Decizie nr. 432 din 13 septembrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul de procedură civilă şi ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Aprodem" - S.A. Ploieşti în Dosarul nr. 3.866/2005 al Judecătoriei Ploieşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât aceasta tinde mai mult să demonstreze faptul că reglementarea criticată este susceptibilă de îmbunătăţire, ceea ce, în realitate, nu este o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.866/2005, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul de procedură civilă şi ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Aprodem" - S.A. Ploieşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri pentru restituirea taxei judiciare de timbru.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 246 din Codul de procedură civilă şi ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 56 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2).

În argumentarea criticii sale autorul excepţiei apreciază că textul art. 246 din Codul de procedură civilă, referitor la renunţarea la judecată, este "discriminatoriu faţă de părţile în proces, deoarece dă posibilitatea doar pârâtului să ceară instanţei să oblige pe reclamant la cheltuieli". În consecinţă, se arată că "nu se poate vorbi de egalitate în faţa legii pentru reclamant şi pârât".

Autorul excepţiei arată că din cuprinsul prevederilor art. 246 din Codul de procedură civilă "nu rezultă competenţa judecătorului de a se pronunţa cu privire la o cerere de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, în parte sau în totalitate, la cererea reclamantului formulată în cazul renunţării la judecată". Prin urmare, se consideră că "prin omisiunea din conţinutul art. 246 din Codul de procedură civilă" este încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, se mai arată că "este normal ca taxa judiciară de timbru să se restituie măcar în parte", atunci când reclamantul renunţă la judecată, întrucât această taxă "trebuie încasată pentru servicii prestate, nu şi în alte situaţii".

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, autorul excepţiei apreciază că acestea sunt neconstituţionale, întrucât omit a reglementa problema "restituirii sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare [...] în cazul renunţării la judecată, indiferent de obiectul cererii". Totodată, se arată că "la alineatul (2) al art. 23 este precizată proporţia în care se restituie taxa plătită în situaţiile prevăzute de lit. d) şi e) [ale art. 23 alin. (1)], [iar] acest lucru se putea face şi în cazul renunţării la judecată".

Totodată, se susţine că "justiţia nu este egală pentru toţi", întrucât reclamantului îi este imposibil de a formula o cerere de restituire a cheltuielilor în caz de renunţare la judecată.

Judecătoria Ploieşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "accesul liber la justiţie [...] nu presupune în mod necesar gratuitatea, iar taxele de timbru reprezintă plata pentru serviciile prestate şi lucrările efectuate de către instanţele judecătoreşti". În consecinţă, faptul că dispoziţiile criticate nu prevăd şi posibilitatea restituirii taxei judiciare de timbru şi "în situaţia în care reclamantul renunţă la judecata cererii de chemare în judecată [...] nu înseamnă că dispoziţiile art. 246 din Codul de procedură civilă şi ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituţionale". În acest sens, instanţa consideră că "legiuitorul nu a inclus această situaţie printre cele [în care] urmează să se restituie taxa de timbru, apreciind că, în aceste cazuri, nu se justifică restituirea taxei judiciare de timbru, iar acest fapt nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea punctului de vedere prezentat Guvernul arată că excepţiile de la plata taxelor judiciare de timbru sunt prevăzute expres de lege, astfel că "scutirea de la plata taxei judiciare de timbru ori acordarea de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata acestor categorii de taxe, precum şi restituirea acestora, în tot sau în parte, sunt prevăzute expres de lege, de regulă, pentru anumite categorii de persoane, în considerarea calităţii persoanei respective şi a obiectului cererii". Totodată, se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie, în acest sens invocându-se deciziile Curţii Constituţionale nr. 97 din 29 iunie 1999 şi nr. 47 din 4 februarie 2003.

Guvernul apreciază că instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a principiului consacrat de art. 56 alin. (1) din Constituţie privind contribuţiile financiare. Totodată, se arată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, este "la latitudinea legiuitorului să stabilească modul de timbrare a cererilor" şi, în consecinţă, tot legiuitorul are "libertatea să stabilească situaţiile în care se justifică restituirea taxei de timbru". Nerestituirea taxei judiciare de timbru în situaţia în care reclamantul renunţă la judecata cererii de chemare în judecată se datorează faptului că, "în momentul în care justiţia a fost învestită cu judecarea unei cauze, mecanismul pe care-l presupune declanşarea şi desfăşurarea unui proces a fost deja pus în mişcare, ceea ce implică o serie de cheltuieli, uneori foarte costisitoare". În consecinţă, "dat fiind tocmai caracterul de serviciu public al justiţiei, care nu poate fi învestită în mod gratuit, legiuitorul a apreciat că restituirea taxei de timbru în situaţia renunţării la un anumit moment dat la judecată nu se justifică".

Totodată, în susţinerea punctului de vedere prezentat, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile Legii nr. 146/1997.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la plata taxelor judiciare de timbru, deoarece este legal şi normal ca justiţiabilii care beneficiază de un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor care implică serviciul public al justiţiei". De asemenea, se mai arată că "stabilirea cazurilor în care se restituie taxele judiciare de timbru este o prerogativă exclusivă a legiuitorului, în deplin acord cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie".

În punctul de vedere prezentat Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 "nu aduc atingere statului de drept, democratic şi social, demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală".

Totodată, Avocatul Poporului apreciază că "autorul excepţiei nu ridică o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de completare a legii", ceea ce, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 246 din Codul de procedură civilă şi ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, acestea având următorul cuprins:

–Art. 246 din Codul de procedură civilă: "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.";

–Art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997:

(1)Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului, în următoarele cazuri:

a)când taxa plătită nu era datorată;

b)când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;

c)când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale;

d)când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat;

e)când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.

(2)În cazul prevăzut la lit. d), se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la lit. e), taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei.

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 56 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2), care au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.";

–Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi."

În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că nerestituirea taxei judiciare de timbru reclamantului în situaţia în care acesta renunţă la judecata cererii de chemare în judecată este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 56 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2), considerând că aceasta reprezintă o discriminare faţă de situaţia pârâtului, care, conform art. 246 din Codul de procedură civilă, beneficiază de restituirea cheltuielilor în cazul în care reclamantul renunţă la judecată.

Curtea constată că dispoziţiile art. 246 din Codul de procedură civilă reglementează renunţarea la judecată a reclamantului, precum şi obligarea acestuia la cheltuieli de judecată, în condiţiile legii, ca urmare a renunţării la judecată. Obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, atunci când renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, este consecinţa firească a culpei sale procesuale, urmând astfel să suporte cheltuielile ocazionate pentru cealaltă parte în legătură cu judecarea cauzei respective. În consecinţă, prevederea legală criticată nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale invocate.

Curtea reţine că textul art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 cuprinde prevederi referitoare la restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, evitându-se astfel o îmbogăţire fără justă cauză a statului, şi acoperă o paletă largă de situaţii în care se restituie, în totalitate sau în parte, taxele judiciare de timbru.

De asemenea, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea cazurilor în care se restituie taxele judiciare de timbru este de competenţa legiuitorului.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia există o inegalitate de tratament aplicabil, sub acest aspect, părţilor din proces, Curtea reţine că această critică este neîntemeiată, având în vedere că situaţiile prevăzute de cele două texte sunt cu totul deosebite, iar poziţia juridică a reclamantului care a declanşat procesul, dar la care, ulterior, renunţă la judecată, este total diferită de cea a pârâtului chemat în judecată prin acţiunea introdusă de reclamant.

Cu privire la nerestituirea taxei judiciare de timbru, în situaţia în care reclamantul renunţă la judecata cererii de chemare în judecată, Curtea reţine că legiuitorul are în vedere, aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii şi în punctele de vedere formulate de Guvern şi de Avocatul Poporului, faptul că, în momentul în care justiţia a fost învestită cu judecarea unei cauze, mecanismul pe care îl presupune declanşarea şi desfăşurarea unui proces a fost deja pus în mişcare, ceea ce implică anumite cheltuieli. Totodată, având în vedere caracterul de serviciu public al justiţiei, legiuitorul a apreciat că restituirea taxei de timbru în situaţia renunţării la un anumit moment dat la judecată nu se justifică, cu excepţia situaţiilor în care s-ar pune problema îmbogăţirii fără just temei a statului ori în cazul divorţului, când se pune problema încurajării menţinerii căsătoriei.

În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta nu poate constitui un temei pentru admiterea excepţiei, textul reglementând principii generale ale organizării statului român, iar nu un drept constituţional de care se poate prevala autorul excepţiei.

Susţinerea autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 56 alin. (2) este neîntemeiată, întrucât instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a principiului consacrat de art. 56 alin. (1) din Constituţie privind contribuţiile financiare. Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, este la latitudinea legiuitorului stabilirea atât a modului de timbrare a cererilor, cât şi a cazurilor în care se justifică restituirea taxei de timbru.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul de procedură civilă şi ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Aprodem" - S.A. Ploieşti în Dosarul nr. 3.866/2005 al Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly