Decizie nr. 109 din 13 martie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială "MEDIA PRO" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.045/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public considera textul de lege criticat ca fiind constituţional, invocand în acest sens şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (Decizia nr. 72/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002), prin care excepţia cu acelaşi obiect a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 10.045/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, aprobată prin Legea nr. 295/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială "MEDIA PRO" - S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textele de lege criticate contravin art. 24 din Constituţie, întrucât, dacă este de înţeles ratiunea legiuitorului pentru care a instituit procedura necontencioasă a judecării cererii de emitere a somaţiei de plată şi a limitat mijloacele de proba la înscrisuri, în considerarea soluţionării în regim de celeritate a cauzelor comerciale, aceeaşi limitare determina o flagrantă încălcare a dreptului la apărare pentru debitor în faza procesuala a acţiunii în anulare a somaţiei de plată, când sarcina probei îi incumba. Se mai arata ca limitarea mijloacelor de proba doar la înscrisuri nu constituie un impediment pentru creditor, care, dacă nu îşi poate valorifica dreptul de creanta pe calea procedurii somaţiei de plată, are la dispoziţie calea dreptului comun. În ceea ce îl priveşte pe debitor însă, acesta poate fi supus executării silite fără a-şi putea formula apărările de fond, care ar fi putut dovedi, eventual, chiar o stingere a creanţei. Mai mult, o soluţie nefavorabila data debitorului în acţiunea în anulare, datorată imposibilităţii de a-şi proba susţinerile, nu permite invocarea art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, potrivit căruia, prin contestaţia la executare debitorul poate formula apărări de fond împotriva titlului executoriu. Autorul invoca în susţinerea excepţiei prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, conform cărora orice persoană are dreptul, în deplina egalitate, de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi impartial, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială apreciază ca textele de lege criticate nu încalcă dreptul la apărare al debitorului în faza procesuala a acţiunii în anulare prin limitarea mijloacelor de proba numai la înscrisuri, întrucât procedura reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, caracterizată, în principal, de celeritate.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul arata ca soluţiile adoptate de judecător în cadrul procedurii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 au caracter vremelnic şi sunt supuse căilor de atac. Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2), împotriva ordonanţei cu somaţie de plată debitorul poate formula cerere în anulare care se soluţionează de instanţa competenţa pentru judecarea fondului cauzei în prima instanţa, iar rezolvarea definitivă a litigiului se face după normele dreptului comun, fiind asigurate astfel toate cerinţele unui proces echitabil, precum şi toate condiţiile pentru exercitarea lui. Se mai arata ca susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate ar încalcă prevederile convenţiilor internaţionale este lipsită de temei. În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Ulterior sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, ordonanţa a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 142/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002, conservandu-se soluţia legislativă anterioară. Textele de lege au următorul conţinut:

–Art. 4 alin. (4): "În citaţie se va face menţiunea ca până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare debitorul poate să depună întâmpinare, precum şi actele ce pot contribui la soluţionarea cererii.";

–Art. 6 alin. (1): "Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicatiilor şi lamuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 24, conform cărora:

(1)Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

De asemenea, sunt invocate şi prevederile internaţionale cuprinse în:

–Art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]";

–Art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul, în deplina egalitate, să fie ascultata în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi impartial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptată împotriva ei."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca limitarea probelor exclusiv la înscrisuri, în cadrul procedurii somaţiei de plată, restrânge în mod neconstitutional dreptul la apărare al debitorului, cu prilejul exercitării de către acesta a cererii în anulare împotriva ordonanţei care conţine somaţia de plată. Astfel, în motivarea criticii sale autorul excepţiei pleacă de la premisa ca limitarea probelor, în sensul arătat, operează şi în ceea ce priveşte judecarea cererii în anulare a ordonanţei prin care s-a admis cererea creditorului privind declanşarea procedurii somaţiei de plată. Or, susţine acesta, dacă creditorul, în cazul în care i s-ar respinge cererea, are posibilitatea de a formula o acţiune în pretenţii, potrivit dreptului comun, debitorul căruia i s-a respins cererea în anulare nu mai are nici o cale de a evita executarea silită, în condiţiile aplicării art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. Potrivit acestor dispoziţii, invocarea unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, pe calea unei contestaţii la executare, este prohibita dacă debitorul a atacat ordonanţa de admitere a cererii creditorului cu cerere în anulare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, drept urmare a modificării Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 prin Legea nr. 295/2002, art. 4 a suferit o modificare esenţială. În actuala sa forma acesta prevede că în toate cazurile judecătorul, investit prin cererea creditorului, dispune citarea părţilor pentru oferirea de explicaţii şi lămuriri. Procedura dobândeşte astfel un evident caracter oral şi contradictoriu. Chiar dacă textul care îi conferă aceste trasaturi - alin. (2) al art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, astfel cum a fost modificat prin legea de aprobare - este eliptic, în sensul că omite sa precizeze cum pot fi probate explicaţiile şi lămuririle la care face referire, el nu conţine însă nici o dispoziţie expresă de limitare a mijloacelor de proba exclusiv la înscrisuri. În lipsa unei asemenea dispoziţii, urmează a-şi găsi aplicarea dreptul comun, asa cum prevede art. 11^1 din aceeaşi ordonanţa a Guvernului.

Tot astfel, prin instituirea, în cadrul art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, a interdicţiei debitorului de a invoca, pe calea contestaţiei la executare, apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă, în prealabil, a atacat ordonanţa de admitere a cererii creditorului cu cerere în anulare, legiuitorul a avut în vedere faptul ca respectivul debitor a avut posibilitatea de a invoca asemenea apărări cu acel prilej. Asa fiind, instituirea unei atare interdicţii apare justificată şi de înţeles, legiuitorul urmărind sa înlăture posibilitatea unor eventuale abuzuri, constând în reiterarea unor apărări de fond, pe calea contestaţiei la executare, după ce acestea fuseseră invocate cu prilejul cererii în anulare şi fuseseră respinse.

În consecinţa, Curtea considera ca, reglementand o asemenea interdicţie, legiuitorul nu a înţeles, asa cum apreciază autorul excepţiei, ca, pe aceasta cale, sa îl lipsească pe debitor de beneficiul unei cai de atac al carei cadru de reglementare îi conferă posibilităţi sporite de a-şi proba drepturile, din cauza ca a utilizat o alta cale de atac, supusă unei reglementări mai restrictive sub acest aspect. De altfel, dacă s-ar accepta o astfel de interpretare, ar trebui să se conchida ca cererea în anulare împotriva ordonanţei care conţine somaţia de plată nu mai are nici o utilitate practica, fiind evident ca nici un debitor, având a opta între cele doua cai de atac, nu ar avea de ce sa aleagă o cale mai defavorabila.

Faţa de cele arătate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt în concordanta cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, şi în art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "MEDIA PRO" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.045/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu