Decizia nr. 677 din 6 noiembrie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (2), art. 336 alin. (2) și art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Măntescu în Dosarul nr. 1.773/253/2016 al Judecătoriei Măcin și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 808D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia și judecata în lipsă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală, întrucât autorul nu a arătat în concret în ce constă contrarietatea reclamată.

5.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (2) și art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, și solicită menținerea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale. Astfel, instituirea unor reguli speciale de procedură reprezintă atribuția și apanajul exclusiv al legiuitorului, acesta situându-se în limitele marjei sale de apreciere, sens în care poate limita, în funcție de natura procedurii desfășurate în cursul urmăririi penale, posibilitatea exercitării sau nu a unei plângeri separate la instanța de judecată. De altfel, niciun act al procurorului nu rămâne exclus de la controlul judecătorului, întrucât, în măsura în care se dispune o soluție de netrimitere în judecată, există posibilitatea formulării plângerii în acord cu art. 340 din Codul de procedură penală, iar, în măsura în care se dispune trimiterea în judecată, există procedura camerei preliminare în care se pot formula cereri și excepții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 1 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.773/253/2016, Judecătoria Măcin a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (2), art. 336 alin. (2) și art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Măntescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unor ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, prin care au fost respinse plângerile formulate împotriva unor ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, de respingere a cererilor de consultare și fotocopiere a dosarului.

7.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi, la accesul liber la justiție, la dreptul la apărare, precum și dispozițiile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la drepturile oricărui acuzat. Autorul excepției, după ce a expus particularitățile cauzei și modul defectuos în care este aceasta instrumentată, a apreciat că dispozițiile legale criticate îl pun în imposibilitatea de a se adresa justiției în cazul constatării unor neregularități care îl nedreptățesc.

8.Judecătoria Măcin opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că plângerile împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală emise de organul de cercetare penală sunt adresate procurorului care supraveghează activitatea, iar plângerile împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală emise de procuror se adresează procurorului ierarhic superior.

9.Totodată, soluțiile date de procuror, respectiv de procurorul ierarhic superior nu mai pot fi atacate la instanță, singurele soluții atacabile la instanță fiind cele prevăzute de art. 340 din Codul de procedură penală, respectiv soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată.

10.La prima vedere se dă impresia că soluțiile date în baza art. 336 alin. (2) și, respectiv, art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală nu sunt supuse controlului judecătoresc. Însă, verificând art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, se poate observa că dreptul la apărare este un atribut al judecătorului de cameră preliminară care în această procedură are posibilitatea să verifice acest aspect și prin aceasta se garantează dreptul la apărare.

11.În ceea ce privește art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală, acesta se află în Partea generală, titlul IV - Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii, capitolul VII - Expertiza și constatarea. Deși se invocă de petent tot încălcarea dreptului la apărare, nu se motivează această excepție. Instanța apreciază că, de fapt, prin art. 172 din Codul de procedură penală ce face trimitere la art. 100 din același cod, se reglementează modul de dispunere a acestei probe fără a exista vreo motivație care să justifice declararea ca neconstituțional a acestui text de lege.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, soluția adoptată de legiuitor ține seama de împrejurarea că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic - art. 132 alin. (1) din Constituție. De asemenea, fără a îngrădi în vreun fel accesul la justiție, ea urmărește să asigure celeritatea procedurii judiciare.

Deși nu se mai poate adresa în continuare procurorului ierarhic superior celui care a soluționat plângerea inițială, persoana interesată poate contesta la judecătorul de cameră preliminară soluția de clasare, potrivit art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, beneficiind în acest fel de acces la justiție. Mai mult, în cadrul procedurii desfășurate la instanță, aceasta poate apela la serviciile unui avocat ales, după cum se poate prezenta și personal pentru a-și susține plângerea - art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală - exercitându-și astfel în mod deplin dreptul la apărare.

14.Pe de altă parte, faptul că soluția dispusă asupra plângerii de procurorul ierarhic superior nu poate fi contestată la instanță în faza de urmărire penală nu aduce atingere art. 21 din Legea fundamentală, întrucât, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, „posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiție și a dreptului la un recurs efectiv“ (a se vedea Decizia nr. 398 din 28 mai 2015, paragraful 16).

15.În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, respectarea acestuia se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. Or, câtă vreme legea îi recunoaște inculpatului dreptul de a contesta la judecătorul de cameră preliminară - în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare - atât legalitatea și temeinicia soluției de clasare - [art. 340 raportat la art. 341 alin. (7) lit. c) din Codul de procedură penală], cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (art. 342 din Codul de procedură penală), inculpatul va avea posibilitatea de a formula critici atât vizavi de actul de punere în mișcare a acțiunii penale, cât și cu privire la insuficiența probelor administrate la urmărirea penală (punând în discuție refuzul procurorului de a dispune efectuarea unor probe), iar prin aceasta va beneficia de garanțiile dreptului la un proces echitabil.

16.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanța judecătorească în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate.

17.Competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești îi revine legiuitorului, în acord cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2). Astfel, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe. Ca atare, se apreciază că textul legal potrivit căruia ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior este constituțional, nefiind de natură să împiedice accesul liber la justiție ori să îngrădească părții dreptul la un proces echitabil ori la apărare, câtă vreme partea are asigurat accesul la o instanță de judecată.

18.În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009).

19.De asemenea, prevederile legale criticate nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

20.În ceea ce privește criticile îndreptate împotriva art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora până la momentul sesizării organul de cercetare penală nu s-a pronunțat asupra administrării unei probe, se arată că acestea pun în discuție o problemă de aplicare a legii, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate. Aplicarea și interpretarea legii excedează competenței Curții Constituționale, care are atribuția de a veghea la conformitatea legislației cu principiile trasate prin Constituție.

21.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. (2), cu denumirea marginală Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării, art. 336 alin. (2) având denumirea marginală Dreptul de a face plângere și art. 339 alin. (5), cu denumirea marginală Plângerea împotriva actelor procurorului, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

–Art. 172 alin. (2): „Expertiza se dispune, în condițiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală, prin ordonanță motivată, iar în cursul judecății se dispune de către instanță, prin încheiere motivată.“;

–Art. 336 alin. (2): „Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală și se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală.“;

–Art. 339 alin. (5): „Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.“ 24. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 3 lit. b) și c) referitor la drepturile oricărui acuzat din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

25.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 610 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 15 noiembrie 2017, Deciziei nr. 478 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, și Deciziei nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, s-a statuat că, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție, „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic [...].“ Ca o garanție a respectării de către procurori a principiilor imparțialității și legalității în activitatea lor, Constituția a consacrat și principiul unității de acțiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. Prin urmare, dispoziția legală ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate reprezintă o reflectare a exigențelor constituționale instituite de art. 132, fără ca prin aceasta să fie afectate drepturile consacrate de art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală. Aceasta, întrucât părțile interesate nu sunt obstrucționate în niciun fel în a-și exercita dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare în condițiile prevăzute de lege.

26.Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluționării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, însă în formele și modalitățile instituite de lege. Așa fiind, prin instituirea procedurii prevăzute de art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală potrivit căreia ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor procurorului nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21 din Constituție. Astfel, se previn abuzurile și se asigură protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

27.Așa fiind, nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiție, deoarece cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condițiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluția pronunțată.

28.Astfel, atunci când procurorul va emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră va verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

29.Atunci când procurorul va emite o ordonanță prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, în fața unui judecător de cameră preliminară în condițiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, petentul și intimații putând formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, conform art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală.

30.În sfârșit, atunci când procurorul va emite o ordonanță prin care renunță la urmărirea penală, ordonanța astfel pronunțată va fi verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Ulterior, această ordonanță se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, iar, în fața acestuia, persoana care a făcut sesizarea, părțile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată vor putea releva aspecte cu privire la legalitatea și temeinicia soluției pronunțate.

31.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Dreptul de a face plângere.

32.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării, Curtea constată că este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia nu a motivat-o, relevând numai aspecte ce țin de modul de aplicare a normelor referitoare la dispunerea expertizelor, sens în care a arătat că, deși a formulat o cerere de efectuare a unei expertize de specialitate, nu a primit niciun răspuns. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție.

33.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Măntescu în Dosarul nr. 1.773/253/2016 al Judecătoriei Măcin și constată că dispozițiile art. 336 alin. (2) și art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Măcin și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru