Hotărâre nr. 80 din 30 ianuarie 2002
privind aprobarea sprijinului financiar acordat participanţilor români la Programul LIFE-MEDIU din bugetul de stat al României
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 116 din 12 februarie 2002
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,
în baza prevederilor Legii nr. 20/1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993,
ţinând seama de prevederile Legii nr. 41/1996 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte,
având în vedere prevederile Memorandumului nr. 5/3.215/CV/1997 privind participarea României la programele comunitare din domeniile audiovizual, cultural, al energiei şi al protecţiei mediului, începând cu anul 2000,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă plata de la bugetul de stat, în limita echivalentului în lei al sumei de 403.750 euro, reprezentând contribuţia României la Proiectul LIFE-MEDIU "Protecţia vieţii râurilor prin diminuarea pagubelor din timpul viiturilor", conform contractului LIFE 00/ENV/RO/000986 RIVERLIFE, şi al sumei de 260.278 euro, reprezentând contribuţia României la Proiectul LIFE-MEDIU "Prognoza poluarii aerului în condiţii nefavorabile meteorologice şi topografice, sistem de alertare şi măsurare la scara mica temporala, scara spatiala locală şi regionala", conform contractului LIFE 00/ENV/RO/000987 AIRFORALL.
Articolul 2
Suma prevăzută la art. 1 se suporta din prevederile bugetare ale Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului pe anii 2002 şi 2003, astfel:
–265.611 euro în anul 2002;
–398.417 euro în anul 2003.
Articolul 3
Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului asigura cadrul organizatoric şi funcţional necesar în vederea participării la proiectele LIFE.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul apelor
şi protecţiei mediului,
Petru Lificiu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
p. Ministrul afacerilor externe,
Mihnea Motoc,
secretar de stat
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
