Decizie nr. 44 din 13 octombrie 2008

Dosar nr. 29/2008

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind admisibilitatea plângerii formulate, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, dacă aceasta solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori prin dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Iuliana Nedelcu, procuror şef al Secţiei Judiciare.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în cazul în care se solicită de către persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţia sau ordonanţa ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în cazul în care plângerea este întemeiată, soluţia ce trebuie pronunţată nu poate fi decât cea prevăzută de art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu admisibilitatea plângerii formulate, în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, de către persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, în cazul când se solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori prin dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, potrivit art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală.

Astfel, unele instanţe au admis prin încheiere asemenea plângeri şi, considerând suficiente probele existente în dosar, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală au desfiinţat rezoluţia sau ordonanţa atacată ori dispoziţia din rechizitoriu şi au reţinut cauza spre judecare, pronunţând soluţii de achitare a inculpaţilor.

Alte instanţe, dimpotrivă, făcând aplicarea art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, au admis plângerea prin care se solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei de către persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, au desfiinţat rezoluţia ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu şi au schimbat temeiul de drept al soluţiei de netrimitere în judecată.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Din prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală rezultă, în mod expres, că obiectul plângerii formulate în condiţiile acestui text de lege îl constituie rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror, precum şi dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

În ceea ce priveşte titularul plângerii formulate în condiţiile reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală, din dispoziţiile acestui text de lege reiese că atât persoana vătămată nemijlocit printr-o faptă de natură penală, cât şi orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate pot dobândi calitate procesuală activă, în cadrul ultimei categorii, alături de persoana învinuitului sau inculpatului, intrând şi persoana faţă de care s-a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale (făptuitorul).

Aşa fiind, din moment ce dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală nu conţin vreo limitare a persoanelor având interese legitime vătămate sau cu privire la aspectele ce pot constitui obiectul vătămării, se impune să se considere admisibilă plângerea prin care se solicită de către persoana care are calitatea de făptuitor, învinuit sau inculpat schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse de procuror.

O asemenea concluzie este în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 din Constituţia României şi cu interpretarea dată art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care este garantat accesul liber la justiţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, în condiţiile garantării dreptului la un proces echitabil.

De altfel, este de observat că plângerea formulată în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală constituie un drept procesual al părţii de a sesiza instanţa numai pentru realizarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată date de procuror. Plângerea nu poate constitui mod de sesizare a instanţei cu judecarea propriu-zisă a fondului cauzei penale în primă instanţă.

Sub acest aspect, natura juridică a plângerii formulate în condiţiile reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală este aceea a unei căi de atac, iar soluţiile prin care această procedură specifică poate fi finalizată, astfel cum sunt prevăzute distinct în cuprinsul alin. 8 al aceluiaşi text de lege, nu pot fi decât de respingere sau de admitere a plângerii.

De aceea, în condiţiile în care pronunţarea unei soluţii de respingere a plângerii formulate în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală este condiţionată de stabilirea caracterului tardiv sau inadmisibil ori nefondat al acesteia, soluţia de admitere a unei astfel de plângeri nu ar putea fi dispusă decât în cazul stabilirii existenţei sau inexistenţei caracterului incomplet al urmăririi penale sau al aprecierii eronate a probelor de către organul de urmărire penală.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală, atunci când judecătorul constată că plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată este întemeiată, o admite, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, procedând, după caz, astfel:

În cazul prevăzut la lit. b), trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale sau redeschiderii urmăririi penale, în ipoteza unei urmăriri penale inexistente sau incomplete.

Spre deosebire de această situaţie, în cazul prevăzut la lit. c) a aceluiaşi articol, dacă se constată că probele existente la dosar sunt suficiente, judecătorul va reţine cauza spre judecare.

Prin urmare, în acest ultim caz faza urmăririi penale este realizată complet, însă a avut loc o apreciere eronată a probelor, ceea ce duce la concluzia că sfera de aplicare a dispoziţiilor menţionate cuprinde numai soluţiile de scoatere de sub urmărire penală şi de încetare a urmăririi penale.

Aşadar, numai în această ipoteză, când constată că urmărirea penală nu s-a efectuat sau că este incompletă, judecătorul admite plângerea şi procedează conform art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

Ca atare, în cazul plângerii formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală de către persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, atunci când se solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori prin dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, dacă instrumentarea este completă, instanţa poate dispune schimbarea acestui temei, în condiţiile art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

Dar, în ipoteza reglementată în art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, trebuie reţinut că, în raport cu conţinutul acestui text de lege, nu este posibilă constatarea suficienţei probelor existente la dosar pentru reţinerea cauzei spre judecare, câtă vreme nu s-a început urmărirea penală.

În această privinţă, încheierea de admitere a plângerii, dată de judecător, constituie şi act de punere în mişcare a acţiunii penale atunci când sesizarea instanţei se face prin plângerea persoanei vătămate sau a oricărei alte persoane ale cărei interese legitime au fost lezate.

Cu toate că prin art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedură penală se precizează, fără să se facă distincţie, că, "în cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1", trebuie să se aibă în vedere totuşi că, în accepţiunea dispoziţiilor de ansamblu ce reglementează instituţia sesizării instanţei, o atare plângere nu poate proveni decât de la persoana vătămată nemijlocit prin fapta penală, pentru a i se atribui forţa procesuală specifică unui act de sesizare a instanţei.

Un asemenea tratament juridic se impune şi pentru că, în ipoteza plângerii formulate de însăşi persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, ar fi de neconceput ca tocmai plângerea ei să se constituie în act de sesizare a instanţei împotriva sa, cu încălcarea implicită a principiului procesual non reformatio în pejus.

De aceea, în raport cu aceste limite în care poate fi circumscris controlul judiciar în cadrul procedurii reglementate în art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată solicită schimbarea temeiului de drept al acestei soluţii, dispusă prin rezoluţie sau ordonanţă ori prin dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, dacă se apreciază că este întemeiată plângerea prin care s-a invocat neefectuarea urmăririi penale sau caracterul ei incomplet, judecătorul nu poate pronunţa decât soluţia prevăzută la alin. 8 lit. b) din acelaşi articol.

Tot astfel, trebuie admis că, în ipoteza când probatoriul este complet şi nu se impune trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, judecătorul are de asemenea posibilitatea să schimbe temeiul de drept al soluţiei dispuse de procuror, tot în cadrul aplicării dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în cazul plângerii formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală de către persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, dacă acea persoană solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori al dispoziţiei cuprinse în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestui temei în condiţiile reglementate în art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii,

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cazul plângerii formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE

ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

p. Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei,

eliberată din funcţie prin pensionare,

Adriana Daniela White