Hotărîre nr. 59 din 10 martie 1997
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 448/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 47 din 19 martie 1997
Textul actului · 2 articole
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
Hotărârea Guvernului nr. 448/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 20 noiembrie 1995, se modifica şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 3, după punctul (3) al paragrafului 5, intitulat În domeniul legislaţiei muncii şi protecţiei sociale, se introduc următoarele puncte:
(4)urmăreşte aplicarea şi respectarea legislaţiei muncii în cadrul raporturilor de muncă încheiate de cetăţenii români care urmează sa desfăşoare activităţi lucrative pe teritoriul altor state;
(5)eliberează permise de muncă cetăţenilor străini care fac dovada calităţii de salariat în unităţile din sectorul privat sau mixt de pe teritoriul României.
2.Articolul 4 alineatul (3) se modifica şi va avea următorul cuprins:
(3)Numărul maxim de posturi finanţate de la bugetul de stat pentru Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este de 400, exclusiv demnitarii.
3.Anexele nr. 1 şi 2 se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.
Articolul 2
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga: art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 565/1995 cu privire la aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social, precum şi modalităţile de plată a drepturilor reglementate de lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 9 august 1995; art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 738/1995 privind stabilirea comisionului datorat potrivit art. 9 din Legea nr. 83/1995, precum şi unele măsuri pentru aplicarea acestei legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 26 septembrie 1995, şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 852/1996 privind înfiinţarea Centrului-Pilot de Asistenţa şi Protecţie a Victimelor Violenţei în Familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 3 octombrie 1996.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Mircea Ciumara
Anexa 1
Numărul maxim de posturi: 400
(exclusiv demnitarii)
MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE
MINISTRU
–Consilieri
–Direcţia relaţii internaţionale
–Direcţia relaţii cu publicul şi mass-media
–Unitatea pentru coordonarea şi administrarea implementarii proiectelor
cu finanţare externa*)
–Direcţia generală de informatica, strategie şi reforma în domeniul muncii
şi protecţiei sociale
–Direcţia strategie şi reforma în domeniul muncii şi protecţiei sociale
–Direcţia de informatizare
–Direcţia generală de legislaţia muncii
–Direcţia de legislaţia muncii şi contencios
–Direcţia de integrare europeană
–Direcţia generală de control
–Direcţia control fond şomaj
–Direcţia control financiar propriu
–Direcţia control contribuţii asigurări sociale
–SECRETAR DE STAT
–Direcţia generală forta de muncă şi şomaj
–Direcţia ocupare forta de muncă
–Direcţia formare şi integrare profesională
–Direcţia administrare fond şomaj
–Direcţia camerelor de muncă
–SECRETAR DE STAT
–Direcţia generală asigurări sociale, pensii de stat, agricultori şi
tratament balnear
–Direcţia asigurări sociale şi pensii de stat
–Direcţia asigurări sociale, pensii şi tratament balnear pentru
agricultori
–Direcţia metodologie, îndrumare şi administrarea bugetului de
asigurări sociale
–Direcţia generală asistenţa socială şi prestaţii familiale
–Direcţia prestaţii familiale, ocrotirea minorilor, asistenţa
socială pentru virstnici
–Direcţia coordonare a instituţiilor de asistenţa socială,
organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale
–SECRETAR DE STAT
–Direcţia generală politica salariala
–Direcţia salarizarii personalului din sectorul bugetar
–Direcţia salarizarii personalului din regiile autonome, societăţi
comerciale şi concertarea partenerilor sociali
–Direcţia organizare şi gestiune de personal în sectorul bugetar
–Direcţia generală economică financiară
–Direcţia de investiţii
–Direcţia buget finanţare
–SECRETAR DE STAT
–Direcţia generală pentru coordonarea strategiilor privind drepturile
femeii
–Direcţia de elaborare a politicilor familiale
–SECRETAR DE STAT
–Inspecţia de stat pentru protecţia muncii**)
–Inspecţia de stat pentru protecţia muncii în minerit, metalurgie,
chimie*)
–Inspecţia de stat pentru protecţia muncii în transporturi,
agricultura, comerţ, bunuri de consum şi alte ramuri*)
–Direcţia generală tehnica
–Direcţia norme şi standarde
–Direcţia autorizare, certificare şi grupe de muncă
Notă *) Se organizează la nivel de direcţie. Notă **) Se organizează la nivel de direcţie generală.Anexa 2
UNITĂŢILE
care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale
I. Unităţi finanţate de la bugetul de stat
(4.562 de posturi)
1.Direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti - servicii publice descentralizate
2.Inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii
3.Unităţile de asistenţa socială
4.Institutul Naţional de Expertiza Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă
5.Oficiul Muncii
6.Centrul-Pilot de Asistenţa şi Protecţie a Victimelor Violenţei în Familie
