Ordin nr. 2.422 din 14 martie 2017
privind aplicarea prevederilor art. III alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare
- Emitent
- Ministerul Muncii și Justiției Sociale
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 201 din 23 martie 2017
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile art. III alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, emite următorul ordin:
Articolul 1
Media numărului locuitorilor corespunzător grupei, pe categorii de unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, prevăzută în tabelul 2 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Media numărului de locuitori, calculată pe baza numărului locuitorilor pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială la 1 ianuarie 2016, comunicat de către Institutul Naţional de Statistică şi publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene la adresa: http://www.dpfbl.mdrap.ro/populatie_uat-uri.html, se utilizează de către instituţiile prefectului în vederea stabilirii numărului maxim de posturi, valabil în anul 2017, pentru fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială.
Articolul 3
(1)În termen de 20 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefectul comunică numărul maxim de posturi, pentru anul 2017, pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială.
(2)Comunicările se transmit în format electronic şi către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, la adresa dpfbl@a.mdrap.ro.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,
Sevil Shhaideh
Bucureşti, 14 martie 2017.
Nr. 2.422.
Anexă
Tabelul 2. Media numărului locuitorilor corespunzător grupei, pe categorii de unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale
| Nr. crt. | Grupe în funcţie de numărul de locuitori | Comune | Oraşe | Municipii | Judeţe | Sectoare ale municipiului Bucureşti | Municipiul Bucureşti |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| 1 | cel mult 1.500 | 1.175 | x | x | x | x | x |
| 2 | 1.501 - 3.000 | 2.258 | 2.454 | x | x | x | x |
| 3 | 3.001 - 5.000 | 3.800 | 4.256 | x | x | x | x |
| 4 | 5.001 - 10.000 | 6.250 | 7.475 | x | x | x | x |
| 5 | 10.001 - 20.000 | 11.244 | 13.282 | 17.003 | x | x | x |
| 6 | 20.001 - 50.000 | 28.144 | 27.272 | 31.796 | x | x | x |
| 7 | 50.001 - 100.000 | x | x | 74.710 | x | x | x |
| 8 | 100.001 - 200.000 | x | x | 140.022 | x | x | x |
| 9 | 200.001 - 400.000 | x | x | 295.488 | x | x | x |
| 10 | cel mult 500.000 | x | x | x | 374.126 | x | x |
| 11 | cel puţin 500.001 | x | x | x | 677.394 | x | x |
| 12 | sectoare ale municipiului Bucureşti | x | x | x | x | 348.576 | x |
| 13 | municipiul Bucureşti | x | x | x | x | x | 2.106.144 |
