Decizie nr. 248 din 18 septembrie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cerbul Impex" - S.R.L. din Alexandria în Dosarul nr. 84/A/2001 al Tribunalului Teleorman - Secţia civilă.

La apelul nominal a răspuns Marcel Gheorghe, prin mandatar Floarea Gheorghe, constatandu-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Mandatarul părţii prezente depune note scrise întocmite de Marcel Gheorghe.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, ca fiind nefondata, deoarece apreciază ca dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, care sancţionează cu nulitate actele de vânzare întocmite fără respectarea prevederilor legale, nu contravin prevederilor art. 41 din Constituţie, referitoare la protecţia proprietăţii private.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 84/A/2001, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cerbul Impex" - S.R.L. din Alexandria într-o cauza având ca obiect nulitatea unui contract autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, încalcă art. 41 din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate, precum şi unele dispoziţii din Codul civil şi principiile fundamentale ale dreptului civil român. Se apreciază, de asemenea, ca prevederile criticate "conferă incertitudine" în raporturile juridice şi comerciale şi creează grave nedreptati, întrucât "orice vânzător se poate razgandi în privinta vânzării deja efectuate şi poate cere anularea actului autentic, proband cu martori faptul juridic al declarării unui alt preţ decât cel real". În sfârşit, se arata ca "este de notorietate faptul ca în 99% din vânzări preţurile declarate sunt mai mici decât cele reale tocmai pentru a se evita fiscalitatea împovărătoare practicată de către stat".

Tribunalul Teleorman - Secţia civilă, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arata ca art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, nu încalcă dreptul de proprietate al autorului excepţiei, "deoarece art. 41 din Constituţie ocroteşte dreptul de proprietate dobândit în conţinutul şi în limitele stabilite prin lege", iar "libertatea de voinţa în materie contractuală trebuie să se circumscrie normelor juridice imperative".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondata, textul criticat fiind în deplina concordanta cu dispoziţiile constituţionale ale art. 41. Se mai considera ca art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, instituie o sancţiune pentru cazul în care exercitarea unor drepturi şi libertăţi nu se face cu buna-credinţa, astfel cum prevede art. 54 din Constituţie.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, este neîntemeiată. Astfel se arata ca textul criticat nu încalcă art. 41 din Constituţie, în sensul căruia [alin. (1)] conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Or, prin art. 6 al ordonanţei se are în vedere situaţia în care, pe calea simulatiei, părţile urmăresc fraudarea legii şi, într-un asemenea caz, jurisprudenta şi doctrina clasica au formulat principiul potrivit căruia simulatia este sancţionată cu nulitatea întregii operaţiuni, atât a actului aparent, cat şi a actului secret. În sfârşit, se mai arata ca, potrivit art. 54 din Constituţie, drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu buna-credinţa.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, dispoziţii al căror conţinut este următorul:

(1)Este nulă vânzarea prin care părţile se înţeleg, printr-un act secret, sa plătească un preţ mai mare decât cel care se declara în actul autentic.

(2)Nulitatea prevăzută la alin. (1) se extinde atât asupra actului secret, cat şi asupra actului autentic.

(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi în cazul contractului de închiriere, având ca obiect un bun imobil, prin care părţile au convenit, printr-un act ascuns, să se plătească o chirie mai mare decât cea care se declara în actul autentic care se înregistrează la organul fiscal teritorial.

(4)Taxa de timbru plătită, după caz, la valoarea preţului sau a chiriei declarate în actul autentic nu se restituie.

Autorul excepţiei susţine ca prin aceste dispoziţii legale "care condiţioneaza practic validitatea unei convenţii de asa-zisa lt; lt;declarare gt; gt; în faţa notarului a lt; lt;preţului real gt; gt;", deşi "este de notorietate faptul ca în 99% din vânzări preţurile declarate sunt mai mici decât cele reale tocmai pentru a se evita fiscalitatea împovărătoare practicată de către stat", "se încalcă art. 41 din Constituţie referitor la protecţia proprietăţii private, care este garantată", precum şi "art. 948 din Codul civil care enumera condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, art. 969 din Codul civil, art. 1295 din Codul civil etc., practic încalcă principiile fundamentale ale dreptului civil român".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.

Dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, criticate ca fiind neconstituţionale, sancţionează cu nulitate vânzarea sau închirierea unui bun imobil în situaţia în care prin actul autentic părţile urmăresc eludarea dispoziţiilor legale, în sensul că, printr-un act ascuns, se înţeleg sa plătească un preţ mai mare sau o chirie mai mare decât cea prevăzută în actul autentic. Potrivit aceluiaşi articol de lege nulitatea se extinde atât asupra actului ascuns, cat şi asupra actului autentic, iar taxa de timbru plătită, după caz, la valoarea preţului sau a chiriei declarate în actul autentic nu se restituie. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii încalcă prevederile art. 41 din Constituţie "referitor la protecţia proprietăţii private, care este garantată". Curtea observa ca într-adevăr, potrivit acestor prevederi constituţionale, dreptul de proprietate este ocrotit indiferent de titular, dar aceasta ocrotire îl priveşte doar pe acel "titular" care a dobândit dreptul cu respectarea condiţiilor legale. Or, în ipoteza vizata de textul de lege criticat, părţile urmăresc eludarea dispoziţiilor legale, astfel încât art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale invocate, dar este în deplina concordanta cu alin. (1) al art. 41 din Constituţie, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, precum şi cu art. 54 din Constituţie, în conformitate cu care drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie să se exercite cu buna-credinţa. Asa fiind, Curtea nu poate retine aceasta critica de neconstituţionalitate.

O alta critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea potrivit căreia art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 "încalcă art. 948 din Codul civil care enumera condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, art. 969 din Codul civil, art. 1295 din Codul civil etc.", precum şi "principiile fundamentale ale dreptului civil român".

Aceasta critica trebuie înlăturată deoarece, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în exercitarea controlului de constituţionalitate a unei prevederi legale Curtea este competenţa să se pronunţe "numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei", iar nu asupra conformitatii unor acte normative între ele, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare. În acelaşi sens s-a mai pronunţat Curtea Constituţională, de exemplu prin Decizia nr. 38 din 5 aprilie 1995, definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995, şi prin Decizia nr. 72 din 11 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999.

În temeiul aceloraşi dispoziţii din Legea nr. 47/1992 urmează a fi respinse şi susţinerile potrivit cărora art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 creează incertitudine în raporturile juridice şi produce grave nedreptati, întrucât "orice vânzător se poate razgandi în privinta vânzării deja efectuate şi poate cere anularea actului autentic, proband cu martori faptul juridic al declarării unui alt preţ decât cel real", precum şi cele conform cărora "este de notorietate faptul ca în 99% din vânzări preţurile declarate sunt mai mici decât cele reale tocmai pentru a se evita fiscalitatea împovărătoare practicată de către stat". Aceste sustineri reprezintă consideratii personale ale autorului excepţiei, care, asa cum s-a arătat, exced competentei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată şi modificată prin Legea nr. 122/1998, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cerbul Impex" - S.R.L. din Alexandria în Dosarul nr. 84/A/2001 al Tribunalului Teleorman - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu