Decizie nr. 23 din 27 ianuarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, excepţie ridicată de Eugen Fulop, Ana David, Nicolae Păcurar, Olivian Oană, Dana Ghiţoaica, Ernest Szucs, Georgeta Iliescu, Stelian Cioca, Stanca Veştemeanu, Mihaela Istrate şi Marius Ungureanu în Dosarul nr. 1.531/2003 şi de Ioan Beghezan, Carmen Maria Capră, Ioan Nicolaie Cean, Victor Câmpean, Emilia Dinu, Gheorghe Fiţ, Anca Frăcea, Cornel Herlea, Augustin Lazăr, Ioan Mureşan, Ilie Nariţa, Maria Nicula, Nicolae Paştiu şi Emil Stroe în Dosarul nr. 1.464/2003 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 414C/2003 şi nr. 415C/2003 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 415C/2003 la Dosarul nr. 414C/2003, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege şi, pe cale de consecinţă, legiuitorul este cel abilitat să reglementeze această situaţie. De asemenea, căile de atac se exercită în condiţiile stabilite prin lege, iar prevederile legale criticate se aplică fără discriminări tuturor magistraţilor salarizaţi în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 3 septembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 1.531/2003 şi 1.464/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor.

Excepţia a fost ridicată de Eugen Fulop, Ana David, Nicolae Păcurar, Olivian Oană, Dana Ghiţoaica, Ernest Szucs, Georgeta Iliescu, Stelian Cioca, Stanca Veştemeanu, Mihaela Istrate, Marius Ungureanu în Dosarul nr. 1.531/2003 şi de Ioan Beghezan, Carmen Maria Capră, Ioan Nicolaie Cean, Victor Câmpean, Emilia Dinu, Gheorghe Fiţ, Anca Frăcea, Cornel Herlea, Augustin Lazăr, Ioan Mureşan, Ilie Nariţa, Maria Nicula, Nicolae Paştiu şi Emil Stroe în Dosarul nr. 1.464/2003.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii excepţiei susţin că pe fond litigiul dedus judecăţii se situează în cadrul raporturilor de dreptul muncii, care, potrivit art. 284 din Codul muncii, se soluţionează de către instanţele ordinare stabilite prin Codul de procedură civilă. Într-o atare situaţie este neîndoielnic că obligarea magistraţilor la suportarea cheltuielilor suplimentare ocazionate de deplasarea şi susţinerea cauzei în faţa unei instanţe situate la mare distanţă de domiciliu constituie o privaţiune suplimentară faţă de ceilalţi justiţiabili, de natură discriminatorie. De asemenea, se creează impresia pentru terţi că soluţionarea acestui gen de litigii consacră un regim preferenţial pentru magistraţi.

Art. 129 din Constituţie, republicată, instituie prezumţia că orice hotărâre judecătorească poate fi atacată cu cel puţin o cale de atac. Legea ordinară stabileşte condiţiile exercitării ei, dar ea, calea de atac, există întotdeauna. Or, dacă legiuitorul a exclus în totalitate posibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, se aduce atingere dreptului consfinţit de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 prevede calea contestaţiei la organul administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, în speţă la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar împotriva acestor hotărâri partea interesată are la îndemână calea plângerii la instanţa de judecată competentă. Prin urmare, nu se poate aprecia că se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privitoare la folosirea căilor de atac.

În opinia instanţei de judecată, eliminarea unui grad de jurisdicţie nu poate fi considerată o restrângere disproporţionată a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi nici o încălcare a principiului liberului acces la justiţie, atâta vreme cât, dimpotrivă, părţile interesate au avut deschisă calea introducerii unei plângeri la instanţa competentă.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României consideră că art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 instituie în alin. (1) o procedură administrativă, care însă nu încalcă liberul acces la justiţie şi nici celelalte dispoziţii constituţionale referitoare la exercitarea căilor de atac şi la principiul egalităţii în drepturi, întrucât în alin. (2) se prevede calea de atac la instanţele judecătoreşti competente. Prevederile legale criticate se aplică fără discriminări tuturor magistraţilor salarizaţi în baza acestui act normativ.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin normele legale criticate se asigură tocmai accesul la justiţie, după parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicţionale referitoare la modul de soluţionare de către conducerea Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a contestaţiilor formulate împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale ale magistraţilor.

Criticile privitoare la încălcarea condiţiilor în care se poate dispune restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi sunt, în opinia Avocatului Poporului, nerelevante pentru soluţionarea prezentei excepţii, iar cele referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi sunt nefondate, întrucât textul contestat nu face nici o discriminare între titularii căii de atac.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, care au următorul conţinut:

–Art. 42 alin. (2): "Împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârile acestei instanţe sunt irevocabile."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16, 21, art. 49 alin. (2) şi ale art. 128 din Constituţia României, precum şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, Constituţia a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile constituţionale invocate fiind cuprinse în art. 16, 21, art. 53 alin. (2) şi art. 129 cu următorul conţinut:

–Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.

(3)Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

(4)În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 53 alin. 2: "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.";

–Art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţia României, republicată, competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale arătate în art. 20 din Legea fundamentală.

Având în vedere textele de referinţă citate, Curtea Constituţională constată că excepţia ridicată în cauză este nefondată, deoarece nici o dispoziţie din Legea fundamentală sau din actele normative internaţionale invocate nu prevede obligativitatea instituirii unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

În această ordine de idei, referirea autorilor excepţiei la prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este nepertinentă, dat fiind că nici textul invocat şi nici un alt text din convenţie nu prevăd decât accesul la justiţie, iar nu obligativitatea instituirii unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.

Nu se poate reţine nici că prin dispoziţia legală atacată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate s-ar încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituţie, republicată, pentru că situaţiile juridice în care legea prevede existenţa unor căi de atac sunt diferite de cele în care acestea nu sunt instituite, iar, în speţă, situaţia juridică a magistraţilor - care beneficiază de o reglementare specială a drepturilor decurgând din exercitarea funcţiei - este evident diferită de aceea a celorlalte categorii de persoane care prestează activităţi retribuite în condiţiile prevăzute de Codul muncii.

Aşadar, neexistând un drept de apel sau de recurs împotriva hotărârilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, nu se poate primi nici susţinerea că prin textul de lege menţionat s-ar fi produs o restrângere a drepturilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, cu încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţie, republicată.

De asemenea, nu se poate primi susţinerea privind încălcarea art. 129 din Constituţie, republicată, care nu prevede obligativitatea instituirii căilor de atac în toate cazurile, aşa cum fără temei susţin autorii excepţiei, ci folosirea de către părţi şi de Ministerul Public a căilor de atac stabilite prin lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4), art. 16, art. 21, art. 53 alin. (2) şi al art. 129 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, excepţie ridicată de Eugen Fulop, Ana David, Nicolae Păcurar, Olivian Oană, Dana Ghiţoaica, Ernest Szucs, Georgeta Iliescu, Stelian Cioca, Stanca Veştemeanu, Mihaela Istrate şi Marius Ungureanu în Dosarul nr. 1.531/2003 şi de Ioan Beghezan, Carmen Maria Capră, Ioan Nicolaie Cean, Victor Câmpean, Emilia Dinu, Gheorghe Fiţ, Anca Frăcea, Cornel Herlea, Augustin Lazăr, Ioan Mureşan, Ilie Nariţa, Maria Nicula, Nicolae Paştiu şi Emil Stroe în Dosarul nr. 1.464/2003 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru