.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. F. Kristof" Sfântu Gheorghe;
2.17.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte;
2.18.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Craiova;
2.19.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" Galaţi;
2.20.Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu;
2.21.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu;
2.22.Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc;
2.23.Spitalul de Urgenţă Petroşani;
2.24.Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva;
2.25.Spitalul Municipal "Dr. Alexandru Simionescu" Hunedoara;
2.26.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia;
2.27.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" Iaşi;
2.28.Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare;
2.29.Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei;
2.30.Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin;
2.31.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
2.32.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ;
2.33.Spitalul Municipal de Urgenţă Roman;
2.34.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina;
2.35.Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti
Subpct. 2.35., de la pct. 2, lit. G, titlul I.3., Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.36.Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău;
2.37.Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare;
2.38.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
2.39.Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu;
2.40.Spitalul Municipal Mediaş;
2.41.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava;
2.42.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria;
2.43.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara;
2.44.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara;
2.45.Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea;
2.46.Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea;
2.47.Spital Judeţean de Urgenţă Vaslui;
2.48.Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad;
2.49.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani;
2.50.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" Bucureşti;
2.51.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov;
2.52.Spitalul Penitenciar Jilava.
2.53.Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila» Bucureşti*1).
I.4. PROGRAMUL NAŢIONAL DE PREVENIRE, SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL TUBERCULOZEI
A. Obiective:
1.reducerea prevalenţei şi a mortalităţii TB;
2.menţinerea unei rate de depistare a cazurilor noi de TB pulmonară pozitivă la microscopie;
3.tratamentul bolnavilor cu tuberculoză;
4.menţinerea ratei de succes terapeutic la cazurile noi pozitive de TB pulmonară.
B. Unitatea de asistenţă tehnică şi management: structura de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta"
C. Activităţi:
a)depistarea şi supravegherea cazurilor de TB;
b)diagnosticul cazurilor de TB;
c)tratamentul bolnavilor TB;
d)monitorizarea răspunsului terapeutic.
1.Activităţi efectuate la nivelul Ministerului Sănătăţii:
1.1.efectuează, la nivel naţional, achiziţii centralizate pentru dispozitivele medicale şi medicamentele specifice pentru tratamentul bolnavilor TB, prevăzute în Lista medicamentelor, materialelor sanitare, echipamentelor medicale, echipamentelor de protecţie, a serviciilor, combustibililor şi lubrifianţilor pentru parcul auto, pentru care se organizează proceduri de achiziţie centralizate la nivel naţional aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 658/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
1.2.până la finalizarea achiziţiilor centralizate la nivel naţional prevăzute la punctul 1.1. prin semnarea contractelor subsecvente cu ofertanţii desemnaţi câştigători, dispozitivele medicale şi medicamentele specifice care se acordă bolnavilor, se achiziţionează de unităţile sanitare cu paturi prin care se derulează programul, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiei publice, la preţul de achiziţie, care, în cazul medicamentelor, nu poate depăşi preţul de decontare aprobat în condiţiile legii.
1.3.achiziţionarea dispozitivelor medicale, materialelor sanitare şi altora asemenea, necesare pentru derularea programului cărora nu le sunt aplicabile prevederile punctului 1.1., se realizează de unităţile sanitare cu paturi prin care se derulează programul, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiei publice, la preţul de achiziţie, care, în cazul medicamentelor, nu poate depăşi preţul de decontare aprobat în condiţiile legii.
2.Activităţi desfăşurate în domeniul asistenţei tehnice şi managementului:
2.1.Activităţi desfăşurate la nivelul Institutului de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta" Bucureşti:
2.1.1.asigură asistenţa tehnică şi managementul programului la nivel naţional în conformitate cu prevederile art. 19 din normele tehnice, în colaborare cu medicii pneumologi desemnaţi coordonatori tehnici judeţeni cu avizul ANPS;
2.1.2.asigură instruirea personalului medical pentru aplicarea prevederilor programului în colaborare cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
2.1.3.verifică efectuarea controlului intern şi extern de calitate al laboratoarelor de bacteriologie BK, inclusiv pentru determinarea tulpinilor chimiorezistente; asigură reactivii necesari determinărilor MTB prin metode fenotipice lichide şi genetice, precum şi a mediilor cu antibiogramă de linia a II-a prin metode fenotipice clasice până la epuizarea stocurilor rezultate ca urmare a procedurii de achiziţie publică organizată în trimestrul I al anului 2015;
2.1.4.asigură organizarea şi funcţionarea unui sistem informaţional şi informatic coerent şi eficient pentru supravegherea şi controlul morbidităţii specifice, precum şi a cazurilor de TB - MDR şi TB - XDR;
2.1.5.asigură coordonarea naţională în vederea realizării depistării, evaluării şi administrării tratamentului cazurilor de îmbolnăvire TB-MDR şi TB-XDR;
2.1.6.asigură realizarea vizitelor de supervizare în teritoriu.
2.2.Activităţi desfăşurate de către coordonatorul tehnic judeţean:
2.2.1.coordonează implementarea Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei la nivel judeţean/de sector;
2.2.2.colaborează cu direcţia de sănătate publică şi Unitatea de asistenţă tehnică şi management în vederea implementării programului;
2.2.3.colaborează cu alte instituţii în vederea implementării programului (CJAS, autorităţi locale, organizaţii nonguvernamentale cu activitate în domeniu);
2.2.4.organizează activitatea de îndrumare metodologică a PNPSCT în teritoriu (inclusiv vizite de îndrumare în teritoriu);
2.2.5.organizează, supraveghează şi răspunde de colectarea datelor, stocarea informaţiilor, prelucrarea şi raportarea acestora, la nivel judeţean/sector; analizează trimestrial şi anual datele colectate şi identifică problemele specifice pe care le comunică Unităţii de asistenţă tehnică şi management;
2.2.6.colaborează cu direcţia de sănătate publică pentru întocmirea machetei de raportare a indicatorilor specifici şi a machetei privind execuţia programului la nivel judeţean / sector şi îşi asumă răspunderea prin semnarea acestora;
2.2.7.participă la întocmirea registrului judeţean pentru tuberculoză, atât pe suport hârtie, cât şi electronic;
2.2.8.coordonează, controlează şi avizează comenzile lunare de medicamente la nivelul unităţilor de profil din judeţ;
2.2.9.colaborează cu direcţia de sănătate publică pentru realizarea programelor de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate în domeniu;
2.2.10.participă la acţiunile de instruire în cadrul programului la nivelul Unităţii de asistenţă tehnică şi management;
2.2.11.monitorizează şi evaluează activităţile programului la nivelul judeţului.
3.Activităţile derulate la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) prin CNSCBT şi structurile sale regionale
3.1.monitorizează şi evaluează tendinţa de evoluţie a tuberculozei la nivel naţional pe baza indicatorilor epidemiologici trimestriali şi anuali transmişi de către Institutul Naţional de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta"
3.2.gestionează alertele primite din alte ţări, privind persoane române - cazuri /contacţi de tuberculoză, în colaborare cu direcţiile de sănătate publică şi cu reţeaua de pneumoftiziologie, prin coordonarea activităţii de primire / verificare/retroinformare a datelor şi informaţiilor;
3.3.monitorizează, la nivel naţional, focarele cu minimum 3 cazuri din colectivităţi comunicate de către direcţiile de sănătate publică pe formularul furnizat de CNSCBT;
3.4.realizează anual analiza epidemiologică descriptivă a focarelor prevăzute la punctul 3.3. şi o trimite, spre informare, Ministerului Sănătăţii - DGAMSP, Institutului Naţional de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta" Bucureşti, CRSP şi, ca feed-back informaţional, direcţiilor de sănătate publică.
4.Activităţi derulate la nivelul direcţiilor de sănătate publică:
4.1.efectuează, în cadrul programului de prevenire şi control al infecţiei cu HIV, testarea HIV pentru pacienţii suspecţi/confirmaţi cu tuberculoză, pentru unităţi medicale care nu au posibilitatea de testare HIV;
4.2.coordonează investigaţia epidemiologică şi aplicarea măsurilor în focarele cu minimum 3 cazuri, depistate în colectivităţi precum şi măsurile de control în focar în conformitate cu prevederile tiltului C punctul 2 subpunctul 2.3. din Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;
4.3.raportează la INSP - CNSCBT focarele cu minim 3 cazuri, depistate în colectivităţi, pe formularul furnizat de CNSCBT;
4.4.colaborează cu reţeaua de pneumoftiziologie la instruirea personalului medical pentru aplicarea prevederilor programului;
4.5.monitorizează la nivel judeţean derularea activităţilor acestui domeniu, în colaborare cu medicul coordonator judeţean TB;
4.6.asigură împreună cu coordonatorul tehnic judeţean repartiţia fondurilor alocate programului, pentru unităţile sanitare de pneumoftiziologie din judeţ;
4.7.asigură, împreună cu coordonatorul tehnic judeţean, corectitudinea în înregistrarea şi raportarea datelor epidemiologice privind infecţia TB, precum şi a indicatorilor specifici programului.
5.Activităţi derulate la nivelul unităţilor sanitare de specialitate TB sau care au în structura organizatorică secţii sau dispensare de pneumoftiziologie:
5.1.depistarea cazurilor de TB la nivelul dispensarelor pneumoftiziologie prin realizarea următoarelor activităţi:
5.1.1.controlul simptomaticilor respiratori şi suspecţilor TB prin examen clinic, radiografie pulmonară şi, după caz, examen bacteriologic bK: microscopie şi culturi şi tehnici rapide de diagnostic;
5.1.2.controlul contacţilor TB şi altor grupuri cu risc crescut de tuberculoză prin examen clinic, radiografie pulmonară şi după caz examen bacteriologic bK, dacă sunt identificate modificări radiologice sugestive pentru TB, iar la copii suplimentar prin testare cutanată la tuberculină.
5.1.3.asigură, în colaborare cu medicul de familie, chimioprofilaxia prin autoadministrare pentru contacţii cazurilor contagioase, pentru grupa de vârstă 0 - 19 ani, precum şi pentru alte categorii de persoane cu risc crescut de îmbolnăvire prin tuberculoză (cu infecţie HIV, imunodeficienţe congenitale, boli sau stări cu deficit imun permanent ori temporar, tratamente imunosupresive, cortizonice, citostatice),
5.1.4.colaborează cu medicii de familie şi supervizează activitatea acestora în depistarea tuberculozei;
5.1.5.efectuează, în colaborare cu medicul de familie, investigaţia epidemiologică şi asigură implementarea măsurilor necesare atunci când se descoperă un caz de tuberculoză;
5.1.6.participă, în colaborare cu medicul epidemiolog din direcţia de sănătate publică şi cu medicul de familie, la investigaţia epidemiologică şi implementarea măsurilor necesare în focarele de tuberculoză cu minimum 3 cazuri, depistate în colectivităţi;
5.1.7.realizează achiziţia de PPD şi materiale sanitare necesare pentru testarea cutanată la tuberculină;
5.1.8.asigură materialele sanitare specifice pentru examene bacteriologice şi radiologice şi a altor materiale necesare derulării activităţilor programului;
5.1.9.asigură evidenţa activă a stării de sănătate specifică la bolnavii de tuberculoză, transmite informaţii şi recomandări prin scrisoare medicală privind starea de sănătate a bolnavilor atât spre medicul de familie care gestionează cazul cât şi spre registrul naţional de evidenţă din Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta" Bucureşti;
5.1.10.raportează, conform reglementărilor în vigoare, datele statistice specifice şi indicatorii programului;
5.1.11.efectuează vizite de monitorizare a activităţilor din cadrul programului la cabinetele medicilor de familie din teritoriul arondat.
5.2.asigurarea tratamentului bolnavilor TB şi monitorizarea răspunsului terapeutic prin realizarea următoarelor activităţi:
5.2.1.definitivarea diagnosticului cazurilor de TB;
5.2.2.asigurarea medicamentelor specifice, în spital şi în ambulatoriu, pentru tratamentul chimioprofilactic al infecţiei tuberculoase latente şi tratamentul continuu, complet şi de calitate pentru pacienţii cu TB şi TB MDR/XDR;
5.2.3.asigură, prin intermediul dispensarelor de penomoftiziologie colaborarea cu medicii de familie şi supervizarea activităţii acestora în administrarea tratamentului sub directa observare;
5.2.4.asigurarea materialelor sanitare specifice pentru examene bacteriologice şi radiologice şi a altor materiale necesare derulării programului.
5.2.5.monitorizarea evoluţiei sub tratament a pacienţilor cu TB, TB MDR/XDR;
5.2.6.monitorizarea aderenţei la tratament în teritoriile din subordine;
5.2.7.asigură elaborarea şi implementarea Planului naţional de prevenire şi control al tuberculozei la nivelul unităţii sanitare.
6.Activităţi derulate la nivelul cabinetelor de medicină de familie şi al cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ:
6.1.identifică şi trimit cazurile suspecte de tuberculoză pentru control de specialitate la dispensarul de pneumoftiziologie la care este arondat pacientul după domiciliul său real, conform reglementărilor legale în vigoare;
6.2.înregistrează într-un registru special cazurile suspecte de tuberculoză şi urmăreşte efectuarea de către acestea a controlului de specialitate indicat la dispensarul de pneumoftiziologie;
6.3.participă, în colaborare cu medicul specialist din dispensarul de pneumoftiziologie, la efectuarea investigaţiei epidemiologice şi implementarea măsurilor necesare la depistarea cazurilor de tuberculoză, iar în cazul focarelor cu cel puţin 3 cazuri din colectivităţi, împreună şi cu medicul epidemiolog din cadrul direcţiei de sănătate publică care coordonează investigaţia epidemiologică şi aplică măsurile în focar;
6.4.efectuează citirea cicatricii vaccinale BCG la vârsta de 6 - 10 luni; la copiii fără cicatrice sau la copiii cu cicatrice sub 3 mm efectuează recuperarea vaccinării BCG cu consultarea prealabilă a medicului pneumolog sau, după caz, îi îndrumă la cabinetul de pneumologie teritorial; recuperarea vaccinării se face numai după testarea cutanată la tuberculină;
6.5.asigură în colaborare cu medicul pneumolog, chimioprofilaxia prin autoadministrarea pentru contacţii cazurilor contagioase, pentru grupa de vârstă 0 - 19 ani, precum şi pentru alte categorii de persoane cu risc crescut de îmbolnăvire prin tuberculoză: cu infecţie HIV, imunodeficienţe congenitale, boli sau stări cu deficit imun permanent sau temporar, tratamente imunosupresive, cortizonice, citostatice;
6.6.asigură administrarea tratamentului sub directă observare la bolnavii cu tuberculoză înscrişi pe listele sale sau aflaţi în teritoriul pe care îl are arondat epidemiologic;
D. Beneficiarii programului:
Persoane care au calitatea de: simptomatici respiratori, suspecţi TB, contacţi TB şi altor grupuri cu risc crescut de tuberculoză, bolnavi cu tuberculoză pulmonară sau extrapulmonară, confirmată ori nu bacteriologic, la care medicul pneumolog sau, pentru tuberculoză extrarespiratorie, specialistul de organ din judeţe a decis iniţierea unui tratament antituberculos şi îndeplinesc una dintre următoarele cerinţe:
1.au domiciliul în România şi au calitatea de asigurat în conformitate cu prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
2.au domiciliul în România şi nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;
3.sunt în tranzit pe teritoriul României şi prezintă un risc epidemiologic sau o situaţie de urgenţă medicală.
E. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici:
1.1.numărul persoanelor examinate pentru depistarea cazurilor de infecţie/îmbolnăvire de tuberculoză (suspecţi, simptomatici, contacţi, grupuri cu risc crescut): 350.000 persoane;
1.2.număr de persoane examinate cărora li s-au efectuat examene radiologice: 230.000 persoane;
1.3.număr de persoane examinate cărora li s-au efectuat examene bacteriologice bK: 100.000 persoane;
1.4.număr de persoane la care s-a efectuat test cutanat la tuberculină (TCT): 45.000 persoane;
1.5.număr de persoane la care s-a efectuat test IGRA (QuantiferonTB): 1.000 persoane;
1.6.numărul de persoane la care s-a iniţiat chimioprofilaxia:
1.6.1.numărul persoanelor infectate cu TB-DS la care s-a administrat tratament profilactic: 17.000 persoane;
1.6.2.număr persoane infectate cu TB-M/XDR la care s-a administrat tratament profilactic: 1.000 persoane;
1.7.număr anchete epidemiologice efectuate: 20.000 (cazuri noi şi retratamente notificate).
1.8.număr bolnavi TB monitorizaţi prin examene radiologice: 27.000 bolnavi (se efectuează 3 examinări radiologice/bolnav TB-DS şi 4/examinări radiologice/bolnav TB-M/XDR);
1.9.număr bolnavi TB cărora li s-au efectuat ex. bacteriologice bK: 39.000 bolnavi (se efectuează 4 examinări bacteriologice bK/bolnav TB-DS şi 12 examinări bacteriologice bK/bolnav TB-M/XDR)
1.10.număr bolnavi TB trataţi:
1.10.1.număr bolnavi TB trataţi: 27.000/an;
1.10.2.număr bolnavi cu TB-M/XDR în faza intensivă trataţi: 600/an;
1.10.3.număr bolnavi cu TB-M/XDR în faza de continuare trataţi: 800/an;
2.indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat / examen radiologic: 27 lei;
2.2.cost mediu estimat / examen bacteriologic bK: 68 lei (microscopie şi cultură convenţională);
2.3.cost mediu estimat / antibiogramă seria I: 101 lei;
2.4.cost mediu estimat / antibiogramă serie lungă: 441 lei;
2.5.cost mediu estimat / tratament chimioprofilactic persoane infectate cu TB-DS: 15 lei / lună
2.6.cost mediu estimat /tratament chimioprofilactic persoane infectate cu TB-MDR/XDR: 35 lei / lună
2.7.cost mediu estimat / test cutanat la tuberculină (TCT): 20 lei
2.8.cost mediu estimat / test IGRA (QuantiferonTB): 220 lei
2.9.cost mediu estimat / anchetă epidemiologică: 100 lei
2.10.cost mediu estimat / bolnav TB tratat / an: 247 lei (terapie standard);
2.11.cost mediu estimat / bolnav TB tratat / an: 360 lei (E / STR);
2.12.cost mediu estimat / bolnav TB tratat/an: 550 lei (regim II individualizat);
2.13.cost mediu estimat / bolnav cu TB-M/XDR în faza intensivă tratat: 9.000 lei;
2.14.cost mediu/pacient cu TB-M/XDR în faza de continuare tratat: 5.280 lei.
3.indicatori de rezultat:
3.1.procentul cazurilor noi de tuberculoză cu anchetă epidemiologică din totalul cazurilor noi înregistrate: 90%;
3.2.procentul persoanelor cu chimioprofilaxie din cele cu indicaţie pentru chimioprofilaxie: 90%;
3.3.procentul tuturor cazurile noi de TB, confirmate bacteriologic plus diagnosticate clinic (vindecate sau tratament complet) din toate cazurile noi TB înregistrate: 87%;
3.4.procentul tuturor cazurile la retratament de TB, confirmate bacteriologic plus diagnosticate clinic (vindecate sau tratament complet) din toate cazurile noi TB înregistrate: 65%.
F. Natura cheltuielilor eligibile:
1.medicamente utilizate în scop profilactic: Izoniazida, Rifampicina, Pirazinamida, Etambutol, fluoroquinolone - orice individualizare a tratamentului profilactic va fi efectuată numai cu acordul colectivului medical judeţean, precum şi medicamente utilizate în scop curativ, conform prevederilor HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate;
2.materiale sanitare: PPD, seringi de unică utilizare cu ac, ace, vată, alcool sanitar, mănuşi, măŞti, recipiente pentru colectarea seringilor folosite, vacutainere, seringi de 2, 5 şi 10 ml, pahare de unică folosinţă;
3.teste ELISA de tip IGRA - QuantiferonTB Gold, reactivi şi soluţii pentru laboratorul de bacteriologie în vederea efectuării examenului microscopic şi cultură: medii solide şi lichide pentru diagnostic precoce şi medii cu antibiograme pentru medicamente de linia I şi a II-a, metode fenotipice solide şi lichide, metode genetice pentru decelarea cazurilor de chimiorezistenţă şi tulpini de identificare AgMPT64);
4.materiale de laborator;
5.filme radiografice pentru aparatură clasică şi digitală,, soluţie de developare (set fixator şi revelator);
6.dezinfectanţi;
7.prestări servicii pentru:
7.1.organizarea activităţilor de formare a personalului, dezvoltarea resurselor umane: organizarea şi desfăşurarea de cursuri de perfecţionare, simpozioane, mese rotunde;
7.2.editare şi tipărire de rapoarte, formulare tipizate şi registre, ghiduri metodologice şi materiale informative, multiplicarea şi legătoria documentelor şi diseminarea lor;
7.3.întreţinere, autorizare, mentenanţă, metrologizare, etalonare şi asigurarea echipamentelor de laborator de bacteriologie şi radiologie;
Subpct. 7.3 al pct. 7, lit. F de la titlul I.4 al cap. I din anexa 2 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
7.4.întreţinerea, exploatarea şi asigurarea echipamentelor informatice, copiatoarelor, faxurilor, xeroxurilor şi multifuncţionalelor;
Subpct. 7.4 al pct. 7, lit. F de la titlul I.4 al cap. I din anexa 2 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
7.5.întreţinerea, exploatarea şi asigurarea mijloacelor de transport special destinate efectuării activităţilor în cadrul programului: transport contacţi, suspecţi, bolnavi cu tuberculoză, materiale biologice, medicamente la cabinetele medicilor de familie sau la domiciliul pacienţilor, medici în cadrul activităţilor programului, asigurări auto, rovinietă, revizii tehnice, reparaţii;
Subpct. 7.5 al pct. 7, lit. F de la titlul I.4 al cap. I din anexa 2 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
8.furnituri de birou: creioane, pixuri şi mine, markere, hârtie, dosare, separatoare de dosare, mape, coperţi îndosariere, folii protectoare, folii îndosariere, bibliorafturi, plicuri, etichete, post-it-uri, hârtie pentru xerox şi imprimantă, agrafe, capse, perforator, capsator, decapsator, cuttere, sfoară, scotch, pasta corectoare, calculatoare de birou, foarfece de birou), tonere/cartuşe pentru imprimantă, fax, copiator, multifuncţională, CD-uri şi DVD-uri;
9.piese de schimb şi accesorii pentru echipamentele de laborator de bacteriologie/radiologie, calculatoare, faxuri, imprimante, copiatoare, multifuncţionale
10.obiecte de inventar de mică valoare: casete radiografice de diferite dimensiuni, diferite recipiente pentru laborator, stative pentru laborator, lămpi UV, calculatoare, copiatoare, fax, xerox şi multifuncţionale;
11.echipamente de protecţie necesare prevenirii transmiterii infecţiei TB;
12.deplasări interne: cheltuieli cu transportul, cazarea şi diurnă pentru personalul propriu, taxe drum;
12.1.decontarea transportului probelor biologice colectate din teritoriu către laboratoarele de bacteriologie TB regionale şi naţionale de referinţă.
13.carburanţi pentru autovehiculele din dotarea proprie destinate efectuării activităţilor în cadrul programului;
14.cheltuieli de personal şi/sau pentru contracte de prestări servicii încheiate conform prevederilor art. 49, alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
G. Unităţi de specialitate care implementează programul:
1.Spitalul de Boli Cronice Câmpeni;
2.Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud;
3.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba;
4.Spitalul Municipal Blaj;
5.Spitalul Orăşenesc Cugir;
6.Spitalul Municipal Sebeş;
7.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;
8.Spitalul Orăşenesc Lipova;
9.Spitalul de Boli Cronice Sebiş;
10.Spitalul Orăşenesc Ineu;
11.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti;
12.Spital 1 de Pneumoftiziologie Câmpulung;
13.Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni;
14.Spitalul "Sf. Andrei" Valea Iaşului;
15.Spitalul Municipal "Carol I" Costeşti
16.Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău;
17.Spitalul Municipal Oneşti;
18.Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti;
19.Spitalul Orăşenesc Buhuşi;
20.Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea;
21.Spitalul Orăşenesc Aleşd;
22.Spitalul Municipal "Dr. Pop Mircea" Marghita;
23.Spitalul Municipal "Ep. N. Popoviciu" Beiuş;
24.Spitalul Municipal Salonta;
25.Spitalul de Psihiatrie Nucet;
26.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa;
27.Spitalul Orăşenesc "Dr. G. Trifon" Năsăud;
28.Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani;
29.Spitalul Municipal Dorohoi;
30.Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov;
31.Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila;
32.Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău;
33.Spitalul Municipal Râmnicu Sărat;
34.Spitalul Orăşenesc Nehoiu;
35.Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş;
36.Spitalul Orăşenesc Oraviţa;
37.Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa;
38.Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă;
39.Spitalul de Pneumoftiziologie Călăraşi;
40.Spitalul Municipal Olteniţa;
41.Spitalul Orăşenesc Lehliu-Gară;
42.Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie "Leon Danielo" Cluj-Napoca;
43.Spitalul Municipal Dej;
44.Spitalul Municipal Turda;
45.Spitalul Municipal Câmpia Turzii;
46.Spitalul Orăşenesc Gherla;
47.Spitalul Orăşenesc Huedin;
48.Spitalul de Pneumoftiziologie Constanţa;
49.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa;
50.Spitalul Orăşenesc Cernavodă;
51.Spitalul Orăşenesc Hârşova;
52.Spitalul Municipal Mangalia;
53.Spitalul Municipal Medgidia;
54.Spitalul Militar Constanţa;
55.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. F. Kristof" Sf. Gheorghe;
56.Spitalul Municipal Târgu Secuiesc;
57.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte;
58.Spitalul Orăşenesc Pucioasa;
59.Spitalul Orăşenesc Găieşti;
60.Spitalul Orăşenesc Moreni;
61.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "V. Babeş" Craiova;
73.Spitalul de Pneumoftiziologie "T. Vladimirescu" Runcu;
74.Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu Cărbuneşti;
75.Spitalul Municipal Motru;
76.Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc;
77.Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc;
78.Spitalul Municipal Gheorghieni;
79.Spitalul Municipal Topliţa;
80.Spitalul Municipal "Dr. A. Simionescu" Hunedoara;
81.Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva;
82.Spitalul de Urgenţă Petroşani;
83.Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad;
84.Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu;
85.Spitalul Orăşenesc Haţeg;
86.Spitalul Municipal Orăştie;
87.Spitalul Municipal Vulcan;
88.Spitalul Municipal Brad;
89.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia;
90.Spitalul Municipal Urziceni;
91.Spitalul Municipal "Anghel Saligny" Feteşti;
92.Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi;
93.Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani;
94.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov;
95.Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. N. Rusdea" Baia Mare;
96.Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei;
97.Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus;
98.Spitalul Orăşenesc Târgu Lăpuş;
99.Spitalul Judeţean de Urgenţă Turnu Severin;
100.Spitalul Orăşenesc Baia de Aramă;
101.Spitalul Municipal Orşova;
102.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
103.Spitalul Municipal Sighişoara;
104.Spitalul Orăşenesc "Dr. V. Russu" Luduş;
105.Spitalul Municipal "Dr. E. Nicoară" Reghin;
106.Spitalul Municipal "Dr. Gh. Marinescu" Târnăveni;
107.Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani;
108.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ;
109.Spitalul Municipal de Urgenţă Roman;
110.Spitalul Orăşenesc Târgu-Neamţ;
111.Spitalul Municipal Caracal;
112.Spitalul Orăşenesc Balş;
113.Spitalul Orăşenesc Corabia;
114.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina;
115.Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti;
116.Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna;
117.Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti;
118.Spitalul Municipal Câmpina;
119.Spitalul Orăşenesc Vălenii de Munte;
120.Spitalul Orăşenesc Mizil;
121.Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare;
122.Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău;
123.Spitalul Orăşenesc Jibou;
124.Spitalul Orăşenesc "Prof. Dr. I. Puşcaş" Şimleu Silvaniei;
125.Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu;
126.Spitalul Municipal Mediaş;
127.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava;
128.Spitalul Municipal "Sf. Doctori Cosma şi Damian" Rădăuţi;
129.Spitalul Municipal Fălticeni;
130.Spitalul Orăşenesc Gura Humorului;
131.Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc;
132.Spitalul Municipal Vatra Dornei;
133.Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiori de Vede;
134.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "V. Babeş" Timişoara;
135.Spitalul Municipal "Dr. Teodor Andrei" Lugoj;
136.Spitalul Orăşenesc Făget;
137.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara;
138.Spitalul Orăşenesc "Dr. Karl Diel" Jimbolia;
139.Spitalul Orăşenesc Deta;
140.Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare;
141.Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea;
142.Spitalul Orăşenesc Măcin;
143.Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui;
144.Spitalul Municipal "Elena Beldiman" Bârlad;
145.Spitalul de Pneumoftiziologie "C-tin Anastasatu" Mihăeşti;
146.Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea;
147.Spitalul Municipal "Costache Nicolescu" Drăgăşani;
148.Spitalul Orăşenesc Horezu;
149.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani;
150.Spitalul Municipal Adjud;
151.Spitalul Orăşenesc Panciu;
152.Spitalul N.N. Săvescu Vidra;
153.Institutul Naţional de Pneumoftiziologie "Marius Nasta";
154.Spitalul Clinic Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" Bucureşti;
155.Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie "Sf. Ştefan";
156.Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" Bucureşti;
157.Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota";
158.Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor;
159.Centrul de Diagnostic şi Tratament Bucureşti - Roma;
160.Centrul de Diagnostic, Tratament Ambulator şi Medicină Preventivă Bucureşti - Washington;
161.Spitalul de Recuperare Borşa - Maramureş;
162.Spitalul Militar de Urgenţă Cluj-Napoca;
163.Spitalul Penitenciar Târgu Ocna;
164.Spitalul Penitenciar Jilava;
165.Spitalul Orăşenesc Novaci.
Pct. 165., de la lit. G, titlul I.4., Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
I.5. PROGRAMUL NAŢIONAL DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL INFECŢIILOR NOSOCOMIALE ŞI MONITORIZARE A UTILIZĂRII ANTIBIOTICELOR ŞI A ANTIBIOTICO-REZISTENŢEI
A. Obiectiv:
Creşterea calităţii serviciilor medicale în unităţile sanitare cu paturi prin reducerea riscului de a dezvolta o infecţie nosocomială.
B. Unitate de asistenţă tehnică şi management: structura de specialitate din cadrul Institutul Naţional de Sănătate Publică
C. Activităţi:
a)supravegherea infecţiilor nosocomiale în sistem sentinelă;
b)supravegherea rezistenţei la antibiotice şi utilizarea prudentă a antibioticelor.
1.Activităţi implementate la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Regional de Sănătate Publică Bucureşti şi centrele regionale de sănătate publică Cluj, Iaşi, Timişoara:
Pct. 1., de la lit. C, titlul I.5., Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
1.1.coordonează supravegherea infecţiilor nosocomiale şi rezistenţa microbiană prevăzute în reglementările legale în vigoare, respectiv: culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice către forurile naţionale şi europene;
1.2.asigură coordonarea metodologică a supravegherii infecţiilor nosocomiale şi rezistenţa microbiană la nivel naţional şi regional;
1.3.pregăteşte baza materială şi instruieşte direcţiile de sănătate publică teritoriale şi unităţile sanitare care vor fi selecţionate pentru a fi sentinele;
1.4.pregăteşte baza materială şi instruieşte direcţiile de sănătate publică privind supravegherea infecţiei cu Clostridium difficile la nivel naţional
1.5.iniţiază şi coordonează studii epidemiologice necesare implementării de noi metodologii în supravegherea infecţiilor nosocomiale şi rezistenţei microbiene;
1.6.raportează la DGAMSP, în conformitate cu sistemul informaţional, sau ori de câte ori este nevoie, informaţiile privind situaţia infecţiilor nosocomiale raportate, precum şi rezistenţa microbiană şi consumul de antibiotice;
1.7.elaborează şi implementează metodologii de supraveghere a infecţiilor nosocomiale şi a rezistenţei microbiene/strategii de supraveghere şi control;
Subpct. 1.7. al pct. 1 de la lit. C, titlul I.5., Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
1.8.asigură culegerea, evaluarea şi comunicarea informaţiilor privind supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale, a rezistenţei microbiene, consumului de antibiotice în conformitate cu metodologiile specifice, cu respectarea prevederilor legale, privind sistemul informaţional de raportare şi notificare specifică;
1.9.organizează instruiri metodologice la nivel regional şi naţional;
1.10.editează după caz, buletine informative trimestriale sau anuale, alte materiale, ghiduri.
2.Activităţi implementate la nivelul direcţiilor de sănătate publică:
2.1.participă la implementarea, derularea şi evaluarea activităţilor specifice Programului naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi rezistenţei microbiene în conformitate cu metodologiile specifice;
2.2.centralizează datele de supraveghere a infecţiilor nosocomiale în sistem sentinelă de la nivelul unităţilor sanitare selectate în conformitate cu metodologia specifică;
2.3.asigură instruirea metodologică în conformitate cu metodologia transmisă;
2.4.acordă asistenţă de specialitate unităţilor sanitare sentinelă, în vederea implementării activităţilor din programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi rezistenţei microbiene;transmit lunar bazele de date ale unităţilor sentinelă către INSP - Centrele Regionale de Sănătate Publică Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara;
2.5.recoltează trimestrial probe pentru controlul salubrităţii;
2.6.realizează activităţi de monitorizare a situaţiei infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare.
3.Activităţi implementate la nivelul unităţilor sanitare sentinelă:
3.1.asigură realizarea activităţilor programului în conformitate cu cerinţele metodologiei specifice;
3.2.participă la studiile propuse;
3.3.transmit baza de date către DSP;
D. Indicatori de evaluare:
1.Indicatori fizici:
1.1.INSP: numărul de acţiuni de la nivel INSP: 240 acţiuni/an
1.2.direcţii de sănătate publică: numărul de acţiuni în vederea implementării activităţilor specifice programului: 160 / an, câte 4 / an pentru fiecare direcţie de sănătate publică;
1.3.unităţile sentinelă:
1.3.1.număr infecţii nozocomiale depistate în sistem sentinelă: 1.000 /an;
1.3.2.număr infecţii nosocomiale investigate cu laboratorul: 1.000/an;
1.3.3.număr tulpini microbiene izolate de sentinelă cu confirmare şi caracterizare a rezistenţei microbiene: 1.000/an
2.Indicatori de eficienţă:
2.1.direcţii de sănătate publică: cost mediu estimat/activitate: 200 lei;
Subpct. 2.1. al pct. 2 de la lit. D, titlul I.5., Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.2.direcţii de sănătate publică: cost mediu estimat / activitate: 250 lei;
2.3.unităţi sentinelă:
2.3.1.cost mediu estimat/acţiune de depistare infecţie nosocomială şi investigarea infecţiilor nosocomiale cu laboratorul: 350 lei;
Subpct. 2.3.1., subpct. 2.3. al pct. 2 de la lit. D, titlul I.5., Cap. I din anexa 2 la normele tehnice a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.3.2.cost mediu estimat / confirmare de tulpină şi caracterizarea rezistenţei microbiene: 100 lei;
3.Indicatori de rezultat:
3.1.rata de incidenţă pentru infecţii nosocomiale detectate în sistem sentinelă: 3%;
3.2.procent de tulpini microbiene izolate şi caracterizate din punct de vedere al rezistenţei la antibiotice din întreaga unitate sanitară: 80%
E. Natura cheltuielilor:
1.reactivi;
2.medii de cultură pentru izolarea tulpinilor şi efectuarea antibiogramelor
3.materiale sanitare şi de laborator necesare desfăŞurării activităţilor de izolare a tulpinilor şi efectuare a antibiogramei;
4.furnituri de birou: creioane, pixuri şi mine, markere, hârtie, dosare, separatoare de dosare, mape, coperţi îndosariere, folii protectoare, folii îndosariere, bibliorafturi, plicuri, etichete, post-it-uri, hârtie pentru xerox şi imprimantă, agrafe, capse, perforator, capsator, decapsator, cuttere, sfoară, scotch, fluid/bandă corectoare, calculatoare de birou, foarfece de birou, tonere/cartuşe pentru imprimantă, fax, copiator, multifuncţională, CD-uri şi DVD-uri, stickuri de memorie, radiere, separatoare de carton, alonje, clame/clipsuri, lipici, markere permanente pentru inscripţionat CD-uri, elastice, rigle, caiete, registre, blocnotesuri, ascuţitoare, cutii carton pentru arhivare;
5.2.confirmarea şi caracterizarea rezistenţei la antibiotice a tulpinilor izolate în unităţile sanitare sentinelă;
5.3.controlul extern al calităţii;
5.4.transport intern pentru probe;
5.5.depozitarea, conservarea şi neutralizarea deşeurilor medicale;
5.6.întreţinere, mentenanţă, redevenţe, asigurări, metrologizare şi etalonare a echipamentelor de laborator;
5.7.editare şi tipărire de rapoarte, ghiduri şi buletine informative, multiplicarea şi legătoria documentelor şi diseminarea lor;
5.8.întreţinerea şi exploatarea echipamentelor informatice, copiatoarelor, faxurilor, xerox-urilor şi multifuncţionalelor;
6.piese de schimb şi accesorii pentru echipamentele de laborator, calculatoare, faxuri, imprimante, copiatoare, multifuncţionale
7.obiecte de inventar cu caracter funcţional: calculatoare, copiatoare, fax, xerox şi multifuncţionale;
8.cărţi, publicaţii şi materiale documentare: procurare de cărţi şi reviste de specialitate, abonamente la publicaţii periodice de specialitate;
9.pregătire profesională şi formare personal;
10.poşta: timbre, servicii de poştă şi curierat, taxe poştale, abonament internet;
11.deplasări interne: cheltuieli cu transportul şi cazarea personalului propriu, taxe drum;
12.cheltuieli de personal şi/sau pentru contracte de prestări servicii încheiate conform prevederilor art. 49, alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
F. Unităţi de specialitate care implementează programul:
1.Institutul Naţional de Sănătate Publică;
2.direcţiile de sănătate publică;
3.Unităţile/secţiile sentinelă nominalizate:
1.1.Institutul de Boli Cardiovasculare "prof. Dr. C.C. Iliescu";
1.2.Institutul de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş" (laboratorul microbiologie);
1.3.Institutul de Gastroenterologie Fodor;
1.4.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu;
1.5.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" Bucureşti (laboratorul microbiologie);
1.6.Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;
1.7.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M. S. Curie";
1.8.Spitalul Universitar de Urgenţă Elias;
1.9.Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj;
1.10.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi;
1.11.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
1.12.Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Anexa 3
la normele tehnice
II. PROGRAMUL NAŢIONAL DE MONITORIZARE A FACTORILOR
DETERMINANŢI DIN MEDIUL DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ
A. Obiectiv:
Protejarea sănătăţii publice prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţă şi muncă
B. Unitatea de asistenţă tehnică şi management: structura din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică
C. Domenii specifice:
1.protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă;
2.protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate radiaţiilor ionizante;
3.protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de muncă;
4.protejarea sănătăţii publice prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc alimentari şi de nutriţie;
5.activităţi complementare.
1.Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă
1.1.Activităţi:
1.1.1.Protejarea sănătăţii publice în relaţie cu igiena apei:
1.1.1.1.supravegherea calităţii apei potabile distribuite în sistem centralizat în zonele de aprovizionare mari;
1.1.1.2.evaluarea calităţii apei de îmbăiere;
1.1.1.3.supravegherea cazurilor de methemoglobinemie acută infantilă, generate de apa de fântână;
1.1.1.4.monitorizarea apelor potabile îmbuteliate altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor;
1.1.1.5.supravegherea calităţii apei potabile distribuite în sistem centralizat în zonele de aprovizionare mici;
1.1.1.6.program de comparări interlaboratoare în domeniul calităţii apei potabile.
1.1.2.Protejarea sănătăţii publice în relaţie cu igiena aerului:
1.1.2.1.evaluarea impactului asupra sănătăţii a poluanţilor din aerul ambiant în mediul urban şi a aerului interior în instituţii publice;
1.1.2.2.impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii populaţiei.
1.1.3.Protejarea sănătăţii publice în relaţie cu expunerea la contaminaţi chimici:
1.1.3.1.supravegherea produselor cosmetice în relaţie cu sănătatea umană;
1.1.3.2.monitorizarea intoxicaţiilor acute neprofesionale cu produse chimice;
1.1.3.3.Supravegherea produselor biocide.
Subpct. 1.1.3.3 de la pct. 1.1.3, subtitlul 1.1 al titlului 1, lit. C a cap. II din anexa 3 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
1.1.4.Protejarea sănătăţii publice în relaţie cu igiena habitatului uman:
1.1.4.1.evaluarea efectelor induse de expunerea organismului la alergeni, prezenţi în mediul de viaţă şi muncă;
1.1.4.2.aprovizionarea cu apa, sanitaţia şi helmintiazele transmise prin sol la copii instituţionalizaţi;
1.1.4.3.monitorizarea sistemului de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală.
1.2.Indicatori de evaluare:
1.2.1.indicatori fizici: număr de intervenţii specifice: 1.190;
1.2.2.indicatori de eficienţă: cost mediu estimate/intervenţie/an pentru acţiuni specifice de evaluare a factorilor de risc din mediu pentru starea de sănătate: 500;
1.2.3.indicatori de rezultat: 13 rapoarte specifice domeniului/an;
1.3.Unităţi de specialitate care implementează:
1.3.1.Institutul Naţional de Sănătate Publică;
1.3.2.direcţiile de sănătate publică.
2.Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate radiaţiilor ionizante
2.1.Activităţi:
2.1.1.Radioprotecţia în expunerea medicală la radiaţii ionizante:
2.1.1.1.monitorizarea radioprotecţiei pacientului în expunerea medicală la radiaţii ionizante*1);
2.1.1.2.supravegherea expunerii personalului medical la radiaţii ionizante;
2.1.1.3.auditul clinic al activităţii medicale cu radiaţii ionizante*2);
2.1.1.4.informarea şi educarea pentru sănătate în domeniul radiaţiilor ionizante*3);
2.1.1.5.supravegherea nivelurilor de referinţă în diagnostic în expunerile medicale la radiaţii ionizante*4).
2.1.2.Protejarea stării de sănătate a populaţiei împotriva expunerii la surse naturale de radiaţii:
2.1.2.1.supravegherea conţinutului radioactiv natural al alimentelor şi al apei potabile conform Recomandării 2000/ 473/EUROATOM;
2.1.2.2.monitorizarea radioactivităţii apei potabile conform Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare;
2.1.2.3.supravegherea conţinutului radioactiv al apelor minerale;
2.1.2.4.monitorizarea expunerii naturale la radon.
2.1.2.5.informarea şi educarea pentru sănătate în domeniul radiaţiilor ionizante naturale;
2.1.3.Supravegherea stării de sănătate în relaţie cu radioactivitatea antropică:
2.1.3.1.supravegherea stării de sănătate a populaţiei din jurul obiectivelor nucleare
7.1.editare şi tipărire de sinteze, rapoarte, ghiduri şi buletine informative, postere, multiplicarea şi legătoria documentelor, diseminare materiale;
7.2.organizarea instruirii metodologice şi cursuri de scurtă durată;
7.3.testarea de laborator necesară pentru determinarea TSH-ului neonatal şi a ioduriilor la copilul şcolar;
7.4.transport intern pentru probe;
7.5.intercomparare laboratoare;
7.6.întreţinere, mentenanţă, redevenţe, asigurări, metrologizare şi etalonare a echipamentelor de laborator;
7.7.acreditarea laboratoarelor;
7.8.întreţinerea şi exploatarea echipamentelor informatice, copiatoarelor, fax-urilor, xerox-urilor şi multifuncţionalelor;
7.9.depozitarea, conservarea şi neutralizarea deşeurilor medicale;
8.achiziţionare probe;
9.cărţi, publicaţii şi materiale documentare: procurare de cărţi şi reviste de specialitate, abonamente la publicaţii periodice de specialitate;
10.piese de schimb şi accesorii pentru echipamentele de laborator, calculatoare, faxuri, imprimante, copiatoare, multifuncţionale;
11.obiecte de inventar cu caracter funcţional: calculatoare, copiatoare, fax, xerox şi multifuncţionale;
12.poşta: timbre, servicii de poştă şi curierat, taxe poştale, abonament internet;
13.deplasări interne: cheltuieli cu transportul, cazarea şi diurna personalului propriu, taxe drum;
14.carburanţi pentru autovehiculele din dotare;
15.cheltuieli de personal şi/sau pentru contracte de prestări servicii încheiate conform prevederilor art. 49, alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
III. PROGRAMUL NAŢIONAL DE SECURITATE TRANSFUZIONALĂ
A. Obiectiv:
Asigurarea cu sânge şi componente sanguine, în condiţii de maximă siguranţă şi cost - eficienţă
B. Asistenţa tehnică şi management:
Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate din Ministerul Sănătăţii
C. Activităţi:
1.colectarea de sânge şi derivate sanguine la nivelul centrelor de recoltare sau prin unităţi mobile;
2.controlul imunohematologic, biologic şi bacteriologic al sângelui, conform prevederilor legislative în vigoare;
3.asigurarea tichetelor de masă pentru donatori;
4.asigurarea derulării activităţilor de colectă mobilă, în colaborare cu unităţile sanitare, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţii neguvernamentale, societăţi profesionale.
D. Indicatori de evaluare:
1.Indicatori fizici: număr donări/unităţi recoltate şi testate pe an: 430.000 donări.
2.Indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/unitate de sânge recoltată şi testată: 285 lei.
3.Indicatori de rezultat: menţinerea numărului de donatori la nivelul anului precedent.
E. Natura cheltuielilor eligibile:
1.pungi de recoltare a sângelui;
2.reactivi;
3.materiale sanitare şi de laborator necesare actului de donare;
4.tichete masă pentru donatori;
5.carburanţi.
F. Unităţi de specialitate care implementează:
1.Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau" Bucureşti;
2.centrele regionale de transfuzie sanguină;
3.centrele de transfuzie sanguină judeţene.
Anexa 5
la normele tehnice
IV. PROGRAMELE NAŢIONALE DE BOLI NETRANSMISIBILE
IV.
1.PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEPISTARE PRECOCE ACTIVĂ A
CANCERULUI PRIN SCREENING ORGANIZAT
A. Obiective:
Reducerea poverii cancerului în populaţie prin depistarea în faze incipiente de boală prin intervenţii de screening organizat.
B. Structură:
1.Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolaou la populaţia feminină eligibilă în regim de screening;
2.Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului colorectal*1);
3.Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de sân*1).
Subpct. 2.2, pct. 2 al lit. C, subtitlul IV.3.1 de la titlul IV. 3 al cap. IV din anexa 5 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
2.3.organizarea acţiunilor de instruire a coordonatorilor locali, precum şi a consfătuirilor periodice;
2.4.sprijin logistic pentru crearea reţelei naţionale de coordonare;
2.5.campanii de promovare a donării;
2.6.servicii funerare pentru donatorii cadavru, inclusiv transportul acestora la locul de înmormântare.
D. Beneficiarii programului:
1.pentru donatorii de organe, ţesuturi şi celule de origine umană: donatori (vii şi decedaţi) de organe, ţesuturi şi celule.
2.pentru efectuarea procedurilor de transplant: persoane care au domiciliul în România şi au calitatea de asigurat în conformitate cu prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare sau nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse şi îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:
2.1.au indicaţie pentru un transplant de organ (cord, ficat, rinichi, plămâni, pancreas);
2.2.au indicaţie de transplant de celule stem hematopoietice;
2.3.prezintă deteriorări osoase şi instabilităţi ligamentare;
3.1.bolnavii transplantaţi care necesită evaluare periodică;
3.2.donatorii vii care necesită evaluare periodică postdonare.
Transplantul de organe, ţesuturi sau celule se realizează în limita fondurilor aprobate cu această situaţie. În situaţia în care numărul bolnavilor care au indicaţie de transplant de organe, ţesuturi sau celule este mai mare decât numărul de transplanturi de organe, ţesuturi sau celule posibil de efectuat, unităţile sanitare întocmesc liste de aşteptare.
E. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici:
1.1.număr donatori vii testaţi imunologic şi virusologic: 1.468;
1.2.număr receptori testaţi imunologic şi virusologic: 4.000;
2.16.4.transplant de CSH: 4.000 lei/ pacient transplantat;
2.16.5.postdonare a donatorilor de CSH înrudiţi: 1.400 lei/consultaţie.
3.indicatori de rezultat: procent de pacienţi recuperaţi pe tip de transplant: 90%;
F. Natura cheltuielilor eligibile:
1.materiale sanitare, reactivi, materiale de laborator necesare testarea receptorilor şi a potenţialilor donatori, precum şi pentru evaluarea postransplant a bolnavilor şi donatorilor;
2.medicamente, materiale sanitare, reactivi necesare pentru efectuarea procedurilor de transplant de organe, ţesuturi sau celule;
3.materiale pentru curăţenie: săpun, detergenţi, dezinfectanţi, prosoape hârtie, mopuri;
4.cheltuieli de deplasare internă şi/sau externă, cazare şi diurnă pentru acţiuni de coordonare, precum şi pentru participarea la instruiri periodice interne sau externe ale coordonatorilor de transplant, doar cu aprobarea Agenţiei Naţionale de Transplant;
Pct. 4 de la lit. F, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
5.cheltuieli de transport intern şi/sau extern ale echipelor operatorii;
Pct. 5 de la lit. F, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
6.cheltuieli de transport intern şi/sau extern ale organelor, ţesuturilor şi celulelor prelevate în vederea efectuării procedurilor de transplant;
Pct. 6 de la lit. F, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
, cu modificările şi completările ulterioare, pentru:
7.1.coordonarea activităţilor de transplant;
7.2.activitatea de menţinere în condiţii fiziologice a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală;
7.3.realizarea testărilor imunologice şi virusologice a potenţialilor donatori, precum şi a receptorilor;
7.4.realizarea procedurii de transplant.
Pct. 7 de la lit. F, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
8.abonamente şi convorbiri la telefon fix, telefon mobil pentru coordonatorii de transplant şi pentru persoanele responsabile cu identificarea potenţialilor donatori aflaţi în moarte cerebrală, diagnosticarea morţii cerebrale şi menţinerea în condiţii fiziologice a potenţialilor donatori.
Pct. 8 de la lit. F, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
9.cheltuieli pentru tipărirea sau multiplicarea de rapoarte, formulare tipizate şi materiale informative;
10.servicii funerare pentru donatorii - cadavru, inclusiv transportul acestora la locul de înmormântare;
11.abrogat;
Pct. 11 de la lit. F, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost abrogat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
12.cheltuieli aferente serviciilor de cazare hoteliere acordate pe perioada spitalizării bolnavului transplantat;
13.cheltuieli pentru întreţinerea şi exploatarea aparaturii medicale din secţiile ATI*1), echipamente IT şi a mijloacelor de comunicare;
14.piese de schimb şi accesorii pentru aparatura medicală din secţiile ATI*2);
15.organizarea de campanii de promovare a donării.
Pct. 4 de la lit. H, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
5.Judeţul Bihor - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea:
5.1.secţia ATI;
5.2.coordonare transplant;
5.3.Secţia clinică de ortopedie-traumatologie I şi II - transplant os-tendon.
Pct. 5 de la lit. H, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
6.Judeţul Braşov - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov:
6.1.secţia ATI;
6.2.coordonare transplant;
6.3.Secţia clinică de urologie - transplant renal.
Pct. 6 de la lit. H, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
7.Judeţul Brăila - Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila:
7.1.secţia ATI;
7.2.coordonare transplant.
8.Judeţul Buzău - Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău
8.1.secţia ATI;
8.2.coordonare transplant.
9.Judeţul Caraş Severin - Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa:
9.1.secţia ATI;
9.2.coordonare transplant.
10.Judeţul Cluj
10.1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Nr. 1 Cluj-Napoca:
10.1.1.Clinica chirurgie I - ATI, coordonare transplant;
10.1.2.Clinica de neurochirurgie - secţia ATI;
10.1.3.coordonare transplant.
10.2.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca:
10.2.1.Secţia ATI;
10.2.2.coordonare transplant.
10.3.Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca:
10.3.1.Secţia clinică urologie II (transplant renal şi transplant pancreatic);
10.3.2.Laboratorul analize medicale şi imunologie clinică - Laborator HLA;
14.3 Secţia clinică de ortopedie-traumatologie - transplant os-tendon.
Pct. 14 de la lit. H, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
15.Judeţul Harghita - Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc:
15.1.secţia ATI;
15.2.coordonare transplant.
16.Judeţul Hunedoara - Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva:
16.1.Clinica ATI;
16.2.coordonare transplant.
17.Judeţul Iaşi
17.1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi:
17.1.1.Laboratorul de imunologie şi genetică - Laborator HLA;
17.1.2.Secţia clinică de oftalmologie - utilizator cornee;
17.1.3.Clinica de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructive - utilizator piele;
17.1.4.Clinica ATI;
17.1.5.coordonare transplant.
17.2.Spitalul Clinic "C.I. Parhon" Iaşi:
17.2.1.Clinica urologie - transplant renal.
17.3.Spitalul de Neurochirurgie "Prof. N. Oblu" Iaşi:
17.3.1.Secţia ATI;
17.3.2.coordonare transplant.
17.4.Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi:
17.4.1.Secţia ATI;
17.4.2.coordonare transplant.
17.5.Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi:
17.5.1.Clinica de ortopedie-traumatologie - utilizator os/tendon.
18.Judeţul Maramureş - Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare:
18.1.secţia ATI;
18.2.coordonare transplant.
19.Judeţul Mureş
19.1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş:
19.1.1.Secţia clinică de hematologie şi transplant celule stem - bancă şi utilizator celule stem hematopoietice;
19.1.2.Clinica ATI;
19.1.3.Secţia clinică de ortopedie-traumatologie nr. 1 - utilizator os/tendon;
19.1.4.coordonare transplant.
19.2.Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş:
19.2.1.Clinica de chirurgie cardiovasculară - adulţi şi copii (compartimentul transplant cardiac);
19.2.2.Laboratorul clinic de imunologie transplant - Laborator HLA;
20.Judeţul Neamţ - Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ
20.1.secţia ATI;
20.2.coordonare transplant
21.Judeţul Prahova - Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti:
21.1.secţia ATI;
21.2.coordonare transplant.
22.Judeţul Satu Mare - Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare:
22.1.secţia ATI;
22.2.coordonare transplant.
23.Judeţul Sălaj - Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău:
23.1.Clinica ATI;
23.2.coordonare transplant.
24.Judeţul Sibiu - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu:
24.1.secţia ATI;
24.2.coordonare transplant.
25.Judeţul Suceava - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava:
25.1.secţia ATI;
25.2.coordonare transplant.
26.Judeţul Timiş
26.1.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara - bancă şi utilizator celule stem hematopoietice.
26.2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Nr. 1 Timişoara:
26.2.1.Centrul regional de imunologie şi transplant - Laborator HLA;
26.2.2.Clinica ortopedie-traumatologie I - utilizator os/tendon;
26.2.3.Clinica ortopedie-traumatologie II - utilizator os/tendon;
26.2.4.Clinica de chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă - Casa Austria - utilizator piele;
26.2.5.Clinica ATI;
26.2.6.coordonare transplant.
26.3.Spitalul Militar de Urgenţă Timişoara:
26.3.1.Clinica de ortopedie-traumatologie - utilizator os/tendon.
27.Judeţul Tulcea - Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea:
27.1.secţia ATI;
27.2.coordonare transplant.
28.Municipiul Bucureşti
28.1.Institutul Clinic Fundeni Bucureşti:
28.1.1.Centrul pentru boli digestive şi transplant hepatic (transplant hepatic şi pancreatic);
28.1.2.Centrul pentru uronefrologie şi transplant renal;
28.1.3.Centrul pentru transplant medular;
28.1.4.Laboratorul de diagnostic, biologie moleculară, imunologie, HLA şi virusologie;
28.1.5.secţiile ATI I şi ATI III;
28.1.6.coordonare transplant.
Subpct. 28.1., pct. 28 de la lit. H, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
28.2.Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti:
28.2.1.Secţia de chirurgie cardiovasculară;
28.2.2.Secţia clinică ATI;
28.2.3.coordonare transplant;
28.2.4.Clinica de ortopedie-traumatologie - transplant ostendon.
Subpct. 28.2., pct. 28 de la lit. H, subtitlul IV.3.1., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
28.3.Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti:
28.3.1.Secţia ATI;
28.3.2.coordonare transplant.
28.4.Serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov al municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov - realizează coordonarea la nivel naţional a activităţilor de transplant.
28.5.Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti:
28.5.1.Secţia ATI;
28.5.2.coordonare transplant.
28.6.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti:
28.6.1.Secţia clinică de chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă - bancă şi utilizator piele.
28.7.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M.S. Curie":
8.28.7.1.Secţia clinică de ortopedie şi traumatologie - utilizator os/tendon.
28.8.Spitalul Clinic Colentina:
28.8.1.Secţia de ortopedie-traumatologie - bancă şi utilizator os/tendon;
28.8.2.Secţia ATI;
28.8.3.coordonare transplant.
28.9.Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular "Foişor" Bucureşti - bancă şi utilizator os/tendon.
28.10.Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila":
28.10.1.Secţia clinică de ortopedie-traumatologie - utilizator os/tendon;
28.12.Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu":
28.12.1.Secţia de chirurgie cardiovasculară - transplant de cord.
28.13.Spitalul Clinic "Sf. Maria" Bucureşti:
28.13.1.Secţia clinică chirurgie II - transplant hepatic şi pancreatic;
28.13.2.Secţia ATI;
28.13.3.coordonare transplant.
28.14.Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu":
28.14.1.Secţia ATI;
28.14.2.coordonare transplant.
28.15.Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau" Bucureşti - Laborator HLA.
28.16.Spitalul Universitar de Urgenţă Elias:
28.16.1.Secţia clinică de ortopedie-traumatologie;
28.16.2.Secţia ATI;
28.16.3.coordonare transplant.
28.17.Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Bucureşti:
28.17.1.Secţia ATI;
28.17.2.coordonare transplant.
Lit. A de la subtitlul IV.3.3., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 a fost modificată de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
B. Activităţi:
1.prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară, efectuată sub anestezie locală sau sedare, după caz;
2.procesarea spermei;
3.inseminarea ovocitelor pentru fertilizare spontană;
4.cultivarea embrionilor 72 de ore;
5.transferul embrionar;
6.monitorizarea evoluţiei cazului, care constă în:
6.1.efectuarea testului seric beta HCG după 2 săptămâni de la transferul embrionar;
6.2.consult ginecologic şi ecografic, la 6 săptămâni de la realizarea activităţii prevăzute la punctul 3., dacă testul beta HCG este negativ;
6.3.monitorizarea ecografică a sarcinii la 6 săptămâni de la realizarea activităţii prevăzute la punctul 3., dacă testul beta HCG este pozitiv.
C. Beneficiarii subprogramului: cuplurile infertile, definite drept cuplurile care nu au avut capacitatea de a se reproduce fără a folosi mijloace anticoncepţionale timp de 1 an de activitate sexuală neprotejată sau cărora li s-a diagnosticat o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată medical.
Criteriile de eligibilitate pentru includerea în subprogram sunt următoarele:
1.cupluri infertile care au indicaţie pentru efectuarea procedurii FIV/ET, conform prevederilor anexei nr. IV.10 la prezenta anexă la normele tehnice, care face parte integrantă din aceasta;
2.membrii cuplului au calitatea de asigurat în conformitate cu prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
3.cuplu autolog (se exclude donarea de ovocite, de spermă sau mama surogat);
4.vârsta femeii cuprinsă între 24 şi 40 de ani;
5.indexul de masă corporală al femeii cu valori cuprinse între 20 şi 25;
6.rezerva ovariană în limite normale probată prin valoarea AMH > 1,1 ng/ml.
D. Procedura de includere în subprogram a beneficiarilor eligibili:
1.cuplul solicitant depune la sediul uneia dintre unităţile sanitare care implementează subprogramul un dosar care cuprinde următoarele documente:
1.1.cerere pentru includerea în subprogramul FIV/ET semnată de membrii cuplului care va cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele date:
1.1.1.datele de identificare a membrilor cuplului: numele şi prenumele, codul numeric personal, tipul actului de identitate, seria şi numărul actului de identitate, data emiterii acestuia şi unitatea emitentă;
1.1.2.adresa de domiciliu;
1.1.3.numărul de telefon mobil;
1.1.4.adresa de corespondenţă;
1.2.copii după actele de identitate ale membrilor cuplului;
1.3.adeverinţe eliberate de casa de asigurări de sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a membrilor cuplului, documente originale, emise cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;
1.4.adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte înălţimea, greutatea şi indexul de masă corporală al femeii - document emis cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului;
1.5.documente medicale din care să rezulte setul minim de investigaţii efectuate pentru stabilirea diagnosticului, indicaţiei terapeutice şi riscurilor medicale al cuplului solicitant conform anexei nr. IV.11 la prezenta anexă la normele tehnice, care face parte integrantă din aceasta;
1.6.un document medical din care să rezulte indicaţia medicală pentru realizarea procedurii de FIV/ET, conform prevederilor anexei nr. IV.10 la prezenta anexă, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată medical, emis cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului;
1.7.declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitanţii au depus un singur dosar la sediul unei singure unităţi sanitare care derulează subprogramul FIV/ET şi că nu au mai beneficiat în trecut de o altă procedură finanţată din bugetul Ministerului Sănătăţii; în declaraţie se consemnează în mod obligatoriu aserţiunea "Sub sancţiunile aplicate faptei de fals şi uz de fals în acte publice, conform prevederilor Codului penal, declar că datele din declaraţie sunt corecte şi complete."
1.8.opis al documentelor dosarului;
2.registratorul medical verifică existenţa tuturor documentelor în dosar conform opisului, confruntă copiile actelor de identitate cu documentele originale şi atestă prin semnătură conformitatea;
3.dosarul complet care cuprinde toate documentele prevăzute la punctul 1 se înregistrează în ordine cronologică într-un registru de evidenţă al documentelor procedurilor FIV/ET din cadrul subprogramului, întocmit, completat, păstrat şi arhivat de către unitatea sanitară; numărul de înregistrare atribuit de unitatea sanitară pentru dosarul depus se comunică în scris solicitanţilor;
4.dosarele depuse în decurs de o lună sunt evaluate de către o comisie a unităţii sanitare care se întruneşte în primele 5 zile ale lunii în curs pentru luna precedentă. Componenţa comisiei este stabilită prin decizia reprezentantului legal al unităţii sanitare şi va avea cel puţin trei membri dintre care un medic de specialitate obstetrică-ginecologie cu competenţă sau atestat de studii complementare în domeniul tratamentului infertilităţii cuplului şi reproducerii umane asistate medical şi un embriolog cu atestare europeană în domeniu. Rezultatul evaluării dosarelor se consemnează într-un proces-verbal care, după semnarea de toţi membrii prezenţi ai comisiei, se înregistrează şi se păstrează la sediul unităţii sanitare.
5.comisia aprobă dosarele care îndeplinesc toate condiţiile de legalitate prevăzute pentru includerea în subprogram, în ordinea cronologică a înregistrării dosarelor şi în limita fondurilor disponibile pentru această destinaţie. În situaţia în care solicitările de includere în subprogramul FIV/ET depăşesc fondurile aprobate, comisia va întocmi o listă de aşteptare care se înregistrează şi se păstrează la sediul unităţii sanitare. Lista se actualizează periodic fie prin includerea unor noi dosare aprobate, fie prin excluderea dosarelor încadrabile într-una din următoarele situaţii:
a)cuplul a beneficiat de efectuarea procedurii de FIV/ET;
b)nu a fost iniţiat protocolul de stimulare ovariană în termen de 90 de zile de la înregistrarea deciziei comisiei privind includerea cuplului în subprogram la unitatea sanitară;
c)cuplul a renunţat la efectuarea procedurii FIV/ET cu notificarea în scris a unităţii sanitare;
6.rezultatul evaluării dosarului se comunică în scris la adresa de corespondenţă consemnată în cuprinsul cererii prevăzute la punctul 1, după cum urmează:
a)dosar aprobat cu menţionarea datei programării pentru iniţierea procedurii de FIV/ET;
b)dosar aprobat şi înscris în lista de aşteptare cu specificarea numărului de ordine; în situaţia în care fondurile alocate permit iniţierea procedurii de FIV/ET, unitatea sanitară înştiinţează cuplul solicitant asupra datei programării;
c)dosar neaprobat cu motivarea acestei decizii.
Comunicarea rezultatului evaluării dosarului se realizează în forma unei decizii semnată de membrii comisiei şi contrasemnată de reprezentantul legal al unităţii sanitare ori de către împuternicitul acestuia. Decizia se înregistrează în registrul de evidenţă al documentelor procedurilor FIV/ET din cadrul subprogramului se datează şi se aplică ştampila unităţii sanitare. Copia deciziei şi confirmarea transmiterii acesteia se păstrează şi se arhivează la unitatea sanitară.
7.în situaţia în care protocolul de stimulare ovariană prealabil procedurii de FIV/ET nu este iniţiat în termen de 90 de zile de la înregistrarea deciziei la unitatea sanitară, decizia îşi pierde valabilitatea.
E. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici: număr de cupluri infertile beneficiare de proceduri FIV/ET: 300 cupluri;
2.indicatori de eficienţă: cost mediu/cuplu beneficiar de procedura FIV/ET în condiţiile efectuării şi raportării tuturor activităţilor prevăzute la titlul B punctele 1.- 6.: 6.188 lei*1);
3.indicatori de rezultat: rata de succes a procedurilor de FIV/ET efectuate în cadrul subprogramului de minimum 30% sarcini confirmate prin activitatea de la titlul B punctul 6*2).
a)investigaţii paraclinice preliminare (stabilite de fiecare unitate sanitară conform propriului protocol, dacă sunt depistate afecţiuni ce pot afecta evoluţia tratamentului sau sarcinii);
b)monitorizarea tratamentului de stimulare ovariană;
c)anestezia generală la prelevarea ovocitelor;
d)ICSI (injectare intracitoplasmică a spermatozoizilor);
e)P-ICSI;
f)cultivarea embrionilor mai mult de 72 de ore până la stadiul de blastocist;
g)diagnostic genetic al embrionilor;
h)crioconservarea ovocitelor, spermei sau embrionilor;, i) recoltarea chirurgicală a spermatozoizilor.
*2) Neîndeplinirea indicatorului de rezultat atrage excluderea unităţii sanitare din subprogramul FIV/ET, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor perioadei evaluate. Pentru o perioadă de 2 ani unitatea sanitară nu va putea desfăşura activităţi în cadrul acestui subprogram.
──────────
F. Criterii pentru includerea unităţilor sanitare în subprogram:
1.deţin acreditare valabilă pentru activitatea de prelevare de celule reproductive umane, pentru bancă de celule reproductive (procesare, conservare, stocare şi distribuţie) şi utilizare de celule umane în scop terapeutic (fertilizare in vitro) emisă în condiţiile legii;
2.deţin dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru unitatea sanitară, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat, valabilă la data includerii în subprogramul FIV/ET, cu obligaţia de a o reînnoi pe toată perioada derulării subprogramului;
3.deţin dovada plăţii la zi a contribuţiei la Fondul pentru asigurări sociale de sănătate şi a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, efectuată conform prevederilor legale în vigoare;
4.deţin documente doveditoare prin care personalul medico-sanitar îşi exercită profesia în cadrul unităţii sanitare;
5.personalul medical din cadrul unităţii sanitare deţine documente, valabile la data includerii în subprogramul FIV/ET, care certifică exercitarea profesiei conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează*1):
5.1.certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România pentru medici;
5.2.certificat de competenţă sau atestat de studii complementare în domeniul tratamentului infertilităţii cuplului şi reproducerii umane asistate medical pentru medicii de specialitate obstetrică-ginecologie;
5.3.certificat de competenţă în domeniul embriologiei umane emis de o autoritate europeană
5.4.autorizaţia de liberă practică pentru personalul mediu sanitar;
5.5.certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pentru personalul mediu sanitar valabile la data includerii în subprogramul FIV/ET;
6.deţin autorizaţie pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate emisă, în condiţiile legii, de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
7.fac dovada realizării anuale a minimum 100 de proceduri FIV/ET, în ultimii doi ani calendaristici, demonstrată prin raportarea către Agenţia Naţională de Transplant.
a)2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii;
b)un reprezentant al Agenţiei naţionale de transplant; c) 2 reprezentanţi ai Comisiei de specialitate obstetrică - ginecologie;
4.evaluarea dosarelor depuse în vederea includerii în subprogram se realizează în primele 5 zile lucrătoare ale lunii mai;
5.concluziile comisiei se consemnează într-un proces-verbal care se înregistrează şi se arhivează la Agenţia naţională de programe de sănătate; ele vor fi aduse la cunoştinţa solicitanţilor de către ANPS;
6.în baza procesului-verbal prevăzut la punctul 5 Agenţia naţională pentru programe de sănătate întocmeşte lista unităţilor sanitare care implementează subprogramul FIV/ET care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii;
7.includerea de noi unităţi sanitare în lista celor care implementează subprogramul se realizează în anul 2016, prin parcurgerea aceleaşi proceduri începând cu data de 1 ianuarie.
H. Asigurarea transparenţei în derularea subprogramului:
Unităţile sanitare incluse în lista unităţilor care implementează programul au următoarele obligaţii:
1.afişarea la sediul în care se realizează procedurile de fertilizare in vitro şi embriotransfer, precum şi pe pagina web proprie, a următoarelor informaţii:
1.1.lista personalului medical implicat în efectuarea procedurii FIV/ET
1.2.bugetul alocat
1.3.tarifele practicate
2.afişarea la sediul în care se realizează procedurile de fertilizare in vitro şi embriotransfer, precum şi pe pagina web proprie, până cel târziu la data de 10 a lunii în curs pentru perioada anterioară, a următoarelor date statistice înregistrate în luna precedentă şi cumulat de la începutul anului în cadrul subprogramului:
2.1.numărul dosarelor depuse;
2.2.numărul dosarelor aprobate;
2.3.numărul dosarelor incluse în lista de aşteptare;
2.4.numărul dosarelor neaprobate;
2.5.numărul de proceduri FIV/ET efectuate;
2.6.numărul de cazuri monitorizate până la 6 săptămâni după transferul embrionar.
I. Unităţi care implementează subprogramul:
1.Clinica Promed System - S.R.L. (Spitalul Wellborn) Târgovişte;
2.S.C. Life Line - Medical Center - S.R.L. Bucureşti;
3.S.C. MEDLIFE - S.A. Bucureşti;
4.Clinica Medicală «Gynera» - S.R.L. Bucureşti;
5.S.C. BIOGENESIS IVF - S.R.L. Bucureşti;
6.S.C. Clinica Polisano - S.R.L. Sibiu;
7.Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie «Prof. Dr. Panait Sârbu» Bucureşti;
8.S.C. BABE - S.R.L. Sângeorgiu de Mureş;
9.S.C. «Gynatal» - S.R.L. Timişoara;
10.S.C. NEWLIFE-BM - S.R.L. Iaşi.
Lit. I de la subtitlul IV.3.3., titlul IV.3., Cap. IV din anexa 5 a fost modificată de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
IV.
4.PROGRAMUL NAŢIONAL DE BOLI ENDOCRINE
A. Obiectiv:
Îmbunătăţirea depistării afecţiunilor endocrine cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei n scopul reducerii morbidităţii prin guşă endemică din cauza carenţei de iod şi a complicaţiilor sale.
B. Unitatea de asistenţă tehnică şi management a programului: structura din cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I. Parhon" Bucureşti
C. Activităţi:
Diagnosticarea afecţiunilor endocrine şi a complicaţiilor acestora determinate de carenţa de iod prin examinări imunologice şi anatomopatologice, după cum urmează:
1.disfuncţii tiroidiene: calcitonina, TRab;
2.cancer tiroidian: calcitonina, tiroglobulina, anticorpi antitiroglobulină, examen citodiagnostic - biopsia tiroidiană prin puncţie-aspiraţie cu ac fin.
D. Beneficiarii programului:
1.bolnavi cu manifestări clinice de disfuncţie tiroidiană (guşă endemică, hiperfuncţie sau hipofuncţie tiroidiană) confirmate prin dozări hormonale;
2.bolnavi cu cancer tiroidian.
E. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici:
1.1.număr bolnavi cu disfuncţie tiroidiană examinaţi: 6.000 bolnavi
1.2.număr bolnavi cu cancer tiroidian examinaţi: 1.500 bolnavi
2.indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/bolnav cu disfuncţie tiroidiană investigat: 160 lei, în condiţiile efectuării tuturor testelor prevăzute la titlul C punctul 1;
2.2.cost mediu estimat/investigaţie bolnav diagnosticat cu cancer tiroidian: 430 lei, în condiţiile efectuării tuturor testelor prevăzute la titlul C punctul 2.
3.indicatori de rezultat: creşterea ponderii bolnavilor cu afecţiuni endocrine determinate de carenţa de iod investigaţi prin metode imunologice şi anatomopatologice.
F. Natura cheltuielilor eligibile:
1.reactivi pentru determinarea calcitoninei, tiroglobulinei, evidenţiere anticorpi antitiroglobină, TRAb;
Pct. 1 de la lit. F, titlul IV.4., Cap. IV din anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.materiale sanitare: seringi cu ac fin pentru puncţie aspirativă tiroidiană, lame;
3.soluţii fixatoare şi coloranţi specifici pentru examen citodiagnostic
G. Criterii de selecţie pentru includerea unităţilor de specialitate lista unităţilor sanitare care implementează programul:
1.expertiză în domeniul endocrinologiei;
2.dotare şi expertiză pentru efectuarea dozărilor hormonale;
3.dotare şi expertiză pentru efectuarea dozărilor markerilor imuni;
4.dotare şi expertiză pentru efectuarea examen citodiagnostic - puncţie aspirativă tiroidiană;
5.dotare şi expertiză în asigurarea tratamentului chirurgical;
6.aviz favorabil al comisiei de specialitate endocrinologie.
H. Unităţi de specialitate care implementează:
1.Institutul Naţional de Endocrinologie "C.I. Parhon", Bucureşti;
2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;
3.Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Elias;
4.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;
5.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa;
6.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
7.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi;
8.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
9.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
10.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
IV.
5.PROGRAMUL NAŢIONAL DE TRATAMENT DIETETIC
PENTRU BOLI RARE
A. Obiectiv:
Tratamentul dietetic al bolnavilor adulţi cu fenilcetonurie
B. Asistenţa tehnică şi management:
Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate din Ministerul Sănătăţii
C. Activităţi:
Asigurarea produselor dietetice necesare bolnavilor (adulţi) cu fenilcetonurie
D. Criterii de eligibilitate: bolnavi adulţi cu diagnostic cert de fenilcetonurie
E. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici: număr bolnavi adult cu fenilcetonurie: 20;
2.indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/bolnav adult cu fenilcetonurie/an: 36.000 lei.
F. Natura cheltuielilor eligibile:
Suplimente proteice şi alimente de bază cu conţinut proteic scăzut pentru bolnavii cu fenilcetonurie, la următorul necesar minim calculat:
Modelul borderoului centralizator de la subpct. 3.2.7., subpct. 3.2., pct. 3 din anexa nr. IV. 3 la anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
3.2.8.raportează unităţii sanitare cu paturi din reţeaua căreia fac parte, trimestrial, cumulat de la începutul anului, în primele 5 zile lucrătoare de la data încheierii perioadei de raportare, indicatorii specifici subprogramului.
3.3.Atribuţiile specifice laboratoarelor de analize medicale în domeniul citologiei cervicale:
3.3.1.efectuează colorarea frotiurilor cervicale prin metoda Babeş-Papanicolaou, citirea rezultatului în sistem Bethesda 2001, precum şi interpretarea rezultatului testului Babeş-Papanicolaou;
3.3.2.completează secţiunea 3 a formularului FS1 în 3 exemplare autocopiative. Rezultatul testului Babeş-Papanicolaou este semnat şi parafat de medicul de specialitate în anatomie patologică;
3.3.3.transmit unităţii sanitare cu paturi din reţeaua căreia fac parte două exemplare - roz şi alb - ale formularului FS1 în care este consemnat rezultatul testului Babeş-Papanicolaou; transmiterea formularului se realizează în maximum 30 de zile lucrătoare de la primirea frotiurilor cervicale transmise de unitatea sanitară cu paturi din reţeaua căreia fac parte;
3.3.4.transmit medicului de familie care a eliberat formularul şi medicului recoltor rezultatul frotiului interpretat sub formă de scrisoare medicală semnată şi parafată de către medicul anatomo-patolog însoţit de câte o copie a formularului FS1 finalizat;
3.3.5.asigură arhivarea frotiurilor cervicale prelucrate în condiţii optime;
3.3.6.informează în scris unitatea sanitară cu paturi care a organizat reţeaua cu privire la calitatea frotiurilor transmise;
3.3.7.respectă sistemul informaţional prevăzut în prezentele norme metodologice;
3.3.8.pun la dispoziţia laboratorului de referinţă un eşantion de 10% din frotiurile cervicale citite în vederea monitorizării calităţii acestora, potrivit calendarului stabilit de către UATM-R;
3.3.9.elaborează şi implementează planul de menţinere sau de îmbunătăţire a calităţii prelucrării şi citirii frotiurilor cervicale, conform calendarului stabilit de UATM-R;
3.3.10.asigură participarea personalului la programe de formare profesională continuă;
3.3.11.efectuează controlul intern de calitate în conformitate cu protocoalele de asigurare a calităţii elaborate de către Comisie;
3.3.12.raportează unităţii sanitare cu paturi din reţeaua căreia fac parte, trimestrial, cumulat de la începutul anului, în primele 5 zile lucrătoare de la data încheierii perioadei de raportare, indicatorii specifici subprogramului;
3.3.13.comunică unităţii sanitare cu paturi din reţeaua căreia fac parte orice modificare a condiţiilor iniţiale care au stat la baza încheierii contractului, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la apariţia acestora;
3.3.14.transmite unităţii sanitare cu paturi din reţeaua căreia fac parte, în primele 3 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă, factura şi borderoul centralizator al serviciilor efectuate în cadrul subprogramului, în vederea decontării acestora; modelul borderoului este următorul:
Laboratorul de analize medicale în Reprezentantul legal al
domeniul citologiei cervicale, furnizorului de servicii medicale
reprezentat prin ........../..............
..............................
.............................. Medic de specialitate
Subpct. 3.3., pct. 3 din anexa nr. IV. 3 la anexa 5 la normele tehnice a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
3.4.Atribuţiile specifice unităţilor sanitare cu paturi care au organizat reţele de screening:
3.4.1.încheie contracte cu structurile prevăzute la punctul 1, subpunctele 1.1., 1.2., 1.2.3. pentru realizarea serviciilor medicale specifice screeningului pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, în condiţiile prevăzute în prezentele norme;
3.4.2.comunică centrelor de informare şi consiliere a femeilor privind măsurile de prevenire a cancerului de col uterin şi de mobilizare a populaţiei eligibile pentru testarea Babeş - Papanicolaou lista centrelor de recoltare incluse în reţeaua de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, inclusiv datele de contact ale acestora, şi actualizează permanent aceste date;
3.4.3.transmit UATM - R catagrafia femeilor eligibile înscrise în lista centrelor de informare şi consiliere a femeilor privind măsurile de prevenire a cancerului de col uterin şi de mobilizare a populaţiei eligibile pentru testarea Babeş-Papanicolaou incluse în reţea;
3.4.4.transmit laboratoarelor de analize medicale în domeniul citologiei cervicale incluse în reţea frotiurile cervicale realizate şi identificate în cadrul centrelor de recoltare însoţite de formularele FS1 în 3 exemplare autocopiative;
3.4.5.transmit centrelor de informare şi consiliere a femeilor privind măsurile de prevenire a cancerului de col uterin şi de mobilizare a populaţiei eligibile pentru testarea Babeş-Papanicolaou din reţeaua de screening, lunar, în primele 2 zile lucrătoare ale lunii în curs pentru luna precedentă, rezultatul testărilor Babeş-Papanicolaou sub forma unei copii a formularului FS1 completat în integralitate;
3.4.6.transmit centrelor de recoltare din reţeaua de screening, lunar, în primele 2 zile lucrătoare ale lunii în curs pentru luna precedentă, rezultatul testărilor Babeş - Papanicolaou sub forma unei copii a formularului FS1 completat în integralitate;
3.4.7.transmit UATM - R, lunar, în primele 3 zile lucrătoare ale lunii în curs pentru luna precedentă, un exemplar - alb - al formularului FS1 completat în integralitate;
3.4.8.transmit DSPJ/DSPMB, sau UATM - INSP după caz, pentru unităţile din subordinea Ministerului Sănătăţii, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă, factura, borderoul centralizator al cazurilor testate Babeş - Papanicolaou efectuate în cadrul subprogramului, precum şi copii ale formularelor FS1 aferente borderoului centralizator, în vederea decontării acestora.
3.4.9.decontează structurilor sanitare incluse în reţeaua sa, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data finanţării de către DSPJ/DSPMB, contravaloarea serviciilor medicale specifice contractate şi efectuate, pe baza facturii însoţite de borderoul centralizator, în limita valorilor de contract încheiate în acest sens, după cum urmează:
3.4.10.pentru centrele de informare şi consiliere a femeilor privind măsurile de prevenire a cancerului de col uterin şi de mobilizare a populaţiei eligibile pentru testarea Babeş-Papanicolaou decontarea se realizează la un tarif de 15 lei/caz cu formular FS1 completat în integralitate;
3.4.11.pentru centrele de recoltare decontarea se realizează la un tarif de 18 lei/caz cu formular FS1 completat în integralitate;
3.4.12.pentru laboratoarele de analize medicale în domeniul citologiei cervicale decontarea se realizează la un tarif de 40 lei/caz cu formular FS1 completat în integralitate;
3.4.13.centralizează indicatorii specifici subprogramului, pe care îi raportează, trimestrial, cumulat de la începutul anului şi anual, în primele 10 zile lucrătoare de la încheierea perioadei pentru care se face raportarea la UATM - R sau UATM - INSP pentru unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii, precum şi la DSP/DSPMB dacă se află într-o relaţie contractuală pentru implementarea subprogramului;
3.4.14.comunică în scris UATM - R disfuncţionalităţile apărute pe parcursul derulării subprogramului care nu pot fi rezolvate la nivel local;
3.4.15.întocmeşte evidenţa primară a serviciilor acordate de către structurile incluse în reţeaua de screening;
3.4.16.neprezentarea documentelor de către unitatea sanitară cu paturi, în termenul prevăzut de dispoziţiile prezentelor norme metodologice pentru realizarea finanţării, atrage prelungirea termenului de finanţare până la termenul următor prezentării documentelor.
Anexa IV.4
la anexa 5 la normele tehnice
1.Atribuţiile specifice direcţiile de sănătate publică în cadrul Subprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolaou la populaţia feminină eligibilă în regim de screening
1.asigură finanţarea pentru cazurile testate Babeş-Papanicolaou, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii, borderoului centralizator însoţit de copii ale formularelor FS1 aferente acestuia, prezentate atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, sumele aferente cazurilor testate Babeş-Papanicolaou contractate, efectuate, raportate şi validate, în limita valorilor de contract încheiate în acest sens, la un tarif de 73 lei/caz testat Babeş-Papanicolaou cu formular FS1 completat în integralitate;
2.la un tarif de 73 lei/caz testat Babeş-Papanicolaou, în condiţiile prevederilor prezentelor norme şi cu încadrarea în limita valorii contractului încheiat;
3.transmite UATM - INSP solicitarea lunară de finanţare, în condiţiile prevederilor legale în vigoare;
4.răspunde de urmărirea, evidenţierea şi controlul fondurilor alocate unităţilor sanitare cu paturi pentru finanţarea cazurilor testate Babeş-Papanicolaou contractate, efectuate şi raportate în cadrul subprogramului;
5.monitorizează indicatorii specifici subprogramului raportaţi de unităţile sanitare care au constituit reţele de screening, în condiţiile prevăzute în prezentele norme tehnice;
6.transmite UATM - INSP, trimestrial şi anual, cumulat de la începutul anului în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici subprogramului;
7.colaborează cu UATM - R în vederea desfăşurării activităţilor subprogramului în teritoriul de responsabilitate;
8.colaborează cu UATM - INSP în vederea desfăşurării campaniilor de IEC;
9.colaborează cu UATM - R în scopul instruirii medicilor de familie în vederea planificării şi organizării invitării femeilor eligibile din teritoriul de responsabilitate pentru participarea la testarea Babeş-Papanicolaou;
10.participă la acţiunile de control al modului de organizare, derulare şi monitorizare a activităţilor subprogramului.
11.încheie contracte pentru derularea subprogramului numai cu unităţile sanitare cu paturi selectate conform procedurii prevăzute în anexa nr. IV.3 la anexa 5, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 la normele tehnice, pe baza următoarelor documente:
10.4.1.cerere semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al Unităţii sanitare cu paturi;
10.4.2.actul de înfiinţare sau organizare;
10.4.3.autorizaţia sanitară de funcţionare sau, după caz, raportul de inspecţie eliberat de autoritatea de sănătate publică, prin care se confirmă îndeplinirea condiţiilor igienico-sanitare prevăzute de lege;
10.4.4.contul deschis la Trezoreria Statului sau la bancă;
10.4.5.codul unic de înregistrare (cod fiscal);
10.4.6.lista personalului medical care asigură furnizarea serviciilor medicale în cadrul fiecărei structuri medicale incluse în reţea, datele de contact ale acestuia, precum şi subprogramul de activitate destinat screeningului;
10.4.7.raportul de validare emis de către UATM- R.
12.afişează, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încheierii contractelor, prin postare pe pagina web şi la sediul direcţiei de sănătate publică, lista unităţilor sanitare cu paturi care derulează subprogramul, precum şi structura reţelelor de screening, pentru informarea femeilor eligibile pentru program, şi actualizează permanent această listă în funcţie de modificările apărute;
13.informează unităţile sanitare cu paturi care derulează subprogramul cu privire la condiţiile de contractare a cazurilor testate Babeş-Papanicolaou suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi la eventualele modificări ale acestora survenite ca urmare a apariţiei unor noi acte normative;
14.decontează unităţilor sanitare cu paturi care derulează subprogramul cazurile testate Babeş-Papanicolaou contractate, realizate şi raportate în cadrul subprogramului, pe baza cererii de finanţare şi a documentelor justificative prevăzute în normele tehnice, precum şi a borderoului centralizator prevăzut în anexa nr. IV.3 la anexa nr. 5, punctul 3, subpunctul 3.4, alineatul 3.4.8), pentru raportarea cazurilor testate Babeş-Papanicolaou în cadrul subprogramului în format electronic şi pe suport hârtie, parafat, ştampilat şi certificat prin semnătura reprezentantului legal al unităţii sanitare cu paturi, avizat în prealabil de către UATM - R;
15.verifică, prin sondaj, după primirea documentelor, datele raportate în documentele depuse în vederea decontării; în situaţia constatării unor neconcordanţe, direcţiile de sănătate publică reţin din sumele care urmează a fi decontate sumele acordate necuvenit şi constatate cu ocazia verificării prin sondaj;
16.efectuează controlul unităţilor sanitare cu paturi care au încheiat contracte pentru derularea subprogramului, în condiţiile stabilite de prezentele norme;
17.înmânează unităţilor sanitare cu paturi, la momentul finalizării controlului, procesele-verbale de constatare sau, după caz, le comunice acestora notele de constatare întocmite în termen de maximum o zi lucrătoare de la data prezentării în vederea efectuării controlului;
18.în cazul în care direcţiile de sănătate publică identifică probleme ce nu pot fi soluţionate la nivel local, acestea vor fi comunicate în scris UATM - R şi respectiv UATM - INSP.
Anexa IV.5
la anexa 5 la normele tehnice
Formular FS1
Font 8
Secţiunea 1
(se completează la nivelul cabinetului de medicină de familie)
Serie formular _________________________ CNP [][][][][][][][][][][][][]
Nume _____________________________ Prenume _______________________________
Adresa: Judeţ ___________________ Localitate _____________________________
Cabinet medical (nume, adresa, telefon) _________ Medic de familie _______
Antecedente personale (bifaţi în căsuţele corespunzătoare)
Absenţa congenitală [] Histerectomie totală [] afecţiune [] afecţiune
a colului uterin pentru benignă malignă
Data înmânării formularului: ________________________________
Secţiunea 2
(se completează la nivelul centrului de recoltare)
Centru recoltare ___________________ Medic recoltor ______________________
Data recoltării ____/___/___ Data ultimei menstruaţii ___/___/___
Status [] tratament hormonal Status post-terapeutic pentru alt cancer
hormonal: [] contracepţie decât cel cervical:
[] post-radioterapie
[] post-chimioterapie
[] Ciclică Purtătoare de IUD []
[] Sarcină
[] Menopauză Leucoree []
[] Lăuzie (12 săpt.) Sângerări [] la contact
[] Alăptare [] spontane
Aspectul [] cu leziuni vizibile În [] cauterizări Originea [] cervicală
colului: [] fără leziuni vizibile antecedente: ale colului eşantionului:
[] recoltare dificilă [] biopsii de col
(diagnostic/
descriere_____)
Citologie [] convenţională [] în mediu lichid
Secţiunea 3
(se completează la nivelul laboratorului de analize medicale)
Data eliberării rezultatului _______________________
Semnătura şi, după caz, parafa persoanei care efectuează citirea: [] medic de specialitate
anatomie-patologică
[] medic de specialitate
laborator
[] biolog
Semnătura şi parafa medicului de specialitate anatomie-patologică în cazul unui rezultat pozitiv ___
Anexa IV.6
la anexa nr. 5 la normele tehnice
CERERE DE EVALUARE A INDICAŢIEI DE TRANSPLANT
DE CELULE STEM HEMATOPOIETICE DE LA DONATOR NEÎNRUDIT
Către:
Comisia de allotransplant de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit (se va completa în două exemplare, unul care rămâne la Comisia de allotransplant de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit şi unul care va fi trimis Centrului de Transplant desemnat, în cazul avizului favorabil).
Ţinând cont de tipul de boală şi de evoluţia acesteia, este de apreciat că la nivelul cunoştinţelor medicale actuale, acest pacient are şanse mai mari de supravieţuire prin efectuarea unui allotransplant cu celule stem hematopoietice. Dat fiind că nu există donator în familie, solicit evaluarea cazului în vederea căutării, prin RNDVCSH, a unui donator neînrudit HLA compatibil
Prin prezenta, a fost desemnat Centrul de Transplant din cadrul ........... în vederea preluării şi includerii în programul de transplant a pacientului ........... CNP ............, cu diagnosticul ........... pentru efectuarea allotransplantului de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit.
Vă trimitem alăturat Decizia Comisiei de allotransplant de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit cu privire la cererea de evaluare a indicaţiei de transplant de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit, înregistrată cu Nr. ..........., care are avizul de începere căutării şi identificării prin RNDVCSH a unui donator neînrudit de celule stem hematopoietice compatibil şi efectuării de allotransplant de celule stem hematopietice.
în cazuri autologe, cu excluderea donării de ovocite
1.Absenţa sau obstrucţia trompelor uterine bilateral;
2.Patologie masculină severă - sub 5 milioane de spermatozoizi cu mobilitate progresivă sau sub 4% spermatozoizi cu morfologie normală;
3.Infertilitate de orice altă etiologie, inclusiv cea de cauză neidentificată, dacă tratamentele convenţionale nu au dat rezultat (eşecul obţinerii sarcinii după minim 3 cicluri de stimulare ovariană cu inseminare intrauterină);
4.Endometrioza în stadii avansate III-IV.
Anexa IV.11
la anexa nr. 5 la normele tehnice
Lista privind setul minim de investigaţii
paraclinice necesare pentru includere
în subprogramul FIV/ET:
Setul minim de investigaţii paraclinice efectuate la femei:
a)în ultimele 3 luni:
1.markeri endocrini:
1.1.TSH;
1.2.prolactina;
2.investigaţii imunologice pentru boli infecţioase:
2.1.Ag Chlamydia
2.2.Ag Mycoplasme;
3.examinări microbiologice: cultura secreţie col uterin;
4.examinări imagistice medicale:
4.1.histeroscopie sau sonohisterografie;
4.2.ecografie transvaginală.
b)în ultimele 6 luni:
1.markeri endocrini: AMH;
2.investigaţii imunologice pentru boli infecţioase:
2.1.Ag HBs;
2.2.Ac HBc;
2.3.Ac HCV;
2.4.Anti HIV;
2.5.VDRL sau TPHA;
c)în ultimele 12 luni:
1.investigaţii hematologice:
1.1.hemoleucograma;
1.2.APTT;
1.3.fibrinogenemie;
2.investigaţii biochimice:
2.1.glicemie;
2.2.uree serică;
2.3.creatinină serică;
2.4.TGO;
2.5.TGP;
3.investigaţii imunologice pentru boli infecţioase:
Setul minim de investigaţii paraclinice efectuate la bărbaţi:
a)în ultimele 6 luni:
1.examinări microbiologice
1.1.spermograma - efectuată în unitatea sanitară la care a depus dosarul
1.2.spermocultura
2.investigaţii imunologice pentru boli infecţioase:
2.1.Ag HBs;
2.2.Ac HBc;
2.3.Ac HCV;
2.4.HIV;
2.5.VDRL sau TPHA;
b)fără limită de timp:
1.investigaţii hematologice:
1.1.grup de sânge;
1.2.Rh.
Anexa 6
la normele tehnice
V. PROGRAMUL NAŢIONAL DE EVALUARE ŞI
PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII ŞI EDUCAŢIE
PENTRU SĂNĂTATE
A. Obiectiv:
Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţie prin promovarea unui stil de viaţă sănătos şi combaterea principalilor factori de risc:
B. Structură:
1.Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate;
2.Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun.
V.1. SUBPROGRAMUL DE EVALUARE ŞI PROMOVARE
A SĂNĂTĂŢII ŞI EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE
A. Unitatea naţională de asistenţă tehnică şi management:
Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti
B. Domenii specifice:
1.intervenţii pentru un stil de viaţă sănătos;
2.evaluarea stării de sănătate a populaţiei generale.
1.Intervenţii pentru un stil de viaţă sănătos:
1.1.organizarea şi desfăŞurarea campaniilor IEC destinate celebrării zilelor mondiale/europene conform calendarului stabilit anual şi campaniilor IEC cu teme stabilite pe baza unor priorităţi de sănătate specifice naţionale;
1.2.organizarea şi desfăşurarea campaniilor IEC destinate priorităţilor de sănătate specifice naţionale, locale şi responsabilităţilor rezultate din alte documente strategice;
Subpct. 1.2., pct. 1 de la lit. B a titlului V.1, Cap. V din anexa 6 la normele tehnice a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
1.3.activităţi desfăşurate pentru punerea în aplicare a planurilor judeţene de acţiune pentru alimentaţie sănătoasă şi activitate fizică la copii şi adolescenţi;
1.4.activităţi complementare.
1.1.Organizarea şi desfăşurarea campaniilor IEC destinate celebrării zilelor mondiale/europene conform calendarului stabilit anual şi campaniilor IEC cu teme stabilite pe baza unor priorităţi de sănătate specifice naţionale:
1.1.1.Obiectiv specific: creşterea numărului persoanelor informate privind stilul de viaţă sănătos şi combaterea principalilor factori de risc;
1.1.2.Beneficiari: populaţia generală şi grupe ţintă specifice stabilite la fiecare eveniment şi conform priorităţilor naţionale identificate;
1.1.3.Indicatori de evaluare:
1.2.3.1.indicatori fizici: număr de evenimente/campanii IEC: minim 5/an organizate şi desfăşurate la fiecare nivel (naţional, respectiv local);
1.2.3.2.indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/eveniment/campanie IEC: 500 lei
1.1.4.Unităţi de specialitate care implementează:
1.1.4.1.Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin Centrul naţional de evaluare şi promovare a stării de sănătate (CNEPSS);
1.1.4.2.direcţiile de sănătate publică, în parteneriat cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă.
1.1.5.Metodologia intervenţiei:
1.1.5.1.INSP prin CNEPSS realizează:
1.1.5.1.1.elaborarea propunerii calendarului anual pentru celebrarea zilelor mondiale/europene şi campanii IEC cu teme stabilite pe baza unor priorităţi de sănătate specifice naţionale şi transmiterea acestuia Ministerului Sănătăţii pentru aprobare;
1.1.5.1.3.elaborarea de materiale de către CRSP-uri conform calendarului, consultarea DSP-urilor, pretestarea materialelor şi elaborarea propunerilor de activităţi la nivelul DSP-urilor, transmiterea propunerilor la CRSP-uri şi CNEPSS şi transmiterea pentru aprobare la DGAMSP;
1.1.5.1.4.transmiterea de către DGAMSP a aprobării către CNEPSS;
1.1.5.1.5.transmiterea de către CNEPSS a materialelor aprobate către direcţiile de sănătate publică;
1.1.5.2.direcţiile de sănătate publică:
1.1.5.2.1.proiectarea şi implementarea la nivel local;
1.1.5.2.2.raportarea realizării activităţilor la CRSP, CNEPSS şi Ministerul Sănătăţii - DGAMSP.
1.2.Organizarea şi desfăşurarea campaniilor IEC destinate priorităţilor de sănătate specifice naţionale şi responsabilităţilor rezultate din alte documente strategice:
1.2.1.Obiectiv specific: creşterea ponderii populaţiei informate din grupurile ţintă privind determinanţii sănătăţii şi combaterea principalilor factori de risc;
1.2.2.Beneficiari: populaţia generală, grupuri vulnerabile, cu accent pe populaţia rromă şi grupe-ţintă specifice identificate conform priorităţilor naţionale şi locale;
Subpct. 1.2.2. de la paragraful 1.2., pct. 1 de la lit. B a titlului V.1, Cap. V din anexa 6 la normele tehnice a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
1.2.3.Indicatori de evaluare:
1.2.3.1.indicatori fizici: număr de intervenţii/activităţi IEC destinate populaţiilor vulnerabile organizate şi desfăşurate la nivel la fiecare nivel (naţional, respectiv local): minim 5/an;
1.2.3.2.indicatori de eficienţă: cost mediu estimat/intervenţii/activităţi IEC destinată populaţiilor vulnerabile organizată şi desfăşurată la nivel local: 500 lei;
1.2.4.Unităţi de specialitate care implementează:
1.2.4.1.INSP prin CNEPSS;
1.2.4.2.direcţiile de sănătate publică, în parteneriat cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă;
1.2.5.Metodologia intervenţiei: INSP prin CNEPSS asigură monitorizarea implementării şi raportarea rezultatelor;
1.3.Activităţi desfăşurate pentru punerea în aplicare a planurilor judeţene de acţiune pentru alimentaţie sănătoasă şi activitate fizică la copii şi adolescenţi:
1.3.1.Obiective specifice:
1.3.1.1.promovarea unui stil de viaţă sănătos în vederea adoptării unui comportament sanogen în ceea ce priveşte nutriţia şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor;
1.3.1.2.extinderea modelelor de bună practică privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor şi adolescenţilor şi elaborarea planurilor judeţene de acţiune pentru stil de viaţă sănătos;
1.3.2.Beneficiari: copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 3-19 ani;
1.3.3.Indicatori de evaluare:
1.3.3.1.indicatori fizici:
1.3.3.1.1.număr de activităţi desfăşurate la nivel judeţean în concordanţă cu planurile de acţiune judeţene privind alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică: 5.000 activităţi/an;
1.3.3.1.2.număr de instituţii implicate în desfăşurarea activităţilor: 400;
1.3.3.1.3.număr de copii şi tineri implicaţi în activităţile desfăşurate: 70.000 copii;
1.3.3.2.indicatori de rezultat: 12 judeţe care au elaborat şi implementat planuri stil de viaţă sănătos
1.3.4.Unităţi de specialitate care implementează:
1.3.4.1.INSP prin CNEPSS;
1.3.4.2.direcţiile de sănătate publică în parteneriat cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă.
1.4.Activităţi complementare:
1.4.1.Obiectiv specific: asigurarea organizării şi coordonării activităţilor;
1.4.2.Grup ţintă: neaplicabil;
1.4.3.Indicatori de evaluare:
1.4.3.1.indicatori fizici: număr activităţi coordonare/an: 5;
1.4.3.2.indicatori de rezultat: 5 rapoarte/an;
1.4.4.Unităţi de specialitate care implementează: INSP;
1.4.5.Metodologia intervenţiei: INSP prin CNEPSS va asigura:
1.4.5.1.desemnarea prin decizie internă a coordonatorilor activităţilor, activităţi suport şi coordonarea metodologică a realizării activităţilor;
1.4.5.3.educaţie continuă, instruirea şi formarea profesională în domeniu;
1.4.5.4.valorificarea şi diseminarea rezultatelor;
1.4.5.5.instruirea şi formarea personalului direcţiilor de sănătate publică;
1.4.5.6.elaborarea de proiecte de acte normative în domeniile specifice de responsabilitate.
2.Evaluarea stării de sănătate a populaţiei generale:
2.1.evaluarea stării de sănătate a copiilor şi tinerilor;
2.2.evaluarea stării de sănătate a populaţiei generale.
2.1.Evaluarea stării de sănătate a copiilor şi tinerilor
2.1.1.Activităţi:
2.1.1.1.evaluarea stării de nutriţie a copiilor din ciclul primar (6-10 ani) conform metodologiei OMS prin participarea la proiectul "European Childhood Obesity Surveillance Iniţiative (COSI)";
2.1.1.2.evaluarea nivelului de dezvoltare fizică şi a stării de sănătate pe baza examenelor medicale de bilanţ la copiii şi tinerii din colectivităţile şcolare din mediul urban şi rural;
2.1.1.3.evaluarea morbidităţii cronice prin dispensarizare în colectivităţile de copii şi tineri;
2.1.1.4.supravegherea stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor din colectivităţi prin efectuarea triajului epidemiologic după vacanţe;
2.1.1.5.identificarea, cuantificarea şi monitorizarea riscului specific pentru sănătate generat de comportamentele cu risc (YRBSS- CDC);
2.1.1.6.utilizarea modelului ecologic pentru intervenţiile de prevenire a violenţei la elevi;
2.1.1.7.evaluarea profilului de risc psiho-social în comunităţi şcolare;
2.1.1.8.realizarea de studii şi cercetări privind determinanţii sănătăţii.
2.1.2.Obiectiv specific: evaluarea sănătăţii copiilor şi tinerilor;
2.1.3.Beneficiari: copii şi tineri din colectivităţi de educaţie;
2.1.4.Indicatori de evaluare:
2.1.4.1.indicatori fizici: număr intervenţii de monitorizare a sănătăţii copiilor/an: 420/an
2.1.4.2.indicatori de eficienţă: 155 lei
2.1.4.3.indicatori de rezultat: 4 rapoarte anuale privind sănătatea copiilor;
Subpct. 2.1.4, pct. 2.1, domeniul 2, titlul V.1 al cap. V din anexa 6 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
2.1.5.Unităţi de specialitate care implementează:
2.1.5.1.INSP prin CNEPSS;
2.1.5.2.direcţiile de sănătate publică;
2.1.6.Metodologia intervenţiei:
2.1.6.1.INSP prin CNEPSS asigură metodologia intervenţiei
2.1.6.2.direcţiile de sănătate publică: asigură colectarea, validarea şi transmiterea lor către INSP.
2.2.Evaluarea stării de sănătate a populaţiei generale
2.2.1.Activităţi:
2.2.1.1.evaluarea stării de sănătate a populaţiei României;
2.2.1.2.monitorizarea inegalităţilor în starea de sănătate a populaţiei României;
2.2.1.3.realizarea de studii şi cercetări privind determinanţii sănătăţii;
2.2.1.4.realizarea de activităţi complementare.
2.2.2.Obiectiv specific: evidenţierea nivelului, tendinţelor indicatorilor stării de sănătate la nivel naţional şi teritorial;
2.2.3.Beneficiari: populaţia generală;
2.2.4.Indicatori de evaluare:
2.2.4.1.indicatori fizici: 4 rapoarte/an;
2.2.4.2.indicatori de eficienţă: cost mediu/raport: 5000 lei/raport naţional;
2.2.4.3.indicatori de rezultat: 2 rapoarte naţionale anuale privind starea de sănătate a populaţiei elaborat;
2.2.5.Unităţi de specialitate care implementează:
2.2.5.1.INSP;
2.2.5.2.direcţiile de sănătate publică.
2.2.6.Metodologia intervenţiei:
2.2.6.1.INSP prin CNEPSS stabileşte priorităţile de cercetare pe baza priorităţilor naţionale şi a propunerilor elaborate de către CRPSS;
2.2.6.2.direcţiile de sănătate publică selectate asigură colectarea datelor.
C. Natura cheltuielilor eligibile:
1.furnituri de birou: creioane, pixuri şi mine, roller, hârtie, dosare, mape, coperţi îndosariere, bibliorafturi, plicuri, etichete, agrafe, capse, perforator, capsator, decapsator, cutter, markere, radiere, inele îndosariere, folii protectoare, pastă corectoare, post-it, scotch, sfoară, suporţi documente, calculator de birou, index adeziv, foarfece; hârtie pentru xerox şi imprimantă, toner/cartuş pentru imprimantă, fax, copiator, CD şi DVD, multifuncţională, stick memorie;
2.carburanţi şi lubrifianţi: achiziţia de benzină, motorină şi alţi carburanţi pentru mijloacele de transport din dotare; achiziţia de bonuri de combustibil; plata cardurilor de combustibil utilizate la benzinării;
3.piese de schimb şi accesorii pentru calculatoare, faxuri, imprimante, scanner, xerox, fax şi multifuncţionale achiziţionate din fondurile programului;
4.timbre, servicii de poştă şi curierat, taxe poştale, abonament internet;
5.editarea, tipărirea, multiplicarea şi diseminarea materiale de IEC: pliante, afişe, broşuri, bannere, sinteze, rapoarte, ghiduri şi buletine informative, chestionare;
6.materiale promoţionale cu mesaje educaţionale;
7.întreţinerea şi exploatarea dotărilor pentru comunicare-informare achiziţionate din fondurile programului: echipamente informatice, copiatoare, faxuri, xerox şi multifuncţionale;
8.reactivi: teste rapide control factori de risc;
9.obiecte de inventar necesare pentru realizarea activităţilor programului: active cu durată de folosinţă mai mare de 1 an şi valoare unitară sub 2.500 lei: tensiometre laptopuri, videoproiectoare, unităţi centrale, monitoare,imprimante, scanner, xerox, fax şi multifuncţionale;
10.deplasări interne: transport, cazarea şi diurna personalului propriu, taxe drum;
11.pregătire profesională: costuri cursurilor de perfecţionare efectuate periodic;
12.achiziţionarea softurilor de prelucrare statistică a datelor;
13.cheltuieli de personal şi/sau pentru încheierea contractelor de prestării servicii conform prevederilor art. 49, alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
V.2. SUBPROGRAMUL DE PREVENIRE ŞI
COMBATERE A CONSUMULUI DE TUTUN
A. Unitatea naţională de asistenţă tehnică şi management
Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta"
B. Obiective specifice:
1.creşterea numărului persoanelor informate privind posibilitatea de a beneficia de tratament specific pentru renunţarea la fumat;
2.creşterea numărului de persoane care beneficiază de tratament medicamentos în vederea renunţării la fumat;
3.analiza impactului măsurilor de combatere a consumului de tutun în rândul populaţiei adulte din România.
C. Activităţi:
1.organizarea unei campanii naţionale IEC pentru celebrarea Zilei Naţionale fără Tutun prin Conferinţă de presă, realizare şi distribuire de materiale informative de tip postere şi flyere;
2.continuarea şi promovarea activităţii liniei telefonice apelabilă gratuit "Tel Verde - STOP FUMAT", precum şi a paginilor web www.stopfumat.eu şi Facebook www.facebook.com/stopfumat.eu ;
3.asigurarea tratamentului medicamentos necesar pentru renunţarea la fumat, conform recomandărilor organizaţiilor profesionale din domeniu;
4.actualizarea studiului de evaluare a consumului de tutun în rândul adulţilor prin reluarea Global Adult Tobacco Survey (GATS) - forma scurtă, studiu validat şi recomandat de OMS-Europa.
D. Beneficiari: persoanele care fumează.
E. Indicatori de evaluare:
1.indicatori fizici:
1.1.număr de campanii naţionale IEC: 1 campanie naţională IEC organizată în cea de-a treia săptămână din luna noiembrie;
1.2.număr total de persoane care au apelat gratuit linia telefonică "Tel Verde - STOP FUMAT": 10.000/an;
1.3.număr total de persoane care au accesat informaţii în mediul virtual: 40.000 persoane;
1.4.număr total de persoane care au beneficiat de tratament medicamentos în vederea renunţării la fumat: 5000/an;
1.5.număr total de studii de evaluare a impactului măsurilor de combatere a consumului de tutun: 1/an;
2.indicatori de eficienţă:
2.1.cost mediu estimat/campanie naţională IEC: 8000 lei;
2.2.cost mediu estimat/persoană care a apelat linia telefonică: 11 lei
2.3.cost mediu estimat/persoană care a accesat informaţiile în mediul virtual: 0,1 lei
2.4.cost mediu estimat/persoană care a beneficiat de tratament medicamentos în vederea renunţării la fumat: 400 lei/persoană
2.5.cost mediu estimat/studiu de evaluare: 80.000 lei.
3.indicatori de rezultat:
3.1.creşterea numărului de persoane care apelează gratuit linia telefonică "Tel Verde - STOP FUMAT" cu 10% faţă de anul precedent;
3.2.creşterea numărului de persoane care accesează informaţiile în mediul virtual cu 10% în anul 2016 faţă de anul 2015;
3.3.creşterea numărului de persoane care beneficiază de tratament medicamentos în vederea renunţării la fumat cu 10% faţă de anul precedent;
3.4.creşterea numărului de persoane care renunţă la fumat după primirea terapiei specifice cu minimum l0% în anul 2016 faţă de anul 2015.
2.abonament pentru: linia telefonică gratuită "Tel Verde - STOP FUMAT"; şi găzduire internet;
3.prestări servicii pentru:
3.1.întreţinerea şi up-gradarea paginii de internet;
3.2.editarea, tipărirea şi multiplicarea materialelor de suport pentru campania IEC;
3.3.realizarea studiului de evaluare a consumului de tutun în rândul adulţilor;
4.cheltuieli de personal şi/sau pentru încheierea contractelor de prestări servicii conform prevederilor art. 49, alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
G. Criterii de selecţie pentru includerea unităţilor de specialitate în lista unităţilor care implementează subprogramul:
1.disponibilitatea de a stabili o relaţie contractuală, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare, cu un medic cu drept de practică medicală care a urmat cel puţin 2 cursuri postuniversitare în domeniul tabacologiei, dintre care cel puţin unul din domeniul asistenţei psihologice a fumătorilor (de exemplu, curs de tehnici cognitiv-comportamentale în domeniul tabacologiei), pentru oferirea de consultaţii specifice în vederea renunţării la fumat;
2.să încaseze de la pacienţii care se adresează programului o sumă de maxim 100 lei reprezentând contravaloarea celor 4 consultaţii specifice în vederea renunţării la fumat din care minim 70% să o achite medicului care prestează serviciile medicale specifice;
3.să primească în farmacie, medicamentele specifice tratamentului dependenţei nicotinice acordate prin program.
H. Lista unităţilor de specialitate care implementează:
1.activităţile prevăzute la punctul 3.1, 3.2, 3.4: Institutul Naţional de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" Bucureşti;
2.activitatea prevăzută la punctul 3.3.:
2.1.Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C. C Iliescu" Bucureşti;
2.2.Institutul Naţional de Pneumoftiziologie "Prof. Dr. Marius Nasta" Bucureşti;
2.3.Spitalul MAI "Prof. Dr. D. Gerota" Bucureşti;
2.4.Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşita;
2.5.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia;
2.6.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Prof. Dr.Victor Babeş";
2.7.Timişoara, Spitalul Clinic de Pneumologie "Leon Daniello" Cluj Napoca;
2.8.Spitalul Clinic de Pneumologie Iaşi;
2.9.Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi;
2.10.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi;
2.11.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
2.12.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brânzeu" Timişoara;
2.13.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Alba Iulia;
2.14.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Deva;
2.15.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi;
2.16.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ploieşti;
2.17.Spitalul Clinic Municipal Arad;
2.18.Spitalul de Boli Pulmonare Breaza;
2.19.Spitalul de pneumoftiziologie Baia Mare;
2.20.Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila;
2.21.Spitalul de Pneumoftiziologie Constanţa;
2.22.Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede;
2.23.Spitalul de Urgenţă Târgu Jiu;
2.24.Spitalul de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti,
2.25.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte;
2.26.Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui;
2.27.Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău;
2.28.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr Fogolyan Kristof", Sfântu Gheorghe, Covasna;
2.29.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani;
2.30.Spitalul Militar "Regina Maria" Braşov;
2.31.Spitalul Militar Piteşti;
2.32.Spitalul Municipal de Urgenţă Roman;
2.33.Spitalul Municipal Mediaş;
2.34.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare;
Subpct. 2.34. al pct. 2 de la lit. H a titlului V.2, Cap. V din anexa 6 la normele tehnice a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.35.Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna Bucovat;
Subpct. 2.35. al pct. 2 de la lit. H a titlului V.2, Cap. V din anexa 6 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.36.Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie «Victor Babeş» Craiova;
Subpct. 2.36. al pct. 2 de la lit. H a titlului V.2, Cap. V din anexa 6 la normele tehnice a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.37.Spitalul Militar de Urgenţă «Dr. Ion Jianu» Piteşti;
Subpct. 2.37. al pct. 2 de la lit. H a titlului V.2, Cap. V din anexa 6 la normele tehnice a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
2.38.Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov
Subpct. 2.38. al pct. 2 de la lit. H a titlului V.2, Cap. V din anexa 6 la normele tehnice a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
Anexa 7
la normele tehnice
VI. PROGRAMUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A FEMEII ŞI COPILULUI
A. Obiective:
1.ameliorarea stării de nutriţie a mamei şi copilului;
2.îmbunătăţirea stării de sănătate a copilului;
3.îmbunătăţirea stării de sănătate a femeii;
4.reducerea riscului de mortalitate infantilă şi maternă.
B. Structura:
1.Subprogramul pentru ameliorarea stării de nutriţie a mamei şi copilului;
2.Subprogramul de sănătate a copilului;
3.Subprogramul de sănătate a femeii.
C. Unitate de asistenţă tehnică şi management: structura de specialitate din cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti
VI.
1.SUBPROGRAMUL PENTRU AMELIORAREA STĂRII DE NUTRIŢIE A MAMEI şi COPILULUI
Intervenţii pentru ameliorarea stării de nutriţie a mamei şi copilului:
1.promovarea alăptării, educaţiei prenatale şi îngrijirii nou-născuţilor;
2.profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 - 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf;
3.profilaxia malnutriţiei la copiii cu greutate mică la naştere.
1.Promovarea alăptării, educaţiei prenatale şi îngrijirii nou-născuţilor
1.1.Activităţi: monitorizarea, evaluarea, certificarea/recertificarea "Spitalelor Prietene ale Copilului", în parteneriat cu reprezentanţa UNICEF în România, prin intermediul reţelei de evaluatori naţionali;
1.2.Indicatori de evaluare:
1.2.1 indicatori fizici: număr de unităţi sanitare monitorizate, evaluate, certificate/recertificate: 10/an;
1.2.2.indicatori de eficienţă: cost mediu/activitate de monitorizare, evaluare, certificare/recertificare: 1.300 lei.
1.3.Natura cheltuielilor eligibile: cheltuieli de deplasare pentru personalul propriu: transport, cazare, diurnă.
1.4.Unităţi de specialitate care implementează:
Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti.
2.Profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 - 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf
2.1.Activităţi: procurarea şi distribuţia de lapte praf la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 - 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf, conform prevederilor legale în vigoare*)
2.2.Indicatori de evaluare:
2.2.1.indicatori fizici: număr de copii beneficiari: 55.000/an;
2.2.2.indicatori de eficienţă: cost mediu/copil beneficiar: 115 lei.
2.3.Natura cheltuielilor: lapte praf - formulă pentru sugari
2.4 Unităţi de specialitate care implementează:
2.4.1.direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
2.4.2.cabinete de asistenţă medicală primară.
3.Profilaxia malnutriţiei la copiii cu greutate mică la naştere şi analiza mortalităţii infantile
3.1.Activităţi:
3.1.1.administrarea de soluţii pentru alimentaţie parenterală şi alimente cu destinaţie medicală specială, pentru copilul cu greutate mică la naştere în scopul recuperării nutriţionale a acestuia şi prevenirii malnutriţiei protein-calorice; administrare în timpul spitalizării sau în regim ambulatoriu, după caz;
3.1.2.analiza a mortalităţii infantile, la nivel naţional, sub coordonarea Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;
3.2.Beneficiarii intervenţiei: copii cu greutatea la naştere sub 2500 g până la vârsta de 3 luni sau greutatea de 3000 gr.
3.3.Indicatori de evaluare:
3.3.1.indicatori fizici:
3.3.1.1.număr copii beneficiari: 18.000 copii/an;
3.3.1.2.număr rapoarte privind mortalitatea infantilă: 1/an;
3.3.2.indicatori de eficienţă: cost mediu/copil beneficiar: 80 lei
3.4.Natura cheltuielilor eligibile:
3.4.1.soluţii pentru alimentaţie parenterală (soluţii pentru nutriţia parenterală: soluţii glucoză 33% iv., soluţii de aminoacizi de uz iv 10%, soluţie de albumină umană, soluţii pediatrice de vitamine lipo şi hidrosolubile de uz pediatric, soluţii pediatrice de oligoelemente de uz iv, soluţii pediatrice de lipide de uz iv. 10%);
3.4.2.alimente cu destinaţie medicală specială pentru copilul cu greutate mică la naştere (formule de lapte praf pentru alimentaţia prematurilor, fortifianţi de lapte matern, formule semielementale şi elementale de lapte praf pentru prematurii cu patologie intestinală în perioada neonatală);
3.4.3.sonde de alimentaţie, branule cu dimensiuni adecvate prematurilor, seringi, tub prelungitor pentru infuzomat, catetere centrale.
3.5.Unităţi de specialitate care implementează:
3.5.1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului «Prof. Dr. Alfred Rusescu» Bucureşti;
3.5.2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;
3.5.3.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
3.5.4.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
3.5.5.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
3.5.6.Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Bucureşti;
3.5.7.Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;
3.5.8.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti;
3.5.9.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M.S. Curie» Bucureşti;
3.5.10.Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Ioan» Bucureşti;
3.5.11.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Focşani;
3.5.12.Spital Judeţean de Urgenţă Alba Iulia;
3.5.13.Spital Judeţean de Urgenţă Arad;
3.5.14.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, Argeş;
3.5.15.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău;
3.5.16.Spitalul Municipal Oneşti, Bacău;
3.5.17.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Bihor;
3.5.18.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa;
3.5.19.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Mavromati» Botoşani;
3.5.20.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. I. A. Sbârcea» Braşov;
3.5.21.Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila;
3.5.22.Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău;
3.5.23.Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Caraş-Severin;
3.5.24.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa;
3.5.25.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Dâmboviţa;
3.5.26.Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Dolj;
3.5.27.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Ap. Andrei» Galaţi;
3.5.28.Spitalul de Obstetrică-Ginecologie «Buna Vestire» Galaţi;
3.5.29.Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu;
3.5.30.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Gorj;
3.5.31.Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc Harghita;
3.5.32.Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, Harghita;
3.5.33.Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Hunedoara;
3.5.34.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, Ialomiţa;
3.5.35.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Cuza-Vodă», Iaşi;
3.5.36.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Elena Doamna», Iaşi;
3.5.37.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria», Iaşi;
3.5.38.Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, Iaşi;
3.5.39.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare, Maramureş;
3.5.40.Spital Municipal Sighetu Marmaţiei, Maramureş;
3.5.41.Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi;
3.5.42.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
3.5.43.Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, Neamţ;
3.5.44.Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Olt;
3.5.45.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti, Prahova;
3.5.46.Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare;
3.5.47.Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Sălaj;
3.5.48.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
3.5.49.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Ioan cel Nou» Suceava;
3.5.50.Spitalul Municipal «Sf. Doctori Cosma şi Damian» Rădăuţi, Suceava;
3.5.51.Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, Teleorman;
3.5.52.Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă, Timişoara;
3.5.53.Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea;
3.5.54.Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui;
3.5.55.Spitalul Municipal de Urgenţă «Elena Beldiman» Bârlad, Vaslui;
3.5.61.Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti;
3.5.62.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Bucureşti;
3.5.63.Spitalul Clinic «Dr. I. Cantacuzino» Bucureşti;
3.5.64.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Prof. Dr. Panait Sârbu» Bucureşti;
3.5.65.Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov.
Pct. 1.3.5. de la intervenţia 3 a titlului VI.1, Cap. VI din anexa 7 la normele tehnice a devenit pct. 3.5. în forma modificată conform pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
VI.
2.SUBPROGRAMUL DE SĂNĂTATE A COPILULUI
Intervenţii pentru sănătatea copilului:
1.screening neonatal pentru fenilcetonurie şi hipotiroidism congenital, confirmarea diagnosticului de fenilcetonurie şi aplicarea dietei specifice pentru fenilcetonurie, precum şi profilaxia distrofiei la copiii diagnosticaţi cu alte boli înnăscute de metabolism, prin administrarea de alimente cu destinaţie medicală specială;
2.prevenirea deficienţelor de auz prin screening neonatal;
3.prevenirea retinopatiei de prematuritate şi a complicaţiilor acesteia, prin screening neonatal, laserterapie şi monitorizarea bolnavilor;
4.prevenţia morbidităţii asociate şi a complicaţiilor, prin diagnostic precoce, precum şi monitorizarea unor afecţiuni cronice la copil;
5.prevenirea complicaţiilor, prin diagnostic precoce al unor afecţiuni neuropsihice cronice la copil: epilepsia, paraliziile cerebrale, întârzierile neuropsihomotorii de cauze multifactoriale
1.Screening neonatal pentru fenilcetonurie şi hipotiroidism congenital, confirmarea diagnosticului de fenilcetonurie şi aplicarea dietei specifice, precum şi profilaxia distrofiei la copiii diagnosticaţi cu alte boli înnăscute de metabolism, prin administrarea de alimente cu destinaţie medicală specială
1.1.Screening neonatal pentru fenilcetonurie şi hipotiroidism congenital, confirmarea diagnosticului pentru fenilcetonurie şi aplicarea dietei specifice şi monitorizarea tratamentului
1.1.1.Activităţi:
1.1.1.1.recoltarea, transportul şi efectuarea testelor specifice screening-ului neonatal prin dozarea TSH-ului neonatal din dry spot în cazul hipotiroidismului congenital şi a PKU din dry spot în cazul fenilcetonuriei, la nivel naţional;
1.1.1.2.dozarea fenilalaninei şi a tirozinei serice pentru confirmarea diagnosticului în fenilcetonurie şi monitorizarea tratamentului;
1.1.1.3.prescrierea dietei specifice şi acordarea alimentelor pentru copiii cu fenilcetonurie, în timpul spitalizării şi în regim ambulatoriu;
1.1.2.Beneficiarii intervenţiei:
a)pentru screening pentru depistarea fenilcetonuriei şi hipotiroidismului congenital: nou-născuţi;
b)pentru confirmarea diagnosticului de fenilcetonurie: copiii cu rezultate pozitive în screening;
c)pentru tratament dietetic: copii cu diagnostic confirmat de fenilcetonurie.
1.1.3.Indicatori de evaluare:
1.1.3.1.indicatori fizici:
1.1.3.1.1.număr nou-născuţi testaţi pentru fenilcetonurie: 170.000
1.1.3.1.2.număr nou-născuţi testaţi pentru hipotiroidism congenital: 170.000/an;
1.1.3.1.3.număr copii confirmaţi cu diagnostic de fenilcetonurie: 10/an;
1.1.3.1.4.număr copii care au primit dietă specifică pentru fenilcetonurie: 114/an;
1.1.3.2.indicatori de eficienţă:
1.1.3.2.1.cost mediu/copil testat în screeing pentru hipotiroidism congenital: 10 lei;
1.1.3.2.2.cost mediu/copil testat în screening pentru pentru fenilcetonurie: 10 lei;
1.1.3.2.3.cost mediu/copil testat pentru confirmarea diagnosticului în fenilcetonurie: 40 lei/copil;
1.1.3.2.4.cost mediu/copil care a primit dietă specifică pentru fenilcetonurie: 12.000 lei/copil/lună.
1.1.4.Natura cheltuielilor eligibile:
1.1.4.1 kituri testare screening fenilcetonurie şi hipotiroidism, kituri pentru confirmarea diagnosticului de fenilcetonurie, carduri de recoltare, materiale sanitare: conuri şi pipete;
1.1.4.2.transportul probelor către centrele regionale;
1.1.4.3.alimente cu destinaţie medicală specială conform tabelului:
1.1.4.4.cheltuieli de personal şi/sau pentru încheierea contractelor de prestări de servicii conform prevederilor art. 49 alin. (3)-(6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
1.1.5.Unităţi de specialitate care implementează:
1.1.5.1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;
1.1.5.2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca - Secţia clinică de neonatologie;
1.1.5.3.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
1.1.5.4.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi;
1.1.5.5.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara;
1.1.5.6.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
1.1.6.Arondarea teritorială a spitalelor în structura cărora funcţionează secţii, compartimente de nou-născuţi:
1.1.6.1.Centrul regional Bucureşti din structura Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti are arondate unităţile sanitare din municipiul Bucureşti şi din judeţele Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Vâlcea, Argeş, Braşov, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Vrancea, Gorj, Covasna, Olt, Dolj, Alba, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Mehedinţi, Arad, Bistriţa-Năsăud;
1.1.6.2.Centrul regional Cluj din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca are arondate unităţile sanitare din judeţele Cluj, Maramureş, Bihor, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Harghita,
1.1.6.3.Centrul regional Iaşi din structura Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi are arondate unităţile sanitare din judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Bacău, Vaslui;
1.1.6.4.Centrul regional Timiş din structura Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara are arondate unităţile sanitare din judeţele Timiş, Caraş-Severin;
1.1.6.5.Centrul regional Mureş din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş are arondate unităţile sanitare din judeţul Mureş.
1.2.Profilaxia distrofiei la copiii diagnosticaţi cu alte boli înnăscute de metabolism, prin administrarea de alimente cu destinaţie medicală specială
1.2.1.Activităţi: procurarea şi acordarea de alimente cu destinaţie medicală specială la copiii diagnosticaţi cu boli înnăscute de metabolism.
1.2.2.Beneficiarii intervenţiei: copiii diagnosticaţi cu boli înnăscute de metabolism
1.2.3.Indicatori de evaluare:
1.2.3.1.indicatori fizici: număr de copii beneficiari: 25 copii;
1.2.3.2.indicatori de eficienţă: cost mediu/copil beneficiar: 7.300 lei.
1.2.4.Natura cheltuielilor eligibile: alimente cu destinaţie medicală specială conform tabelului:
Subpct. 1.2.4, pct. 1.2, intervenţia 1 de la titlul VI.2 al cap. VI din anexa 7 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
1.2.5.Unităţi de specialitate care implementează:
1.2.5.1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;
1.2.5.2.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu";
1.2.5.3.Spitalul Clinic Municipal "Dr.Gavril Curteanu" Oradea, Bihor;
1.2.5.4.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
3.Prevenirea deficienţelor de auz prin screening neonatal
3.1.Activităţi:
3.1.1.efectuarea screening-ului pentru depistarea precoce a surdităţii la nou-născut;
3.1.2.instruirea personalului medical pentru efectuarea screening-ului.
3.2.Indicatori de evaluare:
3.1.1.indicatori fizici:
3.1.1.1.număr nou-născuţi la care se efectuează screening pentru depistarea deficienţelor de auz: 50.000 copii/an;
3.1.1.2.număr persoane instruite: 360 persoane;
3.1.2.indicatori de eficienţă:
3.1.2.1.cost mediu/copil la care s-a efectuat screening-ul: 10 lei.
3.3.2.cheltuielile pentru instruirea personalului medical;
3.3.3.cheltuieli de personal şi/sau pentru încheierea contractelor de prestări de servicii conform prevederilor art. 49 alin. (3)-(6) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
3.4.Unităţi de specialitate care implementează:
1.Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. dr. Dorin Hociotă" Bucureşti;
2.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;
3.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Panait Sârbu" Bucureşti;
4.Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara;
5.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara - compartimentul O.R.L.;
6.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara - Clinica O.R.L. Pediatrie;
7.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;
9.Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi - Clinica de O.R.L.;
10.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
11.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău;
12.Spitalul Obstetrică-Ginecologie "Dr. Ioan Aurel Sbârcea" Braşov;
13.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea;
14.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
15.Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava;
16.Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino" Bucureşti.
17.Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Filantropia" Bucureşti
4.Prevenirea complicaţiilor retinopatiei de prematuritate, prin screening neonatal, laserterapie şi dispensarizarea bolnavilor
4.1.Activităţi:
4.1.1.efectuarea screening-ului pentru depistarea riscului de cecitate prin retinopatie de prematuritate prin oftalmoscopie indirectă conform ghidului naţional de screening al retinopatiei de prematuritate;
4.1.2.laserterapia la copii selectaţi prin screening;
4.1.3.monitorizarea copiilor.
4.2.Beneficiari intervenţiei:
a)prematurii cu VG: 34 săptămâni şi Gn:: 2000g b) prematurii cu VG > 34 săptămâni şi Gn > 2000 g cu factori de risc perinatali (hipoxie la naştere, sindrom de detresă respiratorie a nou-născutului pentru care au primit oxigenoterapie cu FiO(2) > 40%, ventilaţie mecanică, hemoragie intraventriculară, hiperbilirubinemie, icter prelungit, sepsis neonatal, anemie, enterocolită necrozantă, şoc neonatal pentru care a primit tratament cu dopamină).
4.3.Indicatori de evaluare:
4.3.1.indicatori fizici:
4.3.1.1.număr prematuri testaţi pentru depistarea retinopatiei: 2.900 prematuri testaţi;
4.3.2.număr prematuri beneficiari ai laserterapiei:140 prematuri trataţi/an;
4.3.3.număr de consultaţii medicale prin oftalmoscopie indirectă/copil cu retinopatie de prematuritate monitorizat prin oftalmoscopie indirectă: 10 consultaţii;
4.3.2.indicatori de eficienţă:
4.3.2.1.cost mediu/prematur testat prin screening: 17 lei;
4.3.2.2.cost mediu/prematur beneficiar al laserterapiei: 440 lei;
4.3.2.3.cost mediu/consultaţie medicală/copil cu retinopatie de prematuritate monitorizat prin oftalmoscopieindirectă: 17 lei.
4.4.Natura cheltuielilor eligibile:
4.4.1.servicii medicale de oftalmoscopie indirectă finanţate la un tarif de 17 lei/examen prin oftalmoscopie indirectă;
4.4.2.servicii medicale de tratament prin laserterapie finanţate la un tarif de 440 lei/copil cu retinopatie de prematuritate tratat prin laserterapie.
4.5.Unităţi de specialitate care implementează:
1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. Dr. Alfred Rusescu" Bucureşti;
2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;
3.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
4.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Bihor;
5.Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie "Dr. I. A. Sbârcea" Braşov;
6.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa;
7.Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Dolj;
8.Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi;
9.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
10.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
Subpct. 10. de la pct. 4.5, intervenţia 4 a titlului VI.2, Cap. VI din anexa 7 la normele tehnice a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
11.Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara;
12.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M.S. Curie» Bucureşti.
Subpct. 12. de la pct. 4.5, intervenţia 4 a titlului VI.2, Cap. VI din anexa 7 la normele tehnice a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
5.Prevenţia morbidităţii asociate şi a complicaţiilor, prin diagnostic precoce, precum şi monitorizarea unor afecţiuni cronice la copil
5.1.Structura:
5.1.1.astmul bronşic la copil;
5.1.2.afecţiuni generatoare de malabsorbţie/malnutriţie şi diaree cronică la copil;
5.1.3.mucoviscidoza la copil;
5.1.4.imunodeficienţele primare umorale la copil;
5.1.5.afecţiuni generatoare de hepatită cronică la copil.
5.2.Activităţi:
5.2.1.investigaţia specifică, paraclinică şi de laborator pentru stabilirea precoce a diagnosticului, prevenirea morbidităţii asociate şi monitorizarea pacienţilor;
5.2.2.acordarea produselor nutriţionale cu destinaţie medicală specială la copiii cu afecţiuni generatoare de malabsorbţie, malnutriţie şi diaree cronică, în ambulatoriu şi în spital;
5.2.3.acordarea medicamentelor pentru tratamentul mucoviscidozei la copil şi susţinerea nutriţională, pe perioada spitalizării.
5.3.Beneficiarii programului:
5.3.1.copii cu prezumţie clinică pentru afecţiunile menţionate;
5.3.2.copii aparţinând unor grupe majore de risc în vederea diagnosticului precoce;
5.3.3.copii cu diagnosticul stabilit şi care necesită tratament specific şi monitorizarea clinică,paraclinică şi de laborator a afecţiunii.
5.4.Indicatori de evaluare:
5.4.1.indicatori fizici:
5.4.1.1.număr de copii la care s-au făcut teste specifice pentru controlul astmului bronşic: 4.600/an;
5.4.1.2.număr de copii investigaţi pentru diaree cronică/sindrom de malabsorbţie: 2.700/an;
5.4.1.3.număr de copii cu diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutriţie beneficiari de dietă specifică: 1.500/an;
5.4.1.4.număr de copii testaţi pentru mucoviscidoză: 1.500/an;
5.4.1.5.număr de copii trataţi pentru mucoviscidoză: 400/an
5.4.1.6.număr de copii testaţi pentru imunodeficienţe primare umorale: 2.700/an;
5.4.1.6.număr de copii la care s-au făcut teste specifice pentru diagnosticul de hepatită cronică şi pentru monitorizarea evoluţiei bolii: 1.700/an;
5.4.2.indicatori de eficienţă:
5.4.2.1.cost mediu estimat/copil testat pentru astm bronşic: 70lei;
5.4.2.2.cost mediu estimat/copil investigat pentru diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutriţie: 200 lei;
5.4.2.3.cost mediu estimat/copil cu diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutriţie beneficiar de dietă specifică: 2000 lei;
5.4.2.4.cost mediu estimat/copil testat pentru mucoviscidoză: 200 lei;
5.4.2.5.cost mediu estimat/copil tratat pentru mucoviscidoză: 1.500 lei;
5.4.2.6.cost mediu estimat/copil testat pentru imunodeficienţe primare umorale: 200 lei cost mediu estimat/copil la care s-au făcut teste specifice pentru diagnosticul de hepatită cronică şi pentru monitorizarea evoluţiei bolii: 200 lei.
5.5.Natura cheltuielilor eligibile:
5.5.1.reactivi pentru investigaţii specifice în vederea stabilirii diagnosticului de astm bronşic: Ig E, IgE specifice, măsurarea oxidului nitric exhalat;
5.5.2.reactivi pentru investigaţii specifice în vederea stabilirii diagnosticului afecţiunilor generatoare de diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutriţie: măsurarea hidrogenului exhalat, determinarea cantitativă a anticorpilor de tip Ig E pentru alergenii alimentari lapte de vacă şi fracţii, soia, ou, peşte, gluten, grâu, nuci, alune, muştar, ţelină, susan, sulfiţi, determinarea cantitativă a anticorpilor antitransglutaminază tisulară de tip IgA şi IgG, determinarea cantitativă a anticorpilor antiendomisium de tip IgA şi de tip IgG, determinarea cantitativă a anticorpilor antigliadine deamidate, determinarea genotipurilor specifice, determinarea calitativă a deficitului de IgA seric şi de IgA transglutaminază (test rapid), 25 OH vit. D, imunoglobulină serică, amoniac seric, alfa-1 antitripsina serică, determinarea cantitativă a calprotectinei fecale, elastaza pancreatică în scaun;
5.5.3.reactivi pentru investigaţii specifice în vederea stabilirii diagnosticului de mucoviscidoză: testul sudorii, test genetic, determinări biologice specifice (pentru germeni speciali, rondele antibiogramă), determinare vitamina D;
5.5.5.reactivi pentru investigaţii specifice hepatită: serologie AgHbs, anticorpi antiVHC, Ac anti-Cytomegalovirus (IgG) Ac. Anti Cytomegalovirus (IgM) serologie pentru Virus Epstein Bar (IgM);
5.5.6.medicamente necesare pentru tratamentul copiilor cu mucoviscidoză, pe perioada spitalizării, cu excepţia celor a căror finanţare se asigură din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cadrul Programului naţional de tratament al bolilor rare;
5.5.7.produse cu destinaţie medicală specială pentru diaree cronică/sindrom de malabsorbţie/malnutriţie, conform tabelului:
5.5.9.transportul produselor biologice pentru diagnostic la unităţi specializate din ţară;
5.5.10.cheltuieli privind efectuarea de investigaţii paraclinice în unităţi sanitare specializate.
5.6.Unităţi de specialitate care implementează:
5.6.1.Astmul bronşic la copil:
5.6.1.1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului «Prof. dr. Alfred Rusescu» Bucureşti;
5.6.1.2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
5.6.1.3.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
5.6.1.4.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti;
5.6.1.5.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M.S. Curie» Bucureşti;
5.6.1.6.Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea, Bihor;
5.6.1.7.Spitalul clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
5.6.1.8.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa;
5.6.1.9.Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Dolj;
5.6.1.10.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria», Iaşi;
5.6.1.11.Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare;
5.6.1.12.Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu;
5.6.1.13.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu», Timiş;
5.6.1.14.Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu», Bucureşti.
5.6.2.Sindromul de malabsorbţie şi diaree cronică la copil:
5.6.2.1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului «Prof. dr. Alfred Rusescu» Bucureşti;
5.6.2.2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
5.6.2.3.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
5.6.2.4.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
5.6.2.5.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti;
5.6.2.6.Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea, Bihor;
5.6.2.7.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
5.6.2.8.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa;
5.6.2.9.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria»" Iaşi;
5.6.2.10.Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu;
5.6.2.11.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu», Timiş;
5.6.2.12.Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu, Bucureşti»;
5.6.2.13.Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr. Fogolyan Kristof» Sf. Gheorghe, Covasna;
5.6.2.14.Spitalul Clinic Judeţean Mureş;
5.6.2.15.Spitalul Clinic de Copii Braşov.
5.6.3.Mucoviscidoză la copil:
5.6.3.1.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
5.6.3.2.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului «Prof. dr. Alfred Rusescu» Bucureşti;
5.6.3.3.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
5.6.3.4.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
5.6.3.5.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
5.6.3.6.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti;
5.6.3.7.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M.S. Curie» Bucureşti;
5.6.3.8.Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea, Bihor;
5.6.3.9.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
5.6.3.10.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa;
5.6.3.11.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria» Iaşi;
5.6.3.12.Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu;
5.6.3.13.Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu», Bucureşti;
5.6.3.14.Spitalul de Pediatrie Piteşti, Argeş.
5.6.4.Imunodeficienţele primare umorale la copil:
5.6.4.1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului «Prof. dr. Alfred Rusescu» Bucureşti;
5.6.4.2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
5.6.4.3.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
5.6.4.4.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria» Iaşi;
5.6.4.5.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu», Timiş.
5.6.5.Hepatita cronică la copil:
5.6.5.1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului «Prof. dr. Alfred Rusescu» Bucureşti;
5.6.5.2.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
5.6.5.3.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
5.6.5.4.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti;
5.6.5.5.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M.S. Curie» Bucureşti;
5.6.5.6.Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» Oradea, Bihor;
5.6.5.7.Spitalul clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca;
5.6.5.8.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa;
5.6.5.9.Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Dolj;
5.6.5.10.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria» Iaşi;
5.6.5.11.Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu», Timiş;
5.6.5.12.Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu», Bucureşti.
Pct. 5.5, intervenţia 5 de la titlul VI.2 al cap. VI din anexa 7 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015.
6.Prevenirea complicaţiilor, prin diagnostic precoce al unor afecţiuni neuropsihice cronice la copil: epilepsia, paraliziile cerebrale, întârzierile neuropsihomotorii de cauze multifactoriale
6.1.Activităţi:
6.1.1.evaluare clinică, paraclinică (video-EEG, EEG somn, EEG de lungă durată);
6.1.2.monitorizarea bolnavilor incluşi în intervenţie.
6.2.Beneficiarii intervenţiei:
6.2.1.copii cu epilepsie asociată cu tulburare globală de dezvoltare sau regres psihomotor; epilepsie rezistentă la tratament, în absenţa unor alte cauze medicale, precum traumatismele, infecţiile, bolile cerebrovasculare;
6.2.2.copii cu întârziere neuropsihomotorie asociată cu aspecte dismorfice şi/sau malformaţii, după excluderea altor cauze medicale (traumatisme, infecţii, boli cerebrovasculare).
6.3.Indicatori de evaluare:
6.3.1.indicatori fizici:
6.3.1.1.număr de copii investigaţi cu video-EEG, EEG de somn, EEG de lungă durată: 500/an;
6.3.2.indicatorii de eficienţă:
6.3.2.1.cost mediu estimat/copil investigat cu video-EEG, EEG de somn, EEG de lungă durată: 200 lei.
6.4.Natura cheltuielilor eligibile:
6.4.1.consumabile pentru aparatele de EEG mai sus menţionate.
6.5.Criterii de includere:
6.5.1.unităţi care pot efectua toate cele 3 tipuri de EEG (video EEG, EEG de somn, EEG de lungă durată).
6.6.Unităţi de specialitate care implementează:
6.6.1.Spitalul Clinic de Psihiatrie «Prof. dr. Al. Obregia» Bucureşti;
6.6.2.Spitalul Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu» Bucureşti;
6.6.3.Centrul Medical Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii «Dr. N. Robănescu» Bucureşti;
6.6.4.Spitalul Clinic de Copii Cluj-Napoca, Cluj;
6.6.5.Spitalul de Psihiatrie «Dr. G. Preda» Sibiu.
1.prevenirea sarcinilor nedorite prin creşterea accesului la servicii moderne de planificare familială;
2.prevenirea morbidităţii şi mortalităţii materne prin creşterea accesului, calităţii şi eficienţei serviciilor medicale specifice pentru gravidă şi lehuză;
3.prevenirea malformaţiilor congenitale prin diagnostic pre- şi postnatal şi sfat genetic;
4.profilaxia sindromului de izoimunizare Rh;
5.diagnosticul şi managementul amiotrofiilor spinale şi distrofiilor musculare de tip Duchenne şi Becker, precum şi prevenirea transmiterii ereditare a acestora.
1.Prevenirea sarcinilor nedorite prin creşterea accesului la servicii moderne de planificare familială
1.1.Activităţi:
1.1.1.achiziţia şi acordarea gratuită de contraceptive;
1.1.2.monitorizarea desfăşurării intervenţiei, a consumului, a necesarului de contraceptive şi numărului furnizorilor de servicii şi raportarea lor prin sistemul InterCON;
4.6.1.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului «Prof. dr. Alfred Rusescu» Bucureşti;
4.6.2.Spitalul de Recuperare Borşa, Maramureş;
4.6.3.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca;
4.6.4.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova;
4.6.5.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
4.6.6.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
4.6.7.Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Bucureşti;
4.6.8.Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;
4.6.9.Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Ioan» Bucureşti;
4.6.10.Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Focşani;
4.6.11.spitale care au în structură secţii/compartimente de obstetrică-ginecologie, aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii care au încheiat contracte pentru derularea acestei intervenţii.
Pct. 4.6, intervenţia 4 a titlului VI.3, Cap. VI din anexa 7 la normele tehnice a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015.
5.Diagnosticul şi managementul amiotrofiilor spinale şi distrofiilor musculare de tip Duchenne şi Becker, precum şi prevenirea transmiterii ereditare a acestora*1)
Anexa 8
la normele tehnice
ORGANIGRAMĂ
Unitatea de asistenţă tehnică şi management din
cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta"
Anexa 8 la normele tehnice a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 701 din 3 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iunie 2015, conform pct. 29 al art. I din acelaşi act normativ.
"Organigrama Unităţii de asistenţă tehnică şi management din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti" din anexa 8 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 1.287 din 15 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 21 octombrie 2015, conform modificării aduse de pct. 27 al art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 9
la normele tehnice
Font 7
UNITATEA*) .................................
JUDEŢUL ....................................
AVIZAT,
UNITATEA DE ASISTENŢĂ
TEHNICĂ ŞI MANAGEMENT A
PROGRAMULUI
CEREREA DE FINANŢARE FUNDAMENTATĂ
PENTRU PROGRAMELE NAŢIONALE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ FINANŢATE DIN BUGETUL MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII
Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate
Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică Director executiv adjunct economic
Nume şi prenume Nume şi prenume
Semnatura Semnatura
a)direcţia de sănătate publică pentru programele implementate la acest nivel, precum şi cele implementate de unităţile din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi pentru furnizorii privaţi de servicii medicale care derulează programe naţionale de sănătate publică conform prevederilor Ordinului MS nr. ..../..../2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate în anii 2015 şi 2016. b) alte unităţi sanitare/instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii, conform prevederilor Ordinului MS nr. ..../..../2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică în anii 2015 şi 2016.
**)Se consemnează sursa de finanţare "Buget de stat'' sau "venituri proprii - accize", după caz.
***)Se consemnează titlul de cheltuieli "Bunuri şi servicii - AAPL" - pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de unităţile sanitare din subordinea autorităţilor administraţie publice locale "Bunuri şi servicii - DSP" - pentru programele naţionale de sănătate publică
implementate de direcţiile de sănătate publică, instituţii publice din subordinea Ministerului "Transferuri" pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii.
****)Se consemnează programul naţional de sănătate publică implementat.
*****)Se consemnează subprogramul naţional de sănătate publică implementat.
2.NOTĂ
MACHETA SE VA COMPLETA DISTINCT, PENTRU FIECARE SURSA DE FINANŢARE, TITLU DE CHELTUIELI ŞI PROGRAM DE SĂNĂTATE PUBLICĂ CU ÎNCADRAREA ÎN BUGETUL APROBAT, în două exemplare din care, unul se depune la DSP/UATM, după caz.
Termenul maxim pentru transmiterea cererii de finanţare este data de 5 a lunii următoare celei pentru care se solicită finanţarea.
Cererile de finanţare fundamentate vor fi însoţite de anexele: borderou centralizator, decontul de cheltuieli, situaţia cantitativ valorică a stocurilor şi nota justificativă.
──────────
În situaţia în care cererea se întocmeşte de către alte unităţi sanitare/instituţii care implementează programe naţionale de sănătate publică, aceasta se semnează de către conducerea instituţiei respective, precum şi de către persoana responsabilă cu implementarea programelor naţionale de sănătate publică în unitatea respectivă
Font 8
PROGRAMUL/SUBPROGRAMUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
...........................................
UNITATEA CARE DERULEAZĂ PROGRAMUL
.................................
BORDEROU CENTRALIZATOR
NR. ........./DATA..........
cuprinzând documentele justificative ale ordonatorului secundar/
terţiar de credite care însoţesc cererile de finanţare fundamentate
Subsemnatul ......................., în calitate de persoană împuternicită de ordonatorul de credite, confirm pe propria răspundere că am realizat verificarea documentelor justificative menţionate în prezentul borderou centralizator şi, urmare acestei verificări, confirm că sunt îndeplinite toate condiţiile de legalitate necesare în vederea vizării acestora pentru "BUN DE PLATĂ".
Font 9
Semnătura persoanei ORDONATORUL DE CREDITE, COORDONATORUL PROGRAMULUI,
împuternicite,
(numele în clar şi semnătura) (numele în clar şi semnătura) (numele în clar şi semnătura)
Cererea justificativă întocmită de unitatea sanitară pentru luna curentă şi borderoul centralizator vor fi însoţite de: copii ale facturilor emise de furnizor pentru bunurile şi serviciile achiziţionate în cadrul programului/subprogramului în luna precedentă, copii ale statelor de plată aferente personalului care desfăşoară activităţi în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, copii ale ordinelor de deplasare, borderoul centralizator pe CNP pentru situaţia în care modalitatea de plată este exprimată în tarif/serviciu medical şi situaţia stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea, precum şi de decontul de cheltuieli.
Font 7
PROGRAMUL/SUBPROGRAMUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică Director executiv adjunct economic
Nume şi prenume Nume şi prenume
Semnatura Semnatura
În situaţia în care cererea se întocmeşte de către alte unităţi sanitare/instituţii care implementează programe naţionale de sănătate publică, aceasta se semnează de către conducerea instituţiei respective, precum şi de către persoana responsabilă cu implementarea programelor naţionale de sănătate publică în unitatea respectivă
1.Unitatea este, după caz:
a)unităţi sanitare/instituţii din subordinea Ministerului sănătăţii;
b)unitatea sanitară din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale;
c)alte unităţi sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii;
d)unităţi sanitare private.
2.Decontul se întocmeşte lunar, distinct pentru fiecare program/subprogram naţional de sănătate publică prevăzut în contract.
3.Decontul va fi însoţit de copia ordinelor de plată însoţite de extrasul de cont cu viza trezoreriei precum şi a următoarelor documente: copii ale facturilor emise de furnizor pentru bunurile şi serviciile achiziţionate de spital, care au făcut obiectul plăţilor, copii ale statelor de plată aferente personalului care desfăşoară activităţi în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, copii ale ordinelor de deplasare şi borderoul centralizator pe CNP pentru situaţia în care modalitatea de plată este exprimată în tarif/serviciu medical;
4.Decontul lunar se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se depune la Direcţia de sănătate publică a judeţului ............./Municipiului Bucureşti/UATM, după caz, în primele 5 zile ale lunii curente pentru luna precedentă.
Anexa 10
la normele tehnice
CONTRACT
pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute
în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul
Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din
venituri proprii, derulate de către unităţi
sanitare publice din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea
sanitară proprie*) sau unităţi sanitare private nr. ....... din .........
Obiectul prezentului contract îl constituie desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică, finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, după cum urmează:
(Se specifică fiecare program/subprogram pentru care se încheie contractul)
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016 şi a Normelor tehnice de realizare a acestora, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ............./2015.
Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor, în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate a Hotărârii Guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016.
(1)Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii:
a)să asigure analiza şi monitorizarea modului de derulare a programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică la nivelul unităţii sanitare prin indicatorii fizici şi de eficienţă realizaţi şi transmişi de aceasta;
b)să monitorizeze realizarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate publică, urmărind cel puţin următoarele: identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, respectarea destinaţiilor stabilite pentru fondurile alocate unităţilor sanitare/instituţiilor care derulează programe naţionale de sănătate publică, modul de realizare şi de raportare a indicatorilor prevăzuţi în prezentul contract, încadrarea în bugetul aprobat,urmărirea consumurilor cantitative şi valorice ale bunurilor înregistrate pentru derularea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate publică, urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentul contract referitoare la derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică;
c)să asigure fondurile necesare pentru derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică în cadrul bugetului aprobat cu această destinaţie, decontând lunar, în limita prezentului contract, contravaloarea bunurilor şi serviciilor acordate în cadrul programului/subprogramului, pe baza facturilor transmise de unitatea sanitară şi a documentelor justificative, conform prevederilor legale în vigoare;
d)să urmărească şi să controleze modul de utilizare a fondurilor alocate pentru derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică;
e)să deconteze lunar, pe baza cererii justificative a unităţii sanitare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 9 la Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ........../2015, însoţită de documentele prevăzute la art. 7 alin. (2), în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la data depunerii documentelor justificative, în limita sumei prevăzute în prezentul contract, contravaloarea facturilor, prezentate în copie, pentru bunurile şi serviciile acordate în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, ţinând seama şi de următoarele criterii: gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior, disponibilul din cont rămas neutilizat, bugetul aprobat cu această destinaţie;
f)să gestioneze eficient mijloacele materiale şi mijloacele băneşti;
g)să verifice organizarea de către unitatea sanitară cu care a încheiat contractul a evidenţei contabile a cheltuielilor pe fiecare program/subprogram, pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cât şi în execuţie precum şi a evidenţelor contabile, evidenţelor tehnico-operative ale unităţii sanitare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
h)să asigure monitorizarea stocurilor din punct de vedere cantitativ şi valoric raportate în condiţiile prevăzute de Normele tehnice de realizare a programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ......./2015;
i)să verifice organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor programului/subprogramului, pe baza codului numeric personal de către unitatea sanitară cu care a încheiat contractul;
j)să evalueze trimestrial indicatorii specifici şi, în funcţie de realizarea obiectivelor şi activităţilor propuse în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, să stabilească modul de alocare a resurselor rămase neutilizate;
k)să verifice respectarea de către unităţile sanitare a prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
l)să verifice publicarea pe site a bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a execuţiei bugetare înregistrată pe parcursul implementării acestora, detaliat pe fiecare dintre programele/subprogramele naţionale de sănătate publică la termenele şi în condiţiile prevăzute prin Normele tehnice de aprobare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016 aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ......../2015. (2) Obligaţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti prevăzute la alin. (1) se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, stabilite potrivit legii.
(1)Pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, unităţile sanitare au următoarele obligaţii:
a)să dispună măsurile necesare în vederea asigurării realizării obiectivelor programului;
b)să înregistreze, să stocheze, să prelucreze şi să transmită informaţiile legate de programele/subprogramele naţionale de sănătate pe care le derulează, conform prevederilor legale în vigoare;
c)să asigure buna desfăşurare a activităţilor prevăzute în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, în concordanţă cu actele normative în vigoare;
d)să utilizeze fondurile primite pentru fiecare program/subprogram de sănătate publică, potrivit destinaţiei acestora cu respectarea naturii cheltuielilor eligibile pentru fiecare program/subprogram naţional de sănătate publică;
e)să cuprindă sumele contractate pentru programele naţionale de sănătate publică în bugetul de venituri şi cheltuieli şi să le aprobe odată cu acesta, în condiţiile legii;
f)să controleze modul de utilizare a fondurilor alocate şi să analizeze indicatorii prezentaţi;
g)să se asigure că serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calităţii în normele privind calitatea asistenţei medicale, elaborate în condiţiile legii;
h)să asigure tratamentul adecvat şi prescrierea medicamentelor conform reglementărilor în vigoare;
i)să dispună măsuri pentru gestionarea eficientă a mijloacelor materiale (medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea) şi a mijloacelor băneşti;
j)să răspundă de asigurarea unor stocuri cantitativ-valorice adecvate şi continue de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea necesare derulării programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică la nivelul consumului mediu lunar înregistrat în anul precedent corespunzătoare unei perioade de 2 luni, cu excepţia Programelor naţionale de prevenire, supraveghere şi control a infecţiei HIV, respectiv tuberculozei, pentru care stocurile se asigură la nivelul consumului mediu lunar înregistrat în anul precedent corespunzătoare unei perioade de 3 luni;
k)să organizeze şi să conducă, prin directorul financiar contabil, evidenţele tehnico-operative, precum şi evidenţele contabile ale cheltuielilor pentru fiecare program/subprogram şi pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie;
l)să efectueze, în condiţiile legii, achiziţia bunurilor şi serviciilor necesare pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate publică, altele decât cele care fac obiectul achiziţiilor centralizate organizate de Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu prevederile Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ......./2015;
m)să organizeze evidenţa beneficiarilor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică prin înregistrarea la nivel de pacient a următorului set minim de date: codul numeric personal, diagnosticul specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), bunurile şi serviciile acordate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor;
n)să asigure publicarea pe site-ul propriu a bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a execuţiei bugetare înregistrată pe parcursul implementării acestora, detaliat pe fiecare dintre programele/subprogramele naţionale de sănătate publică implementate conform prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ......./2015;
o)să transmită direcţiei de sănătate publică, atât în format electronic, cât şi pe suport hârtie, raportările lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind sumele utilizate pe fiecare program, precum şi indicatorii realizaţi, răspunzând de exactitatea şi realitatea atât a datelor raportate pentru justificarea plăţii contravalorii facturii pentru bunurile şi serviciile acordate în cadrul programului/subprogramului naţional de sănătate publică în luna precedentă, cât şi a indicatorilor raportaţi;
p)să dispună măsuri pentru respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
q)să deţină autorizaţia pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, emisă, în condiţiile legii, de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
r)să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti orice alte date referitoare la programele/subprogramele naţionale de sănătate publică pe care le derulează şi să răspundă de exactitatea şi realitatea datelor raportate;
s)să transmită trimestrial, până la data de 10 a lunii următoare încheierii trimestrului, direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti, raportul de activitate întocmit de coordonatorul programului/subprogramului naţional de sănătate public din cadrul unităţii sanitare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
t)să raporteze corect şi la timp datele către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti;
u)să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, cuprinzând indicatorii fizici şi de eficienţă, precum şi valoarea bunurilor şi serviciilor acordate în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate în perioada pentru care se face raportarea.
(2)Obligaţiile unităţilor sanitare prevăzute la alin. (1) se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, precum şi prin personalul implicat în realizarea activităţii programelor naţionale de sănătate publică, în limitele competenţelor, potrivit legii.
Valoarea contractului în anul ........... (se detaliază fiecare program/subprogram) este:
1............... lei;
2............... lei;
VI. Decontarea contravalorii bunurilor şi serviciilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică.
(1)Decontarea contravalorii bunurilor şi serviciilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică se realizează în limita sumelor disponibile cu această destinaţie, în ordine cronologică, după cum urmează:
a)în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru bunurile şi serviciile realizate conform contractelor încheiate;
b)în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru sumele necesare efectuării plăţilor pentru drepturile salariale aferente personalului care desfăşoară activităţi în cadrul programelor naţionale de sănătate. (2) în vederea decontării contravalorii bunurilor şi serviciilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate, unitatea sanitară prezintă în primele 5 zile ale lunii curente următoarele documente:
a)cererea justificativă, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 la Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ............./2015;
b)borderoul centralizator cuprinzând documentele justificative ale ordonatorului terţiar de credite care însoţesc cererile de finanţare fundamentate, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 la Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ..../2015;
b)decontul pentru luna precedentă, întocmit conform modelului prevăzut în prevăzut în anexa nr. 9 la Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. ........./2015;
c)copiile facturilor reprezentând contravaloarea bunurilor şi serviciilor acordate în perioada pentru care se face raportarea, copii ale statelor de plată aferente personalului care desfăşoară activităţi în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, copii ale ordinelor de deplasare, borderoul centralizator pe CNP pentru situaţia în care modalitatea de plată este exprimată în tarif/serviciu medical şi situaţia stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea;
d)copii ale ordinelor de plată, prin care s-a efectuat plata contravalorii facturilor pentru bunurile şi serviciile decontate în luna precedentă celei pentru care se solicită decontarea, însoţite de extrasul de cont cu viza trezoreriei;
e)situaţia cantitativ - valorică a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea specifice.
(3)Cheltuielile angajate în cadrul prevederilor bugetare aprobate în anul precedent şi rămase neplătite până la data încheierii prezentului contract vor fi plătite în condiţiile prevăzute la alin. (1).
Direcţia de sănătate judeţeană/a municipiului Bucureşti analizează indicatorii prezentaţi din decont, precum şi gradul şi modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi decontează, în limita sumei prevăzute în prezentul contract, în termenul şi condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1), sumele facturate de unitatea sanitară, pentru bunurile şi/sau serviciile acordate, pentru luna precedentă.
(1)Managerul, inclusiv managerul interimar, răspunde de îndeplinirea obligaţiilor contractuale ale unităţii sanitare, aşa cum sunt prevăzute la art. 5. (2) Personalul implicat în realizarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică are următoarele obligaţii:
a)coordonatorul fiecărui program/subprogram:
1.răspunde de utilizarea fondurilor primite pentru derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate, potrivit destinaţiei stabilite pentru acestea;
2.răspunde de organizarea evidenţei beneficiarilor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate, pe baza setului minim de date: codul numeric personal, diagnosticul specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), bunurile şi serviciile acordate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor;
3.dispune măsurile necesare aplicării metodologiei de program/subprogram, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute în acesta;
4.răspunde de desfăşurarea activităţilor prevăzute în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, în conformitate cu prevederile în vigoare;
5.răspunde de analiza, centralizarea şi raportarea la timp a datelor cu caracter medical către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, precum şi de realitatea şi exactitatea acestora;
6.se asigură că serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punct de vedere al calităţii în normele privind calitatea serviciilor medicale, elaborate în condiţiile legii;
7.răspunde de respectarea prevederilor legale referitoare la prescrierea medicamentelor şi la modul de acordare a tratamentului, în cadrul programelor naţionale de sănătate publică;
8.orice alte obligaţii prevăzute de actele normative în vigoare.
b)directorul financiar contabil al unităţii sanitare:
1.organizează, conduce şi răspunde de modul de organizare a evidenţei contabile a cheltuielilor pentru fiecare program/subprogram pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în cadrul bugetului aprobat, cât şi în execuţia acestuia precum şi a evidenţei tehnico-operative;
2.răspunde de utilizarea sumelor alocate potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea normelor legale în vigoare;
3.răspunde de exactitatea şi realitatea datelor raportate, la termenele stabilite;
4.asigură efectuarea plăţilor către furnizorii de bunuri şi servicii contractate de unitatea sanitară pentru realizarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, în baza documentelor justificative legal întocmite;
5.verifică documentele justificative prevăzute la art. 7 alin. (2) prezentate de unitatea sanitară în vederea decontării pentru activităţile prevăzute în programele naţionale de sănătate publică finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii;
6.răspunde de analiza, centralizarea şi raportarea la timp a datelor cu caracter financiar către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
7.are obligaţia să cuprindă sumele contractate pentru programele naţionale de sănătate publică în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe care îl supune aprobării, în condiţiile legii;
8.organizează, conduce şi răspunde de evidenţa analitică a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea specifice pentru implementarea fiecărui program/subprogram naţional de sănătate publică şi în cadrul acestuia pe tipuri de produse;
9.orice alte obligaţii prevăzute de actele normative în vigoare.
Controlul prevăzut la art. 5 (f) efectuat de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti va urmări, fără a se limita la acestea, următoarele:
a)respectarea reglementărilor legale în vigoare;
b)dacă au fost realizate obiectivele programului/subprogramului respectiv; existenţa unor disfuncţionalităţi în derularea programului/subprogramului;
c)încadrarea în sumele contractate pe programe/subprograme;
d)dacă fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite cu încadrarea în natura cheltuielilor eligibile;
e)respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite;
f)realitatea şi exactitatea datelor înregistrate şi raportate;
g)înregistrarea în gestiunea contabilă şi în evidenţa secţiilor din cadrul unităţii sanitare care a implementat programul a consumului, respectiv a stocurilor de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea.
Neprezentarea, de către unitatea sanitară, a documentelor prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul contract, atrage amânarea decontării până la următoarea perioadă de raportare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(1)În cazul în care direcţia de sănătate publică constată nerespectarea unei/unor obligaţii asumate de către unitatea sanitară de natură a prejudicia grav derularea contractului, poate solicita încetarea acestuia.
(2)Prevederile alin. (1) nu sunt de natură a înlătura obligaţiile anterioare deja scadente şi neonorate ale părţilor.
Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere pe cale amiabilă, acestea se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente.
Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin actele normative în materie care intră în vigoare ulterior datei la care s-a încheiat prezentul contract, au fost aprobate modificări în volumul, structura sau bugetul programelor/subprogramelor, pe parcursul derulării acestuia.
Dacă o clauză a acestui contract este declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă, pe durata derulării prezentului contract, expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.
Orice împrejurare de fapt independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul prezentei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo.
Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.
Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen.
În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.
În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, prin act adiţional semnat de ambele părţi.
Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi făcută numai cu acordul părţilor.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi, ..............., în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte şi se completează conform normelor legale în vigoare.
Direcţia de Sănătate Publică Unitatea sanitară
a Judeţului ................. ..........................
Municipiului Bucureşti
Director executiv, Manager,
.................. ....................
Director executiv adjunct Director financiar-contabil
prin licitaţii publice organizate la nivel naţional către
unităţi sanitare care derulează programe naţionale de sănătate publică
nr. .......... din ..................
I. Părţile contractante
1.Direcţia de sănătate publică a judeţului ................../Municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiul/oraşul .................., str. .................. nr. ...., judeţul/sectorul .................., telefon/fax .................., reprezentată prin director executiv .................., şi
2.Unitatea sanitară organizată astfel:
–cabinet medical de asistenţă medicală primară .................., aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului ................../Municipiului Bucureşti nr. .... din ........., valabil până la data de .................., reprezentat prin .................., în calitate de ..................,
–unitate sanitară cu paturi .................., cu sediul în .................., str. .................. nr. ....., telefon .................., fax .................., reprezentată prin .................., având Actul de înfiinţare/organizare nr. ......., Autorizaţia sanitară de funcţionare nr. .................., Dovada de evaluare nr. .................., codul fiscal .................. şi contul nr. .................. deschis la Trezoreria Statului sau contul nr. .................. deschis la Banca .................., dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat, valabilă pe toată durata contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului ................../Municipiului Bucureşti nr. .................. din .................., valabil până la data de ..................
Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea produselor achiziţionate prin licitaţii publice organizate la nivel naţional, pentru derularea programelor naţionale de sănătate publică, după cum urmează:
Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui până la data de 31 decembrie 2015. Prezentul contract se prelungeşte prin act adiţional în anul 2016.
Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor, în situaţia extinderii duratei de aplicabilitate a Hotărârii Guvernului nr. 206/2015, privind aprobarea programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016.
(1)Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii:
a)să monitorizeze şi să controleze realizarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate publică, urmărind cel puţin următoarele: identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, modul de realizare şi de raportare a indicatorilor specifici programului/subprogramului, să organizeze evidenţa nominală a beneficiarilor programului/subprogramului, pe baza codului numeric personal şi a raportării de către unitatea sanitară a numărului de beneficiari cu cod numeric personal distinct; respectarea protocoalelor de profilaxie şi/sau tratament aprobate pentru afecţiunile cărora li se adresează programul/subprogramul; utilizarea produselor provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional potrivit destinaţiei acestora în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate; urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentul contract referitoare la derularea programelor naţionale de sănătate publică;
b)să furnizeze produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional, în vederea derulării programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, cu încadrarea în cantitatea totală repartizată direcţiei de sănătate publică, pe baza formularului trimestrial de comandă prevăzut în anexa nr. 1 la contract, primit din partea unităţii sanitare sau, după caz, de câte ori este nevoie, la solicitarea unităţii de specialitate;
c)să descarce din gestiunea direcţiei de sănătate publică, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna anterioară, produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional, lunar, pe baza decontului de justificare a consumului, prevăzut în anexa nr. 2 la contract, primit din partea unităţii sanitare;
d)să depoziteze în condiţii adecvate produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional;
e)să elibereze din depozit produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional în ordinea cronologică a expirării termenelor de valabilitate;
f)să organizeze transportul produselor;
g)să redistribuie produsele cu rulaj redus, provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional, aflate în depozitul direcţiei de sănătate publică sau în stocurile de la nivelul unităţilor sanitare;
h)să întocmească evidenţele contabile şi tehnico-operative şi să realizeze operaţiunile financiar-contabile;
i)să întocmească, în două exemplare, avizul de însoţire a mărfii şi să elibereze un exemplar unităţii sanitare;
j)să centralizeze raportările trimestriale ale unităţilor sanitare, să le analizeze şi, în cazul sesizării unor discordanţe, să solicite corectarea acestora, în funcţie de obiectivele, activităţile şi indicatorii propuşi în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică.
(2)Obligaţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti prevăzute la alin. (1) se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, stabilite potrivit legii.
(1)Pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică, pentru care se organizează achiziţii publice la nivel naţional, unităţile sanitare au următoarele obligaţii:
a)să transmită direcţiei de sănătate publică orice alte date referitoare la programele/subprogramele naţionale de sănătate publică pe care le derulează şi să răspundă de exactitatea şi realitatea datelor raportate;
b)să asigure buna desfăşurare a activităţilor prevăzute în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, în concordanţă cu actele normative în vigoare, inclusiv cu protocoalele profilactice/terapeutice aprobate;
c)să solicite produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional pe bază de formular trimestrial de comandă întocmit în funcţie de: numărul de beneficiari cu cod numeric personal distinct, consumul trimestrial estimat, cantitatea de produse rămase în stoc la nivelul unităţii sanitare sanitare sau, după caz, de câte ori este nevoie, pe bază de formular de comandă;
d)să transmită formularul trimestrial de comandă către direcţia de sănătate publică, în primele 5 zile lucrătoare ale trimestrului pentru care se solicită produsele;
e)să depoziteze în condiţii adecvate produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional;
f)să asigure utilizarea produselor provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional potrivit destinaţiei acestora în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, în scopul profilaxiei sau tratamentului adecvat;
g)să asigure distribuirea produselor provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional beneficiarilor, în ordinea cronologică a expirării termenelor de valabilitate;
h)să instituie măsuri astfel încât beneficiarii să utilizeze produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional numai în perioada de valabilitate;
i)să sesizeze în scris, în timp util, direcţia de sănătate publică asupra existenţei unor produse cu rulaj redus, propunând măsuri de redistribuire, după caz;
j)să asigure condiţii pentru organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, pe baza codului numeric personal şi raportarea către direcţia de sănătate publică a numărului de beneficiari cu cod numeric personal distinct;
k)să asigure condiţii pentru întocmirea evidenţelor contabile şi tehnico-operative şi pentru realizarea operaţiunilor financiar-contabile;
l)să adopte măsuri pentru respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
m)să transmită direcţiei de sănătate publică, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, raportările trimestriale (cumulat de la începutul anului) conform machetelor transmise de către direcţia de sănătate publică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
n)să întocmească lunar decontul de justificare a consumului de produse provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional şi să îl transmită direcţiei de sănătate publică, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna anterioară.
(2)Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se îndeplinesc prin intermediul personalului implicat în realizarea activităţilor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică care fac obiectul contractului, în limitele competenţelor, potrivit legii.
V. Produsele aferente contractului şi valoarea acestora
(1)În cazul în care direcţia de sănătate publică constată nerespectarea unei/unor obligaţii asumate de către cealaltă parte contractantă, de natură a prejudicia grav derularea contractului, poate solicita încetarea acestuia.
(2)Prevederile alin. (1) nu sunt de natură a înlătura obligaţiile anterioare deja scadente şi neonorate ale părţilor.
Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente.
Pe lângă dispoziţiile prevăzute la art. 2, se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin actele normative în materie care intră în vigoare ulterior datei la care s-a încheiat prezentul contract, au fost aprobate modificări în volumul, structura sau bugetul programelor/subprogramelor, pe parcursul derulării acestuia.
Dacă o clauză a acestui contract este declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă pe durata derulării prezentului contract expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.
Orice împrejurare de fapt, independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul prezentei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo.
Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.
Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen.
În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.
În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, prin act adiţional semnat de ambele părţi.
la contractul pentru furnizarea produselor achiziţionate prin licitaţii publice organizate la nivel naţional către unităţi sanitare care derulează programe naţionale de sănătate publică
Unitatea sanitară Direcţia de sănătate publică a judeţului
a)Formularul se va întocmi cu evidenţierea distinctă a comenzii pentru fiecare program/subprogram/intervenţie şi poate include toate programele/subprogramele/intervenţiile naţionale de sănătate publică prevăzute în contract.
b)Formularul se va întocmi în două exemplare, dintre care un exemplar se va transmite Direcţiei de sănătate publică a judeţului ........./Municipiului Bucureşti, în primele 5 zile lucrătoare ale trimestrului pentru care se solicită produsele.
c)Cantităţile completate la rândurile 1, 2, 3, 5 şi 6 se exprimă în unitatea de măsură din
contract.
──────────
Anexa 2
la contractul pentru furnizarea produselor achiziţionate prin licitaţii publice organizate la nivel naţional către unităţi sanitare care derulează programe naţionale de sănătate publică
Unitatea sanitară Direcţia de sănătate publică a judeţului
a)Lunar, se întocmeşte un singur decont, care include toate programele/subprogramele/intervenţiile naţionale de sănătate publică prevăzute în contract, cu evidenţierea distinctă pentru fiecare program/subprogram/intervenţie naţională de sănătate publică.
b)Decontul lunar se întocmeşte în două exemplare, dintre care un exemplar se transmite Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului ........../Municipiului Bucureşti, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna anterioară.
──────────
Anexa 12
la normele tehnice
CONTRACT
pentru furnizarea produselor achiziţionate prin
licitaţii publice organizate la nivel naţional către autorităţi ale
administraţiei publice locale, pentru
derularea unor programe naţionale de sănătate publică
nr.
din ..........
I. Părţile contractante
1.Direcţia de sănătate publică a judeţului ............/Municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiul/oraşul .............., str. .............. nr. ..., judeţul/sectorul ................., telefon/fax .................., reprezentată prin director executiv ............, şi
2.Autoritatea administraţiei publice locale: Consiliul Local/Consiliul Judeţean/Primăria ............, cu sediul în .............., str. .............. nr. ....., telefon .........., fax .........., codul fiscal ............... şi contul nr. ..............., deschis la Trezoreria Statului, reprezentată prin ...................., în calitate de ...............
Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea produselor achiziţionate prin licitaţii publice organizate la nivel naţional, pentru derularea programelor naţionale de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, după cum urmează:
Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui până la data de 31 decembrie 2015. Prezentul contract se prelungeşte prin act adiţional în anul 2016.
Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor, în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate a Hotărârii Guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016.
(1)Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii:
a)să monitorizeze şi să controleze realizarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate publică, urmărind cel puţin următoarele:
b)identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate; modul de realizare şi de raportare a indicatorilor specifici programului/subprogramului; organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor programului/subprogramului, pe baza codului numeric personal şi raportarea de către unitatea sanitară a numărului de beneficiari cu cod numeric personal distinct; utilizarea produselor provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional potrivit destinaţiei acestora în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică; urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentul contract referitoare la derularea programelor naţionale de sănătate; să furnizeze produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional, în vederea derulării programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, cu încadrarea în cantitatea totală repartizată direcţiei de sănătate publică, pe baza formularului trimestrial de comandă prevăzut în anexa nr. 1 la contract, primit din partea unităţii sanitare;
c)să depoziteze în condiţii adecvate produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional;
d)să elibereze din depozit produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional în ordinea cronologică a expirării termenelor de valabilitate;
e)să organizeze transportul produselor;
f)să redistribuie produsele cu rulaj redus, provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional, aflate în depozitul direcţiei de sănătate publică sau în stocurile de la nivelul unităţilor sanitare;
g)să întocmească evidenţele contabile şi tehnico-operative şi să realizeze operaţiunile financiar-contabile;
h)să întocmească în două exemplare avizul de însoţire a mărfii şi să elibereze un exemplar unităţii sanitare;
i)să descarce din gestiunea direcţiei de sănătate publică, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna anterioară, produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional, lunar, pe baza decontului de justificare a consumului, prevăzut în anexa nr. 2 la contract, primit din partea unităţii sanitare;
j)să centralizeze raportările trimestriale ale unităţilor sanitare, să le analizeze şi, în cazul sesizării unor discordanţe, să solicite corectarea acestora, în funcţie de obiectivele, activităţile şi indicatorii propuşi în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică.
(2)Obligaţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti prevăzute la alin. (1) se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, stabilite potrivit legii.
(1)Pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate publică, pentru care se organizează achiziţii publice la nivel naţional, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii:
a)să asigure buna desfăşurare a activităţilor prevăzute în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate publică, în concordanţă cu actele normative în vigoare, inclusiv cu protocoalele profilactice/terapeutice aprobate;
b)să solicite produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional pe bază de formular trimestrial de comandă întocmit în funcţie de: numărul de beneficiari cu cod numeric personal distinct; consumul trimestrial estimat; cantitatea de produse rămase în stoc la nivelul autorităţii administraţiei publice locale;
c)să transmită formularul trimestrial de comandă către direcţia de sănătate publică, în primele 5 zile lucrătoare ale trimestrului pentru care se solicită produsele;
d)să depoziteze în condiţii adecvate produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional;
e)să asigure utilizarea produselor provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional potrivit destinaţiei acestora în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate, în scopul profilaxiei sau tratamentului adecvat;
f)să asigure distribuirea produselor provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional către beneficiari în ordinea cronologică a expirării termenelor de valabilitate;
g)să instituie măsuri astfel încât beneficiarii să utilizeze produsele provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional numai în perioada de valabilitate;
h)să sesizeze în scris, în timp util, direcţia de sănătate publică asupra existenţei unor produse cu rulaj redus, propunând măsuri de redistribuire, după caz;
i)să asigure condiţii pentru organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate, pe baza codului numeric personal, şi raportarea către direcţia de sănătate publică a numărului de beneficiari cu cod numeric personal distinct;
j)să asigure condiţii pentru întocmirea evidenţelor contabile şi tehnico-operative şi pentru realizarea operaţiunilor financiar-contabile;
k)să adopte măsuri pentru respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
l)să transmită direcţiei de sănătate publică, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, raportările trimestriale (cumulat de la începutul anului) conform machetelor transmise de către direcţia de sănătate publică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
m)să întocmească lunar decontul de justificare a consumului de produse provenite din achiziţii publice organizate la nivel naţional şi să îl transmită direcţiei de sănătate publică, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna anterioară;
n)să transmită direcţiei de sănătate publică orice alte date referitoare la programele/subprogramele naţionale de sănătate publică pe care le derulează şi să răspundă de exactitatea şi realitatea datelor raportate.
(2)Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se îndeplinesc prin intermediul personalului implicat în realizarea activităţilor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate care fac obiectul contractului, în limitele competenţelor, potrivit legii.
V. Produsele aferente contractului şi valoarea acestora
(1)În cazul în care direcţia de sănătate publică constată nerespectarea unei/unor obligaţii asumate de către cealaltă parte contractantă, de natură a prejudicia grav derularea contractului, poate solicita încetarea acestuia.
(2)Prevederile alin. (1) nu sunt de natură a înlătura obligaţiile anterioare deja scadente şi neonorate ale părţilor.
Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente.
Pe lângă dispoziţiile prevăzute la art. 2, se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin actele normative în materie care intră în vigoare ulterior datei la care s-a încheiat prezentul contract, au fost aprobate modificări în volumul, structura sau bugetul programelor/subprogramelor, pe parcursul derulării acestuia.
Dacă o clauză a acestui contract este declarată nulă, celelalte - prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă, pe durata derulării prezentului contract,expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.
Orice împrejurare de fapt independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul prezentei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo.
Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.
Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen.
În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.
În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, prin act adiţional semnat de ambele părţi.
Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi făcută numai cu acordul părţilor. S-a încheiat astăzi, . . . . . . . . . ., în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi se completează conform normelor legale în vigoare.
la contractul pentru furnizarea produselor achiziţionate prin licitaţii publice organizate la nivel naţional către autorităţi ale administraţiei publice locale, pentru derularea unor programe naţionale de sănătate publică
Consiliul Local/Consiliul Judeţean/Primăria Direcţia de Sănătate Publică a
6.Cantitatea necesară a fi furnizată pentru trimestrul următor (de către direcţia de sănătate publică) = ....................
Reprezentant legal,
....................
a)Formularul se va întocmi cu evidenţierea distinctă a comenzii pentru fiecare program/subprogram/intervenţie şi poate include toate programele/subprogramele/intervenţiile naţionale de sănătate publică prevăzute în contract.
b)Formularul se va întocmi în două exemplare, dintre care un exemplar se va transmite Direcţiei de sănătate publică a judeţului .............../Municipiului Bucureşti, în primele 5 zile lucrătoare ale trimestrului pentru care se solicită produsele.
c)Cantităţile completate la rândurile 1, 2, 3, 5 şi 6 se exprimă în unitatea de măsură din contract.
──────────
Anexa 2
la contractul pentru furnizarea produselor achiziţionate prin licitaţii publice organizate la nivel naţional către autorităţi ale administraţiei publice locale, pentru derularea unor programe naţionale de sănătate publică
Consiliul Local/Consiliul Judeţean/Primăria Direcţia de Sănătate Publică a
a)Lunar, se întocmeşte un singur decont, care include toate programele/subprogramele/intervenţiile naţionale de sănătate publică prevăzute în contract, cu evidenţierea distinctă pentru fiecare program/subprogram/intervenţie.
b)Decontul lunar se întocmeşte în două exemplare, dintre care un exemplar se transmite Direcţiei de sănătate publică a judeţului ............../Municipiului Bucureşti, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna anterioară.
──────────
Anexa 13
la normele tehnice
I. Unitatea de specialitate:
Font 7
SITUAŢIA STOCURILOR LA DATA DE ..............
pentru programul/subprogramul naţional de sănătate publică .............