Lege nr. 86 din 6 februarie 1945

MIHAI I,

Prin gratia lui Dumnezeu şi voinţa naţionala, Rege al României,

La toţi de faţa şi viitori, sănătate

Asupra raportului ministrilor Nostri secretari de Stat la Departamentele: Naţionalitatilor Minoritare, Justiţie, Afacerilor Interne, Educaţiei Naţionale şi Cultelor cu Nr. 123 din 1945,

Vazand jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 187 din 1945,

În baza inaltului decret regal Nr. 1.626, publicat în Monitorul Oficial din 2 Septemvrie 1944,

Am decretat şi decretam:

LEGEA pentru Statutul Naţionalitatilor Minoritare

Capitolul 1Dispoziţiuni generale

Articolul 1

Toţi cetăţenii români sînt egali în faţa legii şi se bucura de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasa, naţionalitate, limba sau religie.

Articolul 2

Se interzice cercetarea originei etnice a cetăţenilor români în vederea stabilirii situaţiunii lor juridice.

Articolul 3

Deosebirea de limba, de religie, de rasa sau de naţionalitate, nu poate constitui o piedica pentru nici un cetăţean român, pentru dobândirea sau folosirea drepturilor civile şi politice, sau pentru admiterea în funcţiunile publice sau pentru exercitarea oricărei profesiuni.

Articolul 4

Cetăţenii români, aparţinînd unor naţionalitati de alta limba, rasa sau religie, decât cea română, se vor bucura de acelaşi tratament şi de aceleaşi garanţii în drept şi în fapt, ca şi ceilalţi cetăţeni români.

Orice ingradire, directa sau indirecta a drepturilor cetăţenilor, sau invers, stabilirea de privilegii, directe sau indirecte, pentru cetăţeni, pe temeiul rasei, religiei sau naţionalităţii lor, precum şi orice propovaduire a exclusivismului sau a urei şi dispreţului de rasa, religie sau naţionalitate, se pedepsesc de lege.

Articolul 5

Fiecare cetăţean român este singur îndreptăţit a-şi stabili limba maternă sau naţionalitatea sa. Orice amestec din partea oricărei autorităţi în aceasta privinta este interzisă, organele oficiale fiind obligate a accepta indicaţia cetăţeanului respectiv.

Capitolul 2Dispoziţiuni speciale

SECŢIA I

Dispoziţiuni privitoare la limba

Articolul 6

Limba oficială a Statului Roman este limba română. Totuşi, în acele teritorii administrative sau circumscripţii judecătoreşti, unde o mare parte a populaţiei este de alta limba decât cea română, se vor aplica cele arătate în art. 8 şi următoarele.

Articolul 7

În relaţiunile particulare, ca de pilda corespondenta, convorbiri telefonice, etc., în industrii şi comerţ, în materii de religie, presa, publicaţiuni de orice natura, sau în adunări publice, cetăţenii români pot întrebuinţa în mod liber şi fără nici o restrictie orice limba.

Articolul 8

Tribunalele şi judecătoriile care au competenţa asupra unei circumscripţii judecătoreşti în care potrivit ultimului recensământ, cel puţin 30% din locuitori, sînt de limba maternă comuna a populaţiei respective, dar alta decât cea română, sînt obligate:

a)A accepta orice script prezentat de locuitorii circumscriptiilor respective care formează cota de 30%, în limba lor fără a se pretinde şi o traducere în limba Statului; b) A se pronunţa asupra acestor scripte în aceeaşi limba; c) A asculta partea în limba sa maternă.

Articolul 9

Ministerul Justiţiei stabileşte, în baza datelor statistice oficiale, care anume sînt tribunalele şi judecătoriile prevăzute în art. 8.

Articolul 10

Autorităţile comunale şi judeţene care au competenţa teritorială asupra unui district administrativ, în care potrivit ultimului recensământ, numărul cetăţenilor de limba maternă comuna, alta decât cea română, este de cel puţin 30% din totalul locuitorilor acelui district, sînt obligate:

a)A accepta orice fel de scripte, din partea locuitorilor ce formează cota de 30%, în limba lor maternă, fără a pretinde ca aceştia să prezinte şi o traducere în limba oficială a Statului. b) A se pronunţa aspra scriptelor înaintate, în aceeaşi limba; c) A asculta partea în limba sa maternă; d) În consiliile comunale şi judeţene ale unor asemenea districte teritoriale, membrii aleşi sau de drept ai naţionalitatilor de 30%, vor putea lua cuvântul în limba lor maternă.

Articolul 11

Ministerul de Interne, în baza datelor statistice oficiale, stabileşte care anume sînt comunele şi judeţele prevăzute de articolul precedent.

Articolul 12

Magistraţii şi funcţionarii instanţelor şi autorităţilor administrative prevăzute la art. 9 şi 11, vor trebui sa cunoască limba naţionalitatilor respective.

Articolul 13

Ziarele şi publicaţiile periodice ce apar în alta limba decât cea română vor putea indica în limba respectivei minorităţi atît numele localităţii unde ziarul apare cat şi numele celorlalte localităţi ale tarii.

Articolul 14

Numele de familie ale cetăţenilor, în registrele şi documentele de stare civilă, se vor scrie numai în forma şi cu ortografia originala, dovedită cu actele personale ale cetăţeanului respectiv.

Articolul 15

În oraşele şi comunele rurale unde conform ultimului recensământ cel puţin 30% din totalul locuitorilor este de limba maternă comuna, alta decât cea română, numele strazilor vor trebui să fie indicate şi în limba naţionalitatilor respective.

Articolul 16

Funcţionarii publici, de orice categorie, numiţi în baza diplomelor sau certificatelor eliberate de instituţii de învăţămînt recunoscute de Stat, nu vor putea fi supuşi sub nici un motiv, vreunui examen de limba română.

Articolul 17

Legile intervenite de la 23 August 1944, precum şi regulamentele lor de aplicare, vor fi traduse în colectie oficială, în limbile acelor naţionalitati conlocuitoare, care reprezintă cel puţin 5% din populaţia totală a tarii, conform ultimului recensământ.

Regulamentele, ordonanţele şi comunicatele autorităţilor locale, se vor publică în limba naţionalităţii care constituie cel puţin 30% din populaţia judeţului respectiv sau localităţii respective

SECŢIA II

Dispoziţiuni privitoare la învăţămînt

Articolul 18

Statul Roman asigura învăţămîntul în limba maternă prin şcolile de Stat primare, secundare, superioare pentru naţionalitatile conlocuitoare care poseda un număr suficient de şcolari solicitanţi şi cu excepţia localităţilor unde şcolile particulare confesionale corespund acestei necesitaţi. Corpul didactic în şcolile de Stat, sau secţiile lor, de alta limba decât cea română va fi recrutat de preferinta din naţionalitatea respectiva.

Articolul 19

Dispoziţiunile ce se aplică şcolilor particulare confesionale româneşti, se aplică şi şcolilor particulare confesionale ale naţionalitatilor.

Articolul 20

La examenele, inclusiv bacalaureatul, atît în şcolile de stat, sau secţiile lor, de alta limba decât cea română, cat şi în şcolile particulare confesionale ale naţionalitatilor respective, elevii vor fi examinati în limba în care li s-a predat materiile în afară de cazul ca însuşi elevul doreşte să fie examinat în limba română.

Articolul 21

Şcolile particulare confesionale ale naţionalitatilor se vor bucura de acelaşi sprijin material al Statului, ca şi şcolile particulare confesionale româneşti.

Articolul 22

Pe lîngă Facultatea de Drept şi cea de Litere şi Filozofie de la Universitatea din Cluj, se vor înfiinţa catedre cu limba de predare maghiara şi germană, după necesitaţi, avându-se în vedere numărul studenţilor respectivi.

SECŢIA III

Dispoziţiuni privitoare la culte

Articolul 23

Cultele recunoscute îşi administrează bunurile lor potrivit statutelor sau actelor de fundatiune, conform legii asupra regimului general al cultelor.

Articolul 24

Este interzis amestecul autorităţilor administrative în chestiunile de serviciu religios al cultelor recunoscute în afară de controlul Ministerului Cultelor.

Articolul 25

Preotii tuturor cultelor recunoscute la pregătire egala şi grade erarhice egale, vor fi în mod egal salarizaţi, întru cat confesiunile lor vor reprezenta numărul prevăzut de legea regimului cultelor pentru a se putea bucura de sprijinul material al statului.

Capitolul 3Dispoziţiuni finale şi transitorii

Articolul 26

Ministerul Naţionalitatilor Minoritare, de comun acord cu Ministerul Justiţiei vor lua măsurile legislative necesare pentru soluţionarea tuturor cererilor rămase nerezolvate, înaintate în baza decretului-lege pentru modificarea şi completarea unor dispoziţiuni din legea privitoare la dobândirea cetateniei române apărute în Monitorul Oficial nr. 171 din 27 Iulie 1939 şi pentru acordarea unui nou termen de înscriere.

Articolul 27

Ministerul Naţionalitatilor va îngriji de executarea dispoziţiilor prezentei legi.

Toate organele administrative şi poliţieneşti vor executa dispoziţiunile acestui minister, date în legătură cu aplicarea legii de faţa.

Plângerile cetăţenilor români de orice confesiune sau naţionalitate, pentru violare sau gresita aplicare a principiilor stabilite prin această lege, se vor adresa Ministerului Naţionalitatilor Minoritare.

Articolul 28

Toate dispoziţiunile anterioare legale sau regulamentare contrarii prezentei legi sînt şi rămîn abrogate.

MIHAI I

Ministrul justiţiei,

Lucretiu Patrascanu

Ministrul naţionalitatilor

minortare,

Gh. Vladescu-Racoasa

Ministrul educaţiei naţionale,

Ştefan Voitec

Ministrul afacerilor interne,

General de Corp de Armata Adjutant

N. Radescu

Ministerul cultelor,

Gh. Popp

Raportul d-lui ministru al naţionalitatilor minoritare către M. S. Regele

Sire,

Avem onoare a supune spre Înaltă aprobare şi semnatura a Maiestatii Voastre, alăturatul proiect de decret-lege pentru statutul naţionalitatilor.

Proiectul acesta de lege nu face altceva decât grupează într-un tot unitar dispoziţiile legale ce recunosc drepturile şi libertăţile naţionalitatilor în sanul Statului Roman. El se găseşte pe linia largei şi generoasei noastre înţelegeri faţă de toate popoarele pe care soarta le-a determinat sa convietuiasca pe teritoriul Statului nostru. Începînd cu Proclamatia dela 1 Decemvrie 1918 la Alba Iulia şi continuand cu Tratatul Minorităţilor pe care l-am semnat în 1918, cu prevederile Constituţiei din 1923 şi cu dispoziţiile legale ale diferite autorităţi de resort investite cu această competenţă, Statul Roman a înţeles sa consfinţească tradiţionala noastră omenie populara şi sa înscrie în texte ocazionale normele ce trebuiesc sa ghideze în raporturile noastre ca Natiune majoritara cu celelalte naţionalitati conlocuitoare, mai puţin numerice.

Lipsa unui instrument juridic precis şi coordonat în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle naţionalitatilor conlocuitoare ale României, era în primul rând viu resimtita în legislaţia noastră. Azi cînd politica României a căpătat un nou ritm şi este patrunsa de un spirit nou, promulgarea statutului juridic şi politic al naţionalitatilor conlocuitoare ale României apare ca o necesitate evidenta impusa atît de situaţia interna cat şi de poziţia internationala a tarii şi a Statuului.

Sînt cu cel mai profund respect,

Sire,

al Maiestatii Voastre,

prea plecat şi prea supus servitor,

Ministrul naţionalitatilor minoritare,

Gh. Vladescu-Racoasa