Decizie nr. 98 din 15 februarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ispat Tepro" - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 3.720/2004 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, precizează că prevederilor de lege criticate nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie referitoare la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, întrucât Codul de procedură fiscală nu instituie asemenea proceduri speciale, ci doar proceduri administrative fără caracter jurisdicţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.720/2004, Curtea de Apel Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Ispat Tepro" - S.A. din Iaşi într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei prin care a fost respinsă contestaţia la procesul-verbal de impunere întocmit de reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi - Direcţia Control Fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (1) şi (4) din Constituţie. În acest sens, consideră că, din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală, care instituie caracterul facultativ al jurisdicţiilor administrative, sunt neconstituţionale dispoziţiile speciale ale Codului de procedură fiscală privitoare la parcurgerea obligatorie a procedurii administrative prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2001.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât contestaţia împotriva titlului de creanţă fiscală, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale nu are natura juridică a unei jurisdicţii administrative. Arată că în sprijinul argumentării naturii juridice de recurs administrativ a căii de atac a contestaţiei vin şi prevederile art. 187 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă. În acest sens invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004. Precizează că, în urma aprobării cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, prin renumerotare art. 169 alin. (1) devenind art. 174 alin. (1).

Avocatul Poporului consideră că sesizarea Curţii Constituţionale nu este legală, fiind făcută cu nesocotirea dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă opinia instanţei asupra excepţiei şi punctele de vedere ale părţilor, însoţite de dovezile depuse de acestea. Or, în cauză, instanţa de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu şi-a exprimat opinia cu privire la aceasta.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicată în faţa instanţei de judecată, îl constituie dispoziţiile art. 169 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Din notele scrise ale autorului excepţiei rezultă însă că acesta a avut în vedere art. 174 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, astfel că, prin prezenta decizie, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe cu privire la aceste din urmă dispoziţii legale. Conţinutul acestora este următorul:

–Art. 174 alin. (1): "Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine art. 21 alin. (1) şi (4) din Constituţie, care au următorul cuprins:

–Art. 21 alin. (1) şi (4): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. [...]

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."

Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, se observă că dispoziţiile ce fac obiectul acesteia au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004. Prin această decizie, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 174 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, soluţia pronunţată întemeindu-se pe cele statuate de Curtea Constituţională, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Prin această decizie s-a reţinut că art. 21 alin. (4) din Constituţie, care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, a desfiinţat numai pentru procedura administrativă jurisdicţională condiţia prealabilă constând în obligaţia persoanei vătămate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecată cu anularea actului considerat ilegal. S-a arătat, în aceeaşi decizie, că "nici o dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic". Actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse controlului instanţei de judecată. De altfel, în cauza de faţă, aşa cum precizează însuşi textul criticat, "Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii". Ca atare, acestui tip de contestaţie, prevăzut de Codul de procedură fiscală, nu îi sunt aplicabile prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4) referitoare la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative.

Argumentele care au stat la baza pronunţării deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi justifică respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ce constituie obiectul prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 174 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ispat Tepro" - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 3.720/2004 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu