Decizie nr. 82 din 8 februarie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Carmen Chionea-Doru şi Anghelina Doru în Dosarul nr. 2.072/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia comercială.

La apelul nominal se prezintă avocatul autorilor excepţiei, Samir Bosoc, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fondul cauzei, avocatul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate susţine admiterea criticii, întrucât textele de lege criticate sunt susceptibile a fi aplicate şi situaţiilor în care nu se reţine intenţia directă a administratorului societăţii comerciale de a cauza starea de insolvenţă a acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece critica nu relevă o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, operaţiune care excedează competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 25 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.072/45/2006, Curtea de Apel Iaşi - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Carmen Chionea-Doru şi Anghelina Doru.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că din analiza dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 rezultă în mod indubitabil că doar activitatea comercială desfăşurată cu intenţia de a falimenta societatea comercială va angaja răspunderea personală a membrilor organelor de conducere, în sensul obligării lor la suportarea unei părţi din pasivul societăţii debitoare. Or, în măsura în care textele de lege criticate se aplică şi situaţiilor în care se reţine doar o culpă comercială în sarcina persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă, o atare interpretare contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (7) care consacră dreptul de proprietate privată, în art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, în art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului, precum şi în art. 136 alin. (5) referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia comercială apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate, prin care sunt sancţionate faptele culpabile ale unor persoane care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului, sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...]

c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d)au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e)au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (7) care consacră dreptul de proprietate privată, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului, precum şi ale art. 136 alin. (5) referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au preluat soluţia legislativă consacrată de art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, text de lege care a fost supus, înainte de preluare, controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 25/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 8 martie 2004, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În cuprinsul acestei decizii, Curtea a reţinut că, "în principiu, potrivit dispoziţiilor legale criticate, stabilirea răspunderii persoanelor din conducerea societăţii comerciale debitoare are loc la sesizarea administratorului ori a lichidatorului, a oricărui creditor, a asociaţilor sau acţionarilor la societatea comercială ajunsă în stare de insolvenţă, a camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a asociaţiei cooperatiste teritoriale ori naţionale, după caz. În cazul în care judecătorul-sindic se sesizează din oficiu, acesta o face pe baza datelor rezultate din documentele aflate la dosarul cauzei şi în cadrul îndeplinirii obligaţiei sale legale de a lămuri şi soluţiona cauza sub toate aspectele sale, asigurând realizarea deopotrivă a drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor, fără să urmărească vreun interes personal".

Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate "nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci "prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi alin. (7) şi ale art. 136 alin. (5) care consacră dreptul de proprietate privată şi inviolabilitatea acesteia, Curtea constată că, deşi membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi persoanele care au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere că, pe această cale, se asigură acoperirea pasivului debitorului insolvent şi valorificarea drepturilor creditorilor şi întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală, în sine, nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Carmen Chionea-Doru şi Anghelina Doru în Dosarul nr. 2.072/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu