Ordin nr. 3.333 din 24 decembrie 2024
privind completarea Procedurii de autorizare, avizare anuală și de retragere a dreptului de operare a organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.362/2018
- Emitent
- Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 1319 din 24 decembrie 2024
Textul actului · 2 articole
Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției deșeuri și situri contaminate nr. DDSC/130.026 din 18.12.2024,
în temeiul prevederilor art. 16 alin. (6) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor și pădurilor emite prezentul ordin.
Articolul I
Procedura de autorizare, avizare anuală și de retragere a dreptului de operare a organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.362/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 15 ianuarie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
–La capitolul VI, după punctul 28^2 se introduc patru noi puncte, pct. 28^3-28^6, cu următorul cuprins:
28^3.Prin excepție de la prevederile pct. 23, 28^1 și 28^2, în cazul în care Administrația Fondului pentru Mediu nu se încadrează în termenul prevăzut la art. 5 din ordin și/sau documentul transmis de către aceasta nu conține procentele privind realizarea sau nerealizarea tuturor obiectivelor prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, Comisia decide și comunică prin Secretariatul Comisiei menținerea temporară a dreptului de funcționare a organizațiilor până la soluționarea situațiilor prevăzute la pct. 28^4 sau 28^5.28^4. În cazul în care Comisia se regăsește în situația de la pct. 28^3, după transmiterea documentului prevăzut la art. 5 din ordin, în cazul în care se constată neconformarea cu cele prevăzute la pct. 17 lit. a) și la art. 16 alin. (9) lit. i) din Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, Comisia comunică, în termen de 15 zile lucrătoare, prin Secretariatul Comisiei, punctajul obținut și decizia de aplicare a pct. 29 și 30.28^5. În cazul în care Comisia se regăsește în situația de la pct. 28^3, după transmiterea documentului prevăzut la art. 5 din ordin, în cazul în care se constată conformarea cu cele prevăzute la pct. 17 lit. a) și la art. 16 alin. (9) lit. i) din Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, Comisia comunică decizia asupra avizării, prin Secretariatul Comisiei, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare.
28^6.În cazul în care Comisia se regăsește în situația de la pct. 28^3, aceasta nu poate să fie ținută responsabilă, iar autoritatea publică centrală pentru protecția mediului parcurge etapele procedurale pentru atragerea responsabilității legale și/sau financiare asupra Administrației Fondului pentru Mediu, inclusiv ca urmare a unor hotărâri judecătorești definitive.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Mircea Fechet
București, 24 decembrie 2024.
Nr. 3.333.
