Convenție
Convenţie din 10 decembrie 1984
împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 112 din 10 octombrie 1990
Textul actului · 33 de articole
100%
împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
Notă *) Traducere.
Statele părţi la prezenta convenţie,
considerind ca, în conformitate cu principiile proclamate în Carta Naţiunilor Unite, recunoaşterea drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertăţii, al justiţiei şi al păcii în lume,
recunoscind ca aceste drepturi decurg din demnitatea inerenta persoanei umane,
avînd în vedere ca statele sînt obligate, în virtutea cartei, în special a art. 55, sa încurajeze respectul universal efectiv al drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale,
ţinînd seama de art. 5 din Declaraţia universala a drepturilor omului şi de art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care, ambele, prevăd ca nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,
ţinînd seama deopotrivă de Declaraţia asupra protecţiei tuturor persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată de adunarea generală la 9 decembrie 1975,
dorind sa sporeasca eficacitatea luptei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în lumea întreaga,
au convenit cele ce urmează:
Partea întâi
1.În sensul prezentei convenţii, termenul tortura înseamnă orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la aceasta persoana sau de la o persoană terta informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau astfel de suferinţe sînt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se referă la durerea ori suferinţele rezultind exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.
2.Acest articol nu aduce atingere nici unui instrument internaţional sau legi naţionale care conţine ori poate să conţină dispoziţii de mai larga cuprindere.
1.Fiecare stat parte ia măsuri legislative, administrative, judiciare şi alte măsuri eficace pentru a împiedica săvîrşirea de acte de tortura pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa.
2.Nici o împrejurare excepţionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.
3.Ordinul unui superior sau al unei autorităţi publice nu poate fi invocat pentru a justifica tortura.
1.Nici un stat parte nu va expulza, nu va reintoarce, nici nu va extrada o persoană către un alt stat în care exista motive serioase de a crede ca acolo ea risca să fie supusă la tortura.
2.Pentru a stabili dacă exista asemenea motive, autorităţile competente vor tine seama de toate consideratiile pertinente, inclusiv, dacă este cazul, de existenta, în statul vizat, a unui ansamblu de violari sistematice ale drepturilor omului, grave, flagrante sau de proporţii.
1.Fiecare stat parte veghează ca toate actele de tortura sa constituie infracţiuni în raport cu dreptul sau penal. Se va proceda tot astfel în legătură cu tentativa de a savirsi tortura sau cu orice act, comis de orice persoană, care constituie complicitate sau participare la actul de tortura.
2.Fiecare stat parte considera aceste infracţiuni ca fiind pasibile de pedepse corespunzătoare, data fiind gravitatea lor.
1.Fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa de a soluţiona infracţiunile vizate de art. 4, în următoarele cazuri:
a)cînd infracţiunea a fost comisă pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia acelui stat ori la bordul aeronavelor sau navelor înmatriculate în acel stat;
b)cînd autorul banuit al infracţiunii este un resortisant al acelui stat;
c)cînd victima este un resortisant al acelui stat, iar acesta din urma considera ca este oportun.
2.Fiecare stat parte ia, de asemenea, măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa cu privire la acele infracţiuni, în cazul cînd autorul banuit al acestora se găseşte pe oricare teritoriu de sub jurisdicţia sa şi de unde acel stat nu îl extrădează conform art. 8 către unul din statele vizate la paragraful 1 al prezentului articol.
3.Prezenta convenţie nu inlatura nici o competenţa penală exercitată potrivit legilor naţionale.
1.Dacă apreciază ca împrejurările o justifica, după ce a examinat informaţiile de care dispune, fiecare stat parte pe teritoriul căruia se găseşte o persoană banuita de a fi savirsit o infracţiune prevăzută la art. 4 asigura arestarea acestei persoane sau ia orice alte măsuri juridice necesare pentru a-i asigura prezenta. Acest arest şi aceste măsuri trebuie să fie conforme cu legislaţia acelui stat; ele nu pot fi menţinute decît pe perioada necesară declanşării urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare.
2.Statul menţionat mai sus procedează imediat la o ancheta preliminară în vederea stabilirii faptelor.
3.Orice persoană arestata în aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol poate comunică imediat cu cel mai apropiat reprezentant autorizat al statului a cărui cetăţenie o are sau, dacă este vorba de o persoană apatridă, cu reprezentantul statului unde acesta îşi are în mod obişnuit reşedinţa.
4.Cînd un stat a pus sub arest o persoană conform dispoziţiilor prezentului articol, el va anunta imediat despre această măsură, precum şi despre împrejurările care au justificat-o, statele vizate la paragraful 1 al art. 5. Statul care procedează la ancheta preliminară prevăzută de paragraful 2 al prezentului articol comunică de urgenta concluziile sale acelor state şi le face cunoscut dacă înţelege să-şi exercite competenţa.
1.Statul parte pe teritoriul sub a cărui jurisdicţie este descoperit autorul banuit al unei infracţiuni vizate de art. 4, dacă nu-l extrădează pe acesta din urma, supune cazul, în situaţiile prevăzute de art. 5, autorităţile sale competente pentru exercitarea acţiunii penale.
2.Aceste autorităţi vor lua decizia în aceleaşi condiţii ca pentru orice infracţiune de drept comun care are caracter grav potrivit dreptului acestui stat. În cazurile prevăzute la paragraful 2 al art. 5, regulile de probaţiune care se aplică urmăririi şi condamnării nu vor fi în nici un caz mai puţin riguroase decît cele care se aplică în cazurile prevăzute la paragraful 1 al art. 5.
3.Orice persoană urmărită pentru vreuna din infracţiunile prevăzute la art. 4 beneficiază de garanţia unui tratament echitabil în toate stadiile procedurii.
1.Infracţiunile prevăzute de art. 4 sînt de plin drept cuprinse în oricare tratat de extrădare încheiat între state părţi. Statele părţi se angajează sa cuprindă acele infracţiuni în orice tratat de extrădare care s-ar încheia între ele.
2.Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, el poate considera prezenta convenţie ca reprezentind baza juridică a extrădării în ceea ce priveşte acele infracţiuni. Extrădarea este subordonata celorlalte condiţii prevăzute de către dreptul statului solicitat.
3.Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc acele infracţiuni ca fiind cazuri de extrădare între ele în condiţiile prevăzute de dreptul statului solicitat.
4.Între state părţi acele infracţiuni sînt considerate, în scopul extrădării, ca fiind comise atît la locul săvîrşirii lor, cît şi pe teritoriul sub jurisdicţia statelor obligate să-şi atribuie competenţa în virtutea paragrafului 1 al art. 5.
1.Statele părţi îşi acorda asistenţa (cooperarea) judiciară reciprocă cea mai larg posibila în orice procedura penală referitoare la infracţiunile prevăzute de art. 4, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea tuturor elementelor de proba de care dispun şi care sînt necesare procedurii.
2.Statele părţi îşi îndeplinesc obligaţiile care le revin potrivit paragrafului 1 al prezentului articol, în conformitate cu orice tratat de cooperare (asistenţa) judiciară care poate exista între ele.
1.Fiecare stat parte se va îngriji ca datele şi informaţiile referitoare la interdicţia torturii să facă parte integrantă din programul de instruire a personalului civil sau militar însărcinat cu aplicarea legilor, personalului medical, agenţilor autorităţii publice şi altor persoane care pot interveni în paza, interogatoriul sau tratamentul oricărui individ reţinut, arestat sau incarcerat sub orice formă.
2.Fiecare stat parte îşi include aceasta interdicţie printre regulile sau restricţiile edificate în ceea ce priveşte obligaţiile şi atribuţiile unor asemenea persoane.
Fiecare stat parte va exercita o supraveghere sistematica asupra regulilor, instrucţiunilor, metodelor şi practicilor interogatoriului şi asupra dispoziţiilor privind paza şi tratamentul persoanelor reţinute, arestate sau incarcerate sub orice formă, pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa, în scopul de a evita orice caz de tortura.
Fiecare stat parte veghează ca autorităţile competente sa procedeze imediat la o ancheta impartiala ori de cîte ori exista motive rezonabile să se creadă ca un act de tortura a fost comis pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa.
Fiecare stat parte va asigura oricărei persoane care pretinde ca a fost supusă torturii pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa dreptul de a face plîngere în faţa autorităţilor competente ale acelui stat, care vor proceda imediat şi impartial la examinarea cauzei sale.
Se vor lua măsuri pentru a asigura protecţia reclamantului şi a martorilor împotriva oricăror rele tratamente sau oricărei intimidari intervenite ca efect al plingerii depuse sau al oricărei depozitii date.
Fiecare stat parte garantează, în sistemul sau juridic, victimei unui act de tortura, dreptul de a obţine reparatie şi de a fi indemnizata în mod echitabil şi de o maniera adecvată, inclusiv mijloacele necesare pentru readaptarea sa cît mai complet posibila. În cazul decesului victimei ca urmare a unui act de tortura, avinzii-cauza ai acesteia au dreptul la despăgubiri.
Prezentul articol nu exclude nici un drept la despăgubiri pe care l-ar putea avea victima sau orice altă persoană în virtutea legilor naţionale.
Fiecare stat parte veghează ca nici o declaraţie care s-a stabilit ca a fost obţinută prin tortura sa nu poată fi invocată ca element de proba în vreo procedura, dacă acest lucru nu este îndreptat chiar împotriva persoanei acuzate de tortura, cu scopul de a se stabili ca declaraţia a fost facuta.
1.Fiecare stat parte se angajează sa interzică, în oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa, orice alte acte cauzatoare de suferinţe sau tratamente cu cruzime, inumane ori degradante care nu sînt acte de tortura în sensul definit la art. 1, atunci cînd asemenea acte sînt săvîrşite de un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană actionind cu titlu oficial sau la instigarea sa ori cu consimţămîntul sau expres sau tacit. În mod special, obligaţiile enunţate la art. 10, 11, 12, şi 13 sînt aplicabile ca urmare a înlocuirii menţiunii torturii prin menţiunea altor forme de suferinţe sau tratamente cu cruzime, inumane ori degradante.
2.Dispoziţiile prezentei convenţii nu afectează dispoziţiile nici unui alt instrument internaţional sau lege naţionala care interzic pedepsele ori tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante ori care se referă la extrădare sau expulzare.
Partea a doua
1.Se instituie un Comitet contra torturii (denumit în continuare comitet), ale cărui funcţii sînt definite mai jos. Comitetul se compune din zece experţi de înaltă moralitate şi care poseda o competenţa recunoscută în domeniul drepturilor omului, care sînt mandataţi cu titlu personal. Experţii sînt aleşi de către statele părţi, tinindu-se seama de o repartiţie geografică echitabila şi de interesul pe care îl prezintă participarea la lucrările comitetului a unor persoane avînd experienta juridică.
2.Membrii comitetului sînt aleşi prin vot secret de pe o lista de candidaţi desemnaţi de către statele părţi. Fiecare stat parte poate desemna un candidat ales dintre resortisantii săi. Statele părţi ţin cont de interesul care exista de a desemna pe acei candidaţi care să fie în acelaşi timp membri ai Comitetului drepturilor omului instituit în temeiul Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi care să fie dispusi a face parte din Comitetul contra torturii.
3.Membrii comitetului sînt aleşi în cursul reuniunilor bienale ale statelor părţi convocate de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. La aceste reuniuni, la care cvorumul este constituit din două treimi ale statelor părţi, sînt aleşi membri ai comitetului candidaţii care obţin cel mai mare număr de voturi şi majoritatea absolută a voturilor reprezentanţilor statelor părţi prezenţi şi votanti.
4.Prima alegere va avea loc cel mai tirziu în şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii. Cu cel puţin patru luni înainte de data fiecărei alegeri, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite trimite o scrisoare statelor părţi pentru a le invita să-şi prezinte candidaturile într-un termen de trei luni. Secretarul general întocmeşte o lista în ordinea alfabetica a tuturor candidaţilor astfel desemnaţi, cu indicarea statelor părţi care i-au desemnat, şi o comunică statelor părţi.
5.Membrii comitetului sînt aleşi pe o perioadă de patru ani. Ei sînt reeligibili dacă sînt propuşi din nou. Totuşi, mandatul a cinci dintre membrii aleşi cu ocazia primei alegeri va inceta la capatul a doi ani; imediat după prima alegere, numele acestor cinci membri va fi tras la sorţi de către preşedintele reuniunii menţionate la paragraful 3 al prezentului articol.
6.Dacă un membru al comitetului decedează, este demis din funcţiile sale ori nu mai este în măsura din orice alt motiv să se achite de atribuţiile sale în comitet, statul parte care l-a desemnat numeşte dintre resortisantii săi un alt expert care va funcţiona în comitet restul perioadei de mandat rămas de exercitat, sub rezerva aprobării majorităţii statelor părţi. Aceasta aprobare este considerată ca obţinută, cu condiţia ca jumătate din statele părţi sau mai mult sa nu formuleze o opinie defavorabila într-un termen de şase saptamini socotite din momentul cînd ele au fost informate de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite despre numirea propusă.
7.Statele părţi preiau în sarcina lor cheltuielile membrilor comitetului, pentru perioada cînd aceştia se achită de funcţiile lor în comitet.
1.Comitetul îşi alege biroul pentru o perioadă de doi ani. Membrii biroului sînt reeligibili.
2.Comitetul îşi stabileşte el însuşi regulamentul sau interior; acesta trebuie, totuşi, sa conţină mai ales următoarele dispoziţii:
a)cvorumul se compune din şase membri;
b)deciziile comitetului sînt luate cu majoritatea membrilor prezenţi.
3.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pune la dispoziţia comitetului personalul şi instalaţiile materiale care îi sînt necesare pentru a se achită în mod eficace de funcţiile care i-au fost încredinţate în virtutea prezentei convenţii.
4.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite convoacă membrii comitetului pentru prima reuniune. După prima sa reuniune, comitetul se reuneste de fiecare data conform celor prevăzute în regulamentul sau interior.
5.Statele părţi preiau în sarcina lor cheltuielile ocazionate de ţinerea reuniunilor statelor părţi şi ale comitetului, inclusiv rambursarea la Organizaţia Naţiunilor Unite a oricăror cheltuieli cum sînt cheltuielile de personal şi costul instalaţiilor materiale pe care organizaţia le-ar fi angajat conform paragrafului 3 din prezentul articol.
1.Statele părţi prezintă comitetului, prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, rapoarte asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a-şi îndeplini angajamentele asumate potrivit prezentei convenţii, într-un termen de un an calculat de la intrarea în vigoare a convenţiei pentru statul parte interesat. În continuare, statele părţi prezintă rapoarte complementare, la fiecare patru ani, asupra tuturor noilor măsuri luate, precum şi orice alte rapoarte cerute de comitet.
2.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite transmite rapoartele tuturor statelor părţi.
3.Fiecare raport va fi studiat de către comitet, care va putea face comentariile de ordin general asupra raportului pe care îl considera adoptat şi care transmite acele comentarii statului parte în cauza. Acest stat parte va putea sa comunice ca răspuns comitetului toate observaţiile pe care le considera utile.
4.Comitetul poate hotărî, dacă apreciază necesar, sa reproduca, în raportul anual pe care îl întocmeşte conform art. 24, toate comentariile formulate de el în virtutea paragrafului 3 al prezentului articol, însoţite de observaţiile primite pe aceasta tema de la statul parte interesat. Dacă statul parte interesat o va cere, comitetul va putea sa reproduca şi raportul prezentat în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol.
1.În cazul în care comitetul primeşte informaţii demne de crezut, care îi par sa conţină indicaţii temeinice în sensul că pe teritoriul unui stat parte se practica în mod sistematic tortura, el va invita acel stat sa coopereze în examinarea informaţiilor şi, în acest scop, să-i facă cunoscute observaţiile sale în aceasta privinta.
2.Ţinînd seama de toate observaţiile pe care le va prezenta eventual statul parte interesat, precum şi de orice alte informaţii pertinente de care dispune, comitetul poate, dacă apreciază ca aceasta se justifica, să investească pe unu sau mai mulţi membri ai săi cu sarcina de a proceda la o ancheta confidenţială şi de a-i face urgent un raport.
3.Dacă se efectuează o ancheta în virtutea paragrafului 2 din prezentul articol, comitetul cauta cooperarea statului parte interesat. De acord cu acest stat parte, ancheta poate comporta şi o vizita pe teritoriul acestuia.
4.După ce a examinat concluziile membrului sau membrilor, care i-au fost prezentate în temeiul paragrafului 2 al prezentului articol, comitetul va transmite aceste concluzii statului parte interesat, împreună cu toate comentariile sau sugestiile pe care le apreciază necesare în raport cu situaţia data.
5.Toate lucrările comitetului despre care se face menţiune la paragrafele 1-4 ale prezentului articol sînt confidenţiale şi, în toate etapele lucrărilor, se vor depune eforturi pentru a se obţine cooperarea statului parte. După ce aceste lucrări referitoare la ancheta întreprinsă în virtutea paragrafului 2 vor fi încheiate, comitetul va putea sa hotărască, după consultări cu statul parte interesat, includerea unei relatari succinte asupra rezultatelor lucrărilor în raportul anual pe care îl va întocmi potrivit art. 24.
1.Fiecare stat parte la prezenta convenţie poate, în virtutea prezentului articol, sa declare în orice moment ca recunoaşte competenţa comitetului de a primi şi examina comunicări prin care un stat parte pretinde ca un alt stat parte nu se achită de obligaţiile care îi incumba din prezenta convenţie. Aceste comunicări nu pot fi primite şi examinate conform prezentului articol decît dacă ele emana de la un stat parte care a făcut o declaraţie prin care recunoaşte, în ceea ce îl priveşte, competenţa comitetului. Comitetul nu va primi nici o comunicare referitoare la un stat parte care nu a făcut o asemenea declaraţie. În privinta comunicărilor primite în virtutea prezentului articol, se aplică următoarea procedura:
a)Dacă un stat parte la prezenta convenţie apreciază ca un alt stat, care este şi el parte la convenţie, nu aplica prevederile acesteia, poate, printr-o comunicare scrisă, sa atragă atenţia acestui stat asupra chestiunii respective. Într-un termen de trei luni de la data primirii comunicării, statul destinatar va prezenta statului care i-a adresat comunicarea explicaţii sau orice alte declaraţii scrise elucidind problema, care vor trebui sa cuprindă, pe cît posibil şi util, indicaţii asupra regulilor de procedura şi a mijloacelor de recurs, fie deja utilizate, fie în instanţa, fie încă deschise;
b)Dacă, în termen de şase luni de la data primirii comunicării iniţiale de către statul destinatar, chestiunea nu este soluţionată în mod satisfăcător pentru cele doua state părţi interesate, oricare dintre ele va avea dreptul sa o supună comitetului, adresindu-i acestuia o notificare, precum şi celuilalt stat interesat;
c)Comitetul nu va putea lua în examinare o chestiune care îi este supusă în virtutea prezentului articol decît după ce s-a asigurat ca toate căile interne de recurs disponibile au fost folosite şi epuizate, în conformitate cu principiile de drept internaţional general recunoscute. Aceasta regula nu se aplică în cazurile în care procedurile de recurs depăşesc termene rezonabile, nici în cazurile în care este puţin probabil ca procedurile de recurs ar da satisfactie persoanei care este victima a violarii prezentei convenţii;
d)Comunicările prevăzute de prezentul articol vor fi examinate de către comitet în şedinţe închise;
e)Sub rezerva prevederilor alin. c), comitetul îşi pune bunele sale oficii la dispoziţia statelor părţi interesate, cu scopul de a se ajunge la o soluţie amiabila a chestiunii, intemeiata pe respectul obligaţiilor prevăzute de prezenta convenţie. În acest scop, comitetul poate, dacă apreciază oportun, sa stabilească o comisie de conciliere ad-hoc.
f)În orice chestiune care îi este supusă în virtutea prezentului articol, comitetul poate să ceara statelor părţi interesate, vizate la alin. b), să-i furnizeze orice informaţie pertinenta;
g)Statele părţi interesate, vizate la alin. b), au dreptul de a fi reprezentate cu ocazia examinării chestiunii de către comitet şi de a prezenta observaţii verbal sau în scris ori sub o formă sau alta;
h)Comitetul trebuie să prezinte un raport în termen de 12 luni socotit din ziua cînd a primit notificarea prevăzută de alin. b);
i)Dacă s-a putut găsi o soluţie conformă cu prevederile alin. e), comitetul se limitează, în raportul sau, la un scurt expozeu al faptelor şi al soluţiei la care s-a ajuns;
j)Dacă nu s-a putut găsi o soluţie conformă cu prevederile alin. e), comitetul se limitează, în raportul sau, la un scurt expozeu al faptelor; textul observaţiilor scrise şi procesul-verbal cuprinzînd observaţiile orale prezentate de către statele părţi interesate vor fi anexate la raport.
Pentru fiecare caz, raportul se comunică statelor părţi interesate.
2.Dispoziţiile prezentului articol vor intra în vigoare cînd cinci state părţi la prezenta convenţie vor fi făcut declaraţia prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol. Aceasta declaraţie va fi depusa de către statul parte secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care o va comunică în copie celorlalte state părţi. O declaraţie poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată secretarului general. Aceasta retragere nu aduce atingere examinării oricărei chestiuni care face obiectul unei comunicări deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o alta comunicare a unui stat parte nu va fi primită în virtutea prezentului articol după ce secretarul general va fi primit notificarea de retragere a declaraţiei, în afară de cazul în care statul parte interesat va fi făcut o noua declaraţie.
1.Orice stat parte la prezenta convenţie poate, în temeiul prezentului articol, sa declare în orice moment ca recunoaşte competenţa comitetului de a primi şi examina comunicări prezentate de către sau în numele unor persoane particulare care ţin de jurisdicţia sa şi care pretind ca sînt victime ale unei violari, de către un stat parte, a dispoziţiilor convenţiei. Comitetul nu va primi nici o comunicare interesînd un stat parte care nu a făcut o asemenea declaraţie.
2.Comitetul va declara inadmisibila orice comunicare supusă în virtutea prezentului articol care este anonima sau cînd el considera ca este un abuz de drept de a i se supune asemenea comunicări, sau ca este incompatibilă cu dispoziţiile prezentei convenţii.
3.Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2, orice comunicare care este supusă comitetului în virtutea prezentului articol va fi adusă de către acesta în atenţia statului parte la prezenta convenţie care a făcut o declaraţie în virtutea paragrafului 1 şi în privinta căruia se afirma ca ar fi violat vreuna din dispoziţiile convenţiei. În următoarele şase luni, acest stat supune în scris comitetului explicaţii sau declaraţii lamurind chestiunea şi indicind, dacă este cazul, măsurile pe care le-ar putea lua pentru remedierea situaţiei.
4.Comitetul examinează comunicările primite în virtutea prezentului articol, ţinînd seama de toate informaţiile care i-au fost supuse de către sau în numele persoanei particulare şi de către statul parte interesat.
5.Comitetul nu va putea examina nici o comunicare a unei persoane particulare, conform prezentului articol, fără să se asigure mai întîi ca:
a)aceeaşi chestiune nu a fost şi nu este în curs de examinare în faţa unei alte instanţe internaţionale de ancheta sau de reglementare;
b)persoana particulară a epuizat toate căile de recurs interne disponibile; aceasta regula nu se aplică dacă procedurile de recurs depăşesc termene rezonabile sau dacă este puţin probabil ca ele ar da satisfactie persoanei particulare care este victima unei violari a prezentei convenţii.
6.Comunicările prevăzute de prezentul articol vor fi examinate de către comitet în şedinţe închise.
7.Comitetul aduce la cunoştinţa constatările sale statului parte interesat şi persoanei particulare.
8.Dispoziţiile prezentului articol vor intra în vigoare cînd cinci state părţi la prezenta convenţie vor fi făcut declaraţia prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol. Aceasta declaraţie va fi depusa de către statul parte secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care o va comunică în copie celorlalte state părţi. O declaraţie poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată secretarului general. Aceasta retragere nu aduce atingere examinării oricărei chestiuni care face obiectul unei comunicări deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o alta comunicare supusă de către sau în numele unei persoane particulare nu va fi primită în virtutea prezentului articol după ce secretarul general va fi primit notificarea de retragere a declaraţiei, în afară de cazul în care statul parte interesat va fi făcut o noua declaraţie.
Membrii comitetului şi membrii comisiilor de conciliere ad-hoc care ar putea fi numiţi conform alin. e) al paragrafului 1 al art. 21 au dreptul la facilităţile, privilegiile şi imunităţile recunoscute experţilor aflaţi în misiune în contul Organizaţiei Naţiunilor Unite, astfel cum acestea sînt enunţate în secţiunile pertinente ale Convenţiei cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Comitetul prezintă statelor părţi şi Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite un raport anual asupra activităţilor desfăşurate în aplicarea prezentei convenţii.
Partea a treia
1.Prezenta convenţie este deschisă spre semnare tuturor statelor.
2.Prezenta convenţie este supusă ratificării. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Toate statele pot sa adere la prezenta convenţie. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
1.Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi după data depunerii la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douazecilea instrument de ratificare sau de aderare.
2.Pentru fiecare stat care va ratifica prezenta convenţie sau va adera după depunerea celui de-al douazecilea instrument de ratificare sau aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi după data depunerii de către acest stat a instrumentelor sale de ratificare sau aderare.
1.Fiecare stat va putea, în momentul cînd va semna sau ratifica prezenta convenţie sau cînd va adera la ea, sa declare că nu recunoaşte competenţa acordată comitetului potrivit art. 20.
2.Fiecare stat parte care va fi formulat o rezervă conform prevederilor paragrafului 1 al prezentului articol va putea în orice moment sa retragă aceasta rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
1.Orice stat parte la prezenta convenţie va putea propune un amendament şi depune propunerea sa secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Secretarul general va comunică propunerea de amendament statelor părţi, cerindu-le să-i facă cunoscut dacă sînt în favoarea organizării unei conferinţe a statelor părţi în vederea examinării propunerii şi a supunerii ei la vot. Dacă în cele patru luni care urmează datei unei asemenea comunicări, cel puţin o treime din statele părţi se pronunţa în favoarea ţinerii unei asemenea conferinţe, secretarul general va organiza conferinţa sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Orice amendament adoptat de majoritatea statelor părţi prezente şi votante la conferinţa va fi supus de secretarul general acceptării tuturor statelor părţi.
2.Un amendament adoptat potrivit dispoziţiilor paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare atunci cînd două treimi din statele părţi la prezenta convenţie vor fi informat secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite ca l-au acceptat conform procedurii prevăzute în constitutiile lor.
3.Cînd amendamentele vor intra în vigoare, vor avea forta obligatorie pentru statele părţi care le vor accepta, celelalte state părţi raminind legate prin dispoziţiile prezentei convenţii şi prin toate amendamentele anterioare pe care le vor fi acceptat.
1.Orice diferend între doua sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, care nu poate fi rezolvat pe calea negocierilor, este supus arbitrajului la cererea uneia dintre ele. Dacă, în cele şase luni care urmează datei cererii în arbitraj, părţile nu reuşesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate să supună diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunind o cerere conformă cu statutul curţii.
2.Fiecare stat va putea, în momentul în care va semna sau ratifica prezenta convenţie sau va adera la ea, sa declare că nu se considera legat de dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state părţi nu vor fi legate prin dispoziţiile de mai sus faţă de orice stat parte care va fi formulat o asemenea rezerva.
3.Orice stat parte care va fi formulat o rezervă în conformitate cu prevederile paragrafului 2 al prezentului articol va putea în orice moment sa retragă aceasta rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
1.Un stat parte va putea sa denunţe prezenta convenţie printr-o notificare scrisă adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţarea produce efecte după un an de la data cînd notificarea a fost primită de către secretarul general.
2.O asemenea denunţare nu va elibera statul parte de obligaţiile care îi incumba în virtutea prezentei convenţii în ceea ce priveşte orice act sau orice omisiune înainte de data la care denunţarea va produce efecte; ea nu va putea în nici un fel sa împiedice continuarea examinării oricărei chestiuni cu care comitetul era deja sesizat la data la care denunţarea a produs efecte.
3.După data la care denunţarea de către un stat parte produce efecte, comitetul nu procedează la examinarea nici unei chestiuni noi privind acest stat.
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor care vor fi semnat prezenta convenţie sau la care vor fi aderat:
a)semnăturile, ratificarile şi aderarile primite în aplicarea art. 25 şi 26;
b)data intrării în vigoare a convenţiei în aplicarea art. 27 şi data intrării în vigoare a fiecărui amendament în aplicarea art. 29;
c)denuntarile primite în aplicarea art. 31.
1.Prezenta convenţie, ale carei texte în limbile engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza şi rusa sînt în mod egal autentice, va fi depusa la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va pune la dispoziţia tuturor statelor cîte o copie legalizată de pe prezenta convenţie.
Prezenta convenţie a fost adoptată prin consens de către Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1984.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.