Decizie nr. 97 din 18 mai 2000

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Gabriel Cristea şi Arina Ioana Cristea în Dosarul nr. 16.372/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor: Gabriel Cristea, Arina Ioana Cristea, Rodica Maria Cleja Cerna şi Gheorghita Mihalcea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondata. Se apreciază ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravine Constituţiei, ci, dimpotriva, aceste dispoziţii au scopul de a proteja chiriaşii din imobilele restituite foştilor proprietari atât în baza Legii nr. 112/1995, cat şi prin hotărâri judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 octombrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 16.372/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Gabriel Cristea şi Arina Ioana Cristea într-o cauza având ca obiect evacuarea acestora din locuinta.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 "contravin dispoziţiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, art. 54, art. 114 alin. (4) şi art. 128 din Constituţie. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 încalcă în mod flagrant dispoziţiile principiale ale Constituţiei cu privire la: egalitatea în drepturi a cetăţenilor, egalitatea acestora în faţa legii, Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie, dreptul la viaţa şi integritate fizica şi psihică, dreptul la un nivel de trai decent, obligativitatea respectării legilor, dreptul de acces la căile de atac în justiţie."

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin dispoziţiile ordonanţei criticate nu se încalcă principiile şi drepturile constituţionale garantate prin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) şi art. 128, ci se incearca să se ajungă la o soluţie de compromis atât pentru proprietari, cat şi pentru chiriaşi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece egalitatea dintre cetăţeni nu împiedica stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate, închirierea fiind, în dreptul civil, un simplu act de administrare care nu afectează atributul dispoziţiei, ca prerogativa a dreptului de proprietate. Se mai arata ca, deşi prin ordonanţa se impun unele restrictii ale dreptului de proprietate privind imobilele naţionalizate şi redobândite de foştii proprietari (prelungirea contractelor de închiriere, impunerea unor limite maxime ale chiriei), sunt prevăzute şi o serie de dispoziţii favorabile proprietarilor (evacuarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale a chiriaşului care refuza nejustificat sa încheie un nou contract, recursul împotriva hotărârii judecătoreşti în materia schimbului obligatoriu de locuinta). Pe de altă parte, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Guvernul precizează ca prelungirea prin lege a contractelor de închiriere îşi are temeiul în art. 43 din Constituţie, potrivit căruia statul este obligat sa ia măsuri de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, iar prin art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului se stabileşte ca dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde şi dreptul la locuinta. Referirea la art. 22 şi 49 din Constituţie este considerată neconcludenta în rezolvarea excepţiei, întrucât nu este încălcat dreptul la viaţa şi la integritate fizica şi psihică şi nu este restrâns nici exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. În privinta încălcării art. 21, referitor la accesul liber la justiţie, şi a art. 128, referitor la folosirea căilor de atac, Guvernul arata ca ordonanţa acorda proprietarilor posibilitatea de a se adresa justiţiei, în cazul prevăzut la art. 11 alin. (2), iar la art. 25 din ordonanţa este reglementată calea de atac a recursului. Se considera ca fiind irelevanta invocarea de către autorii excepţiei a dispoziţiilor art. 51 şi 54 din Constituţie. În final, Guvernul considera ca Ordonanţa de urgenta nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de emitere a ordonanţelor de urgenta, prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, în legătură cu care se susţine ca încalcă prevederile art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) şi ale art. 128 din Constituţie.

I. Autorii excepţiei considera ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 contravine dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, referitoare la condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă.

În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. [...]" Autorii excepţiei susţin că nu pot fi considerate cazuri excepţionale: "reglementarea încheierii şi derulării contractelor dintre proprietari şi chiriaşi, modificarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, reglementarea schimbului obligatoriu de locuinta, redefinirea instituţiei ordonanţei preşedinţiale, regimul probatiunii în dreptul civil", dar recunosc ca "singura împrejurare care putea justifica adoptarea unei ordonanţe de urgenţă era încetarea efectelor Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative".

Examinând, sub acest prim aspect, excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea cerinţelor art. 114 alin. (4) din Constituţie. Cazul excepţional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonanţe a fost necesitatea reglementării de urgenta a prelungirii contractelor de închiriere, a căror valabilitate expira la data de 8 aprilie 1999, conform Legii nr. 17/1994, tergiversarea reglementării putând crea conflicte sociale.

Ordonanţa are ca scop protecţia chiriaşilor prin: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de, după caz, 5 sau 3 ani, asigurarea stabilitatii în viitor a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriaşului la reînnoirea contractului de închiriere şi crearea unor garanţii împotriva unei evacuari abuzive, precum şi a unui drept de preemţiune în cazul în care proprietarul intenţionează sa vândă locuinta. Capitolul II al ordonanţei reglementează schimbul obligatoriu de locuinţe, cuprinzând dispoziţii menite să asigure atât exercitarea de către proprietari a prerogativelor dreptului de proprietate, cat şi exercitarea dreptului chiriaşilor la o locuinta salubra şi având dependintele strict necesare. Capitolul III al aceleiaşi ordonanţe reglementează modul de stabilire şi de plată a chiriei, modalităţile de negociere a noului cuantum al acesteia şi norme de protecţie a chiriaşului cu privire la nivelul chiriei, care nu poate depăşi 25% din venitul lunar pe familie, în cazul în care acest venit este sub nivelul salariului mediu pe economie. Ordonanţa reglementează şi aspecte privind modificarea şi revizuirea chiriei în condiţiile creşterii ratei inflaţiei, fiind interzisă expres rezilierea contractului sau evacuarea chiriaşului pentru motivul ca acesta nu este de acord cu majorarea chiriei. Capitolul IV cuprinde dispoziţii finale privind soluţionarea litigiilor dintre chiriaşi şi proprietari, drepturile chiriaşilor care au făcut îmbunătăţiri necesare şi utile locuinţei, precum şi alte dispoziţii.

Curtea observa ca reglementarea de urgenta a acestor raporturi juridice dintre proprietari şi chiriaşi se impunea nu numai sub aspectul prelungirii contractelor de închiriere, astfel cum au susţinut în motivarea excepţiei autorii acesteia, ci şi sub celelalte aspecte reglementate de ordonanţa.

De altfel, la aceeaşi soluţie de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate se ajunge şi pe baza argumentelor înfăţişate în opinia separată formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia, membri ai completului de judecată, o menţin şi în cauza de faţa.

II. Autorii excepţiei considera ca prevederile ordonanţei contravin şi dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54 şi 128. De asemenea, în dezbaterile din faţa Curţii Constituţionale reprezentanta acestora a susţinut ca au fost incalcate şi alte texte din Constituţie, şi anume art. 2 alin. (1), art. 45 alin. (2) şi art. 72 alin. (3) lit. k).

Cu privire la extinderea controlului de constituţionalitate în raport cu aceste din urma prevederi constituţionale, Curtea constata că nu este legal sesizată, deoarece în cererea prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei, precum şi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost invocată încălcarea acestor dispoziţii, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentală, Curtea se pronunţa numai "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". Totodată, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. [...]"

În consecinţa, Curtea va examina excepţia controland conformitatea dispoziţiilor ordonanţei cu următoarele texte constituţionale:

–art. 4 alin. (2): "România este patria comuna şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială.";

–art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";

–art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–art. 22 alin. (1): "Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.";

–art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.";

–art. 49 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

–art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";

–art. 54: "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.";

–art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Autorii excepţiei au mai invocat şi încălcarea dreptului fiecărei persoane la un nivel de viaţa corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunastarii proprii şi a familiei, drept recunoscut prin art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi, totodată, violarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".

Curtea constata ca referirile autorilor excepţiei la prevederile art. 4 alin. (2), art. 49 alin. (1) şi ale art. 54 din Constituţie sunt irelevante, întrucât prin nici o dispoziţie a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu se creează discriminări între cetăţeni pe criterii de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială; nu sunt puse în discuţie restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi nici exercitarea cu buna-credinţa a unor asemenea drepturi sau libertăţi.

Cu privire la susţinerea ca prin aceeaşi ordonanţa a fost încălcat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea retine ca dispoziţiile ordonanţei nu contravin acestui principiu, deoarece egalitatea între cetăţeni nu împiedica stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin ordonanţa supusă controlului de constituţionalitate Guvernul a avut în vedere tocmai apărarea acestor drepturi fundamentale ale omului, ratiunea adoptării ordonanţei fiind protecţia chiriaşilor şi prelungirea contractelor de închiriere.

Pentru aceleaşi considerente Curtea retine că nu au fost incalcate nici dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Constituţie, prin care este consacrată obligaţia statului de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent, şi nici prevederile constituţionale ale art. 22 alin. (1), potrivit cărora dreptul la viaţa, dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.

Curtea Constituţională nu poate retine nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Liberul acces al părţilor la justiţie nu este îngrădit prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, ci, dimpotriva, acest drept este confirmat prin soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată, precum şi prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională constata, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încălcarea art. 128 din Constituţie, referitor la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit ordonanţei criticate, părţile interesate pot exercita calea de atac a recursului în condiţiile reglementate prin ordonanţa, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Curtea Constituţională retine ca prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu sunt incalcate, asa cum susţin autorii excepţiei, nici prevederile art. 51 din Legea fundamentală referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor. Îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de respectare a legilor nu este de natura sa împiedice Guvernul sa adopte, în cazuri excepţionale, soluţii urgente, diferite de reglementările anterioare. Dacă aceasta prevedere fundamentală ar fi interpretată în sensul invocat de autorii excepţiei, ar insemna ca autoritatea legiuitoare a tarii - Parlamentul - şi, în temeiul art. 114, Guvernul sa nu îşi poată îndeplini atribuţiile constituţionale, pentru ca în acest fel s-ar ajunge la încălcarea art. 51 din Constituţie referitor la respectarea Constituţiei şi a legilor.

Faţa de motivele arătate, Curtea Constituţională urmează sa respingă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, care nu contravin dispoziţiilor din Constituţie invocate în susţinerea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Gabriel Cristea şi Arina Ioana Cristea în Dosarul nr. 16.372/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2000.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu