Hotărâre nr. 19 din 20 aprilie 2010
privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 264 din 22 aprilie 2010
Textul actului · 5 articole
Cuprins
În temeiul art. 64 alin. (4) teza finală din Constituţia României, republicată,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1)Se constituie Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire aConstituţiei României, adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendumul Naţional din 8 decembrie 1991, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003 şi nr. 758 din 29 octombrie 2003 şi aprobată prin Referendumul Naţional din 18-19 octombrie 2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. (2) Iniţiativa privind revizuirea Constituţiei aparţine parlamentarilor, în condiţiile art. 150 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Articolul 2
(1)Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României prevăzută la art. 1, denumită în continuare Comisia, se compune din 25 de deputaţi şi senatori.
(2)Comisia este condusă de un birou alcătuit din preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 2 secretari.
(3)Componenţa Comisiei şi a biroului acesteia este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(4)În condiţiile în care unul dintre membrii Comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupurile parlamentare desemnează un înlocuitor.
(5)Pentru ca şedinţele Comisiei să aibă loc este necesară participarea a cel puţin două treimi (17 membri) din numărul membrilor care o compun.
(6)Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul a cel puţin două treimi (17 membri) din numărul membrilor Comisiei.
(7)Comisia îşi va desfăşura activitatea pe baza unui regulament propriu de funcţionare, care va fi aprobat în şedinţa comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Articolul 3
(1)Obiectivele şi tezele revizuirii Constituţiei vor fi stabilite de către Comisie, pe baza propunerilor primite de la grupurile parlamentare.
(2)Comisia va elabora şi propunerea legislativă cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului asupra Legii de revizuire adoptate de Parlament.
Articolul 4
(1)Comisia depune proiectul propunerii legislative de revizuire la Birourile permanente ale celor două Camere, care îl pun la dispoziţia grupurilor parlamentare, în vederea iniţierii procedurilor de revizuire a Constituţiei în condiţiile art. 150 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
(2)Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei nu se mai supune examinării altor comisii parlamentare şi este susţinută în plenul Camerei sesizate de către membrii Comisiei.
(3)Activitatea Comisiei încetează la data confirmării de către Curtea Constituţională a rezultatului referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei.
Articolul 5
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor dispune măsurile necesare pentru asigurarea activităţii Comisiei.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 20 aprilie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 20 aprilie 2010.
Nr. 19.
Anexa
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea
propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României şi a
biroului acesteia
I. Componenţa Comisiei:
| 1. | Humelnicu Augustin Daniel | senator | Grupul parlamentar al PDL | |
| 2. | Urban Iulian | senator | Grupul parlamentar al PDL | |
| 3. | Ruşeţ Ion | senator | Grupul parlamentar al PDL | |
| 4. | Buda Daniel | deputat | Grupul parlamentar al PDL | |
| 5. | Andronache Gabriel | deputat | Grupul parlamentar al PDL | |
| 6. | Cionca Arghir Iustin Marinel | deputat | Grupul parlamentar al PDL | |
| 7. | Voinescu-Cotoi Sever | deputat | Grupul parlamentar al PDL | |
| 8. | Ştirbeţ Cornel | deputat | Grupul parlamentar al PDL | |
| 9. | Nicolicea Eugen | deputat | Grupul deputaţilor independenţi | |
| 10. | Câmpanu Liviu | senator | Grupul senatorilor independenţi | |
| 11. | Ponta Victor-Viorel | deputat | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 12. | Iordache Florin | deputat | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 13. | Ciucă Liviu-Bogdan | deputat | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 14. | Vasile Aurelia | deputat | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 15. | Zgonea Valeriu-Ştefan | deputat | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 16. | Şova Dan Coman | senator | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 17. | Greblă Toni | senator | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 18. | Chelaru Ioan | senator | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 19. | Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton | deputat | Grupul parlamentar al PNL | |
| 20. | Dobre Ciprian Minodor | deputat | Grupul parlamentar al PNL | |
| 21. | Gorghiu Alina-Ştefania | deputat | Grupul parlamentar al PNL | |
| 22. | Meleşcanu Teodor Viorel | senator | Grupul parlamentar al PNL | |
| 23. | Varga Attila | deputat | Grupul parlamentar al UDMR | |
| 24. | Marton Arpad Francisc | deputat | Grupul parlamentar al UDMR | |
| 25. | Varujan Pambuccian | deputat | Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale |
II. Componenţa biroului Comisiei:
| 1. | Preşedinte | Buda Daniel | deputat | Grupul parlamentar al PDL | |
| 2. | Vicepreşedinte | Şova Dan Coman | senator | Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC | |
| 3. | Vicepreşedinte | Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton | deputat | Grupul parlamentar al PNL | |
| 4. | Secretar | Varga Attila | deputat | Grupul parlamentar al UDMR | |
| 5. | Secretar | Varujan Pambuccian | deputat | Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale |
