Ordin nr. 458 din 27 martie 2002(actualizat)
pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea pe categorii a autobuzelor şi a microbuzelor utilizate pentru transportul rutier naţional de persoane prin servicii regulate (actualizat până la data de 23 iulie 2014
- Emitent
- Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă 23 iul. 2014 – 7 mai 2021
Textul actului · 3 articole
Cuprins
*)Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 23 iulie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 1.359 din 27 iulie 2004; ORDINUL nr. 1.148 din 7 iulie 2014.
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
**)Titlul ordinului a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.148 din 7 iulie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 23 iulie 2014.
***)NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
Potrivit art. II din ORDINUL nr. 1.148 din 7 iulie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 23 iulie 2014, prevederile referitoare la frâna încetinitoare, astfel cum au fost modificate prin prezentul ordin, se aplică numai pentru autobuzele/microbuzele pentru care se solicită clasificarea pentru prima dată.
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,
având în vedere prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, ale Ordonanţei Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Transporturilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2002, ale Hotărârii Guvernului nr. 625/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. şi ale Hotărârii Guvernului nr. 768/1991 privind înfiinţarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Registrul Auto Român", republicată,
în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Normele metodologice privind clasificarea pe categorii a autobuzelor şi a microbuzelor utilizate pentru transportul rutier naţional de persoane prin servicii regulate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.148 din 7 iulie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 23 iulie 2014.
Articolul 2
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" şi Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei,
Miron Tudor Mitrea
Bucureşti, 27 martie 2002.
Nr. 458.
