Decizie nr. 195 din 27 iunie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gratian Oprean în Dosarul nr. 478/2002 al Judecătoriei Deva, judeţul Hunedoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din data de 26 martie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 478/2002, Judecătoria Deva, judeţul Hunedoara, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gratian Oprean în dosarul acelei instanţe.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât ingradesc posibilitatea celorlalţi participanţi la procesul penal, în afară procurorului, de a pune în discuţie, în cursul judecaţii, extinderea procesului penal cu privire la alte persoane decât cele reţinute în actul de sesizare a instanţei. În aceasta situaţie autorul considera ca sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege", art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 125 referitoare la instanţele judecătoreşti, precum şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil.

În opinia Judecătoriei Deva dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, părţile având posibilitatea ca în cursul cercetării judecătoreşti sa administreze orice fel de proba, care să dovedească, eventual, implicarea altor persoane în săvârşirea faptei reţinute în sarcina inculpatului, astfel încât sa îl determine pe procuror sa pună în discuţie extinderea procesului penal cu privire la alte persoane.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.

Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca autorul excepţiei de neconstituţionalitate face confuzie între exercitarea dreptului la acţiune în justiţie în vederea protejării unui interes legitim şi exercitarea funcţiei de acuzare, respectiv extinderea acuzarii în procesul penal. Se considera ca numai în condiţiile în care procurorul solicita extinderea procesului penal pentru fapte noi şi declara ca pune în mişcare acţiunea penală instanţa de judecată este obligată sa procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la aceste noi infracţiuni, incluse, în acest mod, în obiectul judecaţii. Realizarea justiţiei prin instanţele judecătoreşti echivaleaza cu judecarea cauzei penale în limitele impuse de actul de sesizare, persoana nemultumita de soluţia adoptată de organul judiciar având la indemana suficiente modalităţi de a o contesta prin intermediul căilor de atac. În concluzie, se considera ca dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală sunt constituţionale.

Guvernul apreciază ca dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecata se margineste la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care face referire extinderea, sunt în concordanta cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Scopul extinderii procesului penal este asigurarea operativitatii procesuale, evitandu-se desfăşurarea întregii faze a urmăririi penale.

Întrucât acţiunea penală a fost pusă în mişcare de procuror, legiuitorul a lăsat la latitudinea procurorului iniţiativa extinderii procesului penal, în cazul în care acesta participa la judecata. Se precizează ca, întrucât art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală nu abiliteaza procurorul sa infaptuiasca un act de justiţie, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textele legale atacate contravin dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie. Se mai arata ca aceste dispoziţii nu ingradesc liberul acces la justiţie sau exercitarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În concluzie, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală, care prevăd:

–Art. 317: "Judecata se margineste la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.";

–Art. 337: "În cursul judecaţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

Dacă instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi procedează potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 125 referitoare la instanţele judecătoreşti, precum şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, respingând excepţia ca fiind neîntemeiată. Cu acel prilej Curtea a reţinut ca, în afară cazurilor prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în toate celelalte cazuri Ministerul Public sesizează instanţele judecătoreşti în vederea soluţionării cauzelor penale. Faptul ca o persoană fizica sau juridică nu poate pune în mişcare acţiunea penală nu contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii, exercitarea drepturilor personale realizandu-se în limitele corelării interesului subiectiv cu interesele generale ale societăţii. Curtea a reţinut ca fiind neîntemeiată şi critica autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile legale criticate ingradesc accesul liber la justiţie. S-a reţinut ca "exercitarea dreptului la acţiune în justiţie pentru apărarea unui ╟interes legitim╚ nu este echivalenta cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii în procesul penal. Astfel, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal şi dacă declara ca pune în mişcare acţiunea penală, instanţa este obligată sa procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la noua infracţiune, care se include astfel în obiectul judecaţii (art. 17 din Codul de procedură penală). În acelaşi sens, în cazul extinderii cu privire la alte persoane, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanţa este obligată să soluţioneze cauza în limitele în care a fost sesizată prin actul de sesizare şi nu poate să dispună extinderea procesului penal din proprie iniţiativă". Acest drept al procurorului corespunde prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie.

Pe de altă parte, susţinerea autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile art. 334 din Codul de procedură penală aduc atingere independentei şi imparţialităţii instanţei de judecată este, de asemenea, neîntemeiată. Curtea constata ca prevederile legale criticate nu numai că nu ingradesc independenta şi imparţialitatea instanţei, ci, dimpotriva, acestea sunt expresia principiului consacrat la art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform căruia "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Înfăptuirea justiţiei prin instanţele judecătoreşti are semnificatia judecării unei cauze penale în limitele prevăzute în actul de sesizare, iar persoana nemultumita de soluţia adoptată de un organ judiciar are la dispoziţie suficiente modalităţi de a contesta aceasta, folosind căile de atac.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale în raport cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, cu referire la cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea constata ca actele şi măsurile procurorului nu sunt scoase de sub controlul justiţiei, întrucât împotriva acestora persoana interesată se poate plange, în condiţiile prevăzute la art. 278 din Codul de procedură penală. De altfel, potrivit Deciziei nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, Curtea a reţinut ca persoana nemultumita de soluţionarea plângerii se poate adresa justiţiei, în temeiul art. 21 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gratian Oprean în Dosarul nr. 478/2002 al Judecătoriei Deva, judeţul Hunedoara.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

──────────────────