Decizie nr. 142 din 25 februarie 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Niscon" - S.R.L. Caracal în Dosarul nr. 1.292/104/2009 al Tribunalului Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 6.409D/2009, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 5.775D/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 6.409D/2009 la Dosarul nr. 5.775D/2009.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 6.409D/2009 la Dosarul nr. 5.775D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 29 iunie 2009 şi 2 iulie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.292/104/2009 şi nr. 899/115/2009, Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi Tribunalul Caraş-Severin - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Niscon" - S.R.L. Caracal şi Societatea Comercială "Reidom" - S.R.L. Reşiţa în cauze având ca obiect cereri ale creditorilor pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează posibilitatea folosirii procedurii speciale a insolvenţei în mod arbitrar la simpla solicitare a creditorului în condiţiile în care contestaţia debitorului ar fi respinsă fie pe fond, fie ca tardiv introdusă. Se mai arată că judecătorul cauzei nu poate respinge cererea creditorului decât în situaţia în care admite contestaţia debitorului, ceea ce restrânge şi, practic, condiţionează posibilitatea instanţei de judecată de a afla adevărul cu privire la posibilităţile financiare ale debitorului şi de a administra probe în dovedirea stării de insolvenţă.

În fine, se mai susţine că termenul de 10 zile fixat prin lege, fiind un termen de decădere, acesta nu se poate "prelungi" până ce debitorul îşi va angaja un apărător, ceea ce încalcă dreptul constituţional la apărare.

Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi Tribunalul Caraş-Severin - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:

(2)În termen de 10 zile de la primirea copiei [cererii creditorului de deschidere a procedurii - sn.], debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind în acelaşi timp valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.

Raportat la excepţia de faţă, Curtea reţine că nu orice cerere de deschidere a procedurii insolvenţei promovată de un creditor va avea finalitatea dorită de către acesta. Astfel, art. 31 alin. (1) din lege stabileşte restrictiv faptul că numai creditorii îndreptăţiţi pot solicita deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă.

Or, în înţelesul legii, creditor îndreptăţit este cel a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar prezumţia de insolvenţă intervine atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori sau atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei (a se vedea în acest sens art. 3 din lege).

Prin urmare, chiar şi fără înregistrarea contestaţiei debitorului, judecătorul-sindic trebuie să verifice dacă aceste condiţii prevăzute de lege sunt respectate de cererea creditorului. Faptul că legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un mijloc de apărare denumit contestaţie semnifică grija acestuia pentru a asigura contradictorialitatea procedurii, respectiv garantarea unui rol activ al debitorului în procedura respectivă. Prin urmare, se reţine că nu creditorul este cel care exercită rolul instanţei de judecată în această procedură, din moment ce procedura a fost deschisă printr-o hotărâre a instanţei de judecată după ce a avut loc o evaluare a cererii creditorului.

O altă chestiune antamată de autorii excepţiei vizează efectele respingerii contestaţiei debitorului, şi anume deschiderea procedurii insolvenţei, respectiv faptul că acesta nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară. Curtea constată că printr-o asemenea reglementare nu se încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât este opţiunea legiuitorului de a prevedea diverse proceduri şi consecinţele exercitării acestora. De altfel, dacă nu ar fi contestat cererea creditorului, automat se deschidea procedura generală împotriva debitorului, cu parcurgerea deci şi a fazei reorganizării judiciare. O atare dispoziţie legală este o expresie a art. 126 alin. (2) din Constituţie, ce nu este de natură a încălca prevederile art. 124 sau art. 126 alin. (1) din Constituţie.

În fine, raportat la critica de neconstituţionalitate ce vizează termenul de 10 zile în care debitorul trebuie să conteste cererea creditorului de a cere deschiderea procedurii, Curtea constată că acesta este un termen de decădere scurt, stabilit de legiuitor în considerarea faptului că procedura insolvenţei trebuie să se desfăşoare cu celeritate. Mai mult, este o prevedere legală care atrage atenţia părţilor asupra gradului de diligenţă ridicat pe care trebuie să îl manifeste atunci când se pune problema începerii procedurii. Celelalte chestiuni invocate în raport cu această problemă privesc interpretarea şi aplicarea legii, aspect ce nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 24 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Niscon" - S.R.L. Caracal şi Societatea Comercială "Reidom" S.R.L. Reşiţa în dosarele nr. 1.292/104/2009 şi nr. 899/115/2009 ale Tribunalului Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi Tribunalului Caraş-Severin - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2010.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Benke Karoly