Normă nr. 4 din 27 martie 2014

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) şi art. 30 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Directivei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Directivei 2009/77/CE a Comisiei,

potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 26 martie 2014,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Articolul 1

Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul ESMA cu privire la politicile şi practicile de remunerare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta normă.

Articolul 2

(1)Societăţile de servicii de investiţii financiare şi instituţiile de credit înregistrate în Registrul public al Autorităţii de Supraveghere Financiară în calitate de intermediari au obligaţia de a întocmi proceduri distincte privind remunerarea, întocmite în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi cu prevederile ghidului menţionat la art. 1, şi de a revizui procedurile adecvate privind mecanismele de control intern, în conformitate cu prevederile aceluiaşi ghid.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi societăţilor de administrare a investiţiilor care prestează activităţile menţionate la art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, precum şi administratorilor fondurilor de investiţii alternative (AFIA) care prestează activităţile menţionate la art. 6 alin. (4) lit. a) şi b) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a Directivelor 2003/41/CE şi 2009/65/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 1.095/2010.

(3)Procedurile prevăzute la alin. (1) se vor transmite Autorităţii de Supraveghere Financiară până cel târziu la data de 10 septembrie 2014.

Articolul 3

În vederea aplicării prezentei norme, funcţia de asigurare a conformităţii din ghidul menţionat la art. 1 corespunde funcţiei de reprezentant al compartimentului de control intern conform Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Articolul 4

În tot cuprinsul ghidului menţionat la art. 1, sintagma "ar trebui" se înlocuieşte cu termenul "trebuie".

Articolul 5

Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancţionează potrivit dispoziţiilor titlului X din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi titlului I cap. VII din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012.

Articolul 6

Prezenta normă intră în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prim-vicepreşedintele Autorităţii

de Supraveghere Financiară,

Daniel Dăianu

Bucureşti, 27 martie 2014.

Nr. 4.

Anexă

Ghid cu privire la politicile şi practicile de remunerare

(Directiva privind pieţele instrumentelor financiare, MiFID)

I. Domeniu de aplicare

1.Prezentul ghid se aplică:

a)firmelor de investiţii [astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (1) pct. (1) din Directiva privind pieţele instrumentelor financiare ("MiFID")], inclusiv instituţiilor de credit atunci când furnizează servicii de investiţii, societăţilor de administrare a OPCVM-urilor (organisme de plasament colectiv în valori mobiliare) şi administratorilor externi ai fondurilor de investiţii alternative (AFIA) atunci când aceştia furnizează servicii de investiţii de tipul administrării portofoliilor individuale sau servicii conexe [în sensul art. 6 alin. (3) lit. (a) şi (b) din Directiva OPCVM şi al art. 6 alin. (4) lit. (a) şi (b) din Directiva AFIA]; şi b) autorităţilor competente.

2.Prezentul ghid se aplică în legătură cu furnizarea serviciilor de investiţii enumerate în secţiunea A din anexa I la Directiva MiFID şi a serviciilor conexe enumerate în secţiunea B a aceleiaşi anexe.

3.Prezentul ghid abordează situaţiile în care serviciile sunt furnizate clienţilor de retail şi ar trebui, de asemenea, să se aplice, în măsura în care prezintă relevanţă, atunci când serviciile sunt furnizate clienţilor profesionali.

4.Prezentul ghid se aplică după 60 de zile calendaristice de la data cerinţei de raportare menţionate la alin. 11.

II. Definiţii

5.Cu excepţia cazurilor în care se menţionează altfel, termenii utilizaţi în Directiva privind pieţele instrumentelor financiare au acelaşi înţeles în prezentul ghid. În sensul prezentului ghid se aplică următoarele definiţii:

–autoritate competentă - o autoritate desemnată de un stat membru în temeiul art. 48 din Directiva privind pieţele instrumentelor financiare să îndeplinească atribuţiile prevăzute în MiFID;

–Directiva privind pieţele instrumentelor financiare - Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE şi 93/6/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 93/22/CEEa Consiliului;

–Directiva de punere în aplicare a MiFID - Directiva 2006/73/CE a Comisiei din 10 august 2006 de punere în aplicare a Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind cerinţele organizatorice şi condiţiile de funcţionare ale întreprinderilor de investiţii şi termenii definiţi în sensul directivei menţionate;

–Regulamentul ESMA - Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei;

–conducere superioară - persoana sau persoanele care conduc efectiv activitatea firmei de investiţii [a se vedea art. 2 alin. (9) din Directiva de punere în aplicare a MiFID];

–persoană(e) relevantă(e)*1) - persoanele care au un impact semnificativ asupra serviciului furnizat şi/sau a comportamentului corporativ al firmei, inclusiv persoanele care fac parte din personalul de primă linie lucrând direct cu clienţii, personalul de vânzări şi/sau alţi membri ai personalului implicaţi în mod indirect în furnizarea serviciilor de investiţii şi/sau conexe, a căror remunerare poate genera stimulente necuvenite pentru a acţiona împotriva interesului clienţilor lor. Acestea includ persoanele care supraveghează echipa de vânzări (cum sunt superiorii ierarhici) şi care pot fi stimulate să exercite presiuni asupra personalului de vânzări sau analiştii financiari ale căror lucrări pot fi utilizate de personalul de vânzări pentru a determina clienţii să ia decizii investiţionale. Persoanele implicate în soluţionarea reclamaţiilor, tratarea creanţelor, menţinerea clienţilor şi în proiectarea şi dezvoltarea de produse constituie alte exemple de "persoane relevante". De asemenea, persoanele relevante includ agenţii delegaţi ai firmei.*2)

*1) Deşi "persoana relevantă" este definită la art. 2 alin. (3) din Directiva de punere în aplicare a MiFID, prezentul ghid se concentrează asupra remunerării tuturor persoanelor implicate în furnizarea de servicii de investiţii şi/sau conexe - în special a celor care au un impact semnificativ asupra serviciului furnizat şi a profilului de risc asociat normelor de conduită şi/sau a celor care pot influenţa comportamentul corporativ.

*2) A se vedea alin. 49, pagina 16, din documentul CESR (Comitetului autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare) intitulat "Stimulente: raport privind bunele şi relele practici" din 19 aprilie 2010 (ref. CESR/10-295). Alineatul menţionat prevede că, "în conformitate cu art. 23 din MiFID, o firmă de investiţii îşi asumă responsabilitatea totală şi necondiţionată pentru agenţii săi delegaţi. În aceste condiţii, recompensarea agentului delegat poate fi privită ca o plată internă în cadrul firmei, care nu intră sub incidenţa normelor privind stimulentele."

–remuneraţie - toate formele de plată sau prestaţii acordate în mod direct sau indirect de către firme persoanelor relevante în legătură cu furnizarea de servicii de investiţii şi/sau conexe clienţilor. Forma de remunerare poate fi financiară (cum ar fi în numerar, acţiuni/părţi sociale, opţiuni, anulări ale împrumuturilor către persoanele relevante în momentul concedierii, contribuţii la pensie, remunerare de către părţi terţe, de exemplu, prin modele de cote de profit, măriri de salariu) sau nefinanciară (cum ar fi avansare în carieră, asigurare de sănătate, reduceri ori indemnizaţii speciale pentru maşină sau telefon mobil, deconturi generoase de cheltuieli, seminare în destinaţii exotice etc.);

–criterii cantitative - în sensul prezentului ghid, datele preponderent numerice sau financiare utilizate pentru a stabili remuneraţia unei persoane relevante (de exemplu, valoarea instrumentelor vândute, volumele de vânzări, stabilirea ţintelor pentru vânzări sau clienţi noi etc.);

–criterii calitative - în sensul prezentului ghid, preponderent alte criterii decât cele cantitative. Termenul se poate referi şi la date numerice sau financiare utilizate pentru evaluarea calităţii performanţei persoanei relevante şi/sau a serviciului furnizat de aceasta clientului, de exemplu, rentabilitatea investiţiei clientului, numărul foarte mic de reclamaţii într-un interval lung de timp etc.

6.Ghidul nu reflectă obligaţii absolute. Din acest motiv, se folosesc frecvent cuvintele "ar trebui". Totuşi, atunci când se descrie o cerinţă a MiFID sau a Directivei de punere în aplicare a MiFID, se folosesc cuvintele "trebuie" sau "sunt obligate (obligaţi)".

III. Scop

7.Scopul prezentului ghid este de a asigura punerea în aplicare, în mod unitar şi îmbunătăţit, a cerinţelor existente ale MiFID privind conflictele de interese şi normele de conduită în domeniul remunerării. Pe de o parte, politicile şi practicile de remunerare ar trebui să asigure conformitatea cu cerinţele privind conflictele de interese, prevăzute la art. 13 alin. (3) şi (18) din MiFID, iar, pe de altă parte, ar trebui să asigure şi conformitatea cu normele de conduită prevăzute la art. 19 din MiFID.

8.ESMA se aşteaptă ca prezentul ghid să promoveze o mai bună convergenţă în interpretarea şi în abordarea sub aspectul supravegherii a cerinţelor MiFID privind conflictele de interese şi normele de conduită în domeniul remunerării, prin evidenţierea mai multor aspecte importante şi, astfel, prin sporirea valorii standardelor existente. Asigurând, prin contribuţia sa, că firmele respectă standardele de reglementare, ESMA anticipează o consolidare corespunzătoare a protecţiei investitorilor.

IV. Obligaţii de conformitate şi de raportare

Statutul ghidului

9.Prezentul document conţine orientări publicate în temeiul art. 16 din Regulamentul ESMA. În conformitate cu art. 16 alin. (3) din Regulamentul ESMA, autorităţile competente şi participanţii pe pieţele financiare trebuie să depună toate eforturile pentru a respecta ghidul.

10.Autorităţile competente cărora li se aplică ghidul trebuie să se conformeze, integrându-l în practicile lor de supraveghere, inclusiv atunci când anumite orientări se adresează în primul rând participanţilor pe pieţele financiare.

Cerinţe de raportare

11.Autorităţile competente cărora li se aplică ghidul trebuie să notifice ESMA dacă respectă sau intenţionează să respecte ghidul, precizând motivele nerespectării în cazul în care nu se conformează ori nu intenţionează să se conformeze, în termen de două luni de la data publicării versiunilor traduse de ESMA la MiFID_remuneration606@esma.europa.eu. În lipsa unui răspuns în acest sens până la expirarea termenului menţionat, autorităţile competente vor fi considerate neconforme. Un model de notificare este disponibil pe site-ul ESMA.

12.Participanţii pe pieţele financiare nu sunt obligaţi să raporteze dacă respectă sau nu prezentul ghid.

V. Orientări privind politicile şi practicile de remunerare (MiFID)

V.I. Guvernanţa şi elaborarea politicilor şi practicilor de remunerare în contextul cerinţelor MiFID privind normele de conduită şi conflictele de interese

13.La elaborarea sau reevaluarea politicilor şi practicilor de remunerare, firmele ar trebui să ia în considerare riscurile asociate cu normele de conduită şi conflictele de interese. Politicile şi practicile de remunerare ale unei firme ar trebui să fie aliniate la obligaţiile efective de gestionare a conflictelor de interese (care ar trebui să includă evitarea conflictelor de interese create de acele politici şi practici de remunerare) şi la obligaţiile de gestionare a riscului asociat normelor de conduită, pentru a asigura că interesele clienţilor nu sunt afectate de politicile şi practicile de remunerare adoptate de firmă pe termen scurt, mediu şi lung.

14.Politicile şi practicile de remunerare ar trebui concepute astfel încât să nu creeze stimulente care ar putea determina persoanele relevante să favorizeze interesul propriu sau interesele firmei (de exemplu, în cazul autoplasamentului*3) ori atunci când o firmă promovează vânzarea produselor care îi aduc un câştig mai mare) în detrimentul potenţial al clienţilor.

*3) Practica firmelor de a vinde clienţilor proprii instrumente financiare particulare - cum sunt acţiunile ordinare, acţiunile preferenţiale, titlurile de valoare hibrid şi datoriile (fie în întreprinderea propriu-zisă, fie într-o altă entitate din cadrul aceluiaşi grup).

15.De asemenea, în cazul în care politicile şi practicile de remunerare ale firmelor leagă în mod direct remuneraţia de vânzarea anumitor instrumente financiare sau a unei anumite categorii de instrumente financiare, este puţin probabil ca aceste firme să poată demonstra, în această situaţie, conformitatea cu cerinţele MiFID privind normele de conduită sau conflictele de interese.

16.La elaborarea sau reevaluarea politicilor şi practicilor de remunerare, firmele ar trebui să ia în considerare toţi factorii relevanţi, cum sunt, dar fără a se limita la, rolul jucat de persoanele relevante, tipul de produse oferite şi metodele de distribuţie (de exemplu, recomandat sau nerecomandat, "faţă în faţă" ori prin intermediul mijloacelor de telecomunicaţie), pentru a preveni ca riscurile potenţiale asociate cu normele de conduită şi conflictele de interese să afecteze negativ interesele clienţilor lor şi pentru a se asigura că firma gestionează în mod adecvat orice risc rezidual aferent.

17.La elaborarea sau reevaluarea politicilor şi practicilor de remunerare, firmele ar trebui să se asigure că raportul dintre componentele fixe şi cele variabile ale remuneraţiei este adecvat, pentru a ţine seama de interesele clienţilor lor: remuneraţia variabilă ridicată, bazată pe criterii cantitative, poate creşte concentrarea persoanei relevante asupra câştigurilor pe termen scurt, şi nu asupra interesului clientului. De asemenea, politicile şi practicile de remunerare instituite ar trebui să permită funcţionarea unei politici flexibile privind remuneraţia variabilă, incluzând, după caz, posibilitatea de a nu mai plăti nicio remuneraţie variabilă.

18.La evaluarea performanţei în scopul stabilirii remuneraţiei variabile, firmele ar trebui să nu ţină seama doar de volumele de vânzări, deoarece acest lucru poate crea conflicte de interese, care, în ultimă instanţă, pot fi defavorabile clientului. La stabilirea remuneraţiei pentru agenţii delegaţi, firmele pot lua în considerare statutul special al acestora (de obicei, agenţi comerciali independenţi) şi specificul naţional respectiv.*4) Totuşi, în aceste cazuri, politicile şi practicile de remunerare ale firmelor ar trebui să definească criterii adecvate care să fie utilizate pentru evaluarea performanţei persoanelor relevante. Această evaluare ar trebui să se bazeze pe criterii calitative, încurajând persoanele relevante să acţioneze în interesul clientului.

*4) Normele specifice privind remunerarea agenţilor delegaţi ar putea, de exemplu, să decurgă din actele naţionale de punere în aplicare a Directivei Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislaţiei statelor membre referitoare la agenţii comerciali independenţi (86/653/CEE).

19.Atunci când remuneraţia este integral sau parţial variabilă, politicile şi practicile de remunerare ale firmelor ar trebui să definească criterii adecvate care să fie utilizate pentru alinierea intereselor persoanelor relevante sau ale firmelor la cele ale clienţilor. În acest sens, firmele ar trebui să aibă în vedere criterii calitative care să încurajeze persoanele relevante să acţioneze în interesul clientului.*5) Exemple de criterii calitative sunt: conformitatea cu cerinţele de reglementare (în special normele de conduită şi mai ales reevaluarea caracterului adecvat al instrumentelor vândute clienţilor de către persoanele relevante) şi cu procedurile interne, tratamentul echitabil al clienţilor şi satisfacţia clientului.

*5) În conformitate cu principiul G din directiva CRD III, potrivit căruia "atunci când remuneraţia depinde de performanţă, valoarea sa totală se calculează în funcţie de evaluarea performanţei persoanei şi a unităţii operaţionale în cauză şi evaluarea rezultatelor globale ale instituţiei de credit, iar la evaluarea performanţei individuale sunt luate în considerare atât criterii financiare, cât şi criterii nefinanciare".

20.De asemenea, la stabilirea performanţei persoanelor relevante, firmele ar trebui să ţină seama de rezultatele activităţilor acestora din punctul de vedere al conformităţii cu normele de conduită şi, în general, cu obligaţia de a se îngriji de interesul clienţilor lor.

21.Modul în care sunt elaborate politicile şi practicile de remunerare ar trebui să fie aprobat de conducerea superioară sau, după caz, de funcţia de supraveghere, în urma consultării cu funcţia de asigurare a conformităţii, şi să fie pus în aplicare de funcţiile corespunzătoare pentru a promova o guvernanţă corporativă eficientă. Conducerea superioară ar trebui să fie responsabilă pentru punerea în aplicare a politicilor şi practicilor de remunerare şi pentru prevenirea şi gestionarea oricăror riscuri relevante pe care le pot genera politicile şi practicile de remunerare.*6)

*6) În conformitate cu principiul C din directiva CRD III, potrivit căruia "organul de conducere, în cadrul funcţiei sale de supraveghere a instituţiei de credit, adoptă şi revizuieşte periodic principiile generale ale politicii de remunerare şi este responsabil de aplicarea acesteia".

22.De asemenea, politicile şi practicile de remunerare ale firmelor ar trebui să adopte şi să menţină măsuri care să le permită să identifice în mod eficient cazurile în care persoana relevantă nu acţionează în interesul clientului şi să ia măsuri de remediere.

23.Persoanele relevante ar trebui să fie informate în mod clar, încă de la început, asupra criteriilor care vor fi utilizate pentru stabilirea valorii remuneraţiei lor şi a măsurilor şi calendarului evaluărilor de performanţă ale acestora. Criteriile utilizate de firme pentru evaluarea performanţei persoanelor relevante ar trebui să fie accesibile, uşor de înţeles şi înregistrate.

24.Firmele ar trebui să evite elaborarea de politici şi practici excesiv de complexe (cum ar fi combinaţii de diferite politici şi practici sau scheme cu faţete multiple, care sporesc riscul ca persoanele relevante să fie determinate să nu acţioneze în interesul clienţilor şi ca eventualele măsuri de control instituite să nu fie suficient de eficiente pentru a determina riscul de a dezavantaja clientul). Acestea ar putea duce la abordări neunitare şi ar împiedica o cunoaştere sau un control adecvat asupra politicilor din partea funcţiei de asigurare a conformităţii. Anexa care face parte integrantă din prezentul ghid conţine exemple grăitoare de politici şi practici de remunerare care generează riscuri ce ar putea fi dificil de gestionat din cauza complexităţii lor, precum şi exemple de stimulente puternice pentru vânzarea anumitor produse.

25.Firmele ar trebui să aibă politici de remunerare scrise, care să fie reevaluate periodic.

26.Firmele ar trebui să se asigure că măsurile organizaţionale pe care le adoptă în ceea ce priveşte lansarea de noi produse sau servicii ţin seama în mod adecvat de politicile şi practicile lor de remunerare şi de riscurile pe care le pot prezenta aceste produse sau servicii. În mod special, înaintea lansării unui produs nou, firmele ar trebui să evalueze dacă particularităţile de remunerare legate de distribuţia acelui produs sunt conforme cu politicile şi practicile de remunerare ale firmei şi, prin urmare, nu prezintă riscuri asociate cu normele de conduită şi conflictele de interese. Firmele ar trebui să documenteze acest proces în mod corespunzător.

27.Exemple de bune practici:

–Partea variabilă a remuneraţiei plătite se calculează şi se acordă în mod liniar, şi nu în funcţie de atingerea unei ţinte după principiul "totul sau nimic". În unele cazuri, firma decide să plătească remuneraţia variabilă în mai multe tranşe în decursul unei perioade de timp adecvate, pentru a se adapta şi a ţine seama de rezultatele pe termen lung.

–O firmă a modificat fundamental componentele remuneraţiei variabile. Componenta variabilă a remuneraţiei se bazează acum pe criterii calitative şi reflectă mai îndeaproape conduita dorită a angajaţilor, şi anume de a acţiona în interesul clienţilor.

–Referinţele utilizate în calculul remuneraţiei variabile a persoanelor relevante sunt comune pentru toate produsele vândute şi includ criterii calitative.

–În cazul unei investiţii cu capital variabil fără termen de investire, remuneraţia este amânată pentru un număr de ani prestabilit sau până la încasarea produsului.

–Plata remuneraţiei variabile poate fi aliniată la termenul de investire sau poate fi amânată, pentru a asigura că produsul vândut ia în considerare, în mod efectiv, rentabilitatea finală a produsului pentru client şi, după caz, se acordă o remuneraţie variabilă ajustată.

–Angajaţii sunt plătiţi atât în funcţie de volumul de produse vândute, cât şi de rentabilitatea efectivă a acestor produse pentru client într-un interval de timp corespunzător. În acest caz, evaluarea datelor financiare este utilizată drept măsură a calităţii serviciului furnizat.

28.Exemple de practici neadecvate:

–O firmă a început să ofere consultanţilor o remuneraţie suplimentară specifică pentru a încuraja clienţii să solicite noi produse de investiţii în care firma are o anumită cotă de participaţie. Acest lucru presupune adesea ca persoana relevantă să sugereze clienţilor săi să vândă produse pe care, altfel, le-ar recomanda să le păstreze, pentru ca aceştia să poată investi în produsele noi respective.

–Personalul de conducere şi angajaţii primesc o bonificaţie substanţială legată de un anumit produs. În consecinţă, firma vinde acest produs indiferent dacă are un caracter adecvat pentru clienţii cărora li se adresează. Avertismentele emise de responsabilul cu gestionarea riscurilor sunt ignorate, deoarece produsele de investiţii generează câştiguri mari pentru firmă. Atunci când apar riscurile care fuseseră identificate, produsele vor fi fost deja vândute, iar bonificaţiile deja plătite.

–Componenta variabilă a remuneraţiei totale se bazează numai pe volumele vândute şi sporeşte concentrarea persoanei relevante asupra câştigurilor pe termen scurt, şi nu asupra interesului clientului.

–Persoanele relevante se implică frecvent în cumpărarea şi vânzarea de instrumente financiare din portofoliul unui client, cu scopul de a câştiga o remuneraţie suplimentară, fără a analiza caracterul adecvat al acestei activităţi pentru client. De asemenea, în loc să aibă în vedere caracterul adecvat al unui produs pentru un client, persoanele relevante se concentrează asupra vânzării de produse care au un termen scurt de investire, pentru a obţine o remuneraţie din reinvestirea produsului după expirarea termenului scurt.

V.II. Controlul riscurilor generate de politicile şi practicile de remunerare

29.Firmele ar trebui să instituie măsuri de control adecvate în ceea ce priveşte conformitatea cu politicile şi practicile lor de remunerare, pentru a se asigura că acestea dau rezultatele scontate. Măsurile de control ar trebui să fie puse în aplicare în cadrul întregii firme şi să facă obiectul unei evaluări periodice. Aceste măsuri de control ar trebui să includă evaluarea calităţii serviciului furnizat clientului - de exemplu, monitorizarea apelurilor pentru vânzările prin telefon, eşantionarea recomandărilor şi a portofoliilor clienţilor oferite pentru verificarea caracterului adecvat sau examinarea în mod regulat a altor documente ale clienţilor.

30.În cazul în care, ca urmare a particularităţilor specifice din politicile şi practicile de remunerare, ar putea apărea un dezavantaj potenţial sau real pentru client, firmele ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a gestiona eventualele riscuri asociate cu normele de conduită şi conflictele de interese, prin reevaluarea şi/sau modificarea acestor particularităţi specifice, şi să instituie măsuri de control şi mecanisme de raportare adecvate pentru iniţierea unor acţiuni corespunzătoare de diminuare a potenţialelor riscuri asociate cu normele de conduită şi conflictele de interese.

31.Firmele ar trebui să se asigure că au instituite ierarhii adecvate şi transparente de raportare în cadrul firmei sau al grupului, pentru a permite sesizarea aspectelor ce implică riscuri de neconformitate cu cerinţele MiFID privind conflictele de interese şi normele de conduită.

32.Funcţia de asigurare a conformităţii ar trebui să fie implicată în procesul de elaborare a politicilor şi practicilor de remunerare înainte ca acestea să se aplice persoanelor relevante. Pentru a controla modul de elaborare a politicilor şi practicilor de remunerare şi procesul de aprobare a acestora, funcţia de asigurare a conformităţii ar trebui să verifice dacă firmele îndeplinesc cerinţele MiFID privind normele de conduită şi conflictele de interese şi să aibă acces la toate documentele relevante. Persoanele angajate în funcţii de control ar trebui să fie independente de departamentele pe care le supraveghează, să deţină autoritatea necesară şi să fie recompensate în funcţie de realizarea obiectivelor aferente funcţiilor lor, indiferent de performanţele domeniilor de activitate pe care le controlează.*7)

*7) A se vedea documentul ESMA intitulat "Orientări cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID privind funcţia de asigurare a conformităţii" [ESMA/2012/388] şi Ghidul ABE privind guvernanţa internă.

33.Politicile şi practicile de remunerare ale firmei ar trebui să beneficieze, de asemenea, de sprijinul deplin al conducerii superioare sau, după caz, al funcţiei de supraveghere, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare pentru a asigura că persoanele relevante respectă în mod efectiv politicile şi procedurile privind conflictele de interese şi normele de conduită.

34.Atunci când externalizează furnizarea serviciilor de investiţii, firmele ar trebui să ţină seama de interesul clientului. În cazul în care o firmă urmăreşte să apeleze la o altă firmă pentru furnizarea serviciilor, aceasta ar trebui să verifice dacă politicile şi practicile de remunerare ale celeilalte firme urmează o abordare conformă cu prezentul ghid.

35.Exemple de bune practici:

–O firmă utilizează o gamă largă de informaţii cu privire la monitorizarea calităţii activităţii desfăşurate şi la tiparele de vânzări, incluzând analiza tendinţelor şi a cauzelor principale, pentru a identifica zonele cu risc crescut şi pentru a sprijini o abordare bazată pe riscuri a monitorizării vânzărilor, cu accent deosebit pe persoanele relevante cu performanţe ridicate. Firma se asigură că rezultatele acestor analize sunt documentate şi raportate conducerii superioare, alături de propuneri de acţiuni corective.

–O firmă utilizează instrumente de colectare a informaţiilor pentru a evalua rentabilitatea investiţiilor ce revine clienţilor de-a lungul a diferite intervale de timp în ceea ce priveşte serviciile de investiţii furnizate de persoanele relevante care sunt remunerate cu o remuneraţie variabilă. Ar fi instituite bune practici atunci când, în locul unei ţinte de vânzări, o evaluare a acestor informaţii ar constitui un factor în acordarea remuneraţiei variabile.

–O firmă evaluează anual dacă instrumentele de gestionare a informaţiilor pe care le utilizează captează în mod adecvat datele calitative necesare pentru a stabili remuneraţia variabilă pe care o plăteşte persoanelor relevante.

–Pentru a evalua dacă sistemul său de stimulente este adecvat, o firmă iniţiază un program de contactare a unui eşantion de clienţi la scurt timp după încheierea unei vânzări ce presupune un proces de vânzare "faţă în faţă", în care nu poate monitoriza conversaţiile telefonice de vânzări înregistrate, astfel încât să testeze dacă reprezentantul de vânzări a acţionat cu onestitate, în mod echitabil şi cu profesionalism, conform interesului clientului.

–Persoanele care au obţinut cele mai mari câştiguri şi cele mai bune performanţe sunt recunoscute ca reprezentând un risc potenţial mai mare şi, în consecinţă, li se acordă o atenţie suplimentară, iar informaţii precum rezultatele de conformitate anterioare, reclamaţiile sau datele referitoare la anulări sunt utilizate pentru a dirija verificarea conformităţii. Rezultatele acestei verificări au un impact asupra elaborării/reevaluării politicii şi practicilor de remunerare.

36.Exemple de practici neadecvate:

–O firmă se bazează, în principal, pe date cantitative drept criterii de evaluare a remuneraţiei variabile.

–O firmă nu monitorizează, nu evaluează sau nu previne riscurile pe care le prezintă faptul că datele cantitative stau la baza unei părţi din sau a întregii remuneraţii variabile.

–Conducerea superioară a stabilit diferite obiective strategice pe care firma trebuie să le atingă într-un anumit an. Toate obiectivele par a se axa exclusiv pe aspecte financiare sau comerciale, fără a ţine seama de potenţialele dezavantaje pentru clienţii firmei. Politica de remunerare va fi în concordanţă cu aceste obiective strategice şi, prin urmare, va pune un accent puternic pe rezultatele financiare şi comerciale pe termen scurt.

–În pofida atenţiei acordate elaborării şi evaluării politicilor şi practicilor de remunerare, unele dintre acestea încă sunt în detrimentul clientului, generând riscuri care trebuie identificate şi diminuate.

37.Anexa include exemple grăitoare de politici şi practici de remunerare care ar genera stimulente puternice de a vinde anumite produse şi a căror conformitate cu cerinţele MiFID ar fi dificil de demonstrat de către firme. Firmele ar trebui să ţină seama de riscurile asociate cu normele de conduită şi conflictele de interese din aceste exemple atunci când îşi elaborează şi îşi pun în aplicare politicile şi practicile de remunerare.

V.III. Orientare privind supravegherea şi aplicarea politicilor şi practicilor de remunerare de către autorităţile competente

38.În cazul în care autorităţile competente, prin activitatea lor de supraveghere, găsesc dovezi de practici neadecvate în încălcarea MiFID în legătură cu prezentul ghid, acestea ar trebui să aibă în vedere luarea de măsuri corespunzătoare.

39.Autorităţile competente ar trebui să evalueze modul în care firmele intenţionează să respecte, să pună în aplicare şi să menţină politicile şi practicile lor de remunerare şi modul în care sunt luate măsuri adecvate pentru a asigura, în acest sens, protejarea interesului clientului.

Anexă

la ghid

Exemple grăitoare de politici şi practici de remunerare care generează conflicte ce ar putea fi dificil de gestionat

Anumite particularităţi ale remunerării (de exemplu, baza salarială, desfăşurarea unor competiţii bazate pe performanţă pentru persoanele relevante) implică un risc mai mare decât altele de a crea potenţiale daune clienţilor (mai precis, cele care includ caracteristici ce ar fi putut fi concepute să afecteze comportamentul persoanelor relevante, în special al personalului de vânzări). Exemple de politici şi practici de remunerare cu risc crescut, care vor fi, în general, dificil de gestionat şi a căror conformitate cu MiFID ar fi dificil de demonstrat de către firmă, includ:

1.Stimulentele care ar putea influenţa persoanele relevante să vândă sau să promoveze un anumit produs sau o anumită categorie de produse, şi nu altul/alta, sau să efectueze achiziţii sau vânzări inutile/neadecvate pentru investitor: în special situaţiile în care o firmă lansează un nou produs sau promovează un anumit produs (de exemplu, produsul lunii sau "produsele interne") şi stimulează persoanele relevante să vândă respectivul produs. În cazul în care stimulentul este diferit pentru diferite tipuri de produse, există un risc ridicat ca persoanele relevante să favorizeze vânzarea produsului care le aduce o remuneraţie mai mare în locul unui alt produs, fără a ţine seama în mod corespunzător de interesul clientului.

a)Exemplu: O firmă are politici şi practici de remunerare legate de vânzările de produse individuale, în care persoana relevantă primeşte diferite niveluri de stimulente în funcţie de produsul sau de categoria de produse specifică pe care o vinde.

b)Exemplu: O firmă are politici şi practici de remunerare legate de vânzările de produse individuale, în care persoana relevantă primeşte acelaşi nivel de stimulent pentru o gamă întreagă de produse. Cu toate acestea, la anumite intervale de timp limitate, pentru a corespunde activităţii promoţionale sau de marketing, firma majorează stimulentul plătit la vânzarea anumitor produse.

c)Exemplu: Stimulente ce ar putea influenţa persoanele relevante (care pot fi remunerate exclusiv prin comision, de exemplu) să vândă titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, şi nu titluri de participare emise de alte organisme de plasament colectiv - în cazul în care ambele produse pot fi la fel de adecvate pentru client - deoarece comisioanele pot fi considerabil diferite.

2.Cerinţele neadecvate care afectează plata sau neplata stimulentelor: politicile şi practicile de remunerare care includ, de exemplu, cerinţa de a realiza o cotă de vânzări minimă la o gamă de produse pentru a câştiga orice bonificaţie sunt de natură să fie incompatibile cu obligaţia de a acţiona în interesul clientului. Condiţiile care trebuie îndeplinite înainte de plata unui stimulent pot influenţa persoanele relevante să vândă într-o manieră inadecvată. De exemplu, în situaţia în care nu se poate câştiga nicio bonificaţie din vânzări dacă nu se realizează o ţintă minimă pentru fiecare dintre mai multe tipuri de produse diferite, recomandarea produselor adecvate ar putea fi afectată. Un alt exemplu ilustrează cazul în care se aplică o reducere la plata bonificaţiei sau a stimulentului câştigat, pentru că nu s-a atins o ţintă sau un prag secundar.

a)Exemplu: O întreprindere are persoane relevante care vând o gamă de produse ce satisfac diferite nevoi ale clienţilor, iar gama de produse este împărţită în 3 "pachete", în funcţie de tipul de nevoi ale clienţilor. Persoanele relevante pot acumula stimulente pentru fiecare produs vândut, însă la sfârşitul fiecărei luni nu se plăteşte niciun stimulent dacă nu s-a atins cel puţin 50% din ţinta de vânzări stabilită pentru fiecare "pachet".

b)Exemplu: O firmă vinde produse cu o gamă de opţiuni "suplimentare". Persoana relevantă primeşte stimulente pentru toate vânzările, cu o plată suplimentară pentru cazul în care clientul cumpără o opţiune suplimentară. Cu toate acestea, la sfârşitul fiecărei luni, nu se plăteşte niciun stimulent dacă nu s-a realizat o rată de penetrare de cel puţin 50% din produsele vândute cu o opţiune suplimentară.

3.Salariile variabile, în care salariul de bază variază în funcţie de acorduri (mai mare sau mai mic) pentru persoanele relevante, pe baza performanţelor obţinute faţă de ţintele de vânzări: în aceste cazuri, întregul salariu al persoanei relevante poate deveni - de fapt - o remuneraţie variabilă.

a)Exemplu: O întreprindere va micşora substanţial salariul de bază al unei persoane relevante dacă aceasta nu atinge anumite ţinte de vânzări. Prin urmare, există riscul ca persoana relevantă să efectueze vânzări neadecvate pentru a evita această consecinţă. În mod similar, persoanele relevante pot fi puternic motivate să vândă de perspectiva creşterii salariului de bază şi a beneficiilor asociate.

4.Politicile şi practicile de remunerare care creează un câştig disproporţionat faţă de vânzări marginale: în cazul în care persoanele relevante trebuie să realizeze un nivel minim de vânzări înainte de a putea câştiga stimulente sau înainte ca aceste stimulente să fie majorate, riscul este crescut. Un alt exemplu îl constituie schemele care includ "acceleratori", în care depăşirea unui prag măreşte proporţia bonificaţiei câştigate. În unele cazuri, stimulentele se plătesc retroactiv, pe baza vânzărilor totale, şi nu doar a celor care depăşesc plafonul, putând astfel genera pentru persoanele relevante stimulente semnificative de a vinde anumite produse în anumite condiţii.

a)Exemplu: O firmă efectuează plăţi de stimulente accelerate către persoanele relevante pentru fiecare produs vândut în timpul unui trimestru, după cum urmează:

–0-80% din ţintă nicio plată;

–80-90% din ţintă 50 EUR pentru fiecare vânzare;

–91-100% din ţintă 75 EUR pentru fiecare vânzare;

–101-120% din ţintă 100 EUR pentru fiecare vânzare;

–> 120% din ţintă 125 EUR pentru fiecare vânzare

Acest exemplu se poate aplica şi în situaţia în care persoana relevantă primeşte o proporţie tot mai mare din comisionul sau venitul generat.

b)Exemplu: O firmă are aceeaşi scală accelerată ca şi firma din exemplul 4a, însă majorarea plăţilor pentru fiecare vânzare se aplică retroactiv tuturor vânzărilor din trimestru, de exemplu, la depăşirea a 91% din ţintă, stimulentele acumulate până în acel moment la rata de 50 EUR per vânzare sunt majorate la 75 EUR per vânzare. Această metodă creează o serie de puncte "excesive", în care o vânzare suplimentară, necesară pentru a atinge o ţintă dintr-o categorie mai înaltă, cauzează o creştere disproporţionată a stimulentelor.