Decizie nr. 50 din 26 ianuarie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi ale art. 323 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Eremia Vereş în Dosarul nr. 6.177/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.177/2004, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal şi ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi ale art. 323 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Eremia Vereş într-o cauză penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că:

–dispoziţiile art. 146 din Codul penal sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte limita valorică pentru definirea agravantei decurgând din consecinţele deosebit de grave ale infracţiunii. În acest sens, se arată că, în condiţiile unei inflaţii galopante, o asemenea limită valorică împiedică realizarea unui proces echitabil, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. Totodată, se susţine că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11), deoarece prin condiţionarea agravantei de la art. 215 alin. 5 din Codul penal de criteriul limitei valorice a prejudiciului se nesocoteşte prezumţia de nevinovăţie, precum şi prevederile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât prin stabilirea criteriului valoric la încadrarea juridică se încalcă dreptul la apărare;

–prevederile art. 320 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), precum şi celor ale art. 23 alin. (11), deoarece se limitează posibilitatea judecătorului de a stabili adevărul, legându-l de probele administrate în faza preliminară a procesului penal;

–dispoziţiile art. 322 şi 323 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu cuprind în conţinutul lor, în mod expres, "dreptul la tăcere al inculpatului şi, implicit, obligaţia instanţei de a-i comunică acest drept ca o garanţie recunoscută a dreptului la un proces echitabil".

Tribunalul Sibiu - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată şi că prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la apărare şi la prezumţia de nevinovăţie nu sunt încălcate prin dispoziţiile de lege criticate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 146 din Codul penal, conform cărora "Prin «consecinţe deosebit de grave» se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", precum şi dispoziţiile art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi 323 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

–Art. 320 alin. 2 şi 3: "Preşedintele întreabă pe procuror şi pe părţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau propun efectuarea de probe noi.

În cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora.";

–Art. 322: "Preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare a instanţei, după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. Totodată lămureşte pe inculpat cu privire la dreptul pe care îl are de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor, precum şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar.";

–Art. 323: "Instanţa procedează apoi la ascultarea inculpatului.

Inculpatul este lăsat să arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări de către preşedinte şi ceilalţi membri ai completului, precum şi de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.

Instanţa respinge întrebările care nu sunt necesare în cauză.

Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin aceste dispoziţii legale sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine următoarele:

I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 146 din Codul penal, se susţine că încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece limita valorică înscrisă în acest text de lege împiedică realizarea unui proces echitabil în condiţiile unei inflaţii galopante, dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11), deoarece prin condiţionarea agravantei de la art. 215 alin. 5 din Codul penal de criteriul limitei valorice a prejudiciului se nesocoteşte prezumţia de nevinovăţie, precum şi prevederile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât prin stabilirea criteriului valoric la încadrarea juridică se încalcă dreptul la apărare.

Din analiza textului considerat ca fiind neconstituţional Curtea constată că acesta cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul expresiei consecinţe deosebit de grave. Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhăria, înşelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată.

Susţinerile autorului excepţiei cu privire la reaprecierea criteriului valoric de 2.000.000.000 lei care determină înţelesul expresiei consecinţe deosebit de grave, deşi pot fi reale în condiţii de devalorizare a monedei naţionale, nu pot fi reţinute. Modificarea conţinutului unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realităţile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Curtea Constituţională, potrivit competenţei sale înscrise în art. 146 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 146 din Codul penal.

Este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea prin textul de lege criticat şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul că aplicarea cerinţei "procesului echitabil" se impune nu numai la procedura desfăşurării unui proces, ci şi la cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică la materii din câmpul dreptului substanţial.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat frecvent şi constant că, "Într-o societate democratică în sensul Convenţiei, dreptul la o bună administrare a justiţiei ocupă un loc atât de important încât o interpretare restrictivă a articolului 6 paragraful 1, referitor la dreptul la un proces echitabil, nu ar corespunde scopului şi obiectului acestei dispoziţii" (cazul Delcourt împotriva Belgiei - 1970).

Pe de altă parte, însă, nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei "procesului echitabil" ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanţial.

Curtea mai constată că, deşi prin dispoziţiile art. 146 din Codul penal este stabilită o sumă a cărei depăşire a valorii prejudiciului produs prin infracţiune atrage o pedeapsă mai gravă, în nici un caz nu se poate considera că prin aceasta se restrânge dreptul la apărare al inculpatului, prevăzut la art. 24 din Constituţie. Cel în cauză poate să îşi angajeze ori să i se desemneze din oficiu un apărător, ca şi în cazul tuturor celorlalte infracţiuni, şi poate, de asemenea, să administreze orice probe în apărarea sa, inclusiv în circumstanţiere, precum şi să exercite căile de atac prevăzute de lege şi să formuleze cereri în faţa instanţelor judecătoreşti.

Totodată, având în vedere că în speţa de faţă nu există o hotărâre judecătorească definitivă, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie, privind prezumţia de nevinovăţie, care prevede că "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

II. Prevederile art. 320 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală referitoare la excepţii şi cereri ce pot fi formulate la judecata în primă instanţă sunt, în opinia autorului excepţiei, neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie, întrucât "limitează posibilitatea judecătorului de a stabili adevărul, legându-l de probele administrate în faza preliminară a procesului penal".

Din analiza textului considerat ca fiind neconstituţional nu rezultă însă o încălcare a prevederilor constituţionale. Soluţionarea unei cauze este posibilă numai pe bază de probe care se administrează în faţa instanţei în cursul cercetării judecătoreşti, unde sunt readministrate probele din faza de urmărire penală, şi se pot administra probe noi. Faptul că preşedintele întreabă părţile dacă au de propus probe noi nu înseamnă că se încalcă dreptul părţilor referitor la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, prin administrarea de probe noi se asigură lămurirea cauzei, sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului.

Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, se constată că aceasta nu poate fi reţinută, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, ci de începutul cercetării judecătoreşti.

III. Art. 322 şi 323 din Codul de procedură penală, privind începerea cercetării judecătoreşti şi ascultarea inculpatului, sunt criticate în raport de prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), deoarece nu cuprind în conţinutul lor, în mod expres, "dreptul la tăcere al inculpatului şi, implicit, obligaţia instanţei de a-i comunică acest drept ca o garanţie recunoscută a dreptului la un proces echitabil".

Examinând această critică, Curtea constată că este neîntemeiată, deoarece dreptul inculpatului de a nu face nici o declaraţie este reglementat de art. 70 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, unde se prevede în mod expres că "Învinuitului sau inculpatului i se aduc [...] la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa". Astfel, inserarea acestor dispoziţii în cuprinsul altor prevederi din Codul de procedură penală, în speţă a judecăţii în primă instanţă, nu ar fi necesară din moment ce reglementarea din art. 70 alin. 2 teza întâi este una cu valoare de principiu.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi 323 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Eremia Vereş în Dosarul nr. 6.177/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu