Decizia nr. 844 din 13 decembrie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Dumitru Dumitru în Dosarul nr. 46.123/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.712D/2017.2. La apelul nominal se prezintă partea Administrația Națională „Apele Române“ prin doamna avocat Nicoleta Ionașcu și domnul avocat Petre Cristian, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților părții Administrația Națională „Apele Române“, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. De asemenea arată că suspendarea raportului de muncă al salariatului trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută nu încalcă prezumția de vinovăție, întrucât nu este decât o măsură temporară, ce protejează drepturile angajatorului, iar restrângerea dreptului la muncă este proporțională cu scopul urmărit. În plus, salariatul se poate angaja la un alt angajator, iar dacă se constată nevinovăția sa, i se vor restitui drepturile salariale de care a fost lipsit pe timpul suspendării contractului individual de muncă.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și invocă Decizia Curții Constituționale nr. 81 din 26 februarie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 10 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 46.123/3/2016, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Dumitru Dumitru în cadrul unui litigiu de muncă.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care prevăd posibilitatea angajatorului de a suspenda, din inițiativă proprie, contractul individual de muncă atunci când salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, sunt contrare art. 41 și art. 53 din Constituție. În acest sens arată că decizia angajatorului poate fi abuzivă, iar dispozițiile legale ar trebui să prevadă garanții care să asigure obiectivitatea și temeinicia suspendării raportului de muncă. Or, art. 52 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 53/2003 lasă aprecierea temeiului de suspendare în întregime la dispoziția angajatorului.

7.În susținerea criticilor formulate arată că în cazul său plângerea penală a fost formulată de angajator, „iar faptul că plângerea astfel formulată a ajuns să fie trimisă în judecată subliniază faptul că suspendarea de către angajator a contractului individual de muncă este arbitrară, nefiind temeiuri și fundamentări concrete care să conducă la existența suspiciunii rezonabile că menținerea subsemnatului în activitate pe perioada soluționării de către instanțele de judecată a cauzei penale ar justifica apărarea intereselor angajatorului de un eventual pericol rezultat prin continuarea activității de către subsemnatul în cadrul ANAR.“ Mai arată că a fost trimis în judecată doar pentru una dintre cele trei fapte pentru care s-a formulat plângere penală, împrejurare care demonstrează atât prestabilirea unor situații voit incriminatoare, cât și subiectivismul și incapacitatea angajatorului, prin reprezentanții săi, de a stabili proporționalitatea între gravitatea unor fapte și măsurile pe care ANAR le poate dispune. Caracterul disproporționat al suspendării raportului de muncă este demonstrat și de faptul că, în raport cu alți salariați, angajatorul nu a dispus aceeași măsură. Prin urmare, textul de lege criticat lasă loc angajatorului de a dispune discreționar și inadecvat asupra împrejurărilor concrete pe care își fundamentează decizia de suspendare, cu încălcarea prevederilor art. 23 alin. (11), art. 41 alin. (1), art. 47 alin. (1), art. 53 și art. 16 alin. (1) din Constituție.

8.Autorul excepției consideră că măsura suspendării reprezintă o sancțiune accesorie sancțiunii principale ce se stabilește prin hotărârea de condamnare definitivă și nu poate fi anterioară acesteia din urmă. Totodată, arată că, în condițiile în care pe tot parcursul procesului penal, până la pronunțarea definitivă a hotărârii de către instanța de judecată, operează principiul prezumției de nevinovăție, nu poate fi lăsată la latitudinea angajatorului posibilitatea ca acesta să stabilească dacă faptele pentru care angajatul a fost trimis în judecată sunt incompatibile cu funcția deținută.

9.De asemenea susține că, pe tot parcursul procesului penal, îi este afectat nivelul de trai prin suprimarea veniturilor realizate din muncă.

10.Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituție invocate. În acest sens arată că reglementările legale prezumă buna-credință a părților în exercitarea drepturilor prevăzute de lege, astfel că nu se poate presupune că angajatorul a acționat plecând de la convingerea că salariatul se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată. Din intenția legiuitorului și din expunerea de motive a măsurii nu rezultă că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauție și provizoriu, în măsura în care privește apărarea interesului public prin suspendarea din funcție a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de serviciu, prevenindu-se astfel alte posibile acte similare sau consecințe ale unor asemenea acte. De asemenea reține că legea a prevăzut ca garanție a respectării dreptului individual al salariatului plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

11.Instanța de judecată consideră că nu sunt încălcate prevederile art. 41 din Constituție, întrucât măsura suspendării contractului individual de muncă reprezintă o măsură temporară, putând fi dispusă de angajator față de salariatul împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea de infracțiuni incompatibile cu funcția deținută. Pe perioada suspendării, salariatul nu poate deține funcția cu care este incompatibilă fapta pentru care s-a formulat plângerea penală, dar nu este împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcție chiar la aceeași unitate. Pentru aceleași motive nu poate fi reținută nici critica raportată la art. 47 alin. (1) din Constituție.

12.În ceea ce privește art. 49 și art. 51 din Constituție apreciază că acestea nu sunt incidente.

13.În sfârșit, referitor la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 53 din Constituție, instanța de judecată arată că restrângerea exercițiului drepturilor fundamentale invocate de autorul excepției este temporară și proporțională cu scopul urmărit de legiuitor și angajator și nu presupune decât o îngrădire minimă a dreptului la muncă, care poate fi exercitat la același angajator pe altă funcție sau chiar la altul, fiind dublat și de o garanție materială.

14.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

15.Guvernul, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

16.Avocatul Poporului arată că dispozițiile legale criticate sunt constituționale și invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora: „(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: […] b)în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.“ 20. Autorul excepției consideră că aceste dispoziții de lege contravin următoarelor texte din Constituție: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai, art. 49 referitor la protecția copiilor și a tinerilor, art. 51 privind dreptul de petiționare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că argumentele invocate de autorul excepției în critica pe care o formulează împotriva dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 reiau, în esență, considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, prin a fost constatată neconstituționalitatea primei teze a textului de lege mai sus amintit. Astfel, autorul excepției arată că posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă din proprie inițiativă, atunci când salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, nu este însoțită de suficiente garanții pentru a proteja salariatul împotriva unor decizii abuzive și nejustificate ale angajatorului, astfel că sunt încălcate o serie de drepturi fundamentale ale salariatului.

22.Față de aceste critici, Curtea reține că cele două ipoteze ale art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 sunt în mod evident diferite, aspect reținut, de altfel, chiar prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, paragraful 35, în care a arătat că „spre deosebire de situația altor categorii socioprofesionale, când suspendarea operează ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale și/sau a trimiterii în judecată, acte dispuse de magistrați, având un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfășoară activitatea profesională și instituția, autoritatea ori corpul profesional din care face parte, suspendarea contractului de muncă în ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 se poate dispune de către angajator ca urmare a plângerii penale pe care tot el o formulează împotriva salariatului, de voința acestuia depinzând, deopotrivă, cauza suspendării contractului de muncă și instituirea acestei măsuri.“ Prin urmare, cea de-a două teză a art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 se deosebește de teza declarată neconstituțională de Curtea Constituțională prin caracterul obiectiv al cauzei care determină suspendarea, respectiv trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, independent de inițiativa angajatorului. Chiar dacă, așa cum este cazul în speță, plângerea penală a fost formulată de către angajator, această împrejurare nu mai constituie în prezent, ca urmare a Deciziei nr. 279 din 23 aprilie 2015, o cauză de suspendare a contractului individual de muncă, fiind necesar ca organele judiciare să dispună trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută. Art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală prevede că trimiterea în judecată se dispune, prin rechizitoriu, de către procuror „atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate“, iar „din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal“. Așa fiind, Curtea apreciază că argumentele invocate de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate nu sunt întemeiate.

23.Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile constituționale referitoare la protecția copiilor și a tinerilor și dreptul de petiționare, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente, neavând legătură cu textul de lege supus controlului de constituționalitate.

24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Dumitru în Dosarul nr. 46.123/3/2016 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea