Decizie nr. 16 din 18 ianuarie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (11^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Alina Daniela Ghinescu, Ioana Dana Căciulă şi Creola Neagu în Dosarul nr. 1.703/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile de lege criticate creează premisele unei discriminări între procurorii cărora li s-a recunoscut gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cei cărora, deşi aflaţi în situaţii similare, nu li s-a recunoscut acest grad profesional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.703/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (11^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alina Daniela Ghinescu, Ioana Dana Căciulă şi Creola Neagu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, precum şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării.

În acest sens, arată că procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu au posibilitatea reală de a participa la concursurile de promovare în funcţii de execuţie a procurorilor, întrucât promovarea unui astfel de concurs echivalează cu demisia din cadrul direcţiei, odată cu numirea în noua funcţie. Această stare de fapt creează o situaţie discriminatorie pentru magistraţii încadraţi în structurile specializate DIICOT sau DNA, întrucât în perioada în care activează în aceste structuri nu au posibilitatea de a participa la concursurile de promovare a magistraţilor organizate anual de Institutul Naţional al Magistraturii, iar în momentul în care părăsesc aceste structuri sunt obligaţi să revină la gradul profesional de execuţie şi la salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior.

În plus, se creează o situaţie discriminatorie faţă de ceilalţi colegi magistraţi, care, părăsind structurile specializate (DIICOT sau DNA) înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, şi-au păstrat gradul profesional şi salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nicidecum nu au redobândit gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior. Prin urmare, arată că această limitare este absolut injustă, fără o fundamentare rezonabilă, şi contravine şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, a statuat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile legale criticate fiind constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât reprezintă norme juridice care se aplică în mod egal tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza lor şi sunt motivate, aşa cum se prevede în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, tocmai de necesitatea prevenirii pentru viitor a unor consecinţe care conduc la inechităţi profesionale şi salariale între procurorii care lucrează în cadrul aceloraşi parchete, fără a fi urmate procedurile de concurs pentru avansarea în grad profesional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 75 alin. (11^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, prevederi introduse prin articolul unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, aprobată prin Legea nr. 385/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 18 decembrie 2009, având următorul cuprins: "De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, precum şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede accesul procurorilor şi judecătorilor cu o vechime de cel puţin 6 ani în aceste funcţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (denumită în continuare DIICOT) şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (denumită în continuare DNA) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de nivelul parchetului unde aceştia funcţionează.

Astfel cum este prevăzut în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, începând din anul 2007, "un număr mare de procurori care au activat în cadrul DIICOT şi DNA, la data încetării activităţii în aceste structuri, revenind la posturile ocupate anterior, au solicitat recunoaşterea gradelor profesionale specifice DIICOT şi DNA, fără să fi parcurs procedurile de concurs în vederea obţinerii acestora, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în mod constant asemenea cereri prin hotărâri irevocabile".

Aşadar, Curtea reţine că, anterior emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, la data încetării activităţii la DIICOT sau DNA, procurorii obţineau recunoaşterea gradului profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără să urmeze procedurile legale de concurs pentru avansarea în grad profesional, inechitate înlăturată prin introducerea prevederilor de lege criticate, potrivit cărora, de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul DIICOT îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.) Or, procurorii care nu au urmat procedurile legale de concurs pentru avansarea în grad profesional, dar care au lucrat o perioadă în cadrul DIICOT sau DNA şi li s-a recunoscut, pe acea perioadă, gradul profesional corespunzător acestor structuri, nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care au urmat procedurile de concurs pentru avansarea în grad profesional, potrivit legii.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii).

Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei), dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite.

Astfel, susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că dispoziţiile de lege criticate creează discriminări faţă de magistraţii care, părăsind structurile specializate (DIICOT sau DNA) înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, şi-au păstrat gradul profesional şi salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot fi primite, deoarece, dimpotrivă, dispoziţiile de lege criticate au fost introduse tocmai pentru a elimina inechităţile din sistem.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 41 din Constituţie, potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, Curtea constată că nici aceste susţineri nu sunt întemeiate, deoarece, prin dispoziţiile de lege criticate se reglementează situaţia profesională a procurorilor care revin la parchetul de unde provin sau la alt parchet, unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, după ce au activat în cadrul DIICOT şi îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii. Or, în condiţiile în care delegarea sau numirea la DIICOT au fost făcute cu acordul procurorilor, Curtea constată că nu se poate susţine teza îngrădirii dreptului la muncă sau a alegerii profesiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (11^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Alina Daniela Ghinescu, Ioana Dana Căciulă şi Creola Neagu în Dosarul nr. 1.703/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean