Decizie nr. 102 din 6 iunie 2000

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Valeriu Stanescu, Vasilica Stanescu şi Sabina Stanescu în Dosarul nr. 19.729/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal se prezintă Valeriu Stanescu şi Vasilica Stanescu, personal şi asistaţi de avocat Doina Hairum, Sabina Stanescu, reprezentată de acelaşi apărător, lipsind Valentin Gabriel Sorescu şi Catrinel Eugen Sorescu. Procedura este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul aparatorului autorilor excepţiei Valeriu Stanescu, Vasilica Stanescu şi Sabina Stanescu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sustinand ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, în ansamblul lor, sunt contrare prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece modifica prevederi dintr-o lege organică, respectiv din Codul de procedură civilă. De asemenea, susţine ca art. 25 al ordonanţei menţionate, prin care se elimina calea de atac a apelului, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 49 alin. (1) referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, solicitând admiterea excepţiei şi sub acest aspect.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondata. Se apreciază ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin Constituţiei, ci, dimpotriva, aceste dispoziţii au scopul de a proteja chiriaşii din imobilele restituite foştilor proprietari atât în baza Legii nr. 112/1995, cat şi prin hotărâri judecătoreşti. Totodată, se susţine ca prin ordonanţa de urgenţă se poate reglementa în domenii rezervate legilor organice, invocandu-se, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 1 februarie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 19.729/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, în ansamblul lor, precum şi a dispoziţiilor art. 25 din aceeaşi ordonanţa, excepţie ridicată de Valeriu Stanescu, Vasilica Stanescu şi Sabina Stanescu într-o cauza având ca obiect evacuarea din locuinta prin ordonanţa preşedinţială.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 este neconstitutionala, întrucât se reglementează în domeniul legilor organice, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală. Totodată, se apreciază ca art. 25 din ordonanţa contravine prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1), ale art. 24 şi ale art. 49 din Constituţie.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, contrar prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei ridicate. În temeiul dispoziţiilor legale menţionate, precum şi în conformitate cu art. 15 din Regulamentul sau de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţională a solicitat completarea actului de sesizare cu opinia instanţei de judecată, dar aceasta nu a dat curs acestei solicitări.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 114 alin. (4) din Constituţie prevede competenţa Guvernului ca, în cazuri excepţionale, sa adopte ordonanţe de urgenţă. Tocmai caracterul lor de urgenta, determinat de existenta unor situaţii excepţionale, justifica emiterea acestora şi în domeniul legilor organice. Guvernul considera, totodată, ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de emitere a ordonanţelor de urgenta prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie. Se apreciază, de asemenea, ca susţinerile autorilor excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 sunt neintemeiate, pe de o parte, pentru că nu sunt incalcate dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie, litigiile dintre proprietari şi chiriaşi solutionandu-se de către instanţele judecătoreşti, iar, pe de altă parte, deoarece excluderea caii de atac a apelului în astfel de litigii, fiind legată de necesitatea soluţionării urgente a cauzelor privind dreptul de folosinţă a imobilelor şi asigurarea stabilitatii raporturilor juridice, nu afectează nici unul din drepturile fundamentale ale părţilor implicate în proces.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe de o parte, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, în întregul său, care, în opinia autorilor excepţiei, încalcă art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece modifica prevederi dintr-o lege organică, respectiv din Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 25 din aceeaşi ordonanţa, dispoziţii de lege ce se apreciază a fi contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1), ale art. 24 şi ale art. 49 alin. (1).

I. Examinând susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 114 alin. (4), Curtea Constituţională constata ca interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, aceasta interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă la alin. (4) al art. 114 din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenta, deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constituţionale a instituţiei. În acest sens este Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998.

Curtea Constituţională constata, de asemenea, ca, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, s-a statuat ca "din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constituţie şi al celorlalte dispoziţii constituţionale nu rezultă ca reglementările relative la procedura civilă, în ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice; fără indoiala, în conţinutul unor asemenea reglementări pot exista şi norme de domeniul legii organice care atrag deci adoptarea lor cu majoritatea prevăzută de Constituţie pentru astfel de legi. Aceasta însă nu înseamnă transformarea tuturor dispoziţiilor Codului de procedura civilă în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, între care nu figurează dispoziţii legale privind procedura civilă".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aceasta îşi menţine valabilitatea şi în aceasta cauza, astfel ca excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă sub acest aspect.

II. Referitor la critica de neconstituţionalitate ce se aduce dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, sub aspectul încălcării prevederilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 49 alin. (1) referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea constata ca nici aceasta critica nu poate fi primită.

Dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 au următorul cuprins: "Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă."

În jurisprudenta sa anterioară, Curtea Constituţională a examinat dacă liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce condiţii existenta unor particularităţi procedurale referitoare la exercitarea căilor de atac este în concordanta cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În considerentele aceleiaşi decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a stabilit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite - asa cum sunt cele din prezenta speta - reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

În legătură cu argumentul referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a decis, în mod constant, că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atâta timp cat ele asigura egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens s-a statuat prin deciziile nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994, şi nr. 85 din 27 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994.

Soluţiile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa, neexistand ratiuni pentru modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Cu privire la susţinerea încălcării principiului constituţional al dreptului la apărare, consacrat prin art. 24 din Constituţie, Curtea constata ca dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin acestui principiu, deoarece reglementarea unei singure cai de atac nu împiedica exercitarea dreptului la apărare.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 49 din Constituţie, Curtea constata ca aceasta este nerelevanta pentru soluţionarea excepţiei de faţa, neavând incidenţa cu obiectul cauzei.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Valeriu Stanescu, Vasilica Stanescu şi Sabina Stanescu în Dosarul nr. 19.729/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2000.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu