Ca urmare, se constată îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale prezentului recurs în interesul legii.IX.2. Dispoziții legale relevante
Articolul 290Definiții
În sensul prezentei secțiuni:
(1)prin hotărâre se înțelege, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi încheiere, sentință, decizie, ordonanță, rezoluție sau proces-verbal de constatare, o hotărâre definitivă pronunțată de un organ de urmărire penală, o instanță, precum și de alte autorități care, potrivit legii, sunt considerate ca fiind judiciare ori de către o autoritate administrativă, prin care o persoană fizică sau juridică a fost obligată la plata unei sancțiuni pecuniare, atunci când hotărârea a fost luată de:
a)o autoritate judiciară, ca urmare a săvârșirii unei fapte care, potrivit legislației statului emitent, este infracțiune;
b)o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, este infracțiune, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de o autoritate judiciară competentă și în materie penală;
c)o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă și în materie penală;
d)o autoritate judiciară competentă și în materie penală, atunci când decizia a fost luată în legătură cu o hotărâre prevăzută la lit. c); (...)
Articolul 292Condiții privind punerea în executare a unor sancțiuni pecuniare
(1)Punerea în executare a unei sancțiuni pecuniare aplicate pentru încălcarea de către o persoană fizică sau juridică a unor norme de drept penal sau a altor norme legale se realizează în temeiul dispozițiilor prezentei secțiuni, dacă sancțiunea pecuniară constă într-o sumă de bani de cel puțin 70 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume:
a)la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată printr-o hotărâre executorie, cu titlu de amendă penală sau administrativă, după caz; saub) reprezentând despăgubiri acordate, prin aceeași hotărâre executorie, părții vătămate care nu s-a constituit parte civilă, atunci când instanța s-a aflat în exercitarea competenței sale în materie penală;
c)la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată cu titlu de cheltuieli judiciare sau administrative;
d)care trebuie să fie virată către un fond public sau al unei organizații de asistență a victimelor, la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată prin aceeași hotărâre executorie.
Articolul 294Încetarea executării
Autoritatea judiciară emitentă română aduce imediat la cunoștință autorității competente din statul de executare orice hotărâre sau măsură în urma căreia hotărârea încetează să mai fie executorie sau este retrasă din statul de executare din orice alt motiv.
Articolul 297Domeniul de aplicare
(1)Următoarele infracțiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru și fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoașterea și executarea hotărârilor:
1.participarea la un grup criminal organizat;
2.terorismul;
3.traficul de persoane;
4.exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;
5.traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope;
6.traficul ilicit de arme, muniții și substanțe explozive;
7.corupția;
8.frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în înțelesul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;
9.spălarea produselor infracțiunii;
10.falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;
11.fapte legate de criminalitatea informatică;
12.infracțiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de dispariție și de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;
13.facilitarea intrării și șederii ilegale;
14.omorul, vătămarea corporală gravă;
15.traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
16.răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici;
17.rasismul și xenofobia;
18.furtul organizat sau armat;
19.traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă;
20.înșelăciunea;
21.racketul și extorcarea de fonduri;
22.contrafacerea și pirateria produselor;
23.falsificarea de acte oficiale și uzul de fals;
24.falsificarea de mijloace de plată;
25.traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;
26.traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
27.traficul de vehicule furate;
28.violul;
29.incendierea cu intenție;
30.crime aflate în jurisdicția Curții Penale Internaționale;
31.sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;
32.sabotajul;
33.comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus și perioadele de odihnă și reglementările privind bunurile periculoase;
34.contrabanda cu mărfuri;
35.încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală;
36.amenințări și acte de violență împotriva persoanelor, inclusiv violența din cadrul evenimentelor sportive;
37.prejudicii supuse legii penale;
38.furtul;
39.infracțiuni stabilite de statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligațiile ce reies din instrumentele internaționale adoptate conform Tratatului de instituire a Comunității Europene*) sau conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană.
*)Prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul de instituire a Comunității Europene a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene“ și a dispus că termenii „Comunitatea“ sau „Comunitatea Europeană“ se înlocuiesc cu „Uniunea“, cuvintele „Comunităților Europene“ sau „ale CEE“ se înlocuiesc cu „(ale) Uniunii Europene“.
(2)Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), executarea sancțiunii pecuniare este subordonată condiției ca fapta la care se referă hotărârea autorității judiciare sau administrative străine să fie prevăzută și de legea română.
Articolul 299Motivele de nerecunoaștere și neexecutare
(...)
(2)În afara cazului prevăzut la art. 297 alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască și să execute hotărârea și dacă se stabilește că:
(...)
b)executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competența instanțelor române.
Articolul 301Legea care guvernează executarea
(1)Fără a aduce atingere dispozițiilor art. 302, executarea hotărârii este guvernată de legea română în același mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanță judecătorească română. Numai autoritățile române au competența de a decide asupra procedurilor de executare și de a stabili toate măsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executării. (...)
Articolul 302Înlocuirea pedepsei pecuniare
Dacă executarea unei hotărâri nu este posibilă, fie total, fie parțial, autoritatea judiciară română de executare poate dispune înlocuirea amenzii, în condițiile art. 63 sau 64 din Codul penal.
Articolul 304Încetarea executării când România este stat de executare
Autoritățile române încetează executarea hotărârii imediat ce sunt informate de autoritatea competentă din statul emitent cu privire la orice hotărâre sau măsură luată conform art. 294.
Decizia-cadru 2005/214/JAI din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare
Articolul 9Legea care guvernează executarea
(1)Fără a aduce atingere alineatului (3) din prezentul articol și articolului 10, executarea deciziei este guvernată de legislația statului executant în același mod ca o sancțiune financiară a statului executant. Numai autoritățile statului executant sunt competente să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile legate de acestea, inclusiv temeiurile de încetare a executării.