Decizie nr. 14 din 10 martie 1993

Ioan Muraru - preşedinte

Antonie Iorgovan - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Constantin Burada - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat fără citarea părţilor potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, examinând excepţia de neconstituţionalitate a Decretului nr. 223/1974 al fostului Consiliu de Stat, ridicată de reclamantul Robert Deutsch în dosarul civil nr. 4051/1992 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, constata următoarele:

Robert Deutsch, cetăţean român cu domiciliul în străinătate, a chemat în judecata Societatea Comercială "Herastrau" - S.A. (fostul ICRAL Herastrau), solicitând să se constate ca este proprietarul apartamentului nr. 1 din imobilul situat în str. Brancutei nr. 4, bloc 4, sectorul 1, Bucureşti, trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 1214 din 19 august 1980 a Consiliului popular Bucureşti, în baza Decretului nr. 223/1974.

În subsidiar, a invocat neconstituţionalitatea Decretului nr. 223/1974, în raport cu prevederile art. 36 din Constituţia din 1965, pentru violarea dreptului fundamental al omului la proprietate, drept consacrat în documentele internaţionale la care România a fost şi este parte contractantă.

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, la termenul de 2 decembrie 1992, a dezbătut cauza în fond şi a amânat pronunţarea pentru 9 decembrie 1992, când, prin încheierea din aceeaşi dată, invocand art. 23 din Legea nr. 47/1992, a suspendat judecarea şi a înaintat dosarul Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra cererii subsidiare din acţiune, respectiv a constatării neconstitutionalitatii Decretului nr. 223/1974, fără a-şi exprima însă opinia asupra excepţiei.

Dosarul a fost primit şi înregistrat la Curte la data de 16 februarie 1993.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

luând act de susţinerea reclamantului, de conţinutul raportului întocmit de către judecătorul desemnat în acest scop, având în vedere dispoziţiile Decretului nr. 223/1974, Decretului-lege nr. 9/1989 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, retine:

Pronunţarea deciziei în cazul unei excepţii de neconstituţionalitate de natura celei în cauza impune elucidarea unor probleme privind competenţa Curţii Constituţionale, care funcţionează în baza art. 140 şi următoarele din Constituţia României, precum şi identificarea sferei acestui control, asa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale.

În primul rând, urmează a se observa ca prin Constituţia actuala a României s-a înfiinţat Curtea Constituţională cu rolul de a fi garantul ordinii constituţionale create de către aceasta Constituţie. Ca atare, legile şi celelalte acte normative emise înainte de data de 8 decembrie 1991, într-o ordine constituţională anterioară, puteau fi discutate sub aspectul constituţionalităţii numai în raport cu acea ordine şi de organismele pe care Constituţia atunci în vigoare le prevedea. Acestor acte normative le sunt aplicabile normele constituţionale actuale numai în măsura în care supravietuiesc şi după 8 decembrie 1991.

Intervenţia Curţii Constituţionale în aprecierea constituţionalităţii unor norme juridice care şi-au încetat existenta înaintea datei de 8 decembrie 1991 ar fi contrară nu numai rolului şi funcţiilor sale stabilite prin Constituţie, ci şi doctrinei juridice, ar fi o încălcare flagrantă a principiului neretroactivitatii legii.

În al doilea rând, competenţa Curţii Constituţionale priveşte numai raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Ca atare, ea poate privi raporturile juridice născute în baza reglementărilor legale adoptate după 8 decembrie 1991 sau şi în baza unor reglementări legale anterioare, dar care au rămas în vigoare, pentru ca aprecierea constituţionalităţii priveşte o lege sau o ordonanţa care exista şi care deci produce efecte juridice.

În al treilea rând, este îndeobşte admis şi recunoscut ca până în decembrie 1989 s-au comis abuzuri şi ilegalitati sub o legislaţie ea însăşi abuzivă şi deseori imorala. Este evident ca ordinea constituţională actuala permite şi impune corectări, restabiliri de drepturi, recuperari, înlăturarea nedreptatilor. Chiar Decretul-lege nr. 9/1989 a fost elaborat "în scopul inlaturarii imediate din legislaţia tarii noastre a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial, care prin caracterul lor discriminatoriu, nedrept, au adus grave prejudicii materiale şi morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetăţenilor". Autoritatea legiuitoare care a adoptat Legea nr. 47/1992, chiar şi ea recunoaşte aceste lucrări atunci când prin art. 26 alin. (3) stabileşte ca "Repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementează prin lege".

Este evident ca, în situaţia în care ar fi sesizată cu ilegalitati şi abuzuri, cu încălcări ale ordinii constituţionale săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991, Curtea Constituţională nu este competenţa să le rezolve.

Dacă ar face un asemenea lucru, Curtea Constituţională însăşi ar încalcă Constituţia şi principiile dreptului, pentru ca ar inlatura un abuz, o ilegalitate, printr-o arogare abuzivă de competenţa, ceea ce este evident în afară ideii de justiţie constituţională. Clarificarea şi rezolvarea unor asemenea situaţii revin numai autorităţilor publice competente potrivit legii, inclusiv instanţelor judecătoreşti.

În speta, Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat expres prin Decretul-lege nr. 9/1989 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 9 din 31 decembrie 1989, situaţie în care examinarea sa astăzi sub aspectul neconstitutionalitatii nu mai este posibila, impunandu-se aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Caracterul vadit nefondat al excepţiei rezultă şi din împrejurarea ca se solicita constatarea neconstitutionalitatii Decretului nr. 223/1974, în raport cu Constituţia din 1965, ea însăşi abrogată la data intrării în vigoare a actualei Constituţii (8 decembrie 1991).

În raport cu considerentele mai sus menţionate, se constată că sub aspectul dreptului constituţional nu suntem în prezenta unei excepţii de neconstituţionalitate, în sensul art. 144 lit. c) din Constituţie, întrucât, pentru a exista, nu este suficient ca o parte sa invoce în apărarea sa excepţia, ci trebuie ca în mod real norma vizata prin excepţie să fie în vigoare şi contrară Constituţiei.

În speta sa cum s-a arătat, Decretul nr. 223/1974, a cărui constituţionalitate se contesta, a fost abrogat expres prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, astfel că nu se mai poate pune problema cercetării conformitatii decretului respectiv cu Constituţia din 1965 care, de asemenea, a fost abrogată în întregime la 8 decembrie 1991, situaţie ce obliga instanţa de judecată să constate aceasta împrejurare, să se pronunţe asupra fondului cauzei şi nu sa sesizeze Curtea Constituţională, asa cum greşit a procedat.

Este adevărat ca urmare a trecerii imobilului în litigiu în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974, reclamantul ar putea pretinde ca a suferit un prejudiciu, însă repararea lui nu se poate realiza pe aceasta cale deoarece, astfel cum s-a mai arătat, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementează prin lege".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 lit. A) c), art. 24 alin. (2) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate formulată de Robert Deutsch, cetăţean român domiciliat în California, cu domiciliul ales în Bucureşti la Maria Ciobanu, str. Duiliu Zamfirescu nr. 5, sectorul 1, în dosarul nr. 4051/1992 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată la 10 martie 1993.

PREŞEDINTE,

prof. dr. Ioan Muraru

Magistra-asistent,

Constantin Burada