Decizie nr. 346 din 18 septembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Spitalul Judeţean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi în Dosarul nr. 14.736/2002 al Judecătoriei Galaţi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, de exemplu prin Decizia nr. 8/2003, Curtea respingând cu acel prilej excepţia. Întrucât nu au apărut elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei, se solicita respingerea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 14.736/2002, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Spitalul Judeţean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin modul în care reglementează instituţia cauţiunii, împiedica accesul liber la justiţie, cuantumul cauţiunii fiind lăsat la latitudinea exclusiva a judecătorului, neexistand criterii obiective de apreciere a acestuia. Aplicarea dispoziţiilor legale criticate da posibilitatea judecătorului de a stabili cauţiuni având ca obiect plata unor sume exorbitante în cauze neevaluabile în bani şi cauţiuni infime în cauze cu valori foarte mari, fapt ce vine în contradictie cu prevederile legale în materie, care instituie taxe de timbru diferenţiate, pentru fiecare categorie de acţiuni în parte, în funcţie de anumite criterii obiective, ce pot fi corect apreciate de către părţi.

Judecătoria Galaţi apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât obligaţia de a plati cauţiunea este o garanţie instituită în favoarea creditorului, necesară pentru a-şi putea acoperi prejudiciul suferit ca urmare a suspendării executării silite.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Preşedintele Camerei Deputaţilor retine ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are latitudinea de a stabili, în conformitate cu prevederile Constituţiei, modalitatea în care poate fi suspendată executarea silită. Cartea a V-a din Codul de procedură civilă a instituit posibilitatea instanţei de a decide cu privire la suspendarea executării silite la cererea expresă a părţii interesate, cu plata unei cauţiuni în cuantumul pe care aceasta îl fixează.

Prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, corelate cu cele ale alin. 3 al aceluiaşi articol, respecta principiul accesului liber la justiţie, cat timp partea interesată poate ataca încheierea asupra suspendării executării, inclusiv pentru aspecte legate de cuantumul cauţiunii stabilite, separat de soluţia pronunţată cu privire la contestaţia la executare, realizandu-se în acest mod atât exercitarea neingradita a drepturilor procesuale ale părţilor, cat şi controlul jurisdicţional al soluţiei pronunţate cu privire la cererea de suspendare.

Se apreciază ca stabilirea cuantumului cauţiunii nu este o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de fapt, interpretarea şi aplicarea prevederilor criticate excedand competentei Curţii Constituţionale, deoarece, în conformitate cu art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei.

În concluzie, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.

Guvernul considera neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arătând ca textul de lege criticat nu aduce nici o atingere accesului liber la justiţie, ci, dimpotriva, reprezintă o expresie a aplicării acestui principiu constituţional. Se apreciază ca procedura de judecată a contestaţiei la executare, în ansamblul ei, se întemeiază pe dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, care prevăd ca reglementarea competentei şi a procedurii de judecată se face "prin lege", dând astfel libertate legiuitorului sa statueze în aceste domenii.

Modul în care judecătorul stabileşte cuantumul cauţiunii, în funcţie de circumstanţele spetei, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una ce tine de aplicarea textului procedural criticat în funcţie de datele concrete ale cauzei.

În concluzie, se considera ca reglementarea criticata asigura un tratament juridic egal pentru cei interesaţi în exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei atât în ceea ce priveşte încuviinţarea suspendării executării silite, cat şi pentru controlul judecătoresc al soluţiei pronunţate.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conţinut:

–Art. 403 alin. 1: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competenţa poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţa, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale:

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silită până la soluţionarea contestaţiei la executare, dacă se depune o cauţiune al carei cuantum este fixat de instanţa. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dubla finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rau-platnici.

Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.

Asa fiind, Curtea constata ca, în condiţiile în care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul ordinar este abilitat sa reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce nici o atingere principiului constituţional pretins a fi încălcat. Sub acest aspect, procedura contestaţiei la executare asigura garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul ca le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia.

De altfel, şi alte legislaţii europene reglementează instituţia cauţiunii în cadrul procedurilor de executare silită. Astfel, dispoziţiile art. 521 din Codul francez de procedura civilă prevăd posibilitatea celui împotriva căruia a fost emis un titlu executoriu de a evita continuarea executării provizorii a acestuia, cu autorizarea instanţei, prin depunerea unei sume de bani sau a altor valori suficiente pentru a garanta suma la plata căreia a fost condamnat. De asemenea, Codul italian de procedura civilă prevede în art. 623 şi 624 ca instanţa poate dispune suspendarea executării silite, dacă exista motive întemeiate, cerând sau nu depunerea unei cauţiuni. În Spania, art. 528 şi 529 din Codul de procedură civilă conţin dispoziţii referitoare la plata unei cauţiuni în cazul executării silite, respectiv, dacă cel împotriva căruia s-a obţinut titlu executoriu face opoziţie la executare, trebuie să depună o sumă de bani suficienta a acoperi eventualele pagube ce ar rezultă din întârzierea executării acelui titlu.

În ceea ce priveşte critica referitoare la omisiunea legiuitorului de a stabili criterii obiective pentru determinarea cuantumului cauţiunii, de natura să permită săvârşirea de abuzuri de către judecător, aceasta antameaza domenii care, prin lege, sunt sustrase competentei Curţii Constituţionale, şi anume interpretarea şi aplicarea legii, de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti ordinare, şi, respectiv, modificarea sau completarea unei prevederi legale, de competenţa exclusiva a legiuitorului. Însă Curtea retine ca, potrivit legii, judecătorul este ţinut să respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cauţiunii, dat fiind ca un eventual abuz în acest sens poate fi sancţionat prin exercitarea de către debitor a căilor de atac prevăzute de lege, încheierea de soluţionare a cererii de suspendare putând fi atacată separat cu recurs în temeiul art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie.

Curtea retine ca s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de exemplu, prin Decizia nr. 8/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, şi prin Decizia nr. 76/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003, şi, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Spitalul Judeţean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi în Dosarul nr. 14.736/2002 al Judecătoriei Galaţi.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

────────────────────