Decizie nr. 1.077 din 13 decembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 3.636/121/2009/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.347D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că se impune menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.636/121/2009/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii prin care a fost respinsă o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în materie civilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât limitează cuantumul ajutorului public judiciar în materie civilă la o sumă maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare, şi prevăd obligaţia solicitantului de a declara pe propria răspundere dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor. Aceste aspecte sunt cunoscute, potrivit susţinerilor sale, doar de către instanţa de judecată, de către avocat şi de către Ministerul Justiţiei. De asemenea, neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate este dedusă şi din imposibilitatea de a formula recurs împotriva încheierii prin care este soluţionată cererea de acordare a ajutorului public judiciar la o instanţă superioară şi de a se prevala în soluţionarea acesteia de toate mijloacele de probă prevăzute de Codul de procedură civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Sunt invocate, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 96 din 20 ianuarie 2009, nr. 264 din 24 februarie 2009, nr. 924 din 23 iunie 2009, nr. 135 din 25 februarie 2010, nr. 757 din 1 iunie 2010, nr. 1.098 din 21 septembrie 2010, nr. 1.339 din 11 octombrie 2011. Se mai face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 24 mai 2006 şi 2 noiembrie 2010, pronunţate în cauzele Weissman şi alţii împotriva României, paragraful 35, şi S.C. Apron Dynamics S.R.L. Baia Mare împotriva României, paragraful 42.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 7 şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale şi că îşi menţine punctele de vedere reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 264 din 24 februarie 2009, nr. 1.537 din 25 noiembrie 2010 şi nr. 628 din 12 iunie 2012.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 7 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 . Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că, în realitate, autorul critică prevederile art. 7, art. 14 alin. (1) teza a doua şi art. 15 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

–Art. 7: "Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6 lit. a)-c), nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.";

–Art. 14 alin. (1) teza a doua: "[...] Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.";

–Art. 15 alin. (3): "(3) Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă."

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 referitor la universalitate, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 cu privire la instanţele judecătoreşti, art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 1 referitor la obligaţia de respectare a drepturilor omului, art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării şi art. 17 cu privire la interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 1.322 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 19 noiembrie 2009, Decizia nr. 135 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010, Decizia nr. 1.098 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 11 noiembrie 201 0, Decizia nr. 1.339 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 16 decembrie 2011, Decizia nr. 1.353 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 16 decembrie 2 011, şi Decizia nr. 628 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 24 iulie 2012, prin care a reţinut că stabilirea unei sume maxime echivalente cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare, până la care se poate acorda, cumulat, în cursul unei perioade de un an, ajutorul public judiciar, nu este de natură să împiedice accesul liber la justiţie sau exercitarea dreptului la un proces echitabil.

Curtea a reţinut, în acest sens, că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţa de urgenţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie.

De asemenea, Curtea a observat că nu poate fi primită critica raportată la prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 24 mai 2006, pronunţată în Cauza Weissman şi alţii împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza S.C. Apron Dynamics S.R.L. Baia Mare împotriva României, paragraful 42), stabilirea unor restricţionări financiare, respectiv impunerea taxelor judiciare de timbru, este considerată o limită acceptabilă a dreptului de acces la instanţă.

Totodată, Curtea a constatat că, urmărind un scop legitim, identificat generic cu buna administrare a resurselor justiţiei, prevederile legale criticate constituie o garanţie a accesului efectiv la justiţie, de natură să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit şi să păstreze un echilibru just între interesul statului în a recupera cheltuielile de judecată şi interesul reclamantului ca o instanţă să îi examineze cererea.

Cele stabilite de către Curtea Constituţională în deciziile anterior citate îşi menţin valabilitatea, mutatis mutandis, şi în privinţa actualei redactări a textului, care limitează ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în cursul unei perioade de un an, la suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.

Referitor la constituţionalitatea prevederilor art. 15 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea a pronunţat Decizia nr. 419 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012, prin care a reţinut că, potrivit art. 15 din actul normativ criticat, împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, iar cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet. Curtea a mai arătat, cu acelaşi prilej, că judecarea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri, astfel încât sunt justificate, din considerente de celeritate, judecarea în camera de consiliu, fără citarea părţilor, şi inexistenţa căii de atac a recursului la o instanţă superioară. Totodată, în soluţionarea cererii nu este necesară administrarea tuturor mijloacelor de probă reglementate de Codul de procedură civilă, deoarece judecarea se face pe baza unor criterii obiective ce pot fi probate prin înscrisuri. Faptul că judecarea cererii de reexaminare se face de către magistraţii aceleiaşi instanţe nu este de natură să aducă atingere dreptului la un tribunal imparţial şi dreptului la apărare. Prezumţia de imparţialitate şi independenţă a judecătorilor nu poate fi înlăturată prin faptul că aceştia îşi desfăşoară activitatea la aceeaşi instanţă ca şi colegii lor care au soluţionat cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Pe de altă parte, soluţionarea cererii de reexaminare se face pe baza unor criterii obiective şi presupune verificarea anumitor înscrisuri din care să rezulte starea materială a solicitantului şi a familiei sale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia amintită îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea reţine că, întrucât ajutorul public judiciar în materie civilă este acordat de către stat, este firesc ca acesta să stabilească anumite condiţii, precum şi o procedură de urmat pentru acordarea acestui ajutor. Aşadar, Curtea constată că furnizarea datelor şi a documentelor prevăzute la art. 14 alin. (1) teza a doua din actul normativ criticat a fost impusă în scopul asigurării accesului unei sfere cât mai largi de persoane la ajutorul public judiciar şi a unei transparenţe ridicate în acordarea acestui ajutor, precum şi pentru o bună administrare a fondurilor ce au această destinaţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 14 alin. (1) teza a doua şi art. 15 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 3.636/121/2009/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop