Decizie nr. 14 din 18 februarie 2008

Dosar nr. 69/2007

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea interpretării unitare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor, judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcţionarilor publici, categorii de personal care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, precum şi personalului contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci doar o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

SECŢIILE UNITE,

examinând recursul în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor, judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcţionarilor publici, categorii de personal care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, precum şi personalului contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, adoptând soluţii diferite cu privire la acordarea acestor drepturi.

I. Astfel, unele instanţe au admis asemenea cereri şi au dispus să fie acordate tichetele de masă ori să se achite contravaloarea acestora atât pentru o perioadă de 3 ani, anterior introducerii acţiunii, cât şi în continuare.

S-a relevat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, reclamanţii având calitatea de salariaţi în cadrul instanţelor şi parchetelor, care sunt instituţii bugetare, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, aveau şi au dreptul să primească o alocaţie individuală de hrană lunară, sub forma tichetelor de masă.

S-a mai argumentat în motivarea acestui punct de vedere că, chiar dacă Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă că reclamanţii nu au dreptul la astfel de tichete, deoarece la acordarea acestora trebuie să se ţină seama în primul rând de caracterul şi natura lor, ca măsuri de protecţie a salariaţilor pentru asigurarea securităţii muncii şi a unor condiţii optime la locul de muncă.

De asemenea, s-a considerat că nu prezintă relevanţă faptul că în bugetele aprobate instituţiilor pârâte nu au fost prevăzute sume cu această destinaţie, iar acordarea lor este lăsată la aprecierea angajatorului, deoarece pârâţii angajatori aveau obligaţia să solicite alocarea şi virarea fondurilor bugetare necesare în acest scop.

S-a mai învederat că, în acelaşi timp, există salariaţi din alte domenii ale sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă, iar acest aspect reprezintă o discriminare între salariaţii din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 41 alin. (2), art. 53 din Constituţia României, art. 5 alin. 3 din Codul muncii, precum şi ale art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

II. Unele instanţe de judecată au respins acţiunile privind acordarea acestor drepturi în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii judecători şi procurori şi au admis acţiunile reclamanţilor care fac parte din categoria personalului auxiliar, personalului contractual şi a funcţionarilor publici, cu motivarea că magistraţii nu sunt îndreptăţiţi să primească tichetele de masă, întrucât au un statut special, neavând contracte individuale de muncă.

III. Alte instanţe de judecată, dimpotrivă, au respins acţiunile tuturor reclamanţilor, reţinând din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 că acordarea beneficiilor reprezentând tichetele de masă apare ca o facultate în sarcina autorităţilor publice, şi nu ca o obligaţie a acestora, care se realizează în raport de dispoziţiile legilor privind bugetele de stat. Or, în legile succesive privind bugetele de stat nu au fost prevăzute sume cu această destinaţie.

În sprijinul acestui punct de vedere s-a mai arătat că tichetele de masă se acordă în condiţiile stabilite prin contractele colective de muncă, în urma negocierii dintre angajatori şi organizaţiile sindicale.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 include în categoria "Alte venituri" tichetele de masă, tichetele-cadou, tichetele de creşă şi alte instrumente similare acordate conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă: "Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator."

Acordarea tichetelor de masă nu constituie deci o obligaţie legală pentru angajator. Pe baza criteriilor stabilite de Legea nr. 142/1998 se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcţie de resursele financiare, prin contractele colective de muncă.

Aceste clauze din contractele colective de muncă trebuie să prevadă atât numărul salariaţilor din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei prevăzute de lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă salariaţilor, cât şi criterii de selecţie pentru stabilirea salariaţilor care primesc astfel de tichete (art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999).

Cu privire la autorităţile şi instituţiile publice se stabilesc, de regulă anual, prin legea bugetului de stat, condiţiile care permit sau nu acordarea tichetelor de masă. Prevederile din legea bugetului de stat în această materie se grefează pe art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, în care se prevede că "Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

Sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator salariaţilor săi, în limitele valorii nominale legale care se indexează semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, sunt deductibile din impozitul pe profit. La rândul său, salariatul, pentru valoarea constând în tichetul de masă, este scutit de plată impozitului pe venitul sub formă de salariu.

Aceste sume nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În raport cu conţinutul explicit al dispoziţiilor legale menţionate, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă, în toate cazurile, numai dacă:

–există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat);

–angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă;

–există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la acordarea alocaţiei individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.

Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.

Ţinând seama de problematica ridicată de recursul în interesul legii, în categoria muncii prestate în cadrul unor raporturi juridice de muncă se pot distinge raporturile de muncă ale magistraţilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor asistenţi, raporturile de muncă (de serviciu) ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, raporturile de muncă ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Statutul juridic al unei categorii de personal este configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie.

Magistraţii constituie o categorie specială de personală, care face parte din autoritatea judecătorească şi care are menirea de a exercita puterea judecătorească, aflându-se în raporturi juridice de muncă cu autoritatea din care fac parte.

Ei se bucură de un statut special, împrejurare care rezultă din coroborarea art. 124 alin. (3), art. 125, art. 132 şi art. 134 din Constituţia României cu Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Numirea magistraţilor se face de către Consiliul Superior al Magistraturii (pentru judecătorii şi procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la Institutul Naţional al Magistraturii) ori de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenţei justiţiei, pentru judecătorii inamovibili şi procurorii care se bucură de stabilitate (art. 20 şi art. 31 din Legea nr. 303/2004).

Cu alte cuvinte, magistraţii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voinţă (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Ulterior numirii, parte în raporturile de muncă ale magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunalele şi parchetele de pe lângă ele.

Persoanele juridice arătate mai sus exercită atributele angajatorului numai cu privire la organizarea concretă a muncii (program de lucru, stabilirea şi programarea completelor de judecată ş.a.), plata indemnizaţiilor, planificarea concediilor de odihnă, cu excluderea oricărei ingerinţe în activitatea de conţinut specifică fiecărui magistrat.

Anumite atribuţii clasice ale angajatorului, chiar esenţiale, sunt exercitate de către alte entităţi/organe/autorităţi decât persoanele juridice părţi în raporturile de muncă ale magistraţilor.

Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii are atribuţii în legătură cu promovarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor şi detaşarea judecătorilor şi a procurorilor, transferul magistraţilor, încetarea raporturilor de muncă ale acestora, suspendarea din funcţie, exercitarea acţiunii disciplinare, organizarea admiterii în magistratură etc.

Tot astfel, Preşedintele României are atribuţii în legătură cu numirea în funcţii de conducere a unor procurori.

În aceste condiţii, cum activitatea magistraţilor nu se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă, aceştia nu pot beneficia de alocaţia individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998.

Salarizarea magistraţilor este prevăzută de lege, în prezent drepturile salariale şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei fiind stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007.

Potrivit acestui act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţelor şi al parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexă.

De asemenea, magistraţii beneficiază de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară calculată în procente în raport cu vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, de spor de vechime în muncă, de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent, de spor pentru condiţii deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase etc.

Totodată, în cap. III şi V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 sunt prevăzute măsuri specifice de protecţie socială, precum şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

În niciun articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 45/2007, nu este prevăzut dreptul judecătorilor, procurorilor sau altor categorii de personal din sistemul justiţiei la acordarea alocaţiei individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.

Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor pe de lângă acestea are un statul reglementat de Legea nr. 567/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 17/2006, şi este salarizat potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007.

Acest personal este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori, grefieri informaticieni, agenţi procedurali, aprozi şi şoferi (art. 3 din Legea nr. 567/2004).

Încadrarea unei persoane ca personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se realizează numai cu consimţământul său printr-un act individual, o decizie de numire într-un anumit post de către preşedinţii curţilor de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripţie teritorială urmează să îşi desfăşoare activitatea, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (art. 37, art. 39 şi art. 92 din Legea nr. 567/2004).

Numirea în funcţie a unor grefieri este condiţionată de absolvirea Şcolii Naţionale de Grefieri, urmată de repartizarea, în ordinea mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea pentru care au susţinut concursul de admitere (art. 23 şi 33 din acelaşi act normativ).

Raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se nasc în urma încheierii unui contract de drept public, în cazul căruia libertatea contractuală a părţilor este în mare parte suplinită de către legiuitor, şi nu a unui contract individual de muncă, în accepţiunea Codului muncii.

Atribuţiile şi responsabilităţile posturilor personalului auxiliar de specialitate nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau regulamente aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Ca şi în situaţia magistraţilor, salariile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt fixate de lege şi se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare, pe grade şi trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, la care se adaugă indemnizaţiile, majorările, sporurile şi premiile prevăzute de art. 5, 6, 13-20, 22 şi 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007.

Totodată, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de aceleaşi măsuri de protecţie ca şi judecătorii şi procurorii, legiuitorul neprevăzând în lege în mod expres posibilitatea acordării tichetelor de masă.

Ca atare, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu poate primi o alocaţie individuală de hrană în baza art. 1 din Legea nr. 142/1998.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.

Ca atare, funcţionarii publici nu îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcţie, astfel încât nu au calitatea de salariaţi în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.

Ceea ce particularizează raportul de muncă al funcţiei publice de raportul de muncă al salariatului este faptul că funcţionarul public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcţiei sale.

Actul de numire în funcţie a autorităţii publice împreună cu cererea sau/şi acceptarea postului de către viitorul funcţionar public formează acordul de voinţă, contractul administrativ.

Între raportul de muncă al funcţionarului public şi raportul de muncă al salariatului diferenţa specifică rezidă atât în modul în care se naşte raportul juridic în baza căruia se prestează munca, cât şi în faptul că funcţionarul public este un agent al puterii publice, în timp ce salariatul nu.

Funcţionarul public este o instituţie a dreptului public, pe când salariatul este o instituţie a dreptului muncii.

Funcţionarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituţie, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ şi doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. De asemenea, ei beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

Salarizarea acestei categorii de personal este stabilită prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, act normativ care nu prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă.

Personalul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea care efectuează activităţi de gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire are calitatea de personal contractual, de salariat cu contract individual de muncă, aplicându-i-se în mod direct legislaţia muncii.

Această categorie de personal are dreptul de a primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI

DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei