Decizie nr. 839 din 23 iunie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Herta Herman în Dosarul nr. 3.046/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că autorul acesteia solicită acordarea unor despăgubiri morale şi pentru prejudiciile suferite ca urmare a condamnărilor cu caracter politic şi a măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 23 august 1944-6 martie 1945, şi că stabilirea acestei perioade reprezintă opţiunea legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.046/108/2010, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Herta Herman într-o cauză având ca obiect acordarea unor despăgubiri, conform Legii nr. 221/2009.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că, prin excluderea perioadei 23 august 1944-6 martie 1945 din domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009, legiuitorul creează o discriminare între persoanele supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada anterior referită şi cele supuse aceleiaşi categorii de măsuri în perioada reglementată de lege, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989, încălcând în acest fel dispoziţiile constituţionale ale art. 16 şi 22, precum şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

În susţinerea excepţiei sunt reiterate argumente istorice, în scopul extinderii aplicării textelor criticate şi la perioada 23 august 1944-6 martie 1945, arătând că în acest interval temporal au fost supuşi unor măsuri administrative puternic represive numeroşi etnici germani, cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, în cazul bărbaţilor, şi 18 şi 30 de ani, în cazul femeilor, fiind exceptate doar femeile care aveau copii cu vârste sub un an.

Tribunalul Arad - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată şi arată că textele criticate sunt rezultatul opţiunii legiuitorului de a condamna public comunismul în România şi de a încerca să repare abuzurile comise de autorităţile române în perioada acestui regim care a fost instaurat pe data de 6 martie 1945 şi a încetat la data 22 decembrie 1989.

Totodată, instanţa arată că problema ridicată de autor este mai degrabă o problemă de interpretare a legii, decât una de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, care au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (1): "(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";

–Art. 3: "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

a)Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 şi Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;

b)Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 282 din 5 martie 1958 şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.108 din 2 august 1960;

c)Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului;

d)Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/ Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 şi Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e)deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 şi nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f)Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securităţii Statului";

–Art. 4 alin. (1) şi (2): "(1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.

(2)Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";

–Art. 5 alin. (1) şi (4): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1.10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2.5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;

3.2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;

b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;

c)repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară. [...] (4) Prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4, precum şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea de infracţiuni la care face referire prezenta lege şi care au obţinut desfiinţarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c)".

În opinia autorului excepţiei, textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie cu privire la interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Textele legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 402 din 24 martie 2011, nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, a respins excepţia de neconstituţionalitate cu privire la aceste dispoziţii, reţinând că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite să beneficieze de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice.

Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării penale sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar.

Momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar data de 22 decembrie 1989 vizează sfârşitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv şi raţional.

Aşadar, este neîntemeiată critica potrivit căreia sintagma "referitoare la perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989", regăsită în cuprinsul Legii nr. 221/2009, creează o situaţie discriminatorie, întrucât exclude din categoria persoanelor îndreptăţite să beneficieze de despăgubirile conferite prin legile speciale, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, pe cele care au fost supuse condamnărilor şi măsurilor administrative cu caracter politic luate după data de 23 august 1944 şi până la instaurarea oficială a regimului comunist din România, la data de 6 martie 1945, legiuitorul fiind îndreptăţit ca pentru situaţii deosebite să aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, pentru situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit.

Prin aceeaşi Decizie nr. 402 din 24 martie 2011, Curtea a statuat că textele criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor privind condamnările penale cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, motiv pentru care dispoziţiile constituţionale ale art. 22 nu au incidenţă în cauză.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Herta Herman în Dosarul nr. 3.046/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop