Decizie nr. 642 din 5 octombrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, excepţie ridicată de Ştefan Dumitrescu şi Djura Pavisic în Dosarul nr. 26.770/3/2005 (nr. unic 3.945/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde reprezentanta autorilor excepţiei, avocat, cu delegaţie la dosar. Lipseşte cealaltă parte, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Având cuvântul, apărătoarea autorilor excepţiei arată, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o procedură rapidă de trecere în proprietatea statului a bunurilor aparţinând societăţilor comerciale ce nu s-au conformat obligaţiei legale de majorare a capitalului social, ceea ce echivalează cu o confiscare, contravenind dispoziţiilor art. 44 alin. (8) din Constituţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată, deoarece dispune o soluţie pentru rezolvarea situaţiei bunurilor care au devenit fără stăpân, urmare a lipsei de diligenţă a acţionarilor sau asociaţilor societăţilor comerciale la care se referă Legea nr. 314/2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 26.770/3/2005 (nr. unic 3.945/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Dumitrescu şi Djura Pavisic.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, contravenind principiului garantării dreptului de proprietate, deoarece prevede sancţiunea trecerii în proprietatea statului a bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul societăţilor comerciale care nu şi-au majorat, potrivit legii, capitalul social, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că textul de lege criticat echivalează cu o expropriere şi confiscare nelegală, prin răsturnarea prezumţiei de dobândire licită a averii, şi în lipsa unei sancţiuni aplicate prin hotărâre judecătorească.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că măsura instituită de textul de lege criticat intervine numai în cazul în care societatea comercială nu îşi îndeplineşte, cu rea-voinţă, obligaţia legală de majorare a capitalului social, iar soluţia legislativă este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, modificat prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 28 decembrie 2001, potrivit cărora: "În cazul în care bunurile imobile şi mobile din patrimoniul societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 nu au intrat în proprietatea altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, sunt aplicabile, după data radierii societăţilor comerciale, dispoziţiile art. 477 din Codul civil."

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie referitoare la garantarea dreptului de proprietate.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit textului de lege criticat, societăţile comerciale ce nu şi-au majorat capitalul social, în condiţiile legii, sunt dizolvate de drept şi intră în lichidare, iar bunurile mobile şi imobile ce nu au intrat în proprietatea acţionarilor sau a altor persoane, până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, trec în proprietatea statului, în temeiul art. 477 din Codul civil, potrivit căruia bunurile fără stăpân şi succesiunile vacante aparţin domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, legiuitorul a prevăzut dizolvarea de drept a societăţilor comerciale, ca măsură sancţionatorie pentru nerespectarea obligaţiei majorării capitalului social, la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, iar măsura trecerii în proprietatea statului a bunurilor societăţii ce nu au fost valorificate în cadrul procedurii lichidării este justificată de preocuparea legiuitorului de a evita situaţia existenţei unui bun fără stăpân, în exercitarea competenţei sale constituţionale de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, stabilite prin dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală.

Prin urmare, nu se poate susţine că această modalitate de trecere a unor bunuri în proprietatea statului echivalează cu o confiscare, dat fiind faptul că, la data trecerii în proprietatea statului, nu exista un titular al dreptului de proprietate, ele fiind asimilate bunurilor fără stăpân.

De altfel, Curtea reţine că legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs a încheierii judecătorului delegat de constatare a dizolvării societăţilor comerciale, precum şi posibilitatea acordării unui nou termen de 3 luni pentru completarea capitalului social, în situaţia admiterii recursului, în art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 314/2001, astfel încât nu se poate susţine că măsura instituită prin textul de lege criticat este una abuzivă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, excepţie ridicată de Ştefan Dumitrescu şi Djura Pavisic în Dosarul nr. 26.770/3/2005 (nr. unic 3.945/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

OPINIE SEPARATĂ

la Decizia nr. 642 din 5 octombrie 2006

Contrar opiniei exprimate de majoritatea judecătorilor, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi ca atare prevederile art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale sunt constituţionale. Într-adevăr, această reglementare încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, ce garantează dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului.

Potrivit textului de lege criticat, societăţile comerciale ce nu şi-au majorat capitalul social, în condiţiile legii, sunt sancţionate cu dizolvarea de drept şi intrarea lor în lichidare. Dacă, până la data dizolvării ori în cadrul procedurii lichidării, bunurile imobile şi mobile din patrimoniul societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 din lege nu au intrat în proprietatea acţionarilor sau altor persoane, după data radierii acestora trec în proprietatea statului, fiind aplicabile prevederile art. 477 din Codul civil, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în sensul că prin sintagma "domeniul public" se înţelege "domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz".

Trecerea în proprietatea privată a statului a unor bunuri aparţinând altor persoane juridice private, ca măsură sancţionatorie pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale ce revenea societăţii comerciale care a fost sancţionată cu dizolvarea de drept şi intrarea în lichidare, instituită de art. 7 din Legea nr. 314/2001, echivalează cu o confiscare, contrară exigenţelor constituţionale stabilite prin art. 44 alin. 8 din Legea fundamentală, potrivit căruia "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă". În lipsa probării caracterului ilicit al dobândirii bunurilor supuse măsurii de trecere în proprietatea privată a statului şi a inexistenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în acest sens, soluţia reglementată prin art. 7 din Legea nr. 314/2001 are caracter neconstituţional.

Într-adevăr, încetarea persoanei juridice cu membri, în speţă societate comercială, prin dizolvare de drept presupune, în mod obligatoriu, operaţiunea lichidării acesteia, prin realizarea activului şi plata pasivului. Aceasta are ca efect, pe de o parte, rezolvarea situaţiei juridice a societăţilor comerciale avută în vedere de reglementarea specială şi, pe de altă parte, protecţia juridică a patrimoniului ce cuprinde şi capitalul social al societăţilor comerciale constituit prin aportul societarilor. Însă, potrivit art. 7 din Legea nr. 314/2001, bunurile rămase după operaţiunea lichidării şi în urma radierii societăţii comerciale trec în proprietatea privată a statului, ceea ce echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză, această măsură nefiind motivată de interesul sau utilitatea publică.

Judecător,

Aspazia Cojocaru