Hotărâre nr. 903 din 22 octombrie 2020
pentru modificarea poziției nr. 26 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reședințe de județe în administrarea instituțiilor prefectului și pentru actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Instituției Prefectului - Județul Mehedinți din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 1022 din 3 noiembrie 2020
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Având în vedere dispozițiile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Poziția nr. 26 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reședințe de județe în administrarea instituțiilor prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 11 noiembrie 1994, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
| 26. | Mehedinți | Strada Traian nr. 89, Drobeta-Turnu Severin | Palat administrativ: corp A, corp B și terenul aferent | Palat administrativ Corp A - C1: subsol, parter și șapte etaje; suprafața construită la sol: 414 mp; suprafața desfășurată: 3.726 mp. Corp B - C2: demisol, parter și două etaje; suprafața construită la sol: 1.343 mp; suprafața desfășurată: 5.002 mp; suprafața construită totală: 1.757 mp; suprafața desfășurată totală: 8.728 mp. Terenul aferent: 2.673 mp. CF nr. 62066 Drobeta-Turnu Severin | Nr. MFP 111955 |
Articolul II
Se aprobă actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Instituției Prefectului - Județul Mehedinți din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul III
Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Marcel Ion Vela
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu
București, 22 octombrie 2020.
Nr. 903.
Anexă
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea
Instituției Prefectului - Județul Mehedinți din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
pentru care se actualizează valoarea de inventar, ca urmare a reevaluării, precum și datele de identificare
| Nr. de inventar MFP și codul de clasificare | Denumirea și adresa | Caracteristicile tehnice ale imobilului | Valoarea de inventar actualizată - lei - | Situația juridică | Tipul bunului | |
| Baza legală a majorării valorii de inventar | În administrare/ concesiune | |||||
| 111.955 8.29.13 | Palat administrativ, strada Traian nr. 89, municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți | Construcții + teren Palat administrativ Corp A - C1: subsol, parter și șapte etaje; suprafața construită la sol: 414 mp; suprafața desfășurată: 3.726 mp. Corp B - C2: demisol, parter și două etaje; suprafața construită la sol: 1.343 mp; suprafața desfășurată: 5.002 mp; suprafața construită totală: 1.757 mp; suprafața desfășurată totală: 8.728 mp. Terenul aferent: 2.673 mp. CF nr. 62066 Drobeta-Turnu Severin | Valoare Palat administrativ: 21.235.527,19 lei Valoare teren: 1.283.106,67 lei Valoare totală imobil: 22.518.633,86 lei | Raport de reevaluare nr. 8.048/8.08.2019 | În administrarea Instituției Prefectului - Județul Mehedinți din subordinea Ministerului Afacerilor Interne CUI: 4222174 Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 | Imobil |
