Decizie nr. 1.430 din 2 noiembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 322 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Călin Mocanu în Dosarul nr. 5.239/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2010, în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 2 noiembrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.239/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Călin Mocanu în cadrul soluţionării cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 3.272 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de acesta împotriva sentinţei civile nr. 3.373 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate din Legea nr. 317/2004 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că i s-au restrâns în mod injust şi nerezonabil dreptul de acces la instanţă şi posibilitatea analizării efective, în fond, a cererii de către o instanţă naţională, deşi a exercitat în termen legal calea de atac a recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. Invocă, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la acces efectiv la o instanţă de judecată.

Cu privire la dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că acestea contravin art. 21 şi art. 129 din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care "ar putea fi invocate, interpretate şi aplicate în sensul că examinarea pe fond a unei cereri de revizuire îndreptate împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs şi întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de evocarea fondului".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut:

–Art. 29 alin. (5) şi (7): "(5) Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.

[...]

(7)Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl mai reprezintă şi prevederile art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă însă art. 322 din Codul de procedură civilă nu are alineate. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

1.dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2.dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

3.dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă;

4.dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;

5.dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

6.dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă sau consiliul judiciar nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;

7.dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Curtea Supremă de Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;

8.dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;

9.dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate;

10.dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare".

Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Referitor la critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, raportate la art. 21 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, şi prin Decizia nr. 485 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că textele de lege criticate prevăd că persoana interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la hotărârea pronunţată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil.

Având în vedere că dispoziţiile de lege criticate prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, nu se poate susţine că acestea îngrădesc accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală.

În ceea ce priveşte critica referitoare la interpretarea sintagmei "orice persoană interesată", Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, iar nu asupra interpretării date de către instanţa de judecată unei norme de lege în vederea determinării dispoziţiilor legale aplicabile litigiului. Or, Curtea observă că, în realitate, autorul excepţiei critică soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal, şi anume faptul că aceasta a calificat cererea sa ca fiind o acţiune în contencios administrativ, căreia i se aplică regulile (inclusiv obligativitatea procedurii prealabile) prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar nu ca fiind un recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004, recurs care - aşa cum a stabilit instanţa de judecată - se poate formula numai împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, iar nu împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de validare a examenului de capacitate susţinut de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Cu privire la dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt şi numai din acest motiv, ce ţine de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunţate în recurs prin care se evocă fondul. Nu poate fi reţinută, aşadar, critica privind încălcarea accesului liber la justiţie, întrucât, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice la care se referă impune ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita calea de atac a revizuirii.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Referitor la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia art. 322 din Codul de procedură civilă contravine art. 21 din Constituţie, în măsura în care "ar putea fi invocate, interpretate şi aplicate în sensul că examinarea pe fond a unei cereri de revizuire îndreptate împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs şi întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de evocarea fondului" - Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conţine norme de procedură prin care se instituie, în mod excepţional, un nou motiv de revizuire, în considerarea unei situaţii speciale, şi anume "pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României". Aşadar, în materia revizuirii hotărârilor, dreptul comun îl reprezintă dispoziţiile Codului de procedură civilă, iar prevederile art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au caracter special şi, potrivit regulii specialia generalibus derogant, derogă de la normele dreptului comun şi, totodată, se completează cu acestea, în măsura în care nu este prevăzută în mod expres o altă reglementare. Totodată, Curtea reţine că aplicarea acestor norme la litigiul dedus judecăţii intră în competenţa de soluţionare a instanţei de judecată.

Cu privire la invocarea art. 61 din Constituţie, Curtea constată că acesta se referă la rolul şi structura Parlamentului şi nu are relevanţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 322 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Călin Mocanu în Dosarul nr. 5.239/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean