Decizie nr. 522 din 11 octombrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Baratu în Dosarul nr. 1.463/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde partea Dinu Ţovaru, personal şi asistat de avocatul Steliana Şerban, cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, apărătorul părţii Dinu Ţovaru solicită respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată, întrucât, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, legiuitorul este singurul abilitat să stabilească regulile de desfăşurare a procesului. Cu privire la art. 16 alin. (1) din Constituţie, susţine că dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţiile prevăzute de acestea, iar în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, arată că acesta nu înseamnă accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac. Totodată susţine că prevederile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin nici dispoziţiilor art. 6 şi nici celor ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie, şi anume Decizia nr. 226/2004.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Felicia Baratu, recurentă într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri de obligare la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a unui imobil.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât suprimă o cale de atac, privând părţile de un grad de jurisdicţie, făcând distincţii de ordin valoric şi punând "pe aceeaşi treaptă" acţiunea în revendicare cu alte cauze de o importanţă mai mică. Totodată consideră că "faptul că o garsonieră are o valoare mai mică decât o vilă, situând-o sub plafonul de 1 miliard lei, nu înseamnă că cei care îşi dispută o garsonieră să beneficieze de două grade de jurisdicţie, iar ceilalţi de trei".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că procedura prevăzută de lege pentru soluţionarea recursului nu permite administrarea unor probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor şi, ca atare, litigiile care au ca obiect dreptul de proprietate şi pentru soluţionarea cărora este necesar să se administreze un probatoriu mai amplu, dacă la instanţa de fond nu s-a administrat proba testimonială, proba cu interogatoriu sau proba cu expertiza de specialitate, vor fi soluţionate fără administrarea acestor probe în recurs. Astfel, consideră că în asemenea litigii se impune parcurgerea tuturor căilor de atac prevăzute de lege (apel şi recurs), pentru a se asigura o apărare eficientă a dreptului de proprietate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Principiul accesului liber la justiţie nu este încălcat de dispoziţiile legale criticate, ci, dimpotrivă, acestea reprezintă o expresie a realizării drepturilor în justiţie. Instituirea regulilor privind competenţa şi procedura de judecată este în deplină concordanţă cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, de exemplu prin deciziile nr. 129/1995 şi nr. 38/1998, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac, iar legiuitorul poate constitui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, consideră că dispoziţiile legale criticate nu creează discriminări între cetăţeni în funcţie de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalităţii în drepturi prevăzute atât în art. 4 alin. (2) din Constituţie, cât şi în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Regimul juridic diferit instituit de legiuitor - constând în aceea că hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Astfel, în măsura în care reglementarea se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Cu privire la încălcarea art. 44 din Constituţie arată că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conţinutul şi limitele acestuia fiind stabilite de lege.

În susţinerea acestor argumente, Guvernul se referă la Decizia Curţii Constituţionale nr. 226/2004.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate, care instituie excepţii de la parcurgerea tuturor căilor de atac prevăzute de lege nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii, ci modalităţi diferite de parcurgere a procedurii în faţa instanţei, determinate de situaţii obiectiv diferite, iar principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care nu sunt diferite, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia Plenului nr. 1/1994.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, apreciază că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine principiului liberului acces la justiţie, întrucât acesta nu înseamnă accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac. Totodată, noţiunea de "proces echitabil" nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie.

Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 44 din Constituţie, apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţia legală criticată nu conţine norme contrare prevederilor constituţionale invocate, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.

De asemenea, consideră că textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 129 din Constituţie care reglementează folosirea căilor de atac. Acest drept fundamental se realizează în condiţiile legii şi, prin urmare, este în competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispoziţii introduse prin art. I pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000) şi modificate prin art. I pct. 40 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005), având în prezent următorul conţinut: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 21, art. 44 alin. (1) şi art. 129 din Constituţie, al căror conţinut este următorul:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

–Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate constituie norme de procedură, care stabilesc categoriile de hotărâri judecătoreşti care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condiţiile legii şi, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că diferenţierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, aşa cum în mod eronat susţin autorii excepţiei şi, prin urmare, textul legal atacat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituţie, de natură să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Regimul juridic diferit - constând în aceea că hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Referitor la prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Totodată Curtea observă că din dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu reiese obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie şi, de asemenea, că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că, fiind vorba despre un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Cauza "Golder împotriva Regatului Unit", 1975).

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile legale criticate, însă înainte de modificarea acestora prin Legea nr. 219/2005, prin Decizia nr. 226/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, constatând că acestea sunt constituţionale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 din Constituţie referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, Curtea constată că aceste prevederi constituţionale nu au pertinenţă în cauza de faţă, care are ca obiect examinarea constituţionalităţii dispoziţiilor procedurale referitoare la hotărârile judecătoreşti care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Felicia Baratu în Dosarul nr. 1.463/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean