Decizia nr. 18 din 27 septembrie 2021

Dosar nr. 1.838/1/2021

Pe rol se află Dosarul nr. 1.838/1/2021 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizând problema de drept a modalității de aplicare a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracțiuni, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal.

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, din cadrul Serviciului judiciar penal al Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Florin Nicușor Mihalache, desemnat conform art. 35 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Magistratul-asistent a referit cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul prezentului dosar, precum și cu privire la faptul că la dosarul cauzei s-a depus raportul întocmit de doamna judecător Leontina Șerban, desemnată judecător-raportor conform art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală. De asemenea, a învederat că, după data fixată pentru depunerea raportului, s-a transmis la dosar opinia juridică a Universității de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept - Centrul de cercetări în științe penale.

După prezentarea referatului de către magistratul asistent, președintele Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat și nici chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie să susțină punctul de vedere asupra recursului în interesul legii ce face obiectul cauzei de față.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a învederat că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare la nivelul instanțelor naționale în aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, respectiv a modalității de aplicare a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracțiuni, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 471 și 472 din Codul de procedură penală.

A susținut că o primă interpretare, majoritară, este în sensul în care, în cazul concursului de infracțiuni, pedeapsa accesorie se stabilește pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și doctrina relevantă.

A specificat, totodată, că o altă interpretare, minoritară, este în sensul că, în cazul concursului de infracțiuni, pedeapsa accesorie se aplică direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Evidențiind aceste orientări jurisprudențiale, a susținut că punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul că soluția legală, în materie, este ilustrată de orientarea jurisprudențială potrivit căreia pedeapsa accesorie se aplică în două etape, respectiv se stabilește mai întâi pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

În susținerea acestei orientări a învederat că, spre deosebire de Codul penal anterior potrivit căruia pedepsele accesorii erau alipite la pedeapsa principală prin efectul legii, având în principal un rol represiv prin aceea că ele îl privau pe cel condamnat de exercitarea unor drepturi de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la stingerea pedepsei principale, Codul penal actual lasă să se înțeleagă că se pot stabili, pentru fiecare dintre infracțiunile care compun pluralitatea infracțională, nu numai pedepse principale și, eventual, complementare, ci și pedepse accesorii. În acest sens, a evocat dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul penal care prevăd că pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o), mai puțin lit. c) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

A arătat despre conținutul pedepsei accesorii că este legat de conținutul concret al pedepsei complementare aplicate,

asigurându-se continuitatea interzicerii exercitării unuia sau mai multor drepturi atât pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, cât și ulterior.

Astfel, în cazul unei pluralități de pedepse complementare, va exista și o pluralitate de pedepse accesorii, regulile după care se ajunge la o pedeapsă accesorie rezultată fiind cele prevăzute de Codul penal în materia pedepselor complementare.

În consecință, a susținut că, în caz de pluralitate de infracțiuni, dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite mai multe pedepse accesorii cu un conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă, potrivit art. 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (2) din Codul penal.

De asemenea, în situația în care infracțiuni concurente au fost judecate separat, iar una dintre pedepsele principale stabilite fusese executată în întregime, conținutul pedepsei accesorii care îi corespunde și care s-a stins în momentul încheierii executării respectivei pedepse principale se va regăsi în conținutul pedepsei accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Astfel, pedeapsa principală însoțită de pedeapsa accesorie aferentă, chiar executată, va intra în structura contopirii și, pe cale de consecință, se va regăsi în pedeapsa accesorie rezultată.

În concluzie, reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că pedeapsa accesorie nu se poate aplica direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, ci aceasta trebuie aplicată pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reținut Dosarul în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU SOLUȚIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1.Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat pe rolul instanței supreme cu nr. 1.838/1/2021, s-a arătat că, în practica judiciară națională, nu există un punct de vedere unitar cu privire la modalitatea de impunere a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracțiuni, solicitându-se interpretarea dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal în vederea aplicării unitare a acestora.

2.Dispoziții legale relevante în lămurirea problemei de drept

Codul penal

Articolul 38Concursul de infracțiuni

(1)Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

(2)Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni.

Articolul 39Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni

(1)În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte (...)

(2)Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.

Articolul 40Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente

(1)Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 39.

(2)Dispozițiile art. 39 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.

(...)

Articolul 45Pedepsele complementare, pedepsele accesorii (...) în caz de pluralitate de infracțiuni

(1)Dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.

(2)Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.

(3)Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut:

a)în caz de concurs de infracțiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea;

(...)

(5)Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispozițiile alin. (1)-(3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

(...)

Articolul 54Pedeapsa accesorie

Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. (...)

Articolul 65Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi

(1)Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a),lit. b) și lit. d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

(2)În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanță a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.

(3)Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

(4)În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie având conținutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.

Articolul 66Conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi

(1)Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:

a)dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b)dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

c)dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;

d)dreptul de a alege;

e)drepturile părintești;

f)dreptul de a fi tutore sau curator;

g)dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;

h)dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;

i)dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;

j)dreptul de a părăsi teritoriul României;

k)dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

l)dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;

m)dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

n)dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea;

o)dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.

Articolul 67Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi

(1)Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

(2)Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită. (...)

3.Examenul jurisprudenței naționale

Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal nu se realizează unitar, instanțele judecătorești soluționând diferit problema privind modalitatea de aplicare a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracțiuni.

3.1.Într-o primă orientare jurisprudențială, majoritară, sa considerat că, în materia tratamentului penal al concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune o dublă referire la aceasta, și anume, mai întâi se stabilește pe lângă o pedeapsă principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Instanțele au reținut că, potrivit art. 45 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, în cazul concursului de infracțiuni, tratamentul penal presupune a se aplica pentru infracțiunile concurente nu doar pedepse principale, ci și pedepse complementare și accesorii. Numai după ce pedepsele complementare și cele accesorii se stabilesc pe lângă o pedeapsă principală inițială, acestea se aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Opinia este reflectată, în principal, prin mecanismul de aplicare a pedepselor accesorii în cazul concursului de infracțiuni, instanțele indicând ca temei al stabilirii pedepsei accesorii pentru fiecare infracțiune concurentă dispozițiile art. 65 alin. (1) din Codul penal, iar, ulterior, dispozițiile art. 45 alin. (5), ca fundament juridic pentru pedeapsa accesorie aplicată pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită în urma contopirii.

În acest sens, au fost identificate hotărâri pronunțate de următoarele instanțe: curțile de apel Iași, Constanța, Pitești, Galați, Craiova, Timișoara, Bacău, Suceava, Brașov, Alba Iulia, Ploiești, Cluj, Oradea și București; tribunalele Vaslui, Constanța, Galați, Brăila, Olt, Botoșani, Covasna, Buzău, Sălaj, Bihor, București, Călărași, Neamț și Teleorman, precum și de judecătoriile Bârlad, Pașcani, Răducăneni, Vaslui, Huși, Constanța, Medgidia, Mangalia, Pitești, Topoloveni, Drăgășani, Horezu, Bălcești, Râmnicu Vâlcea, Galați, Tecuci, Brăila, Făurei, Panciu, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Caracal, Gurahonț, Reșița, Oravița, Moldova Nouă, Timișoara, Bicaz, Roman, Bacău, Buhuși, Onești, Piatra-Neamț, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Întorsura Buzăului, Rupea, Aiud, Mediaș, Sibiu, Alba Iulia, Hunedoara, Petroșani, Deva, Ploiești, Câmpina, Răcari, Râmnicu Sărat, Pogoanele, Pucioasa, Buzău, Huedin, Dej, Zalău, Carei, Oradea, Satu Mare, Beiuș, Oltenița, Bolintin Vale, Sectorului 1 București, Sectorului 6 București, Buftea, Cornetu, Călărași, Zimnicea, Videle, Giurgiu, Alexandria, Curtea de Argeș, Urziceni, LehliuGară, Turnu Măgurele.

3.2.În cea de-a doua orientare jurisprudențială, s-a apreciat că, în cazul concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune o unică referire la aceasta prin aplicarea pedepsei accesorii pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Astfel, instanțele au aplicat pedeapsa complementară și pe cea accesorie, direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, corespunzătoare concursului de infracțiuni, fără să fi fost stabilite pe lângă vreuna dintre pedepsele principale corespunzătoare uneia sau alteia dintre infracțiunile concurente.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale, au fost pronunțate hotărâri de următoarele instanțe: curțile de apel Târgu Mureș, Constanța, Ploiești, Galați, tribunalele Constanța, Vrancea, Covasna, Dâmbovița, Neamț și Buzău, precum și judecătoriile Târgu Mureș, Vaslui, Constanța, Panciu, Focșani, Băilești, Craiova, Avrig, Gherla, Năsăud, Buftea, Zimnicea, Brașov, Câmpeni, Târgoviște, Moreni, Buzău, Mediaș, Aiud și Bistrița.

3.3.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate mai multe decizii prin care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, soluțiile pronunțate fiind în sensul primei orientări jurisprudențiale, prin care s-a arătat că, într-o primă etapă, se stabilește pedeapsa accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală, iar, apoi, pedeapsa accesorie rezultată se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă (Decizia nr. 507/RC din 22 noiembrie 2016, Decizia nr. 266/A din 2 august 2017).

4.Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție exprimat în sesizarea formulată

În esență, s-a considerat că soluția legală referitoare la impunerea pedepsei accesorii în cazul concursului de infracțiuni presupune o dublă referire la aceasta: mai întâi în contextul stabilirii pe lângă o pedeapsă principală inițială și, apoi, în contextul aplicării pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

În susținerea acestui punct de vedere s-a precizat că, prin dispozițiile sale, Codul penal lasă să se înțeleagă că se pot stabili, pentru fiecare dintre infracțiunile care compun pluralitatea, nu numai pedepse principale și, eventual, complementare, ci și pedepse accesorii. Sub acest aspect, a fost evidențiată importanța prevederii cuprinse în art. 65 alin. (1) din Codul penal, conținutul pedepsei accesorii fiind legat de conținutul concret al pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, soluție ce asigură continuitatea interzicerii exercitării unuia sau mai multor drepturi, atât pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, cât și ulterior.

S-a subliniat că, în cazul unei pluralități de pedepse complementare, va exista și o pluralitate de pedepse accesorii. Astfel, regulile după care se ajunge la o pedeapsă accesorie rezultată sunt cele prevăzute de Codul penal în materia pedepselor complementare.

În consecință, s-a considerat că, dacă, în caz de pluralitate de infracțiuni, pe lângă pedepsele principale au fost stabilite mai multe pedepse accesorii cu un conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă [art. 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (2) din Codul penal].

S-a susținut, așadar, că numai după ce o pedeapsă accesorie se stabilește pe lângă o pedeapsă principală inițială, aceasta se va aplica și pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Cu referire la textul de lege prevăzut de art. 45 alin. (5) din Codul penal, care folosește, în final, sintagma „a pedepsei principale“, a fost specificat că, în realitate, referirea are în vedere pedeapsa principală rezultantă.

Deopotrivă, s-a menționat că doctrina relevantă este unanimă în sensul că impunerea pedepsei accesorii presupune mai întâi stabilirea acesteia pe lângă o pedeapsă principală inițială și, apoi, aplicarea pe lângă pedeapsa principală rezultantă, context în care s-a arătat că aplicarea pedepsei accesorii și a pedepsei complementare rezultante presupune următorul mecanism:

–dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-au stabilit o pedeapsă complementară și o pedeapsă accesorie, acestea se aplică alături de pedeapsa principală;

–când s-au stabilit mai multe pedepse complementare/ accesorii de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală;

–dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare/ accesorii de aceeași natură și cu același conținut, se aplică cea mai grea dintre acestea;

–pedeapsa accesorie rezultantă se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

Potrivit punctului de vedere transmis, regulile prevăzute în materia tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni sunt aplicabile indiferent dacă infracțiunile sunt judecate în dosare diferite sau în același dosar. S-a arătat că în doctrină a fost exprimată opinia că pedeapsa principală însoțită de pedeapsa accesorie aferentă, chiar executată, va intra în structura contopirii și se va regăsi în rezultantă, fiind adus ca argument faptul că, dacă infracțiunile concurente ar fi fost judecate împreună, contopirea s-ar fi făcut la acel moment, iar pedeapsa accesorie care includea interdicțiile aferente tuturor infracțiunilor concurente s-ar fi executat pe toată durata executării pedepsei rezultante, nu doar pe durata uneia sau alteia dintre pedepsele principale.

În concluzie, s-a susținut că în conținutul pedepsei accesorii care va însoți pedeapsa principală rezultantă se include interzicerea tuturor drepturilor care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară pe lângă oricare dintre pedepsele principale stabilite în cazul infracțiunilor concurente. Totodată, s-a considerat că instanța va include în conținutul pedepsei accesorii interdicțiile stabilite cu titlu de pedeapsă complementară pe lângă pedepsele principale aferente infracțiunilor concurente, chiar dacă aceste pedepse complementare nu se mai aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă [cazul în care se aplică detențiunea pe viață în baza art. 39 alin. (2) din Codul penal]. S-a precizat că textul art. 45 alin. (5) din Codul penal conduce la concluzia că instanța este ținută de pedepsele accesorii deja stabilite pentru infracțiunile concurente întrucât are în vedere cumulul sau absorbția pedepselor accesorii care însoțesc pedepsele principale.

5.Opiniile specialiștilor consultați

Punctul de vedere al Facultății de Drept - Catedra de drept penal - din cadrul Universității de Vest din Timișoara

Prin punctul de vedere transmis s-a considerat, în esență, că pedeapsa accesorie se stabilește pentru fiecare infracțiune concurentă în parte (dacă este cazul), urmând ca, în cazul mai multor pedepse accesorii, stabilite pe lângă pedepsele principale pentru infracțiunile concurente, acestea să fie contopite conform prevederilor art. 45 alin. (5) din Codul penal.

S-a mai precizat că aplicarea art. 45 alin. (5) din Codul penal se face atât de către instanța învestită cu judecarea infracțiunilor concurente, cât și de instanța care este chemată să contopească ulterior pedepse stabilite pentru infracțiuni concurente dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă sau în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.

S-a menționat că reglementarea aplicării pedepsei accesorii în cazul pluralității de infracțiuni în noul Cod penal a fost necesară pe considerentul că pedeapsa accesorie are un conținut mult mai larg decât în Codul penal anterior. Mai mult, sa considerat că noua reglementare a aplicării pedepsei accesorii, în cazul pluralității de infracțiuni, prin dispozițiile art. 45 alin. (5) din Codul penal se datorează și faptului că, prin dispozițiile art. 65 din Codul penal, legiuitorul a schimbat mecanismul aplicării pedepsei accesorii față de reglementarea din Codul penal anterior, în sensul că aplicarea pedepsei accesorii este opera judecătorului, și nu ope legis, cum era în Codul penal anterior.

Pornind de la strânsa legătură dintre pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie, în sensul că, într-o cauză concretă, toate pedepsele complementare dispuse de instanță constituie, în mod automat, și pedeapsa accesorie aplicată de instanță condamnatului, s-a arătat că, datorită multitudinii de drepturi a căror exercitare poate fi interzisă pe o anumită durată de timp ca pedeapsă complementară, apare și situația ca ele să fie de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut diferit atunci când fac obiectul pedepsei accesorii.

În această privință, dispozițiile art. 45 alin. (5) din Codul penal prevăd că, dacă pe lângă pedepsele principale, în cazul pluralității de infracțiuni, au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, aplicarea lor se va face în conformitate cu art. 45 alin. (1)-(3), ce reglementează aplicarea pedepselor complementare în caz de pluralitate de infracțiuni.

Ca atare, s-a considerat că interpretarea instanțelor care au aplicat pedeapsa accesorie o singură dată pe lângă pedeapsa rezultantă este eronată deoarece neagă prevederile legale și mecanismul general de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni (art. 39,40 și 45 din Codul penal).

Pentru situațiile prevăzute de art. 40 din Codul penal, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă sau dacă, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă, s-a arătat că este posibil ca pedeapsa accesorie să fi fost stabilită pe lângă pedeapsa principală în cazul fiecăreia dintre infracțiunile în cauză, așa încât contopirea pedepselor principale și, respectiv, a celor accesorii urmează a se realiza în temeiul acestui text legal coroborat cu art. 39 din Codul penal, care impune tratamentul sancționator pe etape, respectiv în prima etapă se stabilește pedeapsa, de orice tip, pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, iar, în a doua etapă, se stabilesc pedeapsa rezultantă principală și aplicarea pedepselor accesorii și complementare, conform art. 45 din Codul penal.

Prin punctul de vedere comunicat s-a menționat, pentru ipoteza unei contopiri ulterioare când una sau mai multe dintre pedepsele principale au fost executate în întregime, că pedeapsa accesorie corespunzătoare (executată la rândul său) se va regăsi în pedeapsa accesorie rezultată, care va cuprinde toate drepturile interzise care alcătuiesc conținutul inițial al fiecărei pedepse accesorii, stabilite în prima etapă de individualizare, și care au fost interzise ca pedeapsă complementară.

Pentru ipoteza în care pedeapsa principală pentru una sau mai multe dintre infracțiunile concurente este detențiunea pe viață, s-a considerat că regula absorbției va opera și în materia pedepsei accesorii deoarece pedeapsa accesorie urmează a se executa pe durata de executare a detențiunii pe viață, cu mențiunea că, în cazul cetățeanului străin condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se pune în executare la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.

6.Raportul asupra recursului în interesul legii

Judecătorul-raportor a constatat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție îndeplinește condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 471 alin. (2) și (3) și art. 472 din Codul de procedură penală.

Referitor la problema de drept ce face obiectul sesizării și care a fost soluționată în mod diferit de instanțele judecătorești, judecătorul-raportor a considerat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, în materia tratamentului penal al concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia, mai întâi, pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

7.Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:

7.1.Admisibilitatea recursului în interesul legii

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală.

Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile legale menționate, care enumeră în categoria subiecților de drept ce pot promova recurs în interesul legii pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată îndeplinită prima condiție referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării.

Deopotrivă, se reține că în cuprinsul cererii de recurs în interesul legii sunt indicate două orientări jurisprudențiale în soluționarea problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, cu motivarea acestora, fiind atașate copii ale hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele naționale, din care rezultă modul diferit de rezolvare a problemei de drept ce face obiectul judecății.

Ca atare, se constată îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 471 alin. (2) și (3) și art. 472 din Codul de procedură penală.

7.2.Pe fondul recursului în interesul legii

Încălcarea normei penale impune sancțiuni de drept penal, ca pedeapsa accesorie ce se aplică pe lângă pedepsele privative de libertate (închisoare sau detențiune pe viață) după cum legiuitorul a stabilit prin art. 54 din Codul penal care, în definiția dată pedepsei accesorii, indică nu doar conținutul acestui tip de pedeapsă constând în interzicerea exercitării unor drepturi, ci și condiția de accesorialitate față de pedeapsa privativă de libertate pronunțată prin hotărârea de condamnare.

Caracterul accesoriu al pedepsei reglementate de dispozițiile art. 54 din Codul penal derivă din modul său de executare, care are loc, de principiu, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, respectiv, de regulă, concomitent cu executarea pedepsei privative de libertate, ceea ce a și condus la reglementarea pedepselor în ordinea în care se execută, astfel că dispozițiile privind pedeapsa accesorie le succedă pe cele ce reglementează pedeapsa principală și le precedă pe cele ce privesc pedeapsa complementară (art. 53-55 din Codul penal).

Se subliniază că pedeapsa accesorie nu poate ființa independent de pedeapsa principală privativă de libertate, neavând importanță sub aspectul caracterului de accesorialitate faptul că pedeapsa prevăzută de art. 54 din Codul penal este atrasă, de cele mai multe ori, de aplicarea pedepsei complementare cu care va avea același conținut (aspect datorat faptului că pedeapsa închisorii este prevăzută de lege pentru un număr mai mare de infracțiuni decât detențiunea pe viață).

Prin sistemul sancționator instituit de Codul penal, care include pedeapsa accesorie, se tinde a se menține un echilibru între dezideratul apărării societății prin protecția ordinii publice, repararea prejudiciului cauzat victimelor și luarea în considerare a nevoii de reintegrare socială a celui condamnat.

În expunerea de motive a Codului penal s-a arătat că, în reglementarea sistemului pedepselor, principala preocupare a fost aceea de a crea un mecanism care, prin flexibilitate și diversitate, să permită alegerea și aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura, în acest fel, atât o constrângere proporțională în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, cât și o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului.

Reliefându-se caracterul adaptabil al pedepsei, în general, în doctrină s-a specificat raportat la pedeapsă - atât cea din norma de incriminare, cât și cea impusă in concreto, privită ca o consecință a principiului individualizării - că trebuie să aibă aptitudinea de a reflecta gravitatea faptei și periculozitatea făptuitorului, pentru a exista șansa realizării scopului ei (Florin Streteanu, Daniel Nițu - Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2018, pag. 285).

În ordinea de idei a celor de mai sus, se desprinde, ca prim aspect, că regimul sancționator consfințit de art. 65 din Codul penal, cu denumirea marginală Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, permite, în cadrul procesului de individualizare raportat la infracțiunea săvârșită pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa principală a închisorii, aplicarea pe lângă aceasta a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a),b) și d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă, în concret, de instanță ca pedeapsă complementară.

În această ipoteză, a individualizării pedepsei pentru infracțiunea singulară pentru care s-a dispus condamnarea, când alături de pedeapsa principală a închisorii s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unuia sau a mai multor drepturi dintre cele prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a),b) și d)-o) din Codul penal, pedeapsa accesorie preia regimul de aplicare a pedepsei complementare, ceea ce înseamnă că aplicarea pedepsei accesorii va fi obligatorie sau facultativă, după cum interzicerea exercitării unor drepturi, ca pedeapsă complementară, este obligatorie sau facultativă.

Concluzia se impune având în vedere dependența pedepsei accesorii de pedeapsa complementară alăturată pedepsei închisorii, așa încât se desprinde regula că aplicarea pedepsei accesorii este, de principiu, facultativă, întrucât, la rândul său, de regulă, pedeapsa complementară este lăsată la aprecierea instanței, necesitatea acesteia din urmă fiind stabilită în raport cu natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului conform art. 67 alin. (1) din Codul penal (în această situație, aplicarea pedepsei complementare este condiție sine qua non pentru aplicarea pedepsei accesorii, urmând a avea același conținut). Interconectarea dintre aceste tipuri secundare de pedeapsă, care, pe de altă parte, nu pot avea existență autonomă față de pedeapsa principală a închisorii, ilustrează că motivele care conduc la necesitatea aplicării pedepsei complementare se regăsesc automat în fundamentarea aplicării pedepsei accesorii.

Pornind de la aceeași caracteristică a strânsei legături a pedepsei accesorii cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, pedeapsa accesorie se aplică obligatoriu atunci când pedeapsa complementară este prevăzută expres prin norma de incriminare din Partea specială a Codului penal ori legislația specială, pentru infracțiunea săvârșită [art. 67 alin. (2) din Codul penal] sau prin norme din Partea generală a Codului penal (spre exemplu, dispozițiile art. 57 - Neaplicarea detențiunii pe viață).

Rațiunea identității de conținut a pedepsei accesorii cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi însoțind pedeapsa principală a închisorii rezidă în împrejurarea că, dacă instanța a apreciat, în funcție de infracțiunea singulară săvârșită, că se impune pentru o justă individualizare a sancțiunii penale interzicerea exercitării unor drepturi dintre cele enumerate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) din Codul penal, ca pedeapsă complementară care se execută după momentele stabilite de art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal (respectiv după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei), cu atât mai mult interzicerea exercitării acelorași drepturi concrete ce compun pedeapsa complementară apare justificată, ca pedeapsă accesorie, față de împrejurarea că executarea pedepsei accesorii începe din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (chiar dacă persoana nu a fost încarcerată) și durează până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

Prin urmare, se asigură o continuitate firească a interzicerii exercitării acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale a închisorii și, ulterior, după executarea acestei pedepse principale, pe o perioadă de timp cuprinsă între unu și cinci ani, stabilită de instanță ca durată a pedepsei complementare [art. 66 alin. (1) din Codul penal].

Din interpretarea logico-teleologică a dispozițiilor ce reglementează pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară rezultă că instanța va face mai întâi o individualizare judiciară a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, care coincide cu individualizarea judiciară a pedepsei accesorii, din moment ce drepturile interzise ca pedeapsă complementară vor fi interzise ca pedeapsă accesorie, asigurându-se continuitatea drepturilor interzise înainte și după executarea pedepsei principale a închisorii.

O altă situație când pedeapsa accesorie se impune cu caracter obligatoriu este cea în care pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea singulară săvârșită este detențiunea pe viață, în conformitate cu art. 65 alin. (2) din Codul penal, caz în care se realizează o individualizare distinctă a pedepsei accesorii, în cadrul drepturilor ce pot fi interzise dintre cele enumerate de art. 66 alin. (1) lit. a)-o) din Codul penal, după gravitatea faptei și persoana făptuitorului. În acest caz, conținutul pedepsei accesorii nu mai este influențat de conținutul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi a cărei aplicabilitate nu este permisă de lege alături de pedeapsa detențiunii pe viață.

Pentru considerentele expuse anterior, se conchide că art. 65 alin. (3) din Codul penal are în vedere modul de executare a pedepsei accesorii în cazul infracțiunii singulare pentru săvârșirea căreia s-a dispus condamnarea la o pedeapsă principală privativă de libertate (închisoare sau detențiune pe viață), contribuind la o mai adecvată individualizare a pedepsei in genere prin amplificarea caracterului aflictiv al tratamentului sancționator stabilit.

În mod distinct, pentru concursul de infracțiuni, art. 45 din Codul penal reglementează deopotrivă cu regimul juridic al pedepselor complementare și al măsurilor de siguranță și regimul juridic al pedepselor accesorii, spre deosebire de vechiul Cod penal care prevedea, prin art. 35, numai regimul pedepselor complementare și al măsurilor de siguranță în cazul acestei pluralități de infracțiuni.

Legiferarea expresă a regimului juridic al pedepsei accesorii în situația concursului de infracțiuni, prin art. 45 alin. (5) din Codul penal, alături de dispoziții care instituie reguli de aplicare și executare a pedepsei accesorii în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață pentru o infracțiune singulară, prin art. 65 din Codul penal, evidențiază existența unor reguli speciale de aplicare a pedepsei accesorii (care se va executa) în situația concursului de infracțiuni.

În argumentare se evidențiază că, în cuprinsul art. 45 alin. (5) din Codul penal, legiuitorul a folosit, cu raportare la momentul contopirii, sintagma pedeapsă accesorie rezultată, ceea ce implică preexistența stabilirii pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente a pedepsei accesorii aferente pedepsei principale (eventual alăturate și unei pedepse complementare a interzicerii exercitării unor drepturi cu identitate de conținut, dacă pedeapsa principală este închisoarea). Ipoteza presupune, așadar, stabilirea inițială a uneia sau a mai multor pedepse accesorii pe lângă pedepsele principale, condiție explicit arătată în textul legal - dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii.

În considerarea dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, care fac trimitere la alineatele (1)-(3) ale aceluiași articol, se reține că, în cazul concursului de infracțiuni, pedeapsa accesorie rezultată se aplică după următoarele reguli:

–dacă pentru una dintre infracțiunile ce face parte din concursul de infracțiuni s-a stabilit pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă, chiar dacă pedeapsa accesorie nu a fost stabilită pe lângă pedeapsa privativă de libertate cea mai grea [aplicarea corespunzătoare a art. 45 alin. (1) din Codul penal în cazul pedepsei accesorii];

–dacă pentru două sau mai multe dintre infracțiunile concurente, alături de fiecare pedeapsă privativă de libertate, sa stabilit pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi cu același conținut, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă [aplicarea corespunzătoare a art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal în cazul pedepsei accesorii];

–dacă pentru două sau mai multe dintre infracțiunile ce compun concursul de infracțiuni, alături de pedepsele privative de libertate, s-au stabilit pedepse accesorii ale interzicerii exercitării unor drepturi cu un conținut concret diferit, acestea toate se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă deoarece prin fiecare pedeapsă accesorie stabilită s-a urmărit o altă finalitate [aplicarea corespunzătoare a art. 45 alin. (2) din Codul penal în cazul pedepsei accesorii].

Stabilirea pedepsei accesorii rezultate pentru concursul de infracțiuni urmează, așadar, regulile prevăzute pentru pedeapsa complementară.

Se impun însă anumite sublinieri în legătură cu aplicarea art. 45 alin. (1)-(3) din Codul penal în cazul pedepsei accesorii, care derivă din conținutul mult mai amplu al pedepsei complementare conturat prin dispozițiile art. 55 din Codul penal, față de cel al pedepsei accesorii, și din aspectul particular constând în aceea că pentru pedeapsa complementară legiuitorul a prevăzut perioada de timp pentru care se poate institui.

Astfel, pedeapsa accesorie constă exclusiv în interzicerea exercitării unor drepturi conform art. 54 din Codul penal, așa încât în cazul pedepsei accesorii este exclusă ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (2) din Codul penal referitoare la pedepse de natură diferită, această sintagmă având aplicabilitate numai pentru pedeapsa complementară care poate consta nu doar în interzicerea exercitării unor drepturi dintre cele enumerate expres de art. 66 din Codul penal, ci și în degradare militară și publicarea hotărârii de condamnare, potrivit art. 55 din Codul penal (în acest sens, Constantin Mitrache, Cristian Mitrache - Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2019, pag. 341-342; G. Bodoroncea s.a. - Cod penal. Comentariu pe articole, Ed. C.H. BECK, București, 2020, pag. 262).

De asemenea, se observă, pornind de la prevederile art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, că durata cea mai grea nu constituie un criteriu pentru aplicarea pedepsei accesorii rezultate, ca în situația pedepselor complementare aplicate pentru concursul de infracțiuni. Durata pedepsei accesorii coincide, ca regulă, cu cea a pedepsei principale rezultante privative de libertate, așa cum stabilesc prevederile art. 54 și art. 65 alin. (3) din Codul penal, dispoziții preluate de art. 45 alin. (5) din Codul penal prin care legiuitorul a reglementat distinct modul de executare a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracțiuni. Severitatea pedepsei accesorii nu se poate raporta la durata acesteia deoarece durata sa este influențată de cea a pedepsei principale.

În cazul în care pedeapsa principală rezultantă este detențiunea pe viață aplicată în baza art. 39 alin. (2) din Codul penal (care permite aplicarea detențiunii pe viață atunci când sau stabilit pentru infracțiunile concurente pedepse cu închisoarea și pedeapsa cea mai mare împreună cu sporul de o treime pentru contopire depășește limita indicată de textul legal, iar pentru una dintre infracțiuni pedeapsa prevăzută de lege este de 20 de ani închisoare sau mai mare), pedeapsa accesorie rezultată se aplică după aceleași reguli instituite de art. 45 alin. (5) din Codul penal, fiind luate în considerare pedepsele accesorii deja stabilite pentru infracțiunile concurente, reguli care se vor respecta independent de faptul că nu se aplică o pedeapsă complementară rezultantă (Florin Streteanu, Daniel Nițu - Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2018, pag. 141).

Ca atare, deși pedeapsa principală rezultantă este detențiunea pe viață, conținutul pedepsei accesorii nu va fi determinat de dispozițiile art. 65 alin. (2) din Codul penal, întrucât acestea instituie exigențe ale stabilirii pedepsei accesorii alăturate pedepsei principale a detențiunii pe viață în cazul sancționării comiterii unei infracțiuni singulare, or, pentru mecanismul de aplicare a pedepsei accesorii în situația concursului de infracțiuni sunt incidente, în toate situațiile, prevederile exprese ale art. 45 alin. (5) din Codul penal.

Ca orice tip de pedeapsă, cea accesorie trebuie să satisfacă condiția legalității, caracterul legal al pedepsei, în general, fiind consacrat prin art. 2 alin. (1) din Codul penal care consfințește că legea prevede pedepsele aplicabile, trăsătura legalității pedepsei fiind stipulată și în art. 23 alin. 12 din Constituția României - „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.“ Prin urmare, legalitatea pedepsei concursului de infracțiuni înseamnă inclusiv respectarea prevederilor legale în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii.

În consecință, ca și în cazul stabilirii pedepsei principale rezultante pentru concursul de infracțiuni, mecanismul stabilirii pedepsei accesorii rezultate presupune doi pași, succesivi: mai întâi sunt stabilite pedepsele accesorii pentru fiecare infracțiune concurentă, iar apoi se aplică pedeapsa accesorie rezultată pentru întreg concursul de infracțiuni. Astfel, mai întâi, pentru fiecare dintre infracțiunile concurente (făcând abstracție de existența celorlalte infracțiuni) se stabilește pedeapsa accesorie - care va avea același conținut cu pedeapsa complementară (facultativă sau obligatorie) a interzicerii exercitării unor drepturi când pedeapsa principală este închisoarea sau va avea conținutul prevăzut de art. 65 alin. (2) din Codul penal dacă pedeapsa principală este detențiunea pe viață (caz de neaplicare a pedepsei complementare). Apoi, în următoarea etapă, se aplică pedeapsa accesorie rezultată pentru concursul de infracțiuni, după regulile instituite de art. 45 alin. (1)-(3) din Codul penal.

Dispozițiile art. 45 alin. (5) din Codul penal nu disting în funcție de momentul constatării pluralității de infracțiuni a concursului de infracțiuni, iar unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus).

Prin urmare, prevederile art. 45 alin. (5) din Codul penal au aplicabilitate nu doar atunci când condamnarea pentru infracțiunile concurente se dispune prin aceeași hotărâre, ci și în situația judecării separate a infracțiunilor concurente, respectiv când infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, precum și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă [în cadrul contestației la executare prevăzute de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală]. Pedeapsa accesorie corespunzătoare pedepsei principale executate care intră în mecanismul contopirii se va regăsi în conținutul pedepsei accesorii rezultate, chiar dacă, în mod evident, la rândul său a fost executată, deoarece, dacă infracțiunile concurente ar fi fost judecate împreună, iar contopirea s-ar fi realizat la acel moment, pedeapsa accesorie rezultată ar fi inclus interdicțiile exercitării tuturor drepturilor stabilite ca pedepse accesorii în procesul de individualizare pentru fiecare infracțiune concurentă.

Voința legiuitorului de impunere a pedepsei accesorii în raport cu fiecare pedeapsă principală privativă de libertate, iar nu direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate, este confirmată prin reluarea în cuprinsul art. 45 alin. (5) din Codul penal a modalității de executare a pedepsei accesorii rezultate (până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate), deși aceasta este prevăzută expres în definiția dată pedepsei accesorii prin art. 54 din Codul penal.

În concluzie, pedeapsa accesorie nu se poate aplica direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate întrucât pedepsele reflectă un proces de individualizare în raport cu fiecare infracțiune ce compune concursul de infracțiuni.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 473 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, va stabili că, în materia tratamentului penal al concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, în materia tratamentului penal al concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2021.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent,

Florin Nicușor Mihalache