Decizie Nr. 92 din 11 septembrie 1996

Notă *) Definitivă prin nerecurare.

Ioan Deleanu - preşedinte

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 1996, pronunţată în Dosarul nr. 758/1996, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, invocată de Garda financiară Teleorman. În susţinerea excepţiei se arata ca dispoziţiile procedurale menţionate, care stabilesc ca încheierile de strămutare nu sunt supuse nici unei cai de atac, contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare al părţilor şi la liberul acces la justiţie.

Exprimindu-şi opinia, Curtea Suprema de Justiţie apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă fiind în concordanta cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, retine:

Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă prevede: "Hotărârea asupra strămutării se da fără motivare şi nu este supusă nici unei cai de atac. Ea va arata în ce măsura actele îndeplinite de instanţa înainte de strămutare urmează să fie păstrate".

Într-adevăr, art. 21 din Constituţie stabileşte accesul liber la justiţie, dar acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Accesul liber la justiţie nu înseamnă însă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Suprema de Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs etc. -, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. Prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. În acest sens s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Asa cum s-a reţinut prin aceeaşi decizie, dispoziţia înscrisă la alin. (2) al art. 21 din Constituţie, şi anume ca nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, semnifica faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit nici o categorie sau un grup social.

Desigur, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă nici unei cai de atac, în considerarea faptului ca prin această instanţă nu se pronunţa asupra fondului, iar exercitarea unor cai de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili. Asa fiind, dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt contrare nici dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, care prevăd ca exercitarea căilor de atac se face "în condiţiile legii".

Art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale ale art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare. Dreptul la apărare se realizează cu prilejul judecării în fond a cauzei şi al soluţionării căilor de atac.

Cu alte cuvinte, de vreme ce nu se judeca fondul pricinii, nu se poate susţine ca interesele celor în cauza ar fi prejudiciate, stirbindu-se în acest fel exerciţiul dreptului constituţional evocat. În realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competenţa sa judece cererea de strămutare nu ţin şi nu are cum sa ţină de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implica art. 37 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea pricinii, condiţii care vizează toate părţile în proces, indiferent de calitatea lor procesuala.

În consecinţa, Curtea constata ca dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu contravin Constituţiei şi excepţia de neconstituţionalitate invocată de Garda financiară Teleorman urmează a fi respinsă ca vadit nefondata.

Faţa de considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Garda financiară Teleorman, în Dosarul nr. 758/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa din 11 septembrie 1996.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Deleanu

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu